Pretentii. Sentința nr. 3079/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 3079/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 3863/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 3079/2014

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S. D.

Grefier M. T.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei privind pe reclamanta P. C. SOVARNA, prin PRIMAR și pe pârâtul C. D. având ca obiect pretenții suma de 1676 lei, reprezentând indemnizația de ședință acordată consilierilor locali anului 2011 imputate in baza deciziei 56/17.10.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 10.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte i8ntegrantă din prezenta hotărâre, după care instanța declară cercetarea procesului terminată și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față ;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.06.2014 reclamanta P. C. Șovarna prin Primarul P. M. C. în contradictoriu cu pârâtul C. D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1676 lei reprezentând indemnizația de ședință acordată consilierilor locali în anul 2011 imputate în baza deciziei 56/17.10.2012 a Curții de Conturi a României –Camera de Conturi a județului M.. De asemenea a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor pe care le va face cu acest proces.

În motivarea acțiunii a arătat că la data de 17.10.2012 în baza deciziei nr.56 Camera de Conturi M. a dispus recuperarea indemnizației de consilier încasate ilegal în perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, sumă stabilită de Camera de Conturi M.. A precizat că potrivit procesului-verbal nr. 225/25.09.2012 și deciziei Camerei de Conturi M. nr. 56/17.10.2010, pârâtul a încasat suma de 1676 lei, reprezentând indemnizația de consilier pentru perioada în care a fost consilier. Deși i s-a adus la cunoștință faptul că are de achitat această sumă, pârâtul a refuzat sistematic să achite această sumă.

A menționat că la Decizia Curții de Conturi nu s-au formulat contestații în temeiul Legii nr.94/1994.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998-999, 1000 alin.1, art.1001 sau 1002 C. Civ.

În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Pârâtul a fost consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Șovarna.

Prin decizia nr.56/17.10.2012 emisă de Camera de Conturi M. s-au dispus în sarcina reclamantei mai multe măsuri, printre care și cele de la pct.II.7, care sunt măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor determinate de plata în condiții de nelegalitate a indemnizațiilor de ședință pentru consilierii locali și pentru recuperarea acestor prejudicii.

Împotriva acestei decizii entitatea auditată ( Unitatea Administrativ Teritorială . formulat contestație în temeiul Legii nr.94/1992.

Art. 34 din Legea nr.393/2004 prevede că pentru participarea la lucrările consiliului și ale comisiilor de specialitate, consilierii au dreptul la o indemnizație de ședință, care va fi în cuantum de până la 5% din indemnizația lunară a primarului, președintelui consiliului județean sau primarului general al municipiului București, după caz.

A..3 al acestui articol prevede că numărul maxim de ședințe pentru care se poate acorda indemnizația este de o ședință de consiliu și 1 - 2 ședințe de comisii de specialitate pe lună.

În conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare a consiliului prezența consilierilor la ședință este obligatorie, iar absența atrage neplata indemnizației de ședință.

Așadar consilierii locali sunt îndreptățiți la plata unei indemnizații lunare de ședință în cuantum de până la 5% din indemnizația lunară a primarului pentru participarea la lucrările consiliului și ale comisiilor de specialitate, iar numărul maxim de ședințe pentru care se poate acorda indemnizația este de o ședință de consiliu și 1 - 2 ședințe de comisii de specialitate pe lună.

Prin urmare consilierii locali nu pot beneficia de indemnizația lunară de ședință în situația în care nu au participat la ședințele de consiliu și/sau ședințele comisiilor de specialitate sau aceste ședințe nu au avut loc.

În speță, așa cum s-a reținut în procesul verbal de constatare nr.252/25.09.2012 ( filele 4-16 dosar) întocmit de Camera de Conturi M., foile colective de prezență care au stat la baza întocmirii statelor de plată pentru consilierii locali, nu au avut la bază documente justificative care să ateste prezența în toate cazurile la ședințele comisiilor de specialitate.

Întrucât pentru anul 2011 nu există documente justificative( procesele verbale ale comisiilor de specialitate) care să ateste prezența la ședințele pe comisii de specialitate, indemnizația de ședință pentru ședințele comisiilor de specialitate nu trebuia acordată pârâtului, suma încasată de pârât cu acest titlu fiind prezentată în anexa „Situația centralizatoare privind sumele nete reprezentând indemnizațiile consilierilor locali achitate nelegal în anul 2011, precum și foloasele nerealizate aferente acestor plăți”( fila 41-62 dosar).

Așa fiind, prin plata indemnizației de ședință pentru ședințele comisiilor de specialitate, ședințe la care nu a participat, au fost încălcate dispozițiile art.34 din Legea nr.339/2004 și a fost acordată pârâtului o sumă de bani ce nu i se cuvenea.

În consecință, întrucât, în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art.34 alin.3 și 4 din Legea nr.339/2004, pârâtului i s-a acordat indemnizația de ședință în perioada 01 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011 și foloase nerealizate, se reține că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile a acestuia ce are drept temei principiul „ îmbogățirii fără justă cauză”.

În raport de considerentele anterior prezentate, acțiunea va fi admisă și va fi obligat pârâtul la plata sumei de 1676 lei reprezentând indemnizație aferentă ședințelor din perioada 01 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011 și foloase nerealizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta P. C. Șovarna cu sediul în . în contradictoriu cu pârâtul C. D., CNP_, domiciliat în comuna Șovarna, ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1676 lei reprezentând indemnizație aferentă ședințelor din perioada 01 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011 și foloase nerealizate.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică de la 24 Noiembrie 2014, la sediul Tribunalului M.

Președinte,

N. S. D.

Grefier,

M. T.

Red.NSD/tehnored.M.T., 25 Noiembrie 2014, ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 3079/2014. Tribunalul MEHEDINŢI