Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 27-10-2014, Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 1916/1748/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 663 A
Ședința publică de la 27 Octombrie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: C. D.
Judecător: N. P. G.
Grefier: O. S.
Pe rol soluționarea apelului C. administrativ și fiscal formulat împotriva sentinței civile nr. 1347 pronunțată la data de 11.02.2014 de Judecătoria Cornetu în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, privind pe apelanta - petentă . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta – petentă prin apărător, care depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2014, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a intimatul a depus întâmpinare,după care,
Apelanta prin avocat arată că a luat cunoștință de întâmpinare.
Tribunalul dispune strigarea dosarului la ordine întrucât în cauză nu există un motiv de amânare, cauza fiind strigată pe lista de amânări fără discuții.
La a doua strigare a cauzei se prezintă apelanta petentă prin apărător cu delegație la dosar, lipsind intimatul.
La interpelarea instanței apelanta prin apărător arată că nu are alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat tribunalul acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul desființării procesului verbal, cu cheltuieli de judecată. Prima instanță a apreciat greșit că dacă la dosar există niște fotografii ar avea putere probatorie mai mare decât declarația martorului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 05.03.2013 sub nr._ petentul . a solicitat in contradictoriu cu intimata ISCTR anularea procesului-verbal . nr._/2013.
In fapt s-a aratat ca actul contestat este netemeinic si nelegal. Astfel, petenta a inchiriat autovehiculul_ si este proprietar al semiremorcii_ . La momentul controlului, fara a se incheia un proces-verbal i s-a spus soferului ca se va aplica o sanctiune de 14.000 lei. S-au retinut totusi placutele de inmatriculare si certificatul de inmatriculare. Ulterior s-a incheiat si actul contestat, aplicandu-se o amenda in cuantum de 18.000 lei, cf. art. 6 alin. 1 corob. Cu art. 3 pct. 21 din HG nr. 69/2012. A doua zi dupa control petenta a efectuat ITP-ul pt. autovehicul, ajungandu-se la concluzia ca reglementarile in vigoare sunt respectate. Toate anvelopele prezinta doar o uzura normala. In aceste conditii apare ca vadit nelegala sanctiunea aplicata. Se face referire si la prezumtia de nevinovatie prev. de art. 6 CEDO. Mai mult, agentul constatator nu a respectat prevederile art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, nefiind contactat niciun reprezentant al contestatoarei pentru a-si prezenta punctul de vedere cu privire la fapta. Pe de alta parte calitatea de martor asistent nu poate sa fie asumata de un alt agent constatator, astfel cum probabil se intampla in speta (art. 19 alin. 2 din OG nr. 2/2001). Pe de alta parte sanctiunea este una disproportionata, avand in vedere ca s-a aplicat maximul amenzii, iar in situatia ipotetica a unei probleme la sistemtul de franare apare intrebarea legitima in legatura cu ce sanctiune ar putea fi aplicata in acel moment.
In drept se invoca prevederile OG nr. 2/2001 si HG nr. 69/2012.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și art. 36 din O.G. nr. 2/2001.
Intimata a formulat intampinare prin care a aratat ca cererea este neintemeiata. Procesul-verbal respecta prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001, iar in cazul art. 16 alin. 7 nu se produce nicio vatamare. Pe de alta parte au fost respectate si prevederile art. 19, indicandu-se motivul pentru care nu s-au formulat obiectiuni. Raportat la temeinicie se face referire la prezumtiile procesului-verbal
In drept se invoca prevederile art. 205 alin. 2 C. proc. civ.
Se solicita judecarea cauzei in lipsa.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri, planse fotografice si proba testimoniala.
Prin sentința civilă nr. 1347/11.02.2014 s-a respins plângerea contravențională.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/2013 petentul a fost sancționat cu amenda in cuantum de 18.000 lei. Fapta a fost incadrata in prevederile art. 3 pct. 21 din HG nr. 69/2012 si sancționata cf. art. 6 alin. 1 din aceeasi ordonanta.
Înainte de a analiza motivele de nulitate invocate de către petent, instanța este obligată, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, să verifice dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constator, numele și prenumele (denumirea) contravenientului, sediul persoanei juridice, fapta savârșita și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or aceste mentiuni sunt completate in mod corect.
Cat priveste nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001. acest text spune ca in momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Pentru a observa dacă actul contestat poate fi anulat instanța trebuie să facă aici aplicarea prevederilor art. 47 din O.G. nr. 2/2001 cu trimitere la art. 175 alin. 1 C. proc. civ. Or acest din urmă articol impune trei condiții cumulative pentru anularea unui act procesual: i) încălcarea unei norme legale; ii) ca efect al acestei încălcări trebuie să se dea naștere unei vătămări părții; iii) vătămarea să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
Admițând că în speță s-a încălcat norma legală incidentă și că vătămarea constă în faptul că petentul nu a putut efectua toate obiecțiunile pe care le-ar fi putut susține la momentul dresării procesului-verbal, totuși acest prejudiciu este acoperit prin recunoașterea dreptului de acces la un Tribunal imparțial. În consecință nu se poate dispune anularea procesului-verbal pentru acest motiv.
In raport de motivul legat de faptul ca martorul asistent a fost un agent constatator, nu exista nici un temei pentru a se putea trage aceasta concluzie, petenta nefacand in niciun fel proba unei asemenea alegatii (proba ce-i incumba potrivit art. 249 C. proc. civ.).
Desi lipsa proportionalitatii sanctiunii este o chestiune legata de legalitate, acest motiv de nulitate va fi analizat dupa stabilirea incidentei motivului de nulitate legat de temeinicie.
În primul rând trebuie să se pornească de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale (art. 249 C. proc. civ.), acela care face o propunere în fața judecății este dator să o și probeze.
Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg (§ 26 din cauza N. G. c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A. c. României și § 30 din cauza citată anterior).
Având in vedere acestea, reiese că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba nu poate depăși 18.000 lei, iar petentului i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I. P. c. României).
F. de cele arătate, cum la dosar nu există dovezi care să răstoarne prezumțiile de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, reiese că cererea este neîntemeiată sub acest aspect.
Astfel, din plansele fotografice depuse la dosar decurge ca . legatura cu care s-a aplicat amenda prezenta o uzura excesiva. F. de aceasta proba nu se poate lua in considerare declaratia martorului sau dovada trecerii ITP-ului a doua zi dupa control. Aceasta deoarece declaratia martorului este in contradictie cu plansele fotografice, care poarta o putere probatorie mai mare, iar trecerea inspectiei a doua zi putea presupune si schimbarea anvelopei respective.
F. de apararea petentului, legata de faptul ca plansele fotografice nu ar trebui luate in considerare deoarece nu sunt corespunzator intocmite si in consecinta este posibil sa nu prezinte anvelopa in raport de care s-a stabilit incidenta textului contraventional, instanta nu o poate primi, avand in vedere ca nu exista nicio urma de dubiu care sa poata conduce la o asemenea concluzie.
Cat priveste proportionalitatea sanctiunii, art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 spune ca sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanta a considerat ca amenda aplicata este una proportionala, dat fiind ca limitele speciale sunt foarte apropiate (de la 14.000 la 18.000 lei), iar gradul de pericol social este unul ridicat, dat fiind ca o explozie a pneului poate fi la fel de grava precum o defectiune a sistemului de franare (pentru a lua in considerare argumentul petentului).
Împotriva acestei sentințe, petent a formulat apel, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței apelate in sensul admiterii plângerii formulate si anulării procesului verbal de constatare a contravențiilor.
În motivarea cererii de apel se arată că în mod greșit a apreciat prima instanța faptul ca pe de o parte societatea nu a putut răsturna prezumția de legalitate si veridicitate a procesului verbal de contravenție, iar pe de alta parte ca forța probanta a depoziției martorului propus a fost înfrânta de planșele fotografice depuse de parata la dosar.
Instanța de fond, in motivarea soluției de respingere, retine ca petenta nu a reușit sa fac dovada faptului ca procesul-verbal in discuție nu reflecta realitatea, astfel nu a putut combate prezumțiile de legalitate, veridicitate si autenticitate de care se bucura actele administrative. In acest sens, instanța amintește de jurisprudența instanței de la Strasbourg, concret de cauza A. c. Romaniei, unde Curtea a statuat ca se poate opera cu prezumții in materie contravenționala, atata vreme cat ele sunt relative si se tine cont de gravitatea faptei si dreptul la apărare.
Apelanta – petentă a mai arătat că instanța de fond a interpretat eronat jurisprudența Curtii de la Strasbourg. Astfel, instanța de la Strasbourg a interpretat art. 6 paragrafele 1, 2, 3 din Conventie in cauze precum Ozturk c.Germania (21.02.1984), Enge/ c. Olanda (08.06.1947) si Lauko c. Slovacia (02.09.1998) in sensul ca reglementările calificate drept contravenții in dreptul intern se încadrează in domeniul penal al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, atâta vreme cat săvârșirea faptelor incriminate atrage pentru autorul lor o pedeapsa care se urmărește a fi intimidata.
In acelasi sens sustine Curtea si in cauza A. c. Romaniei, amintind de cauza G. c. Romaniei (noiembrie 2006), faptul ca "desi statele au posibilitatea de a scoate in afara legii penale unele infractiuni si de a le sanctiona mai degraba pe cale contraventionala decat penala, autorii infractiunilor nu trebuie sa se afle . pentru simplul motiv ca regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil in materie penala".
Asadar, tocmai in continuarea acestui rationament, Curtea sustine ca se poate opera cu prezumtii de drept si de fapt, acestea se regasesc in orice sistem de drept, Conventia nu deroga de la ele, insa in materie penala (prin asimilare, si contraventionala), statele trebuie sa respecte un anumit prag, sa tina cont de gravitatea faptei si sa pastreze dreptul la aparare.
Ceea ce sustine insa Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu poate avea ca rezultat înlocuirea prezumției de nevinovatie cu prezumtia de legalitate, veridicitate si autenticitate a actelor administrative. Prezumtia de nevinovatie este o garantie procesuala esentiala in materie penala, un principiu al procesului penal. Or, Curtea statueaza ca, in ciuda scoterii in afara legii penale a unor fapte si sanctionarii lor pe cale contraventionala, autorii nu se vor afla ., asadar, in mod evident vor beneficia de prezumtia de nevinovatie.
Concluzionând cele spuse in motivarea hotararii sale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza A. c. Romaniei arata ca "daca scoaterea contraventiei in afara legii penale nu ridica probleme in sine, nerespectarea garantiilor fundamentale - printre care si prezumtia de nevinovatie - care protejeaza cetatenii impotriva unor posibile abuzuri din partea autoritatilor, reprezinta un aspect ce trebuie examinat in temeiul articolului 6 din conventie. "
S-a mai arătat faptul că prin sentința apelata, prima instanța a apreciat greșit interpretarea si motivările instanței de la Strasbourg, si anume considera ca desi materia contravenționala este asimilata celei penale, totuși se poate opera cu prezumtii, cu pastrarea dreptului la aparare.
Faptul esential retinut de Curte in cauza A. c. Romaniei este insa omis de prima instanta in prezenta cauza, si anume prezumtia de nevinovatie care rezulta tocmai din aceasta asimilare a materiei contraventionale cu cea penala, faptul ca este inadmisibil ca autorii contraventiilor sa se afle . celor ai faptelor prevazute de legile penale.
Prima instanta a retinut ca "nu sunt contrare prezumtiei de nevinovatie, specifica materiei penale, calitatile actelor administrative de a se bucura de prezumtiile de legalitate, autenticitate si veridicitate ".
. care se bucura actul administrativ nu sunt contrare prezumtiei de nevinovatie, insa, asa cum statueaza si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, ele vor fi limitate, tinandu-se cont de gravitatea faptei si pastrandu-se dreptul la aparare.
Apelanta – petentă a mai arătat că prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare in cadrul procesului penal sunt incompatibile cu principiul onus probandi incumbit actori care, de altfel, guverneaza procesul civil. In consecinta, intimata este cea care trebuie sa faca dovada existentei contraventiei, iar nu subscrisa, astfel cum a retinut in mod gresit prima instanta.
In ceea ce priveste intimata ISCTR, in vederea probarii faptei contraventionale a depus la dosar planșe fotografice de o calitate îndoielnica, ce prezinta . excesiva a unei anvelope, dar din care nu reiese in mod clar daca acea anvelopa apartine semiremorcii subscrisei.
In aceste conditii, plansele fotografice nu ar trebui luate in considerare la momentul solutionarii cauzei, ele dovedind in realitate doar faptul ca o anvelopa oarecare prezinta o uzura excesiva.
Totusi, prima instanta sustine ca "din plansele fotografice depuse la dosar decurge ca . legatura cu care s-a aplicat amenda prezenta o uzura excesiva (. . .) nu se poate lua in considerare declaratia martorului sau dovada trecerii ITP-ului a doua zi dupa control. Aceasta deoarece declaratia martorului este in contradictie cu plansele fotografice, care poarta o putere probatorie mai mare.
Avand in vedere faptul ca in sistemul de drept romanesc nu exista o ierarhie a probelor, nu se poate sustine ca o plansa fotografica ar avea putere probatorie mai mare decat declaratia martorului, ci cel mult, ar putea fi mai concludenta sau mai utila. Atata timp cat plansele fotografice nu fac legatura continutului lor cu semiremorca subscrisei, acestea nu pot nici concludente sau utile, cu consecinta inadmisibilitatii lor.
In consecinta, desi din punctul de vedere al primei instante "nu exista nicio urma de dubiu care sa poata conduce la o asemenea concluzie", subscrisa consideram ca este evident ca plansele fotografice nu probeaza in mod clar fapta contraventionala, lasand o urma de dubiu in ceea ce priveste existenta contraventiei astfel ca, avand in vedere si principiul in dubio pro reo, nu pot fi luate in considerare.
In concluzie, pe de o parte, ca si in materie penala, in materie contraventionala subscrisa nu putem fi obligata la a face dovada nevinovatiei noastre, sarcina probei revenind organului constatator care trebuie sa dovedeasca ceea ce mentioneaza in actul sanctionator.
Pe de alta parte, chiar daca s-ar considera faptul ca revine subscrisei sarcina probei de a răsturna prezumția de legalitate si veridicitate a procesului-verbal, aceasta a fost rasturnata avand in vedere depozitia martorului porpus de subscrisa, care a infirmat in totalitate ceea ce a retinut agentul constata tor, precum si lipsa oricarei relevante din punct de vedere probator a planselor fotografice depuse de parata.
Apelanta – petentă a mai arătat că procesul-verbal . nr._ din 26.02.2013 de constatare a contravențiilor este lovit de nulitate absoluta, avand in vedere incalcarea dreptului subscrisei la aparare. Art. 16 alin. 7 din OG 2/2001 conferă dreptul celui sancționat contraventional de a face obiecțiuni, incalcarea acestui drept atragand nulitatea absoluta a porcesului-verbal.
In fapt, la fata locului a fost chemat reprezentantul legal al subscrisei, fapt care reiese si din depozitia martorului, dar acestuia nu i s-a permis sa faca obiectiuni, mai mult, . totul abuziv reprezetantul ISCTR s-a rezumat la a mentiona in procesul-verbal ca "reprezentantul legal nefiind de fata in momentul intocmirii procesului-verbal, nu a putut formula obiectiuni".
In aceste condiții, societății petente i-a fost încălcat un drept fundamental la apărare, fapt care atrage nulitatea absoluta a procesului-verbal, in conformitate cu OG nr. 2/2001.
În drept au fost invocate dispoz. art. 466 si urm. Cod Proc. Civila, OG nr.2/2001, HG 69/2012.
În dovedirea cererii a fost solicitată proba cu înscrisuri.
Intimatul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării se arată că sentința de fond este temeinica si legala, procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplina asupra situației de fapt și a încadrării in drept a faptei pana la proba contrarie, fiind întocmit cu respectarea normelor legale imperative prevăzute de OG 2/2001. Motivele invocate de apelanta fiind lipsite de temei.
Instanța de fond a reținut si menținut in mod corect procesul verbal de contravenție prin care s-a aplicat sancțiunea in baza art.3, pct.21 din HG 69/2012 in cuantum de 18.000 lei pentru contravenția referitoare la efectuarea transportului rutier cu vehicule rutiere care prezintă defecțiuni tehnice periculoase privind
sistemul de frânare, sistemul de directive, punți, roti, anvelope si suspensie, sasiu, cabina si elemente atașate sasiului, tahograful si/sau limitatorul de viteza, stabilite potrivit legislației in vigoare, respingând susținerile petentei si reținânând in sarcina petentei contravenția savarsita.
Intimatul a mai arătat că în urma verificărilor autovehiculul condus de dl.P. N., acesta efectua transport rutier cu vehicule rutiere care prezintă defecțiuni tehnice periculoase privind anvelopele, si anume tăieturi profunde si deteriorări importante pe banda de rulare a anvelopelor de pe axa 2 a semiremorcii cu nr. De înmatriculare_ .
In ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, se arată că fapta prezintă un pericol social ridicat dat fiind ca se pune in pericol siguranța in trafic, putându- se ajunge la accidente grave.
La momentul controlului petenta desfășura activitate de transport rutier fara a respecta condițiile tehnice pentru a circula pe drumurile publice din Romania.
S-a mai arătat că instanța de fond a reținut ca declarația martorului este in contradicție cu plansele fotografice, care poarta o putere probatorie mai mare si din care decurge ca anvelopa in legatura cu care s-a aplicat amenda prezenta o uzura excesiva. Astfel nu este luata in considerare declarația martorului sau dovada trecerii ITP -ului a doua zi dupa control,deoarece acesta putea presupune si schimbarea anvelopei respective.
Analizând sentința civila apelată prin raportare la motivele invocate, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/26.02.2013 petenta a fost sancționata cu amenda in cuantum de 18.000 lei, reținându-se că in data de 26.02.2013 pe DN 5, Km 14, pe raza localitatii Jilava, jud. Ilfov, a fost oprit si verificat ansamblul de vehicule format din auto cu nr._ cu nr. de inmatriculare_ utilizate de . condus de dl. P. N. ce efectua transport rutier de marfa. In urma verificarilor s-a constatat ca operatorul de transport efectua transport rutier cu vehicule rutiere care prezinta defectiuni tehnice periculoase privind anvelopele, si anume taieturi profunde si deteriorari importante pe banda de rulare a anvelopelor de pe axa 2 a semiremorcii cu nr. de inmatriculare_ . S-a intocmit rRaport de control tehnic in trafic . nr. 252/26.02.2013 si proces verbal de retinere a placutelor cu nr. de inmatriculare si a certificatului de inmatriculare . nr._/26.02.2013.
Fapta retinuta este prevazuta si sanctionata de art. 3 pct. 21 si art. 6 alin. 1 si 2 lit. a din HG 69/2012.
Cu privire la motivele de apel referitoare la greșita soluționare a cauzei tribunalul constată că apărările invocate de apelanta sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța, analizând conținutul acestuia, constată faptul că acesta întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de prevederile art. 16 din O.G. nr. 2/ 2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.
În cuprinsul procesul-verbal de contravenție sunt menționate datele prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, cu precizarea că reprezentantul legal al contravenientului nefiind de față în momentul întocmirii procesului-verbal, nu a putut formula obiecțiuni. De asemenea, potrivit art. 19 alin. 3 din O.G.2/2001, „În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia”, în speță procesul verbal fiind semnat de un martor, astfel încât instanța reține că susținerile petentei cu privire la nerespectarea condițiilor de formă ale procesului-verbal nu sunt întemeiate.
De asemenea, având în vedere și Decizia nr. XXII din 19 martie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției, tribunalul retine ca dispozitiile art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 care consacra dreptul contravenientului la consemnarea obiectiunilor sale reglementeaza un caz de nulitate expres prevazuta, ceea ce inseamna ca cel care invoca aceasta sanctiune este scutit de proba vatamarii, aceasta prezumandu-se, sarcina probei pe acest aspect revenind intimatului apelant. Cu toate acestea, instanta retine ca petenta nu a justificat producerea niciunei vatamari prin neinserarea, potrivit sustinerilor sale, a obiectiunilor in cuprinsul procesului-verbal, intrucat, prin dispozitiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001, petentului i s-a pus la dispozitie mijlocul procedural al plangerii prin intermediul careia poate invoca orice fel de neregularitati de forma sau de fond ale procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei. Si aceasta, intrucat, garantia procedurala prevazuta de art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 asigura respectarea dreptului contravenientului la relatarea fidela a situatiilor de fapt privind contraventia constatata de agentul competent.
Constatand, asadar, nedovedirea de catre petent a niciunei vatamari, tribunalul va inlatura aceste sustineri ca neintemeiate.
Pe cale de consecință, Tribunalul retine ca criticile petentului privind condițiile de formă ale procesului-verbal sunt, în opinia instanței, neîntemeiate si că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod legal.
Relativ la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține următoarele:
Sub aspectul temeiniciei, tribunalul reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde mențiuni exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din reglementarea art. 34 din O.G. nr. 2/2001 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Coroborând mențiunile din procesul verbal cu cele din inscrisurile existente la dosar, constată că în mod corect s-a reținut în sarcina intimatei petente săvârșirea contravenției.
Potrivit art. 3 pct. 20 din HG nr. 69/2012, Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: efectuarea transportului rutier cu vehicule rutiere care prezintă defecțiuni tehnice majore privind sistemul de frânare, sistemul de direcție, punți, roți, anvelope și suspensie, șasiu, cabină și elemente atașate șasiului, tahograful și/sau limitatorul de viteză, stabilite potrivit legislației în vigoare.
Tribunalul reține că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate „cu propriile simțuri” de către inspectorul din cadrul intimatului, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene, contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
In cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentei, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate - asociată cu cele de autenticitate și veridicitate - a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, prin inspectie vizuala a anvelopelor, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentului, tribunalul apreciază că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatoarei. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statale, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimat, aspect ce nu poate fi conceput.
Tribunalul apreciază că sarcina probei revine intimatului exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, inregistrari video, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentului.
Astfel tribunalul apreciază că deși petenta a învederat că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, probele administrate nu fac dovada celor sustinute. Certificatul de inmatriculare depus la dosar cu dovada efectuarii inspectiei tehnice periodice ulterior efectuarii controlului in trafic nu are relevanta juridica, iar declaratia martorului nu se coroborează cu materialul probator administrat în dosar, tribunalul apreciind-o ca fiind subiectivă. Plansele depuse la dosar de catre intimat fac dovada ca anvelopele existente in momentului controlului in trafic prezentau taieturi si deteriorari si se coroboreaza cu mentiunile din actul constatator si raportul de control tehnic in trafic. Prin urmare, în cauză, prezumția de veridicitate și autenticitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție nu a fost răsturnată.
Față de această împrejurare și văzând modalitatea în care este reglementată contravenția, tribunalul constată că în mod corect s-a reținut săvârșirea faptei în sarcina petentei.
Cu privire la sancțiune, tribunalul reține că aceasta a fost corect individualizată în raport de limitele speciale prevăzute de art. 6 alin. 1 din HG nr. 69/2012, republicată coroborate cu art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, deoarece în aprecierea pericolului concret al faptei, instanța trebuie să țină seama de modalitatea efectivă de săvârșire, circumstanțele faptei și gradul de pericol creat prin comitere.
Pe cale de consecință, intrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, pe baza probelor aflate la dosar, tribunalul reține legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate și netemeinicia criticilor aduse acesteia si vazand dispozitiile art. 480 C.proc.civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta - petentă ., CUI –_ cu sediul în G., ., județ Girugiu în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER cu sediul în București, Piața Presei Libere nr. 1, .. 8, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1347 pronunțată la data de 11.02.2014 de Judecătoria Cornetu, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2014-
Președinte, C. D. | Judecător, N. P. G. | |
Grefier, O. S. |
O.S. 04 Decembrie 2014
Redactat N.P.G. –23.01.2015/ 4 ex.
.>
Jud. fond C. A. C. – Jud Cornetu
| ← Pretentii. Sentința nr. 3532/2014. Tribunalul ILFOV | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2229/2014.... → |
|---|
