Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1945/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1945/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 6082/1748/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1945/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.09.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: A. L. G.
JUDECĂTOR: V. E.
JUDECĂTOR: G. N. P.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr.3571/14.05.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – petentă . având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat referitoare la procesul verbal de contravenție . nr._ invocată de recurentă, o respinge reținând că instanța a fost sesizată cu o cerere privind anularea altor procese verbale.
Ia act de faptul că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, de faptul că recursul este formulat în termenul legal, că nu se solicită probe noi și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față :
Prin sentința civilă nr.2759/17.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta ..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești, cu competența de soluționare a cauzei declinată în favoarea Judecătoriei Cornetu, care la rândul ei și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, conflictul negativ de competență fiind soluționat de Curtea de Apel București, petentul . a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A., anularea proceselor-verbale . nr._/24.10.2011 și . nr._/24.10.2011. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că a fost sancționat de mai multe ori pentru aceeași faptă motiv pentru care în cauză ar trebui să fie aplicate prevederile referitoare la infracțiunile continue, prin similitudine.
În drept, a invocat prevederile OG nr. 2/2001, ale OG nr. 15/2002 și a solicitat judecata în lipsă.
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare și art. 36 din O.G. 2/2001.
La data de 24.01.2014, petentul a completat cererea de chemare în judecată precizând că înțelege să conteste și procesul-verbal . nr._/17.10.2011. În motivare a mai arătat că procesele-verbale ar trebui anulate întrucât nu poartă semnătura agentului constatator iar semnătura electronică nu este valabilă.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare însă a depus la data de 01.03.2012 relații privind mijloacele de măsurare supuse controlului metrologic, certificat calificat și planșă foto. Totodată aceasta a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu prevederile art.242 al.2 C. proc.civ.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/24.10.2011, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 750 lei, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 414,89 lei. Agentul constatator a reținut că, în data de 28.04.2011, ora 17:39, petentul a circulat cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe A2 km 12 + 450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002.
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/24.10.2011, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 750 lei, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 414,89 lei. Agentul constatator a reținut că, în data de 27.04.2011, ora 08:30, petentul a circulat cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe A2 km 12 + 450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002.
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.10.2011, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 750 lei, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 414,89 lei. Agentul constatator a reținut că, în data de 21.04.2011, ora 06:57, petentul a circulat cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe A2 km 12 + 450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă, fapta săvârșită fiind prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002.
În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia proceselor-verbale de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Astfel, analizând cuprinsul proceselor-verbale sub aspectul legalității, instanța de fond a apreciat că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acestea conțin numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator.
Susținerile petentului referitoare la nulitatea procesului-verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator nu sunt pertinente. Astfel, în împrejurările in care Uniunea Europeană a adoptat Directiva 1999/93/CE privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, in scopul stabilirii unui regim juridic în materia încheierii actelor în format electronic, România a adoptat Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, respectiv normele de aplicare a acesteia (H.G. nr. 1259/2001).
Semnătura electronica in sensul Legii nr. 455/2001 reprezintă un pachet de date de integrat in documentele sau mesajele transmise, care, pentru a avea valoare legala, o semnătura electronica trebuie sa îndeplinească anumite condiții stipulate de Legea nr. 455/2001, respectiv sa fie legata in mod unic de un semnatar, sa asigure identificarea acestuia, sa fie creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) si sa fie legata de datele in forma electronica la care se raportează astfel încât orice modificare sa fie identificabila.
Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura. De fapt, o semnătura digitala furnizează un grad mult mai mare de securizare decât semnătura olografa. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul ca mesajul original aparține persoanei a cărei semnătura a fost atașata, cat si faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitala nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul ca a fost falsificata. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului si de integritatea mesajului. Documentele semnate electronic beneficiază astfel de garanția autenticității, integrității si nerepudierii in instanța a informațiilor digitale.
Documentele semnate electronic pot fi trimise prin posta electronica, dar orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimanta, putând conține informația că documentul original e cel electronic si ca acesta poarta semnătura electronica a semnatarului.
Mai reține instanța de fond că trebuie realizata distincția intre generarea unui înscris in forma electronica si, pe de alta parte, materializarea pe suport de hârtie a datelor si informațiilor create astfel.
Exista mențiune expresa in procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției ca acest document a fost generat si semnat electronic, neputând fi identificat niciun motiv pentru care actul sa nu poate fi calificată drept "înscris in forma electronica" in accepțiunea art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001.
Fără îndoiala procesul-verbal cuprinde o informație susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, înscrisul în forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fără îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie.
Faptul ca ulterior generării unui înscris electronic informația pe care aceasta o cuprinde este tipărita pentru a fi comunicata ca atare, nu ii înlătura calitatea de înscris in forma electronica.
Sub aspectul temeiniciei instanța de fond a reținut următoarele:
La data săvârșirii faptelor contravenționale – 21.04.2011, 27.04.2011 și 28.04.2011 - și la data întocmirii proceselor verbale, respectiv 17.10.2011 și 24.10.2011 - din reglementarea în vigoare la acele date prevăzută în art. 8 și 9 din O.G. nr. 15/2002 coroborat cu art. 10 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2001 rezulta faptul că această contravenție de a circula fără a deține rovinietă valabilă era o contravenție ce se putea săvârși doar în formă simplă (nu și continuă) și astfel se puteau aplica mai multe amenzi câte fapte erau și mai multe sancțiuni complementare de plată a tarifului de despăgubire.
Ulterior, în anul 2012 această lege a fost modificată după cum se va arata mai jos.
Potrivit art. 8 alin.1 din O.G. 15/2002, modificată prin legea nr. 144/2012, în vigoare începând cu 27.07.2012, prevede că ,,1) Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda."
Potrivit art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. 15/2002, modificată prin legea nr. 144/2012, în vigoare începând cu 27.07.2012 ,, Începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției,,
"(3) In cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 "
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României ,,legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile” adică acestea din urmă se pot aplica și la fapte săvârșite înainte de ..
La datele de 21.04.2011, 27.04.2011 și 28.04.2011 vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe Autostrada A2 km 12 + 450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov fără a deține rovinietă, faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
În acest sens s-au întocmit procesele verbale de contravenție contestate de către CNADR, petentul fiind sancționat cu amendă contravențională și obligat să plătească tariful de despăgubire. Înregistrarea contravențiilor a fost făcută cu mijloace tehnice omologate.
Așadar, în situația sus menționată petentul fost sancționat de 3 ori pentru 3 fapte contravenționale de aceeași natură săvârșite și constatate într-un interval de 30 zile pentru care legea nouă prevede că nu se întocmește decât un singur proces verbal de contravenție și implicit cu aplicarea unei singure sancțiuni.
D. fiind faptul că legea nouă este o lege contravențională mai favorabilă decât cea veche, ea are efect retroactiv, motiv pentru care se aplică și faptelor săvârșite anterior intrării sale în vigoare, urmând a se reține că procesele verbale . nr._/24.10.2011 și . nr._/24.10.2011 întocmite de intimată nu sunt legale din acest punct de vedere.
În concluzie pentru motivele de fapt și de drept sus menționate, procesele-verbale . nr._/24.10.2011 și . nr._/24.10.2011 încheiate de CNADNR au fost anulate, iar sancțiunile contravenționala a amenzii și a obligației de plată a tarifului au fost înlăturate.
Totodată, întrucât agentul constatator a încălcat dispozițiile legale anterior menționate doar în ceea ce privește ultimele două procese-verbale contestate, instanța de fond a menținut procesul-verbal . nr._/17.10.2011, acesta fiind primul act sancționator întocmit în cauză.
În ceea ce privește procesul-verbal . nr._/17.10.2011, analizând înscrisurile depuse de intimată la dosar, instanța de fond a constatat faptul că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, procesul-verbal contestat fiind legal și temeinic întocmit de către organul constatator.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Astfel, referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța de fond a apreciat drept justificat cuantumul amenzii aplicate.
În ceea ce privește plata tarifului de despăgubire, conform art. 2 din Legea nr. 144/2012 „tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”. Instanța de fond a constatat că plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești anterior intrării în vigoare a legii nr. 144/2012.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin care solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile și respingerea plângerii contravenționale pentru autoritate de lucru judecat în ceea ce privește procesul verbal R11_.
Recurenta intimată invocă excepția autorității de lucru judecat având în vedere că împotriva procesului verbal ._ s-a mai formulat o plângere contravențională pe rolul Judecătoriei Fetesti plângere care a fost soluționată la data de 08.03.2012 în dosarul nr._ . Prin sentința pronunțată în data de 08.03.2012 în dosarul nr._
s-a respins capătul de cerere privind anularea acestuia.
Pentru aceste motive apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile art.1201 cod civil privind tripla identitate de părți, obiect și cauză.
În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art.1201 Cod civil, art.166 C., OG 15/2002, OG 2/2001.
Intimata – petentă nu a depus întâmpinare.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
1. In ceea ce priveste exceptia autoritatii de lucru judecat, tribunalul urmeaza sa o respinga ca neintemeiata, avand in vedere ca instanta de fond nu a fost investita cu solutionarea plangerii contraventionale impotriva procesului verbal de contraventie . 11 nr._, plangere solutionata prin sentinta civila nr. 943/08.03.2012 a Judecatoriei Fetesti in dosarul nr._ .
Prezenta cauza priveste alte doua procese verbale de contraventie (. nr._/17.10.2011, nr._/24.10.2011, ce au fost disjunse din dosarul sus-mentionat al Judecatorei Fetesti, si pentru care nu s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca irevocabila.
Prin, urmare, nu se poate retine identitatea de obiect intre prezenta cauza si cea care a format obiectul dosarului_ al Judecatoriei Fetesti
2. Pe fondul recursului, tribunalul retine ca, in cauza au fost încheiate doua procese verbale de contravenție . mic de o luna, respectiv procesele-verbale de contravenție nr._/17.10.2011, nr._/24.10.2011.2011, ce fac obiectul prezentului litigiu.
Primul process verbal de contraventie a fost mentinut in parte (mai putin in ceea ce priveste masura aplicarii tarifului de utilizare), iar al doilea process verbal de contraventie a fost anulat in totalitate, instanta de fond facand o corecta aplicare a legii nr. 144/2012, respectiv art. 9 al. 3, potrivit cu care ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Totodata, Tribunalul observa ca, instanta de fond s-a pronuntat cu privire la anularea procesului-verbal de contraventie . 11 nr._/24.10.2011 desi nu a fost investita cu acest capat de cerere.
Astfel, cum rezulta din dispozitivul sentintei civile nr. 943/08.03.2012 al Judecatoriei Fetesti, pronuntata in dosarul nr._, instanta a disjuns cauza in privinta capetelor de cerere privind anularea doar a proceselor verbale de contraventie . 11 nr._/17.10.2011 si . 11 nr._ si a declinat cauza in favoarea Judecatoriei Cornetu.
Imprejurarea ca, Judecatoria Cornetu a anulat si procesul verbal de contraventie . 11 nr._/24.10.2011 desi nu fusese investita cu solutionarea acestui capat de cerere si pentru care se pronuntase anterior o o hotarare de catre alta instanta, se incadreaza in dispozitiile art. 304 pct. 6 cod procedura civila, respectiv instanta a acordat mai mult decat s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Prin urmare, vazand dispozitiile art. 312 al. 3 cod procedura civila, Tribunalul urmeaza a admite recursul, va modifica in parte sentinta civila recurata, in sensul ca, va inaltura dispozitiile privitoare la anularea procesului verbal de contraventie . 11 nr._/24.10.2011.
Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția autoritatii de lucru judecat.
Admite recursul formulat de recurenta – intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr.2759/17.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – petentă ..
Modifica in parte sentinta civila recurata in sensul ca:
Inlatura dispozitiile privitoare la anularea procesului verbal de contraventie . nr._/24.10.2011.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2014.
Președinte Judecător Judecător A. L. V. E. G. N. P.
G. pt judecator transferat la TB
semneaza presedinte sectie civila
Grefier
S. C. E.
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud: AL/2exemplare
Jud.fond –D. E.- Jud.Cornetu
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1544/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 463/2014.... → |
|---|








