Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1413/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1413/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 7613/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 06 Iunie 2014
Președinte - M. Hărățu
Grefier A.-M. H.
SENTINȚA NR. 1413/2014
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant S. L. și pe pârât P. M.. IAȘI, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 20.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 30.05.2014. când instanța, din aceleași considerente, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 06.06.2014, când:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de contencios administrativ de față:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._, reclamanta S. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. Municipiului Iași în temeiul art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, anularea certificatului de urbanism nr. 1072/16.04.2013, emis de P. municipiului Iași și obligarea pârâtului să emită un certificat de urbanism pentru amplasarea unei construcții ușoare pe terenul proprietate în suprafață de 335 mp din Iași, .. 66, conform titlului de proprietate nr._/6.11.2009.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este proprietarul terenului în suprafață de 335 m.p., situat în Iași, .. 66 ( fost ), dobândit p+r8in titlul de proprietate nr._/06.11.2009, intabulat în cartea funciară nr._/18.02.2012.
În data de 08.10.2012, a for mulat cerere înregistrată la Primăria Municipiului Iași, sub nr._, solicitând eliberarea unui certificat de urbanism pen tru imobilul proprietatea sa, în vederea amplasării unei construcții ușoare tip chioșc.
P. certificatul de urbanism emis de Primăria Municipiului Iași sub nr. 1071/16.04.2013, la punctul 3, i-a fost respinsă cererea de autorizare a unei construcții ușoare, menționându-se nejustificat că terenul își va păstra destinația inițială – spații verzi prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism al terenului potrivit OU nr. 114/17.10.2007 art. 2, alin. 1 și că atare prezentul certificat de urbanism nu poate fi utilizat în scopul pentru amplasare chioșc pe teren proprietatea sa.
S-a reținut prin certificatul de urbanism că, potrivit PUG-ului aprobat prin HCL nr. 163/1999, nu este permis amplasarea chioșcului pe teren proprietate și că ar exista o interdicție legală, deoarece terenul ar fi spațiu verde.
PUG-ul aprobat în anul 1999 nu mai este de actualitate, iar pe de altă parte, terenul are categoria de folosință curți, construcții și nu spațiu verde cum menționează pârâtul.
Pe terenul proprietatea sa, nu se află cele menționate la punctul 3 din certificatul de urbanism, ci există o parcare edificată și folosită de Universitatea Tehnică Gh. A. Iași.
Prin faptul că s-a emis un certificat de urbanism, în baza HCL nr 163/09.08.1999 de aprobat a planului urbanistic, fără dreptul de a se amplasa pe terenul proprietatea a o construcție ușoară, i s-a realizat un prejudiciu în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate și dreptul de folosință.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale „ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale „.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Interdicțiile de amplasare a unei construcții ușoare pe proprietatea sa, limitează dreptul său de a se folosi de bun, iar, în cauza de față, i s-a produs o privare în fapt a dreptului de proprietate, dat fiind interdicția de a amplasa o construcție ușoară impusă prin certificatul de urbanism atacat, în condițiile inexistenței despăgubirii aferente.
Pârâtul P. Municipiului Iași a depus întâmpinare prin care a arătat că reclamantul a solicitat eliberarea certificatului de urbanism, cererea fiind soluționată în conformitate cu dispozițiile legale și a reglementărilor cuprinse în documentațiile de urbanism aprobate și avizate prin emiterea certificatului de urbanism nr. 1072/2013.
Nu există nici o prevedere legală care să oblige emitentul la eliberarea certificatului de urbanism în condițiile cerute de beneficiari dacă acestea contravin normelor legale imperative, ba dimpotrivă, actele normative în vigoare aplicabile în speță, impun respectarea unor condiții obligatorii la momentul emiterii unui astfel de act.
În ceea ce privește natura actului administrativ atacat, certificatul de urbanism nu posedă însușirile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004, nefiind emis în vederea executării sau organizării executării legii și fără a da naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, fiind susceptibil de control judecătoresc pe calea contenciosului administrativ doar odată cu actul administrativ la baza căruia stă.
Certificatul de urbanism este actul de informare prin care se fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, tehnic și economic al imobilului precum și caracteristicile zonei în care se găsește imobilul, cerințele urbanistice ce urmează a fi îndeplinite, avizele și acordurile necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construire. Eliberarea unui nou certificat de urbanism pentru același scop, în aceeași zonă nu se poate face decât în aceleași condiții ca și primul. Certificatul de urbanism se eliberează în conformitate cu prevederile documentațiilor de urbanism legal aprobate, fiind luate în considerare atât caracteristicile zonei cât și condițiile de amplasare, echipare și conformare a construcțiilor potrivit documentațiilor de urbanism aprobate conform legii.
Din coroborarea art. 6 și 7 din Legea 50/1991 rezultă că certificatul de urbanism este un act premergător care prin el însuși nu este capabil să producă efecte juridice directe. Un atare act premergător eliberării autorizației de construire nu poate fi atacat în instanța de contencios administrativ. Actul nu conferă dreptul executării lucrărilor de construire, iar anularea lui ar fi admisibilă numai concomitent cu anularea autorizației, potrivit art. 12 din legea 50/1991 (C.A. Târgu M., decizia nr. 696/R/2008).
Potrivit Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General aprobat prin HCL nr. 163/1999 (aprobat și avizat în conformitate cu prevederile legale), condițiile urbanistice din zonă nu permit schimbarea destinației imobilelor, aceasta având destinația P1a – grădini, scuaruri și fâșii plantate public unde sunt permise numai funcțiunile de spațiu plantat public. Totodată, invocă și în conformitate cu prevederile OUG 114/2007, „există obligația autorităților publice locale de a nu schimba destinația terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, de a nu reduce suprafețele acestora”.
Documentațiile de urbanism au caracter de reglementare specifică și stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităților și părților din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism (art. 44 alin. 3 din Legea 350/2001).
Așadar condițiile prevăzute în certificatul de urbanism trebuie să fie conforme cu regulamentul, situație în care cererea depusă în scopul efectuării unor lucrări de construcție poate fi admisă sau respinsă, în funcție prevederile regulamentului pentru unitatea teritorială de referință în care urmează a fi executată lucrarea.
Concluzionând, cererea reclamantului de a obliga autoritatea publică la eliberarea certificatului de urbanism contravine atât prevederilor legale, cât și documentațiilor de urbanism aprobate conform legii.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri și expertiză judiciară în construcții..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că cererea reclamantei este neîntemeiată pentru motivele ce succed.
Reclamantei S. L. i s-a eliberat de către pârâtul P. mun. Iași certificatul de urbanism nr. 1072/16.04.2013 din care rezultă că potrivit destinației stabilită prin documentațiile de urbanism imobilul său din Iași, ..66 A, a fost încadrat în categoria P1a – grădini, scuaruri, fâșii plantate publice, comunicându-i-se în procedura administrativă faptul că este interzisă schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi.
În aceste condiții, fiind evident că certificatul de urbanism nu mai poate fi urmat de eliberarea autorizației de construire pentru obiectivul vizat de reclamantă, acesta nu poate fi calificat, în mod strict, drept act pregătitor, iar finalitatea acțiunii este de a se constata refuzul nejustificat al pârâtului de a rezolva, conform solicitării, cererea de eliberare a certificatului de urbanism pentru scopul menționat, astfel încât în raport de prevederile art. 1 și art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 prezenta acțiune este admisibilă .
Instanța constată că certificatul de urbanism emis de pârât este legal.
În condițiile în care amenajarea teritoriului și urbanismul sunt în competența autorităților administrației publice locale, iar prin Hotărârea nr. 163/1999 a Consiliului Local al mun. Iași a fost aprobat Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General, pârâtul nu poate fi obligat la eliberarea unui certificat de urbanism care să încalce documentațiile de urbanism.
Conform art. 44 al. 3 din Legea nr. 350/2001 documentațiile de urbanism au caracter de reglementare specifică și stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităților și părților din acestea pana la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Din documentațiile de urbanism, conform art. 45 lit. a din lege face parte și Planul Urbanistic General și Regulamentul Local aferent acestuia.
Potrivit art. 46 Planul Urbanistic General are atât caracter director și strategic, cât și caracter de reglementare și reprezintă principalul instrument de planificare operațională, constituind baza legală pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială are obligația să își întocmească și să își aprobe Planul urbanistic general, care se actualizează periodic la cel mult 10 ani.
Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale de baza, cu privire la stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan în relație cu teritoriul administrativ al localității, stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan, zonificarea funcțională în corelație cu organizarea rețelei de circulație, delimitarea zonelor afectate de servituți publice, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare, stabilirea zonelor protejate și de protecție a monumentelor istorice și a siturilor arheologice reperate, zonele care au instituite un regim special de protecție prevăzut în legislația în vigoare, formele de proprietate și circulația juridică a terenurilor, precizarea condițiilor de amplasare și conformare a volumelor construite, amenajate și plantate, zonele de risc natural delimitate și declarate astfel, conform legii, precum și la măsurile specifice privind prevenirea și atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor și realizarea construcțiilor în aceste zone, zone de risc datorate unor depozitări istorice de deșeuri
Potrivit art. 49 din lege Regulamentul General de Urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice și economice care sta la baza elaborării planurilor de urbanism, precum și a regulamentelor locale de urbanism.
Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde și detaliază prevederile referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum și de amplasare, dimensionare și realizare a volumelor construite, amenajărilor și plantațiilor, materiale și culori, pe zone, în conformitate cu caracteristicile arhitectural-urbanistice ale acestora, stabilite în baza unui studiu de specialitate.
După aprobare Planul Urbanistic general, Planul Urbanistic Zonal și Planul Urbanistic de Detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiție.
Având în vedere că terenul pe care reclamanta intenționa să amplaseze o construcție ușoară se află în zona de spații verzi, conform Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General, instanța reține că refuzul pârâtului de a elibera certificatul prin care să permită construirea acestui obiectiv este justificat.
Se are în vedere art. 71 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 care prevede că schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzută ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
Potrivit al. 2 actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor al. 1 sunt lovite de nulitate absolută.
Relevantă este și jurisprudența Curții Constituționale care a statuat prin Decizia nr. 1118 din 8.09.2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 7 octombrie 2011, Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 10 februarie 2009, Decizia nr. 1.010 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 22 septembrie 2009, sau Decizia nr. 987 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009 că prevederile art. 71 al. 1și 2 din OUG nr. 195/2005 nu aduc atingere dreptului de proprietate, consacrat prin Legea fundamentală.
Prin aceste decizii Curtea a constatat că „ocrotirea și garantarea dreptului la un mediu sănătos, prevăzut de art. 35 din Constituție, reprezintă scopul reglementării dispozițiilor legale citate.
Totodată, Curtea a statuat că deși dreptul de proprietate, prevăzut la art. 44 din Constituție, este un drept absolut, potrivit alin. 1 al acestui text, "Conținutul și limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate și creanțele asupra statului) sunt stabilite de lege", ceea ce permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidența și a altor drepturi fundamentale ale cetățenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constituției, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate.
Curtea a mai reținut că, în temeiul art. 44 din Constituție, "legiuitorul ordinar este așadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat".
De altfel, chiar art. 44 alin. 7 din Legea fundamentală prevede respectarea de către titularul unui drept de proprietate privată a tuturor "sarcinilor privind protecția mediului". În plus, limitarea exercițiului dreptului de proprietate impusă de art. 71 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului are și o justificare socială și morală, având în vedere că respectarea riguroasă a acestor norme reprezintă un obiectiv major, protejarea mediului înconjurător, deci și a spațiului verde existent, având o legătură directă cu nivelul de sănătate publică, ceea ce constituie o valoare de interes național.
În sfârșit, prin Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 10 februarie 2009, Curtea a statuat că pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, proprietarii terenurilor sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri. Așa fiind, nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu cauzat de interdicția instituită prin lege să solicite autorităților administrației publice locale repararea pagubei produse, potrivit dispozițiilor dreptului comun.
Așadar, față de interdicția expresă stabilită de art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 și împrejurarea că încadrarea stabilită prin HCL nr. 163/1999 este opozabilă în justiție, aceasta neputând fi modificată nici prin concluziile unui expert ce a preluat informațiile din titlul de proprietate, constatând că nu există o hotărâre a instanței de contencios administrativ care să constate nelegalitatea H.C.L. nr. 163/1999, instanța va respinge acțiunea ca nefondată.
În ceea ce privește onorariul definitiv prezentat de expert, instanța, observând că întinderea raportului de expertiză judiciară este de două pagini și un sfert, complexitatea obiectului acesteia fiind redusă în condițiile în care trebuia stabilită doar categoria de folosință a terenului reclamantei, apreciază că timpul necesar prelucrării datelor la birou este de cel mult 2 ore, și nu de 7 ore după cum a precizat expertul, onorariul urmând a fi redus corespunzător de la 1065 lei la 615 lei( fila 86 dosar) cu respectarea disp. art. 451 alin. 3 N.C.P.C., reclamanta urmând a plăti expertului diferența de onorariu de 115 lei.
Văzând și prev. art.453 alin. 1 N.C.P.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUM ELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta S. L. în contradictoriu cu pârâtul P. mun. Iași.
Dispune reducerea onorariului cuvenit expertului tehnic ing. R. M. de la suma de 1065 lei la 615 lei.
Obligă reclamanta să plătească expertului tehnic ing. R. M. suma de 115 lei, reprezentând diferență onorariu expert.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin.2 C.pr.civ. la data de 06.06.2014.
Președinte, M. Hărățu | ||
Grefier, A.-M. H. |
RED ȘI TEHNORED JUD H.M
4 EX/15.09.2014.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1416/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1419/2014.... → |
|---|
