Obligaţia de a face. Sentința nr. 1391/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1391/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 1832/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 05 iunie 2014

Președinte - A. T.

Grefier L. A.

Sentinta Nr. 1391 CA /2014

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant R. T. și pe pârât B. T. PENTRU CETĂȚENIE DIN ORAȘUL IAȘI, pârât A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, pârât PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE, având ca obiect obligația de a face .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă reține cauza spre soluționare asupra excepției necompetentei teritoriale a Tribunalului Iași.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de contencios administrativ de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ reclamanta R. T. a chemat în judecată pe pârâții B. T. pentru Cetățenie Iași, A. Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul 1 să transmită de îndată dosarul de cetățenie nr._/RD/2013 către A. Națională pentru Cetățenie, să oblige pârâta A. Națională pentru Cetățenie să soluționeze și să avizeze cererea de redobândire a cetățeniei române, să oblige pârâtul Președintele ANC să emită ordinul de cetățenie, să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, întemeindu-se pe disp. art. 11 din L. nr. 21/1991, a formulat cerere de redobândire a cetățeniei române, înregistrată sub nr._/RD/2012, cerere nesoluționată până în prezent.

Pârâta A. Națională pentru Cetățenie a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași, solicitând declinarea competenței în favoarea Tribunalului București. Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal, în raport de disp. art. 37 indice 1 din L. nr. 21/1991, art. 10 alin. 3 din L. nr. 554/2004. Reclamanta nu a probat domiciliul/reședința în România, solicitând ca actele de procedură să îi fie comunicate la domiciliul ales din București. Totodată, reclamantul a introdus B. T. Iași ca pârât în cauză, doar pentru a atrage competența Tribunalului Iași.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepțiilor invocate, ce vor fi soluționate concomitent, instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art. 112 alin. 2 C. proc. civ., dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Această ipoteză, a pârâtului fictiv, presupune soluționarea concomitent cu excepția de necompetență .

Ori, în speță reclamanta a chemat B. T. pentru Cetățenie Iași în judecată doar pentru a atrage competența Tribunalului Iași, în baza disp. art. 10 alin. 3 din L. nr. 554/2004, cererea sa de redobândire a cetățeniei, depusă la BT Iași fiind înaintată la A. Națională pentru Cetățenie, Comisia pentru Cetățenie dispunând prin rezoluție solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Rezultă fără echivoc așadar că cererea vizând obligarea BT Iași să înainteze dosarul către ANC a fost formulată doar în scopul atragerii competenței teritoriale a Tribunalului Iași.

Totodată, reține instanța reclamantul nu are domiciliul legal în Iași, iar domiciliul procedural ales este în București.

Ca atare, fiind întrunite condițiile art. 112 alin. 2 C. proc. civ., competența în raport de ceilalți pârâți revenind, fără putință de tăgadă Tribunalului București – Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal, instanța, în baza disp. art. 112 și 132 C. proc. civ., va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența în favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia a IX a de C. Administrativ si Fiscal competenta de solutionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Iasi, invocată de pârâta A. Natională pentru Cetătenie.

Declină în favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia a IX a de C. Administrativ si Fiscal competenta de solutionare a cererii formulate de reclamanta R. T., cu domiciliu procedural ales în Bucuresti, ., ., parter, ., la Sandul Vitalie în contradictoriu cu pârâtii B. T. pentru Cetatenie din IAsi, A. Natională pentru Cetătenie, Presedintele Autoritătii Nationale pentru Cetătenie.

Definitivă.

Pronuntată în sedintă publică, azi, 05.06.2014.

Președinte,

A. T.

Grefier,

L. A.

Red/tehnored TAM 4 ex. 05.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 1391/2014. Tribunalul IAŞI