Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 789/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 789/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 1693/1748/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 789 R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13 MARTIE 2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - C. C. M.

JUDECĂTOR - C. G.

JUDECĂTOR - R. P.

GREFIER - OLGUȚA P.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta . INTERNAȚIONAL SRL împotriva sentinței civile nr. 6717/09.10.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu in contradictoriu cu intimatul I., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 13.03.2014, pentru când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.02.2013, petenta . INTERNATIONAL SRL a solicitat instanței, in contradictoriu cu intimata I., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 8.02.2013 întocmit de către intimată. In subsidiar a solicitat inlocuirea amenzii cu avertisment.

In motivarea plângerii, petenta a arătat că procesul-verbal nu este semnat pe fiecare pagina de catre agentul constatator, ca nu este semnat de un martor si ca sanctiunea nu este proportionala.

In drept a indicat OG 2/2001 si HG 69/2012.

In dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar procesul-verbal contestat.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii, aratand ca fapta a fost savarsita de catre petenta. A depus la dosar dovada comunicarii procesului-verbal, licenta de traseu si graficul de circulatie.

La termenul din 9.10.2013 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar.

Prin sentinta civila nr. 6717/09.10.2013, Judecătoria Cornetu a respins cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentinta, prima instanță a reținut următoarele:

“Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimata I. petenta a fost sancționata, în baza art. 5 pct. 25 din H.G. 69/2012, cu amendă contravențională în cuantum de 6000 lei, întrucât nu avea la bord licenta de traseu si graficul de circulatie in original.

Verificând îndeplinirea condițiilor de validitate prevăzute de art 16 si 17 din OG nr 2/2001, instanța constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ cuprinde data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, denumirea si sediul contravenientului, descrierea faptei contraventionale, textul legal care sancționează fapta și semnatura agentului constatator.

Instanta constata ca prin faptul ca agentul constatator a semnat doar la sfarsitul procesului-verbal nu i s-a adus petentei nicio vatamare, neexistand niciun dubiu cu privire la cine a intocmit actul contestat.

Referitor la lipsa semnaturii unui martor, instanta retine ca s-a consemnat motivul lipsei acestuia, fiind indeplinite cerintele art. 19 alin 3 din OG 2/2001.

Cu privire la motivul de netemeinicie indicat de petenta, acesta este neîntemeiat.

În primul rând trebuie să se pornească de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale (art. 1169 din vechiul cod civil), acela care face o propunere în fața judecății este dator să o și probeze.

Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg (§ 26 din cauza N. G. c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A. c. României și § 30 din cauza citată anterior).

Având in vedere acestea, reiese că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba este amenda, iar petentei i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I. P. c. României)”.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta . INTERNAȚIONAL SRL solicitând admiterea recursului formulat, modificarea in tot a sentintei atacate si in consecinta, admiterea ca temeinica si legala a actiunii formulate.

In motivare a aratat ca prin sentinta civila nr. 6717 din 16.10.2013, pronuntata in dosarul mai sus mentionat, Judecatoria Cornetu a respins plangerea formulata de petenta in contradictoriu cu I..

In mod gresit instanta de fond a respins plangerea, avand in vedere ca societatea a facut dovada celor sustinute in actiune si anume a depus procesul verbal de predare -primire al documentelor, din care reiese clar ca documentele solicitate de inspectorul de trafic de aflau in original la bordul autovehiculului in momentul efectuarii controlului.

Mai mult decat atat procesul verbal a fost intocmit fara a respecta prevederile art.19 alin.1si 3 din O.G._, statueaza urmatoarele: (1) Procesul-verbal se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient. In cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor. In acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia.

In ceea ce priveste legalitatea procesului verbal de contraventie, agentul constatator nu s-a conformat obligatiei instituite in sarcina sa prin dispozitiile art.19 al.1 din OG. 2/2001 potrivit carora in cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, acesta va face mentiune despre aceste imprejurari, care trebuie confirmare de cel putin un martor; in acest caz procesul verbal va cuprinde si datele persoanale din actul de identitate al martorului si semnatura acestuia.

Pe de alta parte, prin nerespectarea art.19 alin 1 si 3 din OG 2/2001 se creaza situatia in care nu se poate verifica daca s-au respectat dispozitiile art. 16 alin 7 din OG 2/2001 care impun obligatia agentului constatator de a da dreptul contravenintului de a face obiectiuni cu privire la procesul verbal incheiat.

Prin incalcarea acestor dispozitii, se incalca in mod flagrant dreptul la aparare, neavand posibilitatea la data incheierii procesului verbal sa facem obiectiuni cu privire la fapta savarsita, iar sanctiunea pentru nerespectarea dreptului de a face obiectiuni este nulitatea relativa a procesului verbal.

In drept, s-au invocat dispozitiile art.299-304 Cod procedura Civila.

Intimatul a formulat intampinare solicitand respingerea ca neintemeiat a recursului formulat impotriva Sentintei civile nr. 6717/2013 pronuntata de Judecatoria Cornetu in dosarul nr._ . cu consecinta mentinerii sentintei civile nr. 6717/2013 pronuntata de Judecatoria Cornetu.

A aratat ca instanta de fond a retinut in mod corect faptul ca petenta se face vinovata de savarsirea faptei contraventionale retinute in sarcina sa, procesul verbal de constatare a contraventiei face dovada deplina a celor in scrise in acesta pana la proba contrarie. Petenta nu a administrat probe care sa infirme situatia de fapt retinuta prin procesul verbal intocmit de catre intimata, respectiv de a dovedi ca la momentul efectuarii controlului conducatorul auto a prezentat agentului de control licenta de traseu impreuna cu graficul de circulatie in original (asa cum prevad imperativ dispozitiile legale incidente) la data controlului.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul va admite recursul, va admite plângerea și pe cale de consecință va desființa procesul verbal atacat din următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit de către intimata I. petenta a fost sancționata, în baza art. 5 pct. 25 din H.G. 69/2012, cu amendă contravențională în cuantum de 6000 lei, întrucât nu avea la bord licenta de traseu si graficul de circulatie in original.

În drept sunt aplicabile disp. Hotărârii Nr. 69 din 1 februarie 2012, privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor: art 5 :Următoarele fapte reprezintă încălcări minore ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: 25. prezentarea la control de către întreprindere/operatorul de transport rutier, operatorii de activități conexe sau de către conducătorii auto a documentelor emise de către autoritatea competentă plastifiate ori în copie sau în oricare altă formă/alte condiții decât cele în care au fost eliberate.

Potrivit art 8, amenda aplicabilă este de maxim 1000 de lei, or, agentul constatator a aplicat o amendă de 6000 de lei.

Articolul 8 este indicat în procesul verbal atacat dealtfel .

Art 8 are următorul conținut:

„ (1) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 1 - 5, 7 - 18 și 24 - 26 se sancționează cu amendă de la 250 lei la 1.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române sau străin/străine, după caz.

(2) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 6, 19 - 21 și 30 se sancționează cu amendă de la 250 lei la 1.000 lei, care se aplică conducătorului auto român sau străin, după caz.

(3) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 22 - 25 se sancționează cu amendă de la 250 lei la 1.000 lei, care se aplică operatorului economic care desfășoară activități conexe transportului rutier.

(4) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 29 și 31 se sancționează cu amendă de la 250 lei la 1.000 lei, care se aplică școlii de conducători auto.

(5) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 27 și 28 se sancționează cu amendă de la 250 lei la 1.000 lei, care se aplică centrului de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere.

(6) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 31 și 32 se sancționează cu amendă de la 250 lei la 1.000 lei, care se aplică instructorului auto autorizat.”

Având în vedere că amendă aplicată este nelegală prezentul Tribunal constată nelegalitatea întregului proces verbal atacat, din circumstanțele concrete ale speței rezultând că această eroare nu reprezintă o simplă eroare materială.

În concluzie, tribunalul va admite recursul formulat de petenta . INTERNAȚIONAL SRL împotriva sentinței civile nr. 6717/09.10.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu in contradictoriu cu intimatul I. și va dispune anularea procesului-verbal atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de petenta . INTERNAȚIONAL SRL împotriva sentinței civile nr. 6717/09.10.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu in contradictoriu cu intimatul I..

Dispune anularea procesului-verbal.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 13.03.2014.

Președinte, Judecător,Judecător

C. C. M. C. G. R. P.

Grefier,

Olguța P.

RED CCM/ Tehnored O.P. - 04. 2014

Judecatoria Cornetu

Jud. fond - C. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 789/2014. Tribunalul ILFOV