Anulare act administrativ. Sentința nr. 1303/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1303/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 11369/101/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1303/2014
Ședința publică de la 14 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. F.
Grefier I. M. G.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. I. și pe pârâtul C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul P. I. asistat de avocat C. M., lipsă fiind pârâtul C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier de ședință care învederează instanței că s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare din partea pârâtului C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină.
Avocat C. M. depune la dosar adresa nr. 21/27.01.2014, răspuns adresa nr. 8816/11.04.2014.
Apărătorul reclamantului solicită în apărare proba testimonială cu doi martori: U. L. domiciliată în Dr. Tr. S., ., jud. M. și prof. dr. N. G., care urmează a fi citat la spitalul clinic Sf. I. .
Instanța încuviințează proba testimonială cu martorul U. L. și prorogă încuviințarea probei cu martorul N. G. la termenul următor.
Nemaifiind cereri, probe sau lămuriri de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare.
Avocat C. M. arată că potrivit art. 114 Statutul Colegiului M., contestația este suspensivă de executare, însă acest aspect nu a fost luat în seamă.
Avocat C. M. consideră că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 14 raportat la art. 2 lit. ș și t din Legea 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.
În ceea ce privește cazul bine justificat, a precizat că acesta reprezintă împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, fiind necesară o examinare sumară a actului contestat.
A invocat faptul că modul cum s-a făcut cercetarea disciplinară și de dispunere a sancțiunii disciplinare a fost de natură să nască îndoieli asupra deciziei de sancționare.
A învederat că nu a fost audiat martorul U. L. de către comisia din cadrul Colegiului teritorial M. și nu a ținut seama de declarația acesteia; de asemenea nu a așteptat răspunsul prof. dr. N. G., pronunțându-se în cauză fără punctul de vedere al acestuia, deși fusese desemnat ca referent.
Nici comisia de disciplină, nici comisia superioară de disciplină nu au audiat martorul și pe referenții de specialitate, încălcând art.110 din Statut.
Decizia de sancționare nu cuprinde toate elementele prev. de art.111 lit.d rap. la art.116 din Statut, deoarece nu s-au avut în vedere toate probele administrate la C. teritorial M..
De asemenea, la luarea deciziei nu s-a avut în vedere referatul prof. dr. N. G..
Mai mult decât atât, a arătat că nu a ținut seama nici de părerea referent prof. dr. M. P. care a arătat că deși heparina nu asigură o protecție de 100% contra bolii tromboembolice și a emboliei pulmonare concluzionând că aplicarea unei profilaxii cu heparină ar fi redus riscul de apariție al acestei boli, comisia reținând că aspenterul nu are efect profilactic.
A susținut că nu s-a ținut seama nici de declarația dr. U. L. prietena reclamantului, care a confirmat că i-a recomandat pacientului medicamentația cu aspenter cât și recomandarea de mobilizare a piciorului, aceste recomandări fiind făcute verbal.
Niciunul dintre membrii Comisiei superioare nu avea calificare în specialitatea ortopedie traumatologie.
A concluzionat că se recunoaște de Comisie că susținerile reclamantului sunt în parte adevărate, dar în lipsa protocoalelor Ghidul de practică medicală trebuia cunoscut respectat și aplicat.
În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil prin punerea în executare a unui act administrativ care se va dovedi a fi nelegal.
A susținut că prejudiciul iminent este de natură profesională în sensul că menținerea acestei sancțiuni disciplinare care îi va afecta calificativul la evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale pe anul 2013, evaluare ce va avea loc în curând.
A precizat că reclamantul ocupă funcția de medic ortoped și nu va mai putea accede la funcția de șef secție ortopedie care urmează a fi vacantă în curând și nici prin numire interimară și nici prin participare la concursul pentru ocuparea acestei funcții.
A menționat că toate aceste sancțiuni îl afectează și material în sensul că nu poate accede la o funcție superioară în specialitate la care este îndreptățit în raport de pregătire, specializare și competență, fiind lipsit de un salariu corespunzător la care are dreptul.
A solicitat să se țină seama de dispozițiile recomandării nr. 89/8/13 august 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă. Depune la dosar concluzii scrise.
Solicită suspendarea executării deciziei nr.134/2013 emisă de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului M. din România, iar în subsidiar să se constate că aceasta este suspendată potrivit art.114 din Statutul Colegiului M..
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației de față reține următoarele:
La data de 02.12.2013 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului M., - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale contestația formulată de contestatorul P. I. împotriva deciziei de sancționare nr.134/25.10.2013 emisă de intimatul C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, contestatorul a arătat că este angajatul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin în funcția de medic primar la Secția ortopedie, iar prin decizia nr.134/2013 a fost sancționat de către Comisia Superioară de Disciplină cu „mustrare” fiind obligat la „ efectuarea unor cursuri de perfecționare sau de educație medicală ori a altor forme de pregătire profesională”.
Contestatorul a arătat că sancțiunea i-a fost aplicată reținându-se că în cazul tratamentului acordat pacientului D. D. ar fi existat abateri de la normele de etică profesională, de deontologie medicală și de la regulile de bună practică profesională la momentul externării acestuia și referitor la tratamentul medicamentos recomandat.
Contestatorul a arătat că decizia de sancționare este nelegală, deoarece nu cuprinde toate elementele prevăzute la art.111 raportat la art.116 din Statutul Colegiului M., iar membrii completului Comisiei Superioare de Disciplină care au aplicat sancțiunea aveau alte specializări medicale.
De asemenea, a criticat decizia și pentru netemeinicie susținând că nu i se poate reține vreo culpă medicală.
Intimatul C. M. din România a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că între părți nu există raporturi de muncă, C. M. fiind organismul profesional al cărui membru este contestatorul și potrivit art.451 din Legea 95/2006 medicul sancționat are posibilitatea să formuleze contestație în anulare la tribunal - secția contencios.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea dispoziției de sancționare, motivele care au impus sancționarea contestatorului fiind justificate, întrucât acesta a acționat cu superficialitate, fără a depune toate diligențele, urmarea fiind decesul unui pacient de 43 de ani, fără alte afecțiuni.
La termenul din 30.01.2014 Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului M. a invocat excepția necompetentei materiale a instanței in judecarea cauzei în primă instanță.
Prin sentința nr. 596/30.01.2014, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului M. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M., Secția C. Administrativ și Fiscal
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. - Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ .
Reclamantul P. I. a formulat cerere de suspendare a deciziei de sancționare disciplinară aceasta fiindu-i comunicată pârâtei C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină.
Pârâta C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină a formulat întâmpinare la cererea de suspendare a executării deciziei de sancționare nr. 134/2013 prin care a solicitat respingerea acestei cereri.
La data de 14.04.2014 reclamantul P. I. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea cererii de suspendare a executării deciziei de sancționare disciplinară nr. 134/2013 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii cu privire la anulare, iar în subsidiar a solicitat să se constate suspendarea executării potrivit dispozițiilor art. 114(2) din statutul Colegiului M..
A susținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 14(1)raportat la art. 2 lit. ș din Legea 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.
A arătat în ceea ce privește cazul bine justificat reprezintă împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
A invocat că modul cum s-a făcut cercetarea disciplinară a fost de natură să nască îndoieli asupra deciziei de sancționare.
A învederat că Comisia de jurisdicție din cadrul Colegiului teritorial M. nu a audiat martorul și nu a ținut seama de declarația acestuia și de asemenea nu a așteptat răspunsul prof. dr. N. G. pronunțându-se în cauză fără punctul de vedere al acestuia.
Mai mult decât atât a arătat că nu a ținut seama nici de părerea referent prof. dr. M. P. care a arătat că deși heparina nu asigură o protecție de 100% contra bolii tromboembolice și a emboliei pulmonare concluzionând că aplicarea unei profilaxii cu heparină ar fi redus riscul de apariție al acestei boli, comisia reținând că aspenterul nu are efect profilactic.
A susținut că nu s-a ținut seama nici de declarația dr. U. L. prietena reclamantului, care a confirmat că i-a recomandat pacientului medicamentația cu aspenter cât și recomandarea de mobilizare a piciorului, aceste recomandări fiind făcute verbal.
A concluzionat că Comisia recunoaște susținerile reclamantului că în parte sunt adevărate, dar în lipsa protocoalelor Ghidul de practică medicală trebuia cunoscut respectat și aplicat.
În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil prin punerea în executare a unui act administrativ care se va dovedi a fi nelegal.
A susținut că prejudiciul iminent de natură profesională în sensul că menținerea acestei sancțiuni disciplinare care îi va afecta calificativul la evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale pe anul 2013, evaluare ce va avea loc de curând.
A precizat că reclamantul ocupă funcția de medic ortoped și nu va mai putea accede la funcția de șef secție ortopedie care urmează a fi vacantă în curând și nici prin numire interimară și nici prin participare la concursul pentru ocuparea acestei funcții.
A menționat că toate aceste sancțiuni îl afectează material în sensul că nu poate accede la o funcție superioară în specialitate la care este îndreptățit în raport de pregătire, specializare și competență, fiind lipsit de un salariu corespunzător la care are dreptul.
A solicita să se țină seama de dispozițiile recomandării nr. 89/8/13 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă.
Față de toate aceste considerente a solicitat să se constate că în cauză sunt îndeplinite cerințele legale pentru suspendarea executării așa cum a solicitat.
Examinând cererea de suspendare a executării deciziei nr.134/2013, emisă de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului M. din România, formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 se reține că este neîntemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art.15 din Legea nr.554/2004, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond”.
Conform art.14 alin.1 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.
Cele două condiții (existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel ar fi prevenite), necesar a fi îndeplinite cumulativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența unui „caz bine justificat” și a „iminenței producerii pagubei”.
Legea nr.554/2004 definește „cazul bine justificat”, în art.2 lit.t, ca fiind existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar „paguba iminentă”, în art.2 lit.ș, din același act normativ, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Față de dispozițiile legale invocate anterior, se apreciază că suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care intervine la cererea părții interesate. Aceasta este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
În speță, se apreciază că nu este întrunită niciuna din condițiile prevăzute de dispozițiile legale citate anterior.
Astfel, în ceea ce privește paguba iminentă, instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada producerii unei astfel de pagube, așa cum este aceasta definită de art.2 lit. ș din Legea nr.554/2004.
Se apreciază că aspectele invocate de reclamant constând în aceea că prin executarea actului administrativ i se creează un prejudiciu material, nu sunt de natură să ducă la suspendarea executării actului administrativ întrucât, în situația în care se constată, în cadrul acțiunii de fond, că actul este nelegal, reclamantul are dreptul la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emiterea acestuia, prin plata tuturor drepturilor salariale cuvenite și acordarea celorlalte drepturi. În ceea ce privește consecințele pe plan profesional, se reține că reclamantul nu a făcut nicio dovadă în acest sens. Astfel, acesta nu a dovedit că prin nesuspendarea executării deciziei de sancționare calificativul care i s-ar acorda la evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale pe anul 2013 ar fi inferior. De asemenea, accederea la funcția de șef secție ortopedie care urmează a fi vacantă, prin numire interimară sau prin participare la concursul pentru ocuparea acestei funcții este o simplă afirmație, fără vreun suport probator. Reclamantul nu a dovedit că funcția vizată este neocupată, că ar fi urmat să fie numit interimar sau că se va organiza un concurs până la finalizarea cauzei la care să fie împiedicat să participe. De asemenea, diferența salarială față de indemnizația aferentă unei eventuale funcții de conducere nu reprezintă o certitudine, ci decurge dintr-o aspirație a acestuia de ocupare a unei funcții de conducere, care în prezent nu este materializată.
Referitor la condiția cazului bine justificat, instanța constată că motivele invocate de reclamant nu sunt apte să creeze acea îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ cerută de lege. Astfel, faptul că nu s-a ținut cont de anumite probe administrate, nu s-au administrat anumite probe (audierea unor martori), nu au fost reținute anumite opinii de specialitate, sunt aspecte care țin de fondul cauzei și nu pot fi analizate în cadrul procedurii de suspendare a executării actului administrativ. Atât timp cât din „pipăirea fondului” nu reiese cu pregnanță o aparență evidentă de nelegalitate, nu se poate reține existența cazului temeinic justificat.
Reclamantul a invocat și prevederile Recomandării nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă și în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare. Această recomandare reamintește principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri, care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, să ia măsuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia. Soluția suspendării actului administrativ, până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără a se aduce atingere principiului executării deciziilor autorităților administrative din oficiu, prin care se impun particularilor o . obligații.
Instanța apreciază însă că această suspendare nu trebuie luată însă în mod automat, prin simpla formulare a unei contestații împotriva actului contestat, ci trebuie să analizeze condițiile prescrise de prevederile legale aplicabile (respectiv dispozițiile art.14 și 15 din Legea nr.554/2004), care însă nu sunt îndeplinite în cauză.
Cu privire la solicitarea reclamantului de a se constata că decizia de sancționare este suspendată potrivit art.114 din Statutul Colegiului M., instanța constată că a fost invocată pentru prima dată cu ocazia concluziilor asupra cererii de suspendare, nefăcând obiectul dezbaterilor contradictorii (pârâtul nu a avut cunoștință despre această cerere). Cererea este nefondată, deoarece prevederile legale invocate instituie suspendarea numai până la soluționarea contestației în fața Comisiei Superioare de Disciplină. După formularea acțiunii împotriva deciziei de sancționare, nu mai subzistă efectul suspensiv, ci decizia este executorie, suspendarea executării acesteia putând fi solicitată instanței în temeiul art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.
În vederea administrării probatoriului, se va amâna judecarea cauzei la 12.05.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executării deciziei nr.134/2013 emisă de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului M. din România formulată de reclamantul P. I. domiciliat în Dr. Tr. S., .. 7, ., . în contradictoriu cu pârâta C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină cu sediul în București, bld. Timișoara, nr. 15, sector 15.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Aprilie 2014, la sediul tribunalului M..
Președinte, C. D. F. | ||
Grefier, I. M. G. |
Red. F.C.D./Teh. G.I.M
4 ex./28.04.2014
cod operator 2626
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3238/2014.... → |
|---|
