Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 74/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 74/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 730/1748/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1980R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.09.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: E. M. O.

JUDECĂTOR: C. D.

JUDECĂTOR: M. E.

GREFIER: L. I.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul M. G. împotriva sentinței civile nr.741/24.01.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul personal legitimat cu CI . nr._, CNP_, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 08.08.2014, intimata a depus întâmpinare la dosar un exemplar al acestora fiind comunicat recurentului, după care

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat Tribunalul acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Recurentul arată că nu are probe noi de administrat în recurs.

Tribunalul ia act că nu se solicită administrarea de probe noi în recurs.

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.

Recurentul solicită admiterea recursului, anularea procesului verbal de contravenție și să se constate faptul că i-a fost încălcat dreptul de a achita jumătate din contravaloarea amenzii în termen de 48 de ore de la data săvârșirii faptei. Depune note scrise la dosar.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, reclamantul M. G. a formulat plângere împotriva procesului verbal de sancționare contravențională întocmit de intimată, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nelegalitatea procesului verbal de contravenție contestat, și anularea acestuia ca netemeinic și nelegal și a contravalorii tarifului de despăgubire.

Prin sentința civilă nr. 741/24.01.2013, Judecătoria Cornetu a admis în parte plângerea, a anulat tariful de despăgubire aplicat prin Procesul-verbal de constatare a contravenției, . nr._ încheiat la data de 22.03.2011 de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN și a menținut celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravenției mai sus menționat ca temeinice și legale.

Împotriva sentinței civile nr. 741/24.01.2013 a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului.

În motivare s-a arătat că probele administrate de instanța de fond nu sunt clare, concludente și că planșa foto depusă de intimată la dosar nu este clară, observându-se doar un număr de autoturism nu și autoturismul care îl poartă, nu se distinge nici un obiect/obiectiv/clădire/ori alt indicator sau marcaj, care să demonstreze că fotografia a fost realizată în locul menționat în procesul verbal.

Recurentul a mai invocat faptul că procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat prin curier și nu prin agent procedural și că acesta a fost depus la cutia poștală și nu afișat, afișare care ar fi trebuit dovedită cu o fotografie.

În drept au fost invocate disp. art. 485, art. 486 și 490 C. proc. Civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 08.08.2014, intimata a solicitat respingerea recursului și pe cale de consecință menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Intimata a arătat că recurentul nu contestă comunicarea procesului verbal ci modul în care acesta i-a fost comunicat, în cutia poștală și nu prin afișare pe ușa locuinței.

În opinia intimatei instanța de fond în mod corect a reținut că procesul verbal a fost comunicat în mod legal și valabil, dovedit și de faptul că acesta a fost comunicat la data de 13.04.2011 iar plângerea contravențională a fost înregistrată în termenul de 15 la Judecătoria Sector 6 București.

În drept au fost invocate disp. art. 308 alin. 2 C. proc. Civ, O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.

Analizând sentința civilă recurată prin raportare la motivele de recurs invocate, tribunalul constată următoarele:

Tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a procedat la verificarea legalității si temeiniciei actului administrativ contestat, în temeiul dispozițiilor art. 34 și art. 16-19 din O.G. nr. 2/2001, constatând ca nu sunt motive de nulitate ale actului contestat.

Astfel, s-a apreciat ca procesul-verbal întocmit întrunește cerințele de legalitate in privința condițiilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute si relative.

Susținerile recurentului privitoare la nerespectarea procedurii de afișare a procesului verbal urmează a fi înlăturate de tribunal, avand in vedere ca din înscrisurile depuse la dosar rezultă că procesul verbal a fost comunicat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în vigoare la momentul efectuării comunicării. Tribunalul reține că recurentul s-a mărginit la aface simple afirmații cu privire la introducerea procesului verbal în cutia poștală și nu a făcut dovada vreunei vătămări, sarcina probei incumbându-i. În plus, având în vedere că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal constată că recurentul a primit procesul verbal contestat luând cunoștință de conținutul acestuia, fiind astfel pe deplin îndeplinit scopul comunicării.

Susținerile recurentului privitoare la omisiunea primei instanțe de a verifica corectitudinea indicării locului săvârșirii contravenției urmează a fi înlăturate de tribunal, avand in vedere că acest aspect nu a fost contestat în fața instanței de fond. Totodată Tribunalul consideră că nu i se poate imputa primei instanțe o lipsă a rolului activa atâta vreme cât procesul verbal a fost întocmit de către un agent constatator autorizat pe baza înregistrărilor video și a documentelor generate electronic de sistemul informatic utilizat, documente în care este menționat și locul efectuării înregistrării.

F. de cele sus aratate, in temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul M. G. împotriva sentinței civile nr.741/24.01.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2014

Președinte Judecător Judecător

E. M. O. C. D. M. E.

Grefier

L. I.

Concept red. gref. L.I-.

Red. Jud: CD./2exemplare

Jud.fond :V. M. B. - Jud. /Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 74/2014. Tribunalul ILFOV