Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2229/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2229/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 8427/1748/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.2229/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.10.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: A. L. G.
JUDECĂTOR: V. E.
JUDECĂTOR: G. N. P.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta - intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr.2767/03.04.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă . având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că intimata – petentă a depus întâmpinare la data de 08.10.2014, după care,
Tribunalul ia act de faptul că în cauză se solicită judecarea cauzei în lipsă și, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față :
Prin sentința civilă nr.2767/03.04.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ a fost admisă plângerea contravențională formulată de petenta ..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 08.06.2012, sub nr._, petenta . a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravenționala . nr._/15.05.2012 întocmit de intimata CNADNR SA - CESTRIN, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța sa se constate nelegalitatea procesului verbal de contravenție contestat, să se dispună anularea acestuia ca netemeinic și nelegal întocmit si exonerarea de plata amenzii și a contravalorii tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii petenta arată că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât nu a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 din OG nr.2/2001, fiind abuziv încheiat.
În drept cererea se întemeiază pe prevederile O.G nr.2/2001.
În dovedirea plângerii formulate petenta a depus la dosarul cauzei copie de pe procesul verbal de contravenție contestat, alte înscrisuri.
Intimata nu formulat întâmpinare.
A depus la dosar planșă foto obținută cu sistemul SIEGMCR.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a admis plângerea pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fara a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda. Potrivit alin. 2, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut in anexa nr. 2.
Conform art.9, alin.2, fraza a II-a, din O.G. nr.15/2002, astfel cum a fost modificat prin art.I, pct.3 din Legea nr.144/2012, ”procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).”, astfel că având în vedere principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzut de art.15, alin.2 din Constituția României, reluat și în art.12 din O.G. nr.2/2001, instanța de fond a constatat că în cauza de față procesul-verbal contestat a fost întocmit și comunicat petentei la mai mult de 30 de zile de la data constatării contravenției, motiv pentru care constată intervenită încălcarea articolului mai sus menționat, fapt de natură a produce o vătămare petentei care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea procesului-verbal contestat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Consideră că instanta de fond in mod gresit a interpretat art. 9 alin. 3 din OG 15/2002.
Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede " Procesul-verbal se intocmeste si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (l)".
Potrivit art. 13 alin. 1 din 0.G. 2/2001 " Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei." Arată că agentul constatator are la dispoziție un termen de 6 luni de la data săvârșirii contravenției să constate existența acesteia și să întocmească procesul verbal de constatare a contravenției.
Apreciază că procesul verbal a fost întocmit și comunicat cu respectarea întocmai a prevederilor legale, adică fapta a fost constatată în intervalul de 6 luni prevăzut de art.13 alin.1 din OG 2/2001 ia r comunicarea acestuia a fost efectuată în intervalul de o lună de la data constatării faptei potrivit art.14.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct.8 C., art.312 alin.3 C..
La data de 08.10.2014 intimata – petentă a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacată.
Consideră că sentința civilă a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, instanța de fond apreciind în mod corect că procesului verbal a fost întocmit și comunicat peste termenul de 30 de zile prevăzut de art.9 alin.3 din OG 15/2002.
Apreciază că data constatării contravenției nu echivalează cu data la care agentul constatator urmărește imaginile video ce atestă circularea unui autovehicul fără o rovinietă valabilă ci cu data săvârșirii contravenției.
În ceea ce privește termenul de prescripție a sancțiunii amenzii contravenționale arată că termenul de 6 luni invocat este distinct față de termenul de 30 de zile reglementat de art.9 alin.3 din OG 15/2002.
În drept, art.115 și urm. C..
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.
Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.
Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate, intimata neinvocând și nedovedind faptul că au fost sancționate mai multe contravenții pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite în intervalul de timp necesar pentru comunicarea primului proces-verbal de contravenție de pana la 30 de zile, interpretând în mod greșit natura legală a acestui termen, acesta neavând caracterul unui termen de prescripție.
Astfel, tribunalul reține că încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, iar intimata nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea. Așadar, din planșele foto înfățișate de intimată (fila 35 dosar fond) rezulta ca autoturismul intimatei a fost surprins la 01.04.2012 pe Autostrada A2 km 12+450 m, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă.
In concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, in cauza, prin probe certe de vinovăție, iar intimatul nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.
Fapta imputata intimatului, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Cu privire la individualizarea sancțiunii amenzii tribunalul apreciază ca aceasta a fost proporțională cu pericolul social al faptei si consecințele acesteia, fiind corect apreciate de către agentul constatator, in condițiile art. 5 alin. 5 cu raportare la art. 20 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, petentei fiindu-i aplicata amenda contravenționala orientata către minimul legal prevăzut de lege.
Referitor la măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează
Pentru toate aceste considerente, tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că, va admite în parte plângerea formulată, va anula tariful de despăgubire aplicat prin procesul verbal nr. R12 nr._ din data de 15.05.2012 pe care îl va mentine în rest .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta - intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr.2767/03.04.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă ..
Modifică sentința civilă recurată în sensul că:
Admite în parte plângerea.
Anulează tariful de despăgubire aplicat prin procesul - verbal de contravenție nr.R12 nr._/15.05.2012 și menține dispozițiile din acest proces verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2014.
Președinte Judecător Judecător A. L. V. E. G. N. P.
G.
Grefier
S. C. E.
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud: VE/2exemplare/10.12.2014
Jud.fond –V. B. M.- Jud.Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 384/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|








