Constatare aprobare tacită. Sentința nr. 3751/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3751/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 2555/93/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3751
Ședința publică de la 22.12 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. G. A.
Grefier C. E. S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. ORAȘULUI POPEȘTI – LEORDENI, având ca obiect „constatare aprobare tacită”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15.12.2014 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 22.12.2014 când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 08.08.2014 reclamanta . SRL a solicitat, în baza art.7 alin.2 din OUG nr.27/2003, să constate aprobarea tacită a reînnoirii autorizației cu nr.032/04.08.2010 pe o perioadă de 5 ani pentru autovehiculul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ și obligarea pârâtei la eliberarea unei noi autorizații taxi.
În drept, art.7, 8 și 11 din OG 27/2003.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata urmatoarele:
Actiunea în constatarea aprobării tacite este o varietate a acțiunii în contencios administrativ ce constituie mijlocul juridic prin care cel care a solicitat organului administrativ competent eliberarea unei autorizații se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând ca aceasta să constate că, de vreme ce acel organ nu a dat un răspuns cererii sale în termenul stabilit de lege, el a aprobat tacit respectiva cerere și, totodată, să dispună obligarea respectivului organ la emiterea autorizației solicitate.
Fiind o varietate a actiunii in contencios administrativ rezulta ca legea speciala, respectiv OG nr. 27/2003 se completeaza cu normele generale in materie, Legea nr. 554/2004, in masura in care acestea nu sunt contrare.
Conform art. 11 din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
In cauza de fata, prin promovarea prezentei actiuni, reclamanta urmareste pe calea contenciosului adminsitrativ recunoasterea dreptului pretins, in speta, sa se constate reinnoirea autorizatiei de taxi nr. 032/04.08.2010, ca urmare a nesolutionarii cererii sale depuse in acest sens, in termenul legal de 30 zile de la inregistrare.
In cauza de fata, reclamanta a formulat cererea de autorizare la data de 03.04.2013, fiind inregistrata la Registratura paratei sub nr. 9049/03.04.2013 (f. 7-8).
Astfel cum rezulta din interpretarea dispozitiilor legale, respectiv art. 11 al. 2 din Legea nr. 554/2003, tribunalul constata ca reclamanta trebuia sa formuleze actiunea cel mai tarziu la data de 03.04.2014, respectiv cel mai tarziu un an de la data introducerii cererii.
Prezenta actiune a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 08.08.2014 (f. 4), cu depasirea teremenului prevazut de lege.
Totodata, tribunalul constata ca, o astfel de interpretare este concordantă și cu jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului, care a considerat că, prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată o acțiune, se încalcă principiul securității raporturilor juridice (cauza Brumărescu c. României).
In consecinta, tribunalul pentru considerentele de fapt si de drept mentionate anterior, va admite exceptia tardivitatii formularii actiunii si va respinge actiunea ca tardiva.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția tardivității formulării acțiunii.
Respinge acțiunea privind pe reclamanta . SRL cu sediul ales la SCA M. și I. din București, ., ., sector 2 în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. ORAȘULUI POPEȘTI – LEORDENI cu sediul în Popești Leordeni, ., nr. 1, J. Ilfov ca tardivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.12.2014.
Președinte Grefier
A. L. G. S. C. E.
Concept red. gref. C.S
Red. Jud: LGA./4 exemplare
Comunicat 2 exemplare
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2237/2014.... | Constatare aprobare tacită. Sentința nr. 3225/2014. Tribunalul... → |
|---|








