Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 742/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 742/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 13844/225/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 742/2014

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător A. O.

Grefier L. A. Pereși

Pe rol pronunțarea în cauza privind judecarea apelului formulat de către apelantul-petent

T. C. V. împotriva sentinței nr.2029/22.05.2014 pronunțată de către Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra apelului au avut loc la termenul din 11.11.2014, fiind consemnate în încheiere de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care după care nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și-l reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 18.10.2013 sub nr._ petentul a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/14.10.2013, solicitând anularea acestuia, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii și ridicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În motivarea plângerii contravenționale a arătat petentul că, la data de 14.10.2013, la ora 10:00, a circulat pe bulevardul T. V. din municipiul Drobeta Turnu Severin din direcția Schela spre autogară, iar când a ajuns la intersecția cu . încetinit viteza având în vedere că, în apropiere era o stație de autobuz.

A menționat faptul că în momentul când se afla în intersecție și angrenat în mișcare, pe trecerea de pietoni nu se afla nici o persoană angajată în traversarea străzii. Când a ajuns pe trecerea de pietoni o persoană care venea pe trotuar din dreapta sa a pus piciorul pe marcaj dar fiind în deplasare și acesta aflându-se la o distanță mare și-a continuat deplasarea.

Ulterior petentul a fost oprit de echipajul poliției rutiere și cu toate că a explicat agentului constatator faptul că nu a greșit cu nimic pentru a fi sancționat acesta nu a luat în considerare argumentele petentului, sancționându-l pentru neacordare prioritate de trecere pietonului aflat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, cu amendă contravențională, în cuantum de 320 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.

Petentul a învederat că a făcut obiecțiuni la procesul verbal, la rubrica alte mențiuni, în sensul că cele consemnate în procesul verbal nu sunt reale, pietonul nu se afla angajat în traversarea străzii.

În concluzie apreciază că, în condițiile în care pietonul nu se afla angajat în traversarea străzii în momentul în care acesta se afla pe trecerea de pietoni, fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale contravenției de neacordare a priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public, așa după cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. 195/2002.

În dovedirea plângerii contravenționale a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale, în cadrul căreia să fie audiat martorul C. P., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, Calea Timișoarei, nr.165. ., ., județul M ehedinți.

A atașat plângerii contravenționale în fotocopie procesul-verbal de contravenție . nr._/14.10.2013 și cartea sa de identitate.

Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare (file 20-21), prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca valabil încheiat.

În expunerea situației de fapt a arătat că în data de 14.10.2013, ora 10:10, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe bulevardul T. V. din Drobeta Turnu Severin, județul M., iar la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonal și indicator. De asemenea, s-a reținut și faptul că la autoturismul condus de petent nu funcționa stopul pe frână de pe partea dreaptă al vehiculului. Abaterile au fost înregistrate de aparatul radar montat pe auto Dacia L. cu nr. MAI_.

A mai arătat că după oprirea regulamentară, conducătorul auto a fost identificat în persoana petentului, căruia i s-a comunicat abaterea săvârșită, încadrarea legală și sancțiunea aplicată. Astfel, s-a încheiat procesul-verbal . nr._ prin care petentul a fost sancționat pentru neacordare de prioritate pietonului angajat în traversarea regulamentară a străzii cu 4 puncte amendă în valoare de 320 lei și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de prevederilor art. 100, alin. 3, lit. b, din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, petentul a fost sancționat contravențional și pentru contravenția prevăzută de art. 99 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 rep. privind conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecțiuni tehnice, faptă pentru care s-a aplicat sancțiunea avertismentului.

A precizat intimata faptul că aparatul radar deține buletin de verificare metrologică valabil, iar acesta își face automat autotestarea la punerea sistemului în funcțiune, conform manualului de utilizare.

A mai învederat faptul că agentul constatator (agentul șef principal de politie L. M.), deține atestatul nr._/46/21.05.2013 conform căruia este autorizat să desfășoare activități de utilizare și exploatarea aparatului radar „AUTOVISION", că acest aparat a fost verificat metrologic potrivit buletinului de verificare metrologică nr._ din 16.04.2013.

În concluzie, se apreciază că procesul - verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, nefiind motive de anulare a acestuia.

În dovedirea celor expuse a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video a faptei contravenționale.

Potrivit art. 411 din Legea 134/2010 C.proc.civ., s-a solicitat judecata în lipsă.

A atașat întâmpinării documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, respectiv - buletinul de verificare metrologica al aparatului radar, raportul agentului constatator, atestat operator „AUTOVISION" și CD-ul privind abaterea săvârșită de petent.

Instanța, având în vedere prevederile art. 201 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, republicat,a dispus prin rezoluția din 22.11.2013, comunicarea către petent a unui exemplar al întâmpinării și al înscrisurilor atașate, cu mențiunea că are obligația de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.

Petentul nu a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.

Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba testimonială cu martoriii S. V. și C. P., iar pentru intimată a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu înregistrarea video a faptei.

Judecătoria Dr.Tr.S., prin sentința nr.2029/22.05.2014 a respins plângerea contravențională.

Instanța de fond a reținut că sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate a procesului-verbal contestat.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din OG nr.2/2001.

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Instanța, analizând probele pe care agentul constatator le folosește în dovedirea situației de fapt reținute prin procesul-verbal de contravenție contestat, le-a apreciat ca fiind concludente, întrucât sunt edificatoare sub aspectul săvârșirii contravenției de către petent.

A reținut că din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către intimatul I. Mehedinti, respectiv raport agent constatator din 04.11.2013, buletin de verificare metrologică nr._ din 16.04.2013, atestat operator autovision privind pe agentul constatator L. M. (filele 22-24), precum și înregistrarea video radar a faptei contravenționale rezultă că la data de 14.10.2013, ora 10.10, petentul a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_ pe . mun. Drobeta Turnu Severin, iar la intersectia cu . a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în mod regulamentar în traversarea străzii, trecere semnalizată cu marcaj rutier pietonal și indicator.

De asemenea, instanța a reținut că la momentul controlului realizat de catre agentii intimatului aparatul radar utilizat montat pe autovehiculul MAI marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ era verificat metrologic conform buletinului de verificare metrologica nr._ din 16.04.2013 (fila 23), valabilitatea verificarii metrologice fiind de 1 an, astfel incat la data intocmirii procesului-verbal de contraventie contestat (14.10.2013) actul mai sus mentionat se afla in perioada de valabilitate a verificarii, iar din atestatul de operator nr._/46 din 21.05.2013 emis de Serviciul Rutier din cadrul I. M. (fila 24) reiese ca operatorul L. M. era autorizat sa desfasoare activitati de utilizare si exploatare a aparatului radar.

Săvârșirea contravenției de către petent reiese în mod indubital din înregistrarea video a faptei, înregistrare realizată cu aparatul video radar montat pe autoturismul MAI cu nr. de înmatriculare_, din analiza acestor imagini video observându-se nerespectarea de către petent a dispozitiilor legale ce reglementează contraventia prev.de de art. 100 alin. 3 lit. B din OUG nr. 195/2002 rep. ( neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locuri special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplarea a autovehiculului).

Mai mult, instanța a apreciat că existența marcajului privind trecerea de pietoni ar fi trebuit să impună o atenție sporită a petentului în vederea respectării regulilor de circulație pentru siguranța traficului rutier, aceasta având posibilitatea să prevadă că se poate angaja oricând un pieton în traversarea străzii prin locul semnalizat în acest scop, conducătorul auto având obligația de a adapta viteza de deplasare până la limita evitării oricărui pericol în trafic.

In ceea ce priveste declaratiile martorilor audiați în cauză, instanța a apreciat că informațiile oferite de acești martori nu sunt în măsură să conducă la reținerea unei alte stări de fapt diferită față de cea reținută în procesul verbal contestat și nu coroborează cu celelalte mijloace de probă existente în dosar.

Pe cale de consecinta s-a constatat ca starea de fapt consemnată în procesul-verbal contestat corespunde realității, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 rep.

Referitor la contravenția prev. de art. art. 99 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 rep, constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecțiuni tehnice, altele decât cele prevăzute la art. 102 alin. 3 lit. b din acelasi act normativ, instanța a reținut că petentul nu a contestat prin acțiunea formulată această stare de fapt.

Cu privire la sancțiunile aplicate, instanța a apreciat că acestea sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentului, servind finalității de evitare a săvârșirii pe viitor a unor astfel de fapte.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul-petent.

În motivarea apelului a susținut că instanța de fond a dat o apreciere greșită probelor administrate, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală întrucât din înregistrarea video se poate observa că pietonul nu se angajase în traversarea străzii în momentul când se afla pe trecerea de pietoni, ci după ce trecuse de trecere.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea plângerii contravenționale.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.

În motivarea întâmpinării a susținut că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică, întrucât din analiza procesului verbal contestat rezultă că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr.2/2001 și nu sunt motive de anulare a acestuia, iar în ce privește temeinicia, din probele administrate în cauză a dovedit că apelantul-petent a săvârșit contravenția reținută în sarcina acestuia.

Analizând apelul formulat, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art.476-480 NCPC, tribunalul constată și reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/14.10.2013 s-a reținut că la data de 14.10.2013, ora 10.10, petentul T. C. a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_ pe . mun. Drobeta Turnu Severin, iar la intersectia cu . a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în mod regulamentar în traversarea străzii, trecere semnalizată cu marcaj rutier pietonal și indicator, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 rep. și pentru care s-a aplicat petentului amendă contravențională în cuantum de 320 lei, dispunându-se totodată măsura complementară a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 zile. De asemenea, prin același proces verbal s-a reținut că nu funcționa stopul pe frână de pe partea dreaptă a autoturismului condus de petent, petentului aplicându-i-se sancțiunea avertismentului pentru săvârșirea contraventiei prevăzute de art. 99 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002.

Examinând procesul verbal de contravenție contestat, tribunalul reține că nu există cazuri de nulitate absolută care să poată fi invocate din oficiu, acesta fiind legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor imperative prevăzute de OG nr.2/2001, astfel cum de altfel a reținut în mod corect și instanța de fond.

Cu privire la temeinicia faptei contravenționale reținute prin procesul verbal, tribunalul apreciază că raportat la probatoriul administrat în cauză, în mod corect instanța de fond a reținut că petentul se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa, susținerile apelantului referitoare la greșita apreciere de către instanța de fond a probelor existente în cauză fiind neîntemeiate.

Astfel, tribunalul constată că din înregistrarea video a faptei contravenționale rezultă că în data de 14.10.2013, ora 10.10, petentul T. C. a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_ pe . mun. Drobeta Turnu Severin, iar la intersectia cu . a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în mod regulamentar în traversarea străzii, trecere semnalizată cu marcaj rutier pietonal și indicator. În condițiile în care din înregistrare rezultă că la momentul când autoturismul condus de către petent s-a apropiat de trecerea de pietoni, pietonul se angajase deja în traversare, iar petentul a avut pe de o parte posibilitatea observării acestuia în timp util, iar pe de altă partea avea și posibilitatea opririi autoturismului astfel încât să acorde prioritate de trecere pietonului, dar și să nu blocheze circulația rutieră.. Tribunalul reține totodată că prin motivele de apel apelantul susține doar că instanța de fond a apreciat greșit probele existente în cauză, fără însă a argumenta care au fost aceste aprecieri greșite ale instanței de fond și fără să administreze dovezi prin care să răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

Referitor la cea de-a doua contravenție reținută în sarcina petentului prin procesul verbal de contravenție, tribunalul constată că prin plângerea contravențională adresată instanței de fond, petentul nu a contestat săvârșirea acestei fapte.

Referitor la sancțiunile amenzii contravenționale în cuantum de 320 lei și respectiv avertisment, aplicate petentului, tribunalul apreciază că acestea au fost corect aplicate, fiind respectare criteriile de individualizare prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001. Tribunalul are în vedere aspectul că în speță gradul de pericol social al faptei contravenționale reținute în sarcina petentului este unul ridicat, astfel de fapte putând avea consecințe grave, iar amenda aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei contravenționale.

Pentru considerentele anterior arătate, tribunalul apreciază apelul ca nefondat și urmează ca în baza dispozițiilor art.480 alin.1 NCPC să-l respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul formulat de către apelantul-petent T. C. V. împotriva sentinței nr.2029/22.05.2014 pronunțată de către Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. M..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 25.11.2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. P.

Judecător,

A. O.

Grefier,

L. A. Pereși

Red. C.P./Tehn. L.A.P.

4 ex – 15.12.2014

Cod operator 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 742/2014. Tribunalul MEHEDINŢI