Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 174/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 174/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 6826/1748/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.729/A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.11.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: A. L. G.
JUDECĂTOR: V. E.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul - petent B. L. împotriva sentinței civile nr.174/13.01.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul ia act de faptul că în cauză se solicită judecarea cauzei în lipsă și, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față :
Prin sentința nr.174/13.01.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea formulată de petentul B. L..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 01.11.2013, sub numărul_ petentul B. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata IPJ ILFOV, anularea procesului-verbal . nr._/28.10.2013.
În fapt, s-a susținut că la data de 28.10.2013 petentul a fost sancționat contravențional pentru neacordarea priorității pietonilor angajați în traversare în mod netemeinic și nelegal. La momentul apropierii de trecerea de pietoni, pe aceasta nu se aflau pietoni angajați în traversare, fiind probabil vorba de o confuzie realizată de către polițist cu privire la autovehiculul care nu a acordat prioritate. Jurisprudența CEDO a stabilit că materia contravențională este o materie penală, astfel că petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, inclusiv sub aspectul sarcinii probațiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 3.1.1 din Normele de Metrologie Legală.
În probațiune petentul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri depunând la dosar în copii procesul-verbal contestat, CI, solicitând și depunerea înregistrării radar și a actelor aferente acesteia.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei conform prevederilor art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimata IPJ Ilfov a depus la data de 18.11.2013, prin Serviciul Registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată, procesul-verbal beneficiind de prezumțiile de autenticitate și veridicitate, recunoscute inclusiv de jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, fapta reținută există, fiind constatată de către agentul constatator prin propriile simțuri, sancțiunile aplicate încadrându-se în limitele prevăzute de lege.
În drept, au fost invocate dispozițiie OG nr. 195/2002.
În susținere, intimata nu a solicitat încuviințarea și administrarea de probe.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare arătând că raportat la întâmpinarea depusă își menține susținerile din plângerea formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 28.10.2013, petentul a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 320 de lei și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile deoarece în ziua de 28.10.2013, ora 07:50, pe DN 4, km 9+100, Popești-Leordeni, jud. Ilfov, aflat la conducerea vehiculului înmatriculat sub numărul_ din direcția Oltenița nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați pe sensul său de mers în traversare regulamentară a drumului pe trecerea de pietoni. Petentul a semnat procesul-verbal, la rubrica alte mențiuni fiind trecută mențiunea că nu a fost nimeni în zona trecerii de pietoni. În procesul-verbal contestat s-a mai menționat și că petentul se afla singur în autovehicul.
Înainte de a analiza motivele de nulitate invocate de către petent, instanța este obligată, conform art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, să verifice dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului, toate aceste mențiuni găsindu-se în cuprinsul actului contestat, procesul-verbal . nr._/19.09.2013.
Verificând legalitatea și temeinicia actului de constatare și sancționare instanța trebuie să se pornească de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale în materia probelor, acela care face o propunere în fața judecății trebuie să o și probeze.
Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune îl poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg ( paragraful 26 cauza N. G. c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (paragraful 60 cauza A. c. României, paragraful 30 cauza N. G. c. României).
Având în vedere aceste considerente, a reieșit că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumții de legalitate, autenticitate și veridicitate. Acestea deoarece sancțiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba nu poate fi înlocuită cu închisoarea contravențională, iar petentei i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din CEDO fiind relative – paragrafele 33 și 35 din decizia de inadmisibilitate din cauza I. P. c. României).
Potrivit art. 100 alin. 3 lit b) din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile și se referă la neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare al autovehiculului.
Potrivit art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Față de cele reținute de agentul constatator, petentul a declarat că nu se face vinovat de fapta reținuta în sarcina sa, iar cele consemnate nu corespund realității.
Instanța de fond a apreciat că organul constatator a arătat toate împrejurările în care a fost săvârșită fapta, indicând suficiente date de descriere a faptei contravenționale reținute în sarcina petentului, procesul-verbal fiind lizibil, cuprinzând o descriere a faptei capabilă să permită încadrarea juridică și individualizarea sancțiunilor.
Afirmațiile petentului cu privire la greșita reținere a situației de fapt, nesusținute de probe, nu răstoarnă prezumțiile de care beneficiază procesul-verbal și nici nu duc la apariția unui dubiu care să profite acestuia. Astfel, petentul a susținut în plângere că fapta nu există, la momentul respectiv neaflându-se niciun pieton angajat în traversare, fiind probabil vorba de o confuzie cu privire la vehiculul care nu a acordat prioritate. Instanța de fond a observat că jurisprudența relevantă CEDO recunoaște posibilitatea statului de a institui prezumții relative în materie contravențională, prin raportare la natura faptelor și gravitatea sancțiunilor aplicabile. De asemenea, existența acestor prezumții se raportează și la modul de constatare al contravențiilor, prin propriile simțuri, de către agenții constatarori, sau prin intermediul unor mijloace tehnice omologate. Prezumțiile relative de legalitate și temeinicie sunt astfel recunoscute doar în cazul constatărilor personale, când datorită particularităților modului de depistare al faptei, prin propriile simțuri, asemeni situației din prezenta cauză, actul de constatare face dovadă prin el însuși, agentul de poliție fiind un reprezentant al statului împuternicit să constate și să sancționeze anumite abateri de la normele legale, reclamantul având însă posibilitatea de a face dovada contrară.
Față de aceste argumente, neprezentarea probei video, inexistentă de altfel, fapta fiind constatată personal de către agent, nu răstoarnă prezumțiile de temeinicie și legalitate care însoțesc procesul-verbal.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că în mod corect organele de poliție au apreciat că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției sancționate de art. 100 alin. 3 lit b) din OUG nr. 195/2002.
Cu privire la sancțiunea aplicată, instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute în actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Față de dispozițiile legale menționate anterior, instanța de fond a apreciat că în mod corect agentul constatator a procedat la individualizarea sancțiunii și a aplicat amenda contravențională minimă în cuantum de 320 lei (echivalentul a 4 puncte amendă) și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, motiv pentru care a apreciat că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul B. L. prin care solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii plângerii subsemnatului și anularea procesului verbal nr._/28.10.2013. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul și înlăturarea sancțiunii complementare aplicată.
În motivarea cererii se arată că argumentele prin care instanța a justificat menținerea prezumției de veridicitate a procesului verbal și a caracterului ei relativ sunt eronate. Aceasta reține că "Petentul a semnat procesul verbal, la rubrica alte mentiuni fiind trecută mențiunea că nu a fost nimeni în zona trecerii de pietoni. În procesul verbal contestat s-a mai menționat și că petentul se afla singur în autovehicul". De asemenea se mai retine că deși s-a solicitat proba video, aceasta nu există. În cauză, s-a constatat că, încă de la întocmirea procesului verbal, petentul s-a opus celor afirmate de agentul constatator și că acesta se află în imposibilitate obiectivă de a proba o realitate faptică diferită de cea retinută în procesul verbal de contravenție.
Apelantul consideră că prin mentinerea prezumtiei relative de veridicitate în prezenta situatie se încalcă prevederile arte 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. În cauza P. c. României se arată că importanță prezintă faptul că petentul are posibilitatea de a administra probe în apărare și nu faptul că acesta se folosește sau nu de această posibilitate.
Apreciază că în mod greșit prima instanța a reținut această decizie ca justificare a soluției date, în cauza respectivă fiind vorba despre situația în care în mod real si efectiv petentul a avut posibilitatea de a administra probe însă nu s-a folosit de ea, iar nu situatia în care petentul este în imposibilitate obiectivă de a propune o probă în apărare. În situatia în care petentul nu are la îndemână niciun mijloc de probă efectiv pentru a combate cele reținute de către agentul constatator nu mai poate subzista prezumtia de midicitate, deoarece în acest mod s-ar încălca prezumtia de nevinovătie și dreptul la apărare, care trebuie să fie efective.
Prezumtia de veridicitate nu poate trece mai departe de limita la care contravenientul s-ar afla în imposibilitate de a proba o realitate obiectivă diferită de cea retinută de agentul constata tor, altfel spus, dacă s-ar afla în imposibilitate de a se apăra.
Apelantul solicită instanței să aibă în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G.2/200l conform cărora "sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", iar art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede că sancțiunea se aplică "în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție". În cazul contravențiilor pericolul social este unul abstract, astfel încât nu se poate face dovada inexistenței pericolului social însă este posibilă cuantificarea acestuia. Cred că în cauză pericolul este unul redus, în urma faptei neproducându-se niciun incident.
În drept, art. 466, 468, 470, 471, 476,-480 alin. (3) cod procedură civilă, prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și prevederile OG 2/2001.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Analizând sentința civilă apelată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.10.2013, apelantul-petent a fost sancționat cu amendă de 320 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100AL. 3 LIT. B DIN oug NR. 195/2002, retinandu-se in sarcina sa faptul ca in data de 28.10.2013, PE dn 4, KM 9+100 M, Popesti-Leordeni, judetul Ilfov, aflat la conducerea vehiculului inmatriculat sub nr._ din directia Oltenita nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflati pe sensul sau de mers in traversare regulamentara a drumului pe trecerea de pietoni.
Tribunalul reține că prima instanță a analizat în mod corect legalitatea procesului-verbal de contravenție, constatând că nu există cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute expres la art. 17 din OG nr. 2/2001, care să fie invocate din oficiu, și că recurentul-petent nu a invocat niciun motiv de nulitate relativă.
De asemenea, instanța de fond a analizat în mod corect și temeinicia procesului-verbal, pornind de la principiul că actul constatator întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate, procesul-verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi administrate în cauză.
Potrivit art. 129 alin.1 C.proc. civ, părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului și să-și probeze pretențiile și apărările. De asemenea, potrivit art.1169 C.civ, sarcina probei revine celui care face o afirmație în fața instanței. Or, apelantul-petent nu a solicitat administrarea niciunei probe.
În ceea ce privește problema sarcinii probei în materie contravențională, este adevărat că dreptul contravențional este încadrat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în noțiunea (autonomă și independentă de calificarea din dreptul intern) de “drept penal”, fapt recunoscut, de altfel, și prin numeroase decizii ale Curții Constituționale. De asemenea, este adevărat că aplicarea art. 6 din Convenție implică și aplicarea paragrafului 2, referitor la prezumția de nevinovăție, care cere ca, în principiu, sarcina probei să revină acuzării.
De la această regulă există însă și excepții acceptate de Curte, cu condiția să existe o justificare de interes public și suficiente alte garanții procedurale.
Pentru materia dreptului contravențional există o justificare suficientă pentru inversarea sarcinii probei, dată fiind gravitatea redusă a sancțiunilor ce pot fi aplicate pentru aceste fapte, precum și numeroasele garanții legale pentru apărare (posibilitatea de a combate cele cuprinse în procesul-verbal, de a administra probe în acest sens, etc).
De asemenea, este justificat ca procesul-verbal întocmit pe baza constatărilor personale ale unui agent aflat în exercitarea unor atribute oficiale să aibă forță probantă în fața instanței, câtă vreme nu s-a dovedit că agentul constatator și-ar fi încălcat îndatoririle legale. Opinia contrară ar echivala cu lipsirea de orice forță probantă a procesului-verbal, ceea ce ar fi excesiv și inconsecvent, din moment ce chiar în materie penală (unde este vorba de fapte pentru care se aplică sancțiuni cu efecte mai restrictive asupra drepturilor persoanei decât în materie contravențională) legea de procedură recunoaște anumitor procese-verbale natura de mijloc de probă.
Fapta petentului constituie contravenție, conform textului legal menționat, iar sancțiunea a fost aplicata în limitele legale.
Pentru aceste considerente, tribunalul constatând că soluția instanței de fond de respingere a plângerii este legală și temeinică, va respinge apelul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul - petent B. L. domiciliat în Oradea, .. 17, . împotriva sentinței civile nr.174/13.01.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7 ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în sedință publică azi, 10.11.2014.
Președinte Judecător A. L. V. E.
G.
Grefier
S. C. E.
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud: LA/4 exemplare
Jud.fond D. S.- Jud.Cornetu
Comunicat 2 exemplare
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 301/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1358/2014. Tribunalul... → |
|---|
