Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr. 888/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 888/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 11404/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 888/2014
Ședința publică de la 12 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T.
Grefier M. N. V.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. JUDEȚULUI M., în contradictoriu cu pârâtul C. L. OBÎRȘIA DE CÂMP, având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 28.02.2014, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosar adresa nr. 1718/27.02.2014, emisă de către Instituția Prefectului Județului M., prin care a învederat că nu mai insistă în soluționarea prezentei cauze.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față :
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de .2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul P. JUDEȚULUI M. a chemat în judecată cu pârâtul C. L. AL COMUNEI OBÂRȘIA DE CÂMP, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 22/2013, privind concesionarea suprafeței de 1686 mp. în punctul „Ra tărie".
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că secretarul comunei Obîrșia de Cîmp, Județul M. a comunicat Instituției Prefectului - Județului M., cu adresa nr. 1827/2013, în data de 25.06.2013, dosarul de ședință al Consiliului L. care cuprinde și Hotărârea nr. 22 adoptată în luna mai 2013, pentru exercitarea controlului de legalitate, potrivit art.19 alin.(l) lit. „e" din Legea nr.340/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Din verificările efectuate s-a constatat că hotărârea cu numărul de mai sus, a fost adoptată cu încălcarea legislației în vigoare, drept pentru care a înțeles să formuleze în termen legal potrivit art.3 alin. l coroborat cu art. 11 alin. l din Legea 554/2004, acțiune în contencios administrativ, solicitând anularea hotărârii cu nr. 22/2013, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea cu nr. 22/2013, s-a procedat la concesionarea prin încredințare directă a suprafeței de 1686mp, către domnul Alradului M..
Referindu-se la modul în care s-a aprobat prin Hotărârea nr.22/2013 concesionarea terenului în suprafață de 1686 mp. este de reținut că regula impusă de actele normative în vigoare ( respectiv art. 123 alin.2 din Legea 215/2001 republicată și actualizată, dispozițiile O.G. 54/2006, sau dispozițiile art.13- 15 din Legea 50/1991 republicată și actualizată) este aceea a concesionării prin licitație publică. Astfel, concesionarea directă se poate efectua doar în condițiile existenței unui drept de preemțiune în favoarea solicitantului.
Potrivit prevederilor art. 123 din Legea nr. 215 din 2001 (republicată și actualizată) „(1) Consiliile locale și consiliile județene hotărăsc ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local sau județean, după caz, să fie date în administrarea regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate. Acestea hotărăsc cu privire la cumpărarea unor bunuri ori la vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau județean. în condițiile legii. (2) Vânzarea, concesionarea și închirierea se fac prin licitație publică, organizată în condițiile legii. (3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), în cazul în care consiliile locale sau județene hotărăsc vânzarea unui teren aflat în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcții, constructorii de bună-credință ai acestora beneficiază de un drept de preempțiune la cumpărarea terenului aferent construcțiilor.
Față de textul de lege mai sus amintit care statuează o prevedere imperativă, rezultă că, orice concesionare a unui bun ce face parte din domeniul public sau privat, se face de regulă prin licitație publică, dreptul de preemțiune neoperând decât în favoarea cumpărătorului, atunci când C. local hotărăște vânzarea unui teren.
In consecință, dreptul de preemțiune are natură legală, fiind instituit printr-o normă imperativă . Astfel, acest drept operează doar în următoarele situații: în cazul constructorului de bună credință, proprietar al construcției edificate de acesta pe terenul supus vânzării ( art.123 alin.2 din Legea 215/2001); în cazul art. 15 din Legea 50/1991.
Potrivit dispozițiilor art.15 din Legea 50/1991 republicată și actualizată, terenurile destinate construirii se pot concesiona fără licitație publica, cu plata taxei de redevență stabilite potrivit legii, ori pot fi date in folosința pe termen limitat, după caz, în următoarele situații:
a)pentru realizarea de obiective de utilitate publica sau de binefacere,cu caracter social, fără scop lucrativ, altele decât cele care se realizează de către colectivitățile locale pe terenurile acestora;
b) pentru realizarea de locuințe de către Agenția Naționala pentru Locuințe, potrivit legii;
c) pentru realizarea de locuințe pentru tineri pana la împlinirea vârstei de 35 de ani;
d) pentru strămutarea gospodăriilor afectate de dezastre, potrivit legii:
e) pentru extinderea construcțiilor pe terenuri alăturate, la cererea proprietarului sau cu acordul acestuia;
f) pentru lucrări de protejare ori de punere in valoare a monumentelor istorice definite potrivit legii, cu avizul conform al Ministerului Culturii si cultelor, pe baza documentațiilor de urbanism avizate potrivit legii.
Or solicitantul, nu a făcut dovada ca s-ar afla în niciuna din situațiile mai sus descrise. Nici un alt act normativ nu prevede existența unui drept de preemțiune în favoarea concesionarului, în afara situațiilor mai sus menționate.
A se proceda la o concesionare directă fără licitație publică, înseamnă încălcarea principiului transparenței decizionale în administrația publică.
Or pentru asigurarea transparenței decizionale, situația juridică a terenurilor și construcțiilor asupra cărora s-a hotărât concesionarea, trebuie supusă publicității pentru ca orice altă persoană fizică sau juridică să poată evalua interesul său în concesionarea acestora.
Mai mult, nici din documentele existente la dosarul ședinței și prezentate Instituției Prefectului Județului M., si nici din conținutul Hotărârii nr.22/2013, nu rezultă regimul juridic al terenului, respectiv dacă se află în domeniul public sau privat al Unității Administrativ Teritoriale.
De asemenea, din documentele existente la dosar, nu reiese în ce scop se efectuează concesionarea terenului. În funcție de regimul juridic al terenului, și de scopul concesionării, devin aplicabile: dispozițiile O.G. 54/2006, sau dispozițiile art. 123 alin.2 din Legea 215/2001 republicată și actualizată, sau dispozițiile art. 13- 15 din Legea 50/1991 republicată și actualizată.
In situația în care terenul respectiv se află în domeniul privat al Unității Administrativ Teritoriale ., dovada proprietății se face cu extrasul de carte funciară, document care lipsește de altfel.
Proiectul de hotărâre, nu este însoțit de o ridicare topografică din care sa reiese identificarea clara a terenului, privind amplasamentul ( cvartalul, suprafața și vecinătățile).
In cazul existenței unor solicitări pentru concesionarea unor terenuri, potrivit art. 10 din OG 54/2006, se întocmește un studiu de oportunitate care se supune aprobării Consiliului local.
Acest studiu de oportunitate lipsește.
Nu s-a întocmit un caiet de sarcini privind concesionarea, care de asemenea trebuia supus aprobării Consiliului L..
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 2 din O.G. 54/2006, propunerile de concesionare, trebuie fundamentate din punct de vedere economic, financiar, social și de mediu.
Din nota de fundamentare prezentată Ia dosar ( sumară de altfel) nu reiese necesitatea concesionării, aceasta nefiind motivată în fapt și în drept.
Lipsește raportul compartimentului de specialitate din subordinea primarului, încălcându-se astfel dispozițiile art.44 din Legea 215/2001 și a art.35 alin.4 din Ordonanța 35/2002, prin care să se motiveze în fapt și în drept necesitatea și oportunitatea concesionării terenului în cauză. Este știut faptul că, raportul compartimentului de resort este actul pregătitor prin care un organ al administrației prezintă concluzii asupra problemelor supuse examinării, precizând diferitele aspecte de fapt și de drept, de lămurirea cărora depinde emiterea unui act administrativ de către C. local.
Din însuși scopul urmărit de lege atunci când prevede necesitatea unui raport, rezultă că acesta trebuie să fie motivat.
Or, regula motivării actelor emise, este consacrată prin intermediul Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Mai mult, articolele 44, alin. l din Legea 215/2001 și 35, alin.4 din Ordonanța 35/2002, stabilesc în mod imperativ faptul că proiectele de hotărâre nu se pot supune dezbaterii dacă nu sunt însoțite de rapoartele compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
În cazul lipsei motivului pentru care a fost adoptat actul administrativ, reclamantul a apreciat că există nulitate de fond, care nu poate fi acoperită; și asta întrucât este vorba despre un viciu de consimțământ, deoarece administrația (respectiv organul de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului) nu și-a exprimat o voință valabilă.
Pentru întocmirea raportului, compartimentul de specialitate din cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului poate utiliza orice mijloace de informare: statistici, studii economice, expertize, etc. în vederea realizării unei analize specializate a problematicii înscrise pe ordinea de zi și emiterii de aprecieri cu privire la motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază proiectul de hotărâre.
Pornind de la ideea că necesitatea întocmirii raportului este prevăzută în mod imperativ de lege, se poate concluziona că scopul legiuitorului a fost acela de a asigura fundamentarea proiectului de hotărâre supus dezbaterii Consiliului local.
În acest sens, a arătat reclamantul că întocmirea raportului de fundamentare, reprezintă o garanție importantă pentru asigurarea legalității hotărârilor adoptate.
Lipsa de raport reprezintă, de fapt, lipsa de fundamentare a proiectului de hotărâre supus dezbaterii Consiliului local și implicit lipsa de fundamentare a hotărârii adoptate.
Hotărârea nr.22/2013, nu este contrasemnată de către secretarul Unității Administrativ Teritoriale, încălcându-se astfel dispozițiile art. 47 din Legea 215/2001, republicată și actualizată.
În concluzie, Hotărârea nr.22/2013 nu are la baza documente care din punct de vedere legal, sunt absolut necesare pentru ca hotărârea respectivă să poată fi adoptată.
Deși la dosarul înaintat către Instituția Prefectului se află un raport de expertiză realizat în data de 03.03.2011, din conținutul hotărârii nr.22/2013, reiese faptul că această concesionare s-a efectuat de fapt fără a se tine cont de prețul concesiunii astfel stabilit, urmând ca ulterior concesionării să se procedeze la o reevaluare.
Or, în orice concesionare fie prin licitație publică fie prin încredințare directă, prețul concesiunii se cunoaște de la început, acesta stând la baza motivului concesionării, a studiului de oportunitate etc.
In mod paradoxal, din conținutul Hotărârii nr.22 nu reiese durata concesionării.
De asemenea, se stabilește ca plata redevenței să fie efectuată doar pe o perioadă de 5 ani.
Cum din conținutul Hotărârii nr.22/2013 nu reiese durata concesionării, ar rezulta că aceasta concesionare s-ar fi efectuat fie doar pe perioada de 5 ani, fie după 5 ani concesionarul este scutit de plata redevenței ( fără a se cunoaște potrivit căror reguli legale s-a stabilit aceasta).
Este de reținut faptul că în situația în care terenul se află în administrarea Consiliului local și se îndeplinesc condițiile concesionării directe făcându-se dovada existenței vreunui drept de preemțiune ar fi trebuit să se dovedească că pe terenul respectiv sunt construcții, dar mai ales că nu a fost revendicat de eventualii foști proprietari.
Cum regula stabilită de actele normative mai sus amintite, este a concesionării prin licitație publică, excepțiile privind concesionarea prin încredințare directă, sunt reglementate doar de art. 15 lit. a-f din Legea 50/1991 republicată și actualizată.
Astfel, în situația în care terenul s-ar fi concesionat pentru realizarea de construcții ( extinderea acestora etc.), fapt nedovedit de solicitant, suprafața maximă ce se putea concesiona este de 1000 mp., potrivit dispozițiilor art. 18 alin.4 lit.a din Legea 50/1991 republicată și actualizată . Or din Hotărârea nr.22/24.05.2013, reiese că suprafața ce se concesionează este de 1686 mp.
Nici expunerile de motive și nici raportul de avizare al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local, nu poartă un număr de înregistrare. Mai mult, avizele acordate de Comisiile de specialitate, au un conținut mai mult formal, fara a se fi specificat daca s-a efectuat o analiza in fapt si in drept a proiectului de hotărâre.
De altfel, membrii comisiilor de specialitate, nici nu au făcut dovada faptului ca s-ar fi întrunit în vreo ședință, pentru a supune dezbaterii materialele prezentate.
În acest sens, nu exista nici un document înregistrat sub un număr sau datat si nici prezentat la dosarul ședinței care sa confirme ca avizul acordat a rezultat in urma unor dezbateri și analize, așa cum prevede art. 54. alin.4 și alin.5 din Legea 215/2001.
Este știut faptul că în vederea adoptării actului administrativ, mai ales când acesta are caracter normativ, se efectuează o . operațiuni cum sunt: evidente si date statistice, referate, rapoarte, informări, dări de seama, avize, autorizații etc. în cazul de față, toate aceste operațiuni lipsesc.
De asemenea, la elaborarea proiectului de act administrativ trebuie avute în vedere si respectarea unor condiții de tehnica juridica, referitoare la redactarea proiectului si la forma sa exterioara.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.3 alin.2 din Legea 24/2000; „ (2) Normele de tehnică legislativă se aplică, în mod corespunzător, și la elaborarea și adoptarea proiectelor de ordine, instrucțiuni și de alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate, precum și la elaborarea și adoptarea actelor cu caracter normativ emise de autoritățile administrației publice locale:.
Astfel, în hotărârea cu numărul de mai sus, se menționează doar temeiul legal din legea 215/2001, dat nu și temeiul juridic, așa cum se statuează prin art.82 din Legea 24/2000 republicată și actualizată, privind normele de tehnică legislativă - „în formula introductivă a proiectului de act normativ adoptat sau emis de autoritățile administrației publice locale se menționează, pe lângă temeiurile juridice, prevăzute la art. 42 alin. (4), și temeiul legal din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,,.
Mai mult, pe lângă dispozițiile imperative statuate de art.42 alin.4 și art.82 din Legea 24/2000, la emiterea actelor de către autoritățile administrației locale, sunt obligatorii a se aplica și normele de tehnică legislativă, potrivit art.3 alin 2 din Legea 24/2000- „ (2) Normele de tehnică legislativă se aplică, în mod corespunzător, și la elaborarea și adoptarea proiectelor de ordine, instrucțiuni și de alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate, precum și la elaborarea și adoptarea actelor cu caracter normativ emise de autoritățile administrației publice locale;.
Față de cele mai sus arătate, apreciază reclamantul că Hotărârea nr.22/2013, are un conținut care nu este în conformitate cu dispozițiile legii.
Din acest punct de vedere, nu este suficient ca un act administrativ sa fie adoptat sau emis de organul competent si cu respectarea formei ceruta de lege, ci este necesar ca si conținutul său sa fie în conformitate cu prevederile legale.
Aceasta neconformitate cu legea se desprinde din faptul că organul administrației publice locale nu a aplicat dispozițiile legale la raportul social generat de Hotărârea cu nr.22/2013.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 123 din Constituția României, republicată, și art.19 alin. (1) lit.„e" din Legea nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată și ale art. 6, pct.2, din H.G. nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 și art.3 alin. l coroborat cu art. 11 alin.(l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 194 din Noul Cod de procedură. Civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar următoarele înscrisuri: Proiectul de hotărâre și Hotărârea nr. 22/2012; 2. Nota de fundamentare; Adresa de înaintare a dosarului în vederea efectuării controlului legalității; Raportul de avizare, Procesul verbal al ședinței; Raportul de expertiză tehnică.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
La data de 28.02.2014, prin serviciul Registratură, s-a depus la dosar adresa nr. 1718/27.02.2014, emisă de către Instituția Prefectului Județului M., prin care a învederat că nu mai insistă în soluționarea prezentei cauze.
În raport de aceste precizări prin care se învederează faptul că nu se insistă în soluționarea cererii deoarece prin Hotărârea nr. 44 a Consiliului L. Obîrșia de Cîmp a fost revocată Hotărârea nr. 22/2013( fila 33), instanța va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamantul P. JUDEȚULUI M., cu sediul în mun. Dr. Tr. S., ., jud. M., în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Comunei OBÎRȘIA DE CÂMP, cu sediul în ., jud. M., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale, ca rămasă fără obiect.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică,azi, 12.03.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. T. | ||
Grefier, M. N. V. |
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Pretentii. Sentința nr. 3079/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
