Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1416/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1416/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 2431/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 06 Iunie 2014

Președinte - M. Hărățu

Grefier A.-M. H.

SENTINȚA NR. 1416/2014

Pe rol judecarea cauzei privind pe contestator O. M. și pe intimat C.- C. IAȘI, având ca obiect contestație act administrativ fiscal DECLINAT.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 20.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 30.05.2014. când instanța, din aceleași considerente, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 06.06.2014, când:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin sentința civilă nr. 3104 pronunțată în ședința publică din 28.02.2014, în dosarul nr._/245/2013, Judecătoria Iași a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cererii reclamantei având ca obiect anularea Deciziei nr. 516/05/7.10.2013 a C.A.S. Iași în favoarea Tribunalului Iași motivat de faptul că această decizie este un act administrative, cererea de anulare a ei fiind de competența instanței de contencios administrativ.

Prin această cerere, înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._, reclamanta O. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Casa de Asigurări de Sănătate Iași să se dispună anularea Deciziei nr. 516/05/7.10.2013, emise de către pârât.

Nemulțumirea reclamantei constă în stabilirea, prin decizia precizată anterior, a sumei de plată de 2490 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate neplătite și accesorii calculate la aceste sume, în condițiile în care a procedat din anul 2011 la desființarea asociației familiale.

Reclamanta apreciază că nu datorează dobânzi și penalități de întârziere întrucât acestea se stabilesc doar dacă există un titlu de creanță prin care se impune legal o obligație de plată.

De asemenea, reclamanta a invocat excepția prescripția dereptului pârâtului de stabilire a C.A.S. pentru anii 2005-2010.

În drept, reclamanta a invocat disp. Legii nr.95/2006 și ale O.U.G. nr. 92/2003, iar în dovedirea acțiunii a depus înscrisuri.

Pârâtul C.A.S. Iași a depus la dosar precizări prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât de la 01.07.2012 întreaga activitate de executare silită se află în stricta competență a ANAF și toate dosarele având ca obiect contestație la executare aflate în curs de soluționare (fond sau cale de atac) au fost preluate de către această instituție.

Toate dosarele de executare silită întocmite pentru fiecare contribuabil de către compartimentul de specialitate al C. Iași (C. Administrare Contribuții și Creanțe) au fost predate în integralitate în forma lor materială de către ANAF-AFP în conformitate cu Ordinul comun privind procedura de predare – primire a documentelor și informațiilor în vederea administrării de către Agenția Națională de Administrare Fiscală a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din Titlul IX2 al Codului Fiscal, în temeiul art. V alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 125/2011 privind modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Procedând la soluționarea cu prioritate a excepțiilor de procedură peremptorii invocate de părți, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.A.S. Iași, instanța reține că, potrivit art. V alin. 10 din O.U.G. nr. 125/2011, A.N.A.F. se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări sociale, dobândind calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1.07.2012, în procesele de pe rolul instanțelor judecătorești privind litigiile având ca obiect contestațiile la executare silită/contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență. Constatând că litigiul de față are un obiect diferit de cele la care se referă art. V alin. 10 din O.U.G. nr. 125/2011, instanța apreciază că prevederile legale precizate anterior nu sunt incidente în cauza de față, motiv pentru care C.A.S. Iași își păstrează calitatea procesuală pasivă, urmând a fi respinsă această excepție procesuală.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului pârâtului de stabilire a C.A.S. pentru anii 2005-2010, instanța reține că în Codul de Procedură Fiscală se prevede dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate), precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul. Având în vedere că pârâtul și-a exercitat în termen legal acest drept, emițând, pentru anii ianuarie 2005-octombrie 2010, decizia de impunere nr. 3336/1.10.2010, contestată de reclamantă, pe calea recursului grațios, la 19.02.2013 și înregistrată la C.A.S. Iași sub nr. 3781, decizia contestată în cauza de față fiind tocmai răspunsul formulat de pârât la contestația reclamantei, instanța va respinge această excepție procesuală invocată de reclamantă în condițiile în care această soluție se bucură și de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, fiind pronunțată de instanța de judecată și prin sentința civilă nr. 7441/18.04.2011.

Cu privire la fondul cauzei, cererea reclamantei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată deoarece reclamanta a realizat venituri în perioada pentru care i-au fost calculate contribuții de asigurări sociale de sănătate, fapt ce rezultă din deciziile de impunere anuală depuse de către aceasta la dosar.

Conform art.213 alin.4 din Legea nr.95/2006, categoriile de persoane, care nu sunt prevăzute la alineatele 1 și 2, au obligația să se asigure în condițiile art.211 și să plătească contribuția la asigurările de sănătate în condițiile legii, iar obligația virării acestei contribuții revine și persoanelor care exercită profesii libere (art. 215 alin. 3 din aceeași lege).

Tribunalul constată că reclamantei îi este conferită calitatea de asigurat prin lege (asigurarea socială de sănătate fiind obligatorie în baza art.208 alin. 3 din legea nr.95/2006) și, în această calitate, îi incumbă și sarcina de a contribui la F.N.U.A.S.S.

Nefondată este și critica reclamantei ce privește calculul penalităților și dobânzilor.

Astfel, obligația oricărei persoane, care desfășoară activități independente, de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate și de a plăti trimestrial contribuția datorată în baza acestor declarații, este prevăzută de art. 257 alin. 2 și alin. 5 din Legea nr. 95/2006, imposibilitatea calculării cuantumului acestor contribuții de către casa de asigurări de sănătate datorându-se reclamantei care nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune declarațiile de venituri. În acest mod reclamanta a creat un prejudiciu bugetului de stat prin lipsa de folosință a sumelor datorate, repararea acestuia realizându-se prin plata de dobânzi și penalități de întârziere, accesorii calculate în baza prev. art.119-120 ind. 1 C. pr. fiscală.

De asemenea, potrivit art. 257 alin. 1 și 2 din Legea nr. 95/2006, datorează contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate persoanele care realizează venituri impozabile din activități independente care se supun impozitului pe profit, afară de cazul în care intră în categoria persoanelor scutite de plata acestei contribuții.

Reținând că reclamanta nu a făcut dovada calculării eronate de către pârât a sumelor solicitate a fi plătite cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, dobânzi și penalități, instanța, având în vedere și considerentele prezentate mai sus, va respinge cererea reclamantei ca nefondată.

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.A.S. Iași și prescripției dreptului pârâtului de stabilire a contribuțiilor sociale de sănătate datorate de reclamantă pentru anii 2005-2010.

Respinge cererea formulată de reclamanta O. M. în contradictoriu cu pârâtul C.A.S. a mun. Iași.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ. la data de 06.06.2014.

Președinte,

M. Hărățu

Grefier,

A.-M. H.

Red. - Jud. H.M. - 4ex/25.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1416/2014. Tribunalul IAŞI