Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 43/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 43/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 6580/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1324 R
Ședința publică de la 20 mai 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE E. M. O.
JUDECĂTOR C. D.
JUDECĂTOR N. P. G.
Grefier C. D.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C. L. L. împotriva sentinței civile nr. 439/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual recurs;
Tribunalul ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu sunt probe noi în calea de atac.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 439/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 31.05.2012, sub nr._ petenta Cavasa L. L. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 19.05.2012 prin care a fost amendat contravențional cu suma de 280 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că în data de 19.05.2012 în jurul orei 08:40 în timp ce se deplasa din direcția Urziceni - București, la limita dintre . Voluntari, a efectuat ieșirea de pe DN2 către varianta Bucureștiului. În momentul în care a ajuns sub pod la intersecția cu Varianta București, avea în față un TIR care la un moment dat a ieșit și a blocat circulația timp de 2-3 minute, după care s-a încadrat pe sensul către . i-a venit rândul să efectueze aceeași manevră, a oprit, s-a asigurat și a făcut stânga pe sensul către . în care a făcut stânga, dinspre Jilava nu venea nimic iar dinspre dreapta la distanță de cel puțin 500 m ori 1 km, veneau două mașini, a doua fiind una de poliție, iar după ce a ieșit de sub pod a fost oprită de către aceasta iar echipajul de poliție i-a luat actele și i s-a întocmit procesul verbal de contravenție.
În drept, petenta a invocat disp. OG 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit.
În drept a invocat dispozițiile art.115 și urm. Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 și a timbrului judiciar conform art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995.
În temeiul art.167 alin.1 C.proc.civ., considerând-o utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, în carul căreia petentul a depus, în copie, procesul verbal de constatare a contravenției.
Prin sentința civilă nr. 439/31.01.2013 instanța de fond respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională, menține ca legal și temeinic întocmit procesul verbal contestat, ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 19.05.2012 petentul a fost amendat contravențional cu suma de 280 lei și reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.100/3/c din OUG 195/2002.
În fapt s-a reținut că, în data de 19.05.2012, ora 08:40, pe DN2 – DNCB în Voluntari, petentul a condus autoutilitara cu număr de înmatriculare_ pe Șoseaua de Centură din direcția Afumați către București iar la intersecția cu DNCB nu a acordat prioritate de trecere autoturismelor care circulau pe drumul prioritar (DNCB).
Plângerea a fost depusă la instanță cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Procesul-verbal a fost semnat de agentul constatator și de către petent, fiind astfel respectate și dispozițiile art. 19 din același act normativ.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentei reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În cauză, neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept reprezintă o faptă contravențională și nu penală, conform legii naționale. De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 280 lei și prin suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, care cumulate, prezintă o anumită severitate. De asemenea, rațiunea urmărită de legiuitor în incriminarea unei astfel de fapte o reprezintă protejarea siguranței pe drumurile publice.
Astfel, prin raportare la gradul de severitate al sancțiunii și la natura faptei, instanța concluzionează că fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”.
Consecințele calificării faptei drept „acuzație în materie penală” sunt: petenta se bucură de prezumția de nevinovăție iar sarcina probei incumbă autorităților statului. Însă, nici una dintre aceste garanții procesuale nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, Curtea Europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.
Jurisprudența Curții Europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție, și cu atât mai mult să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Hotărârea A. împotriva României nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar a modului de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate dar extrem de numeroase.
Potrivit art.100 alin.3 lit. c din OUG 195/2002 reprezintă contravenție neacordarea priorității vehiculelor care au acest drept.
Susținerile petentului cu privire la nevinovăția sa nu sunt în măsură să înlăture prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal ce a fost întocmit în baza constatărilor personale ale agentului de poliție, nefiind susținute de nicio probă în acest sens.
De asemenea, nu este exoneratoare de răspundere nici împrejurarea că în procesul verbal nu a fost menționat numărul de înmatriculare al autovehiculului căruia nu i s-a acordat prioritate de trecere având în vedere că lega nu instituie această obligația în sarcina agentului constatator.
Ținând cont de împrejurarea că procesul-verbal cuprinde constatările personale ale agentului de poliție și că prin probatoriul administrat petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute de agentul constatator, instanța va instanța constată că procesul-verbal este temeinic întocmit, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile.
Astfel, conform art.100 alin.3 lit. c raportat la art.98 din OUG 195/2002, fapta săvârșită se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Agentul de poliție a aplicat minimul, respectiv 4 puncte amendă – 280 lei amendă.
Potrivit art.96 alin.1 din OUG nr.195/2002, sancțiunile complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.
Raportat la cele două criterii legale prevăzute de art. 98 alin.3 din OUG nr.195/2002, gravitatea faptei și pericolul social, precum și la art.21 alin.3 din OG 2/2001 instanța reține că sancțiunile sunt proporționale. Astfel, instanța are în vedere că fapta prezintă un grad de pericol social sporit raportat la urmările care s-ar fi putut produce, motiv pentru care suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile este justificată. În acest context, instanța reține că gradul de pericol este sporit și că sancțiunea complementară se impune a fi menținută indiferent că petenta a mai fost sau nu sancționată contravențional la regimul circulației rutiere.
Împotriva sentinței a formulat recurs petenta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 04.06.2012, sub nr._ .
Solicită recurenta modificarea sentinței de fond in sensul admiterii cererii in parte pe aspectul aprecierii gresite a probatoriului depus de intimat, si implicit si asupra masurii de suspendare a permisului.
Arată recurenta că, un prim aspect este acela ca instanta de judecata a incalcat art. 304 alin. 4,5, 7, 8, 9 din Vechiul Cod de Procedura Civila, desi procesul verbal nu se supune numai la aceste motive conform art. 34 alin.2 din O.G. Nr. 2/2001. Suntem in prezenta cauza . prezumtiei de vinovatie, incat nu mai este necesara de luat in calcul existenta vreunei prezumtii de nevinovatie in nici o alta cauza de contraventie.
Mentionează recurenta ca serviciul său implica si meseria de sofer, si in cazul suspendarii i ar aduce mari greutati si i-ar ingreuna serviciul, aspecte de care agentul de circulatie nu a tinut seama.
În drept au fost invocate disp. art. 16, 17, 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, art. 299-316 C.proc.civ. si O.U.G. nr. 195/2002. precum si de art. 20 din Constituția Romaniei.
În susținere a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul civil de față prin raportare la motivele invocate, Tribunalul constată următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/19.05.2012 petenta a fost sancționata cu amenda in cuantum de 280 lei și cu sancțiunea complementară constând în suspendarea exercițiului dreptului de a conduce, fiind luată măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere pe o perioada de 30 de zile, reținându-se că in data de 19.06.2012, ora 08:40, pe DN2 – DNCB în Voluntari, petenta a condus autoturismul marca Ford cu număr de înmatriculare_ pe Șoseaua de Centură din direcția Afumați către București iar la intersecția cu DNCB nu a acordat prioritate de trecere autoturismelor care circulau pe drumul prioritar (DNCB), fapta prevazuta de art.100 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002.
Cu privire la motivul de recurs referitor la greșita soluționare a cauzei, tribunalul constată că apărările invocate de recurenta nu sunt întemeiate.
Astfel, referitor la legalitatea procesului verbal, tribunalul, analizând conținutul acestuia, constată faptul că acesta întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de prevederile art. 16 din O.G. nr. 2/ 2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, Tribunalul, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal contestat a fost întocmit în mod temeinic.
Tribunalul reține că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate „cu propriile simțuri” de către agentul din cadrul intimatei, potrivit sustinerilor din intampinare, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și verdicitate este încrederea că agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene, contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
In cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate - asociată cu cele de autenticitate și veridicitate - a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentei, tribunalul apreciază că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statale, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimat, aspect ce nu poate fi conceput.
Tribunalul apreciază că sarcina probei revine intimatului exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, inregistrari video, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentului.
Cu toate acestea, petenta nu a reușit să dovedească o situație de fapt contrară celei reținute în cadrul actului contestat de către agentul constatator.
Cu privire la sancțiunea aplicată, instanța are în vedere că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute în actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Față de dispozițiile legale menționate anterior, instanța apreciază că în mod corect agentul constatator a procedat la individualizarea sancțiunii și a aplicat amenda contravențională în cuantum de 280 lei (echivalentul a 4 puncte amendă, minimul prevăzut de lege pentru fapta comisă) și măsura complementară a suspendarii dreptului de a conduce cu consecinta aplicarii masurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere, având în vedere natura faptei retinute.
In ce priveste sanctiunea complementara aplicata, instanta retine ca si aceasta sanctiune trebuie supusa controlului judecatoresc conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001 si art. 6 și 7 din CEDO, oportunitatea aplicarii unei asemenea masuri nu poate fi sustrasa controlului instantei de judecata. Avand in vedere ca sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce are caracter penal in sensul Conventiei Europeană a Drepturilor Omului, aplicarea acestei sanctiuni nu se poate dispune automat, iar instanta are dreptul sa verifice si modul de individualizare a acestei sanctiuni.
Astfel, in ceea ce privește posibilitatea de înlăturare a sancțiunii complementare a suspendării exercițiului dreptului de a conduce, instanța constată că fapta petentei (de a nu acorda prioritate de trecere) este deosebit de gravă deoarece putea cauza accidente rutiere grave, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație, echivalentă cu sfidarea relațiilor sociale privind circulația rutieră, reglementate prin regulile Codului Rutier. În contextul constatării acestui pericol social ridicat al faptei petentului, instanța constată că nu se justifică înlăturarea sancțiunii complementare.
Analizând și posibilitatea înlocuirii amenzii cu avertisment, instanța constată că petenta nu a învederat și probat niciun motiv ce ar justifica această atenuare a sancțiunii. Deoarece fapta petentei se caracterizează prin pericol social concret, punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, creând posibilitatea producerii unui nedorit accident de circulație, observând că petenta nu a recunoscut niciun moment încălcarea obligației legale și săvârșirea faptei contravenționale, tribunalul retine că se impune sancționarea petentei prin aplicarea unei sancțiuni pecuniare, avertismentul nefiind suficient pentru garantarea prevenției speciale (împiedicarea petentei de a mai săvârși astfel de fapte în viitor), pentru a nu încuraja petenta în înfrângerea normelor de drept.
Față de pericolul ridicat pe care îl reprezintă încălcarea regulilor de circulație pentru viața, sănătatea și integritatea corporală a participanților la trafic (fie conducători auto, fie pietoni), tribunalul apreciază că sancțiunile aplicate au fost corect individualizate în raport de criteriile cuprinse în art. 21 alin.3 din O.G. nr.2/2001.
Prin urmare, întrucât recurenta petenta nu a făcut dovada unei situații contrarii actului de sancționare, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.proc.civ., reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta C. L. L., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 mai 2014.
Președinte, E. M. O. | Judecător, C. D. | Judecător, N. P. G. |
Grefier, C. D. |
Red. judecător fond C. R. E./Judecătoria B.
Red.jud. N.P.G. /28.11.2014/2 ex.
Thn. red. C.D
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3363/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1986/2014.... → |
|---|
