Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3092/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 3092/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 3496/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 3092/2014

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. Z.

Grefier O. E. C.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta . și pe pârâții B. V. M., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANTELOR PUBLICE M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a reținut cauza pentru deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarea situație de fapt:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 16.05.2014 și înregistrată sub nr._ reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul B. V. M. a formulat contestație împotriva deciziei nr. CVV_ din 24.03.2014 dată de B. V. M. prin care a fost respinsă contestația formulată de . a deciziei de revocare a atestatului de înregistrare nr. Ro 9522625DT02 din 26.01.2012 decizie pe care o consideră nelegală și netemeinică.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că procesul vamal de control nr._/06.02.2014 și PVCSC nr._ din 07.02.2014 DRAF nr.4, Tg. J. pe baza cărora B. V. M. a decis revocarea atestatului de înregistrare au fost contestate la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, instanța urmând să se pronunțe asupra măsurilor abuzive luate de către comisarul Direcției Antifraudă nr.4.

B. V. M. a decis revocarea Atestatului de înregistrare obținut în urma îndeplinirii tuturor reglementărilor prevăzute în Anexa 1 din Ordinul ANAF 2491/2010 doar pe baza unei concluzii eronate comunicate de către Direcția Antifraudă Tg. J..

A menționat că întocmirea actelor de control de către comisarul Direcției Antifraudă s-a făcut la Tg. J., la 7 februarie a.c., într-o altă locație deci, după un control inopinat, într-o altă zi ( 6 februarie), pe baza unor observații sumare astfel că respectivul comisar nu a putut constata că, la data întocmirii Procesului verbal de control, cele două camere de supraveghere erau operaționale.

B. V. M. a decis revocarea Atestatului de înregistrare nr. Ro 9522625DT02/26.01.2012 fără a se deplasa și inspecta punctul de lucru cu cele două camere video de supraveghere unde putea constata că acestea sunt operaționale.

A arătat că prezenta acțiune a fost depusă conform recomandării Biroului V. M., la Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., iar decizia de respingere și comunicarea a fost asumată de B. vamal M..

A mai arătat că, la recomandarea . februarie a.c., sistemul de supraveghere video a fost modernizat și echipat cu un DVR ultimă generație și un HARD DISC de un terra.

A. SRL a pus la dispoziția Biroului V. M. întreaga documentație și sistemul de supraveghere video realizat în deplin acord cu reglementările cuprinse în Anexa 1 din Ordinul ANAF 2491/2010.

In drept, reclamanta nu și-a întemeiat cererea.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în copie, decizia nr. CVV_/24.03.2014.

Prin încheierea de ședință din data de 22.09.2014 s-a dispus conceptarea și citarea în cauză în calitate de pârâte a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. și a Administrației Județene a Finanțelor Publice M..

La data de 06.10.2014 pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de ., cu consecința menținerii Deciziei nr. CVV102844/06.03.2014 și a Deciziei nr. CW103056/24.03.2014 emise de B. V. M. și a măsurilor dispuse prin acestea: revocarea Atestatului de înregistrare pentru comercializare en detail de produse energetice nr. RO9522625DT02 /26.01.2012.

În motivare a arătat că în data de 06.02.2014, la punctul de lucru al . din Dr. Tr. S., . C, jud. M., inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală nr. 4 Târgu J. au constatat că societatea nu a stocat imaginile înregistrate de sistemul video pe o perioadă de minim 20 zile, aceste imagini neputând fi vizualizate la data controlului pentru 20 zile anterioare datei de 06.02.2014, sistemul video nefiind funcțional la data controlului, încălcându-se astfel prevederile pct. 6.3 din Ordinului președintelui ANAF nr. 2491/2010 pentru aprobarea procedurii și condițiile de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice prevăzute la art._ alin. (3) lit. a) - e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Urmarea celor constatate, prin Decizia nr. CW102844/06.03.2014, autoritatea vamală a dispus revocarea Atestatului de înregistrare pentru comercializare en detail de produse energetice nr. RO9522625DT02 /26.01.2012 deținut de ..

A arătat că autoritatea vamală a interpretat corect textele incidente în cauză, dispunând în mod corect revocarea Atestatul de înregistrare pentru comercializare en detail de produse energetice deținut de ..

Astfel, conform art. 206 indice 69 din Legea 571/2003, privind Codul fiscal: (4) Operatorii economici care intenționează să comercializeze în sistem angro produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - sunt obligați să se înregistreze la autoritatea competentă conform procedurii și cu îndeplinirea condițiilor stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.(6) Operatorii economici care intenționează să comercializeze în sistem en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - sunt obligați să se înregistreze la autoritatea competentă, conform procedurii și cu îndeplinirea condițiilor ce vor fi stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. (7) Desfășurarea activității de comercializare de către operatorii economici prevăzuți la alin. (4) și (6), care nu respectă obligațiile menționate la alin. (4) și (6), constituie contravenție și se sancționează potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

De asemenea a arătat că, potrivit pct. 6.3 din Ordinului președintelui ANAF nr. 2491/2010, operatorul economic care a primit atestatul de comercializare în sistem en detail produse energetice trebuie să respecte pe perioada comercializării sau a depozitării produselor energetice următoarele condiții: lit. h) - spațiul de comercializare trebuie să fie dotat cu un sistem de supraveghere video a zonelor de descărcare în rezervoare. Stocarea imaginilor înregistrate se face pe o perioadă de minim 20 de zile. Sistemului de supraveghere video să funcționeze permanent, inclusiv in perioadele de nefuncționare a spațiului de comercializare, chiar și în condițiile întreruperii alimentării cu energie electrică de la rețeaua de distribuție.

In conformitatea cu prevederile pct. 21 din Ordinul președintelui ANAF nr. 2491/2010 pentru aprobarea Procedurii si condițiilor de înregistrare a operatorilor economici care comercializează in sistem angro sau en detail produse energetice prevăzute la art._ alin. (3) lit. a)-e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „Autoritatea competentă revocă atestatul de comercializare și/sau depozitare în următoarele situații:...e) dacă operatorul economic nu respectă oricare dintre condițiile prevăzute la pct. 6.1, 6.2 și /sau 6.3".

A învederat că, prin declarația dată în fața organelor fiscale, administratorul ., a specificat că la data controlului nu poate oferi înregistrările video stocate pe 20 de zile înainte de data controlului, recunoscând că nu au fost respectate condițiile prevăzute la pct. 6.3 din Ordinului președintelui ANAF nr. 2491/2010.

De asemenea, a arătat că la data controlului sistemul video nu era funcțional, aspect constatat de S.C. Invest Group SRL, firmă autorizată privind organizarea și funcționarea sistemelor de supraveghere video.

A apreciat că în raport de cele invocate, în mod corect, legal, autoritatea vamală a revocat Atestatul de înregistrare pentru comercializare en detail de produse energetice nr. RO9522625DT02/26.01.2012.

Având în vedere că . nu a stocat imaginile înregistrate de sistemul video amplasat în zonele de descărcat în rezervoarele cu produse energetice, că sistemul video nu funcționa, având în vedere că operatorii economici care comercializează produse energetice trebuie să asigure funcționarea permanentă a sistemului de supraveghere video, inclusiv in perioadele de nefuncționare a spațiului de comercializare, chiar și în condițiile întreruperii alimentării cu energie electrică de la rețeaua de distribuție și ținând cont că autoritatea competentă revocă atestatul de comercializare dacă nu este respectată această cerință, a arătat că actele emise de autoritatea vamală (Decizia nr. CVV102844/06.03.2014 și Decizia nr. CW103056/24.03.2014) au fost legal întocmite.

Prin adresa nr._/20.10.2014 au fost comunicate relații de la pârâtul B. V. M..

Analizând acțiunea formulată de reclamantă, instanța constată următoarele:

Prin decizia cu numărul CVV102844 din data de 06.03.2014 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Regională Vamală C., B. V. M., s-a dispus revocarea atestatului de înregistrare nr. RO 9522625DT02 din data de 26.01.2012 pentru comercializarea en detail de produse energetice la punctul de lucru al societății petente din Drobeta Turnu Severin, ., județul M..

Conform dispozițiilor articolului 6.2. din Ordinul cu numărul 2491din 15 septembrie 2010 pentru aprobarea Procedurii și condițiilor de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produsele energetice prevăzute la art. 206^16 alin. (3) lit. a) - e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal emis de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, operatorii economici prevăzuți la pct. 2.1 care comercializează și/sau depozitează în sistem angro produse energetice sau intenționează să le comercializeze și să le depoziteze au obligația îndeplinirii următoarelor condiții, la data la care depun cererea și pe perioada comercializării sau a depozitării produselor energetice prevăzute la art. 206^16 alin. (3) lit. a) - e) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare:

a) să aibă înscrisă în obiectul de activitate, potrivit Clasificării activităților din economia națională - CAEN, activitatea de comercializare și/sau de depozitare în sistem angro de produse energetice pentru unitatea de comercializare pentru care se solicită înregistrarea. Îndeplinirea condițiilor va fi dovedită cu certificatul constatator emis de oficiul registrului comerțului în baza Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; b) societatea nu este declarată inactivă fiscal; c) societatea nu are datorii înscrise în certificatul de atestare fiscală; d) depozitul angro trebuie să fie dotat cu rezervoare verificate metrologic. Îndeplinirea condiției va fi dovedită cu buletin de verificare metrologică și certificat de calibrare, aflate în perioada de valabilitate; e) depozitul angro trebuie să fie dotat cu sisteme de gestiune a stocurilor, conectate cu rezervoarele de carburanți, care să permită monitorizarea mișcării produselor energetice și determinarea în orice moment a cantităților intrate, ieșite, precum și a stocurilor, pe fiecare tip de produs energetic și furnizor; f) depozitul angro trebuie să fie dotat cu un sistem de supraveghere video a rezervoarelor și a zonelor de descărcare/încărcare prin dispozitive speciale, după caz. Stocarea imaginilor înregistrate se face pe o durată de minimum 20 de zile. Sistemul de supraveghere trebuie să funcționeze permanent, inclusiv în perioadele de nefuncționare a depozitului angro, chiar și în condițiile întreruperii alimentării cu energie electrică de la rețeaua de distribuție.

În temeiul dispoziției articolului 21 litera e) din același text normativ, autoritatea competentă revocă atestatul de comercializare și/sau depozitare în situațiile în care nu sunt respectate dispozițiile articolului 6.2 de mai sus, printre care regăsim și acea obligație de dotare cu un sistem de supraveghere video a rezervoarelor și a zonelor de descărcare/încărcare prin dispozitive speciale, după caz, iar stocarea imaginilor înregistrate se fie făcută pe o durată de minimum 20 de zile.

Ca atare, instanța reține că fapta care i se impută petentei este prevăzută de dispozițiile legale, iar sancțiunea aplicată este conformă acestor dispoziții, și anume revocarea atestatului de comercializare.

Prin contestația de față, petenta învederează instanței faptul că în realitate sistemul de supraveghere video a fost modernizat și echipat cu un DVR de ultimă generație – fila 2 a dosarului.

După cum se poate observa petenta nu contestă faptul că n-ar fi realizat stocarea imaginilor pe o durată de minim 20 de zile, ci aceasta afirmă prin contestația depusă la instanță faptul că la acel punct de lucru era montat un sistem de supraveghere video performant. Ori în afara faptului că la respectivul punct trebuia montat un sistem de supraveghere video, petenta trebuia să îl pună în funcțiune și să realizez stocarea imaginilor timp de cel puțin 20 de zile anterioare datei controlului.

În cursul cercetării judecătorești în cauză instanța a dispus emiterea unei adrese către petentă pentru a depune la dosar dovezile care să ateste stocarea imaginilor înregistrate de sistemul video pentru 20 de zile anterioare datei de 06.02.2014.

Conform dispozițiilor articolului 249 din NCPC, acela care face o afirmație în fața instanței trebuie să o probeze. În plus, nu se poate efectua în instanță proba unui fapt negativ, ci numai a unuia pozitiv, ceea ce presupune că dovada faptului existenței imaginilor stocate – faptul pozitiv, va trebui efectuată de acela care afirmă acest fapt, și anume petenta.

Prin urmare, față de faptul că susținerea petentei care afirmă existența unui fapt pozitiv nu a fost dovedită, petenta fiind singura în măsură a deține proba pretinsă – stocarea imaginilor, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea reclamantei ., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., împotriva pârâților B. V. M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 1, județul M. și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, județul D..

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte, Grefier,

D. Z. O. E. C.

Red. D.Z./Tehnored. O.E.C.

6 ex./ 4 pagini

17 Decembrie 2014

cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3092/2014. Tribunalul MEHEDINŢI