Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1461/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1461/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 6304/101/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1461/2014
Ședința publică de la 28 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier O. E. C.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. M., în contradictoriu cu pârâții P. DR TR.S. și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns procurator G. N. pentru reclamant și consilier juridic P. V., pentru pârâtul P. Drobeta Turnu Severin, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul reclamantului depune la dosar, în trei exemplare, răspuns la întâmpinarea formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor, un exemplar de pe aceasta fiind comunicat reprezentantului pârâtului P. Drobeta Turnu Severin.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor și pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor pentru motivele de fapt și de drept invocate în răspunsul la întâmpinare formulat.
Pe fondul cauzei solicită admiterea contestației, constatarea nulității absolute și anularea Deciziei nr. 77/01.11.2011, constatarea nulității absolute și anularea adresei, răspuns la plângerea prealabilă nr._/04.01.2012, repararea pagubei cauzate de măsura dispusă în mod abuziv, în sensul restituirii sumei de 5% din drepturile salariale reținute pe o perioadă de 1 an.
Invocă faptul că dispoziția de a se prezenta la acea reevaluare psihologică a fost emisă de Serviciul Psihologia Personalului din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, însă acest serviciu nu este abilitat legal să emită dispoziții, singura persoană abilitată fiind directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, ce o putea emite doar în baza unui aviz înmânat în termen legal.
Arată că împotriva adresei emisă de Serviciul Psihologia Personalului din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor reclamantul a formulat contestație, refuzând în scris și motivat, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 293/2004, o dispoziție abuzivă.
De asemenea depune la dosar concluzii scrise.
Consilier juridic P. V., pentru pârâtul P. Drobeta Turnu Severin solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor apreciind că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât a emis răspunsul la plângerea prealabilă.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației formulată de reclamant ca nefondată ți menținerea sancțiunii disciplinare dispuse față de prevederile legale în vigoare.
Arată că s-a imputat reclamantului faptul că fiind programat pentru susținerea reevaluării psihologice a refuzat să se prezinte, nerespectând obligațiile prevăzute la art. 48 lit. d din Legea nr. 293/2004, având ordin de serviciu emis de conducătorul unității.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarea situație de fapt:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ la data de 06.07.2012, reclamantul G. M. a formulat în contradictoriu cu pârâtul P. Drobeta Turnu Severin contestație împotriva Deciziei nr.77 din 01.11.2011 emisă de Directorul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin prin care a fost sancționat disciplinar în mod abuziv și vădit ilegal cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcția deținută cu 5% pe o perioadă de o lună, precum și împotriva adresei nr._/DCEAN/04.01.2012 prin care directorul general adjunct al ANP București a menținut decizia de sancționare, solicitând anularea acestor acte și repararea pagubei cauzată de măsura dispusă, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, este angajat al Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, în funcția de agent paza principal III, grad profesional de agent sef principal iar prin decizia nr.77/01.11.2011 a fost sancționat disciplinar, reproșându-i-se faptul că a manifestat neglijență și superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a încălcat îndatoririle prevăzute de art. 48 lit. d din Legea nr.293/2004.
De asemenea, reclamantul relatează în cererea de chemare în judecată modul în care s-au desfășurat abuzurile și ilegalitățile săvârșite de superiori împotriva sa făcând referiri la litigiile pe care le-a avut cu paratul de-a lungul timpului . A mai susținut reclamantul ca măsura sancționării disciplinare a fost luata urmare refuzului său de a se prezenta la reevaluarea psihologică(despre reevaluarea psihologica a fost informat la data de 20.07.2011) la care fusese programat în data de 01.08.2011 si care a fost inventata deoarece data si ora stabilite pentru prezentarea sa la reevaluarea psihologica in mun. București au coincis cu solicitarea de a se prezenta la P. de pe lângă Curtea de Apel C. in vederea audierii sale in legătura cu plângerea penala formulata împotriva inspectorului B. M. .
De asemenea, a arătat că a contestat această măsura privind reevaluarea psihologică și a motivat în scris, conform prevederilor legale, refuzul de a da curs acestei măsuri.
În drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile Legii nr.293/2004 cu modificările și completările ulterioare, art.7 și art.11 din Legea nr.554/2004, Ordinul MJ nr.2856/2004, Decizia nr.280/03.01.2007 a directorului general al ANP București, Codul muncii, Cod de procedură civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant, ca fiind netemeinică, nefondată și nelegală și menținerea deciziei de sancționare nr.77/01.11.2011 și a adresei nr. R/_/DCEAN/04.01.2012 de menținere a sancțiunii aplicată ca fiind temeinică, fondată și legală.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, întrucât potrivit prevederilor art.17 din Legea nr. 554/2004 pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică, nefondată, nelegală și nedovedită, nefiind precizat ce articol a fost încălcat din OMJ nr.2856/C/2004.
S-a precizat ca prin referatul comisiei de disciplina nr. 911/26.10.2011 privind propunerea de sancționare a reclamantului ca in actul de sesizare întocmit de comisar sef G. M. a imputat lui G. M. ca ,in data de 01.08.2011,fiind reprogramat la P. București Rahova ,Serviciul Psihologia Personalului pentru susținerea reevaluării psihologice conform adresei de înaintare ANP nr._/SPsP/12.07.2011-R/_/12.07.2011 ,reclamantul deși a primit DZU nr. 146/28.07.2011 nu a îndeplinit aceasta misiune .
S-a apreciat ca faptele reclamantului constituie abatere disciplinara prevăzuta de art. 69 lit. b din legea nr. 293/2004 respectiv „neglijența in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ,a dispozițiilor legale sau a celor primite de la șefii ierarhici ori de la autorități anume abilitate de lege ,precum si încălcarea îndatoririi prevăzuta de art. 48 lit. d din legea nr. 293/2004 ”.La data de 22.08.2011,comisia de disciplina a analizat sesizarea ,a constatat ca îndeplinește condițiile prevăzute in art. 22 din OMJ nr. 2856/C/29.10.2004 si a stabilit termen pentru audierea lui G. M. si G. M. in data de 05.09.2011.
Urmare declarațiilor si activității de cercetare ,a probelor administrate respectiv înscrisuri doveditoare ,comisia de disciplina a stabilit in unanimitate ca reclamantul se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzuta de art. 69 lit. b din legea nr. 293/2004 in sensul ca nu a respectat obligațiile prevăzute la art. 48 lit. d ,având ordin de serviciu emis de conducătorul unității ,decizie zilnica pe unitate pentru prezentare la P. București –Rahova ,Serviciul Psihologia Personalului pentru susținerea reevaluării psihologice ,nu s-a prezentat la data stabilita in adresa ANP încălcând astfel ordinele primite ,nu a făcut dovada afirmațiilor in sensul ilegalităților comise a solicitat sa facă dovada celor afirmate .
Prin referatul nr. 9/13.10.2011 au fost expuse concluziile activității comisiilor de disciplina din ANP care au fost aduse la cunoștința părților ,împotriva referatului reclamantul formulând obiecțiuni care au fost respinse in sensul ca actele întocmite si cercetarea s-a făcut cu respectarea si îndeplinirea cerințelor art. 17 din ordinul nr. 2856/C/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire ,organizare si desfășurare a activității comisiilor de disciplina din ANP si unitățile subordonate ,art. 30,31 ,referatul fiind întocmit cu toate datele si cerințele din ordinul susmenționat .
In ședința din 24.10.2011 ,comisia ,in unanimitate ,a hotărât ca reclamantul se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 69 lit. b din legea nr. 293/2004 în sensul că nu a respectat obligatiile prevăzute la art. 48 lit. d din același act normativ ,a manifestat neglijență și superficialitate în îndeplinirea atributiilor de serviciu și a propus sanctionarea acestuia cu diminuarea drepturilor salariale pentru functia îndeplinită cu 5% pe o perioadă de o lună conform art. 70 lit. b din legea nr. 293/2004 .
Pârâtul a mai susținut că decizia de sancționare disciplinară contestată de reclamant a fost emisă cu respectarea procedurii reglementată de Ordinul MJ nr.2856/C/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, iar adresa nr._/DCEAN/04.01.2012 nu este un act administrativ în sensul art.2 lit. c din Legea nr.554/2004.
Comisia de disciplină a reținut în mod legal și întemeiat că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, în raport de gravitatea faptei, împrejurările în care a fost săvârșită, urmarea produsă, circumstanțele personale. Contestația formulată a fost neîntemeiată, raportat la probele administrate de către comisia de disciplină, refuzul reclamantului de a se prezenta la reevaluarea psihologică la solicitarea ANP București cu adresa de înaintare, dispoziție dată de șeful instituției, respectiv directorul unității prin Decizia zilnică pe unitate cu ordin de serviciu este o încălcare a legislației în domeniu și în vigoare, o nesocotire a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, astfel sancțiunea aplicată este proporțională cu abaterea disciplinară săvârșită, este legătură de cauzalitate între aceste fapte și consecință.
În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 Cod de procedură civilă, Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, Ordinului MJ nr.2856/C/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate.
Pârâtul a depus la dosar adresa nr.R131453/12.07.2011, procesele verbale nr.R132140/20.07.2011, nr. R33113/01.08.2011, decizia zilnică nr.146/28.07.2011, practică judiciară.
Pentru termenul din 05.10.2012 reclamantul a depus la dosar completări la cererea de chemare în judecată și un set de înscrisuri în dovedire, susținând că o dispoziție, motivată în scris nu constituie abatere disciplinară și nu poate fi încadrată, ca sancțiune disciplinară la nici un articol din Legea nr.293/2004, cu modificările și completările ulterioare. (f. 40-83)
Potrivit susținerilor reclamantului, Comisia de Disciplină nu a analizat toate documentele depuse la dosar și nu a luat în considerare că prin raportul nr. R/1166/01.08.2011 a refuzat în scris executarea unei dispoziții vădit ilegale ,conform art. 4 alin. 3 din legea nr. 293/2004 care îi dă dreptul legal să refuze în scris și motivat îndeplinirea dispoziției .Comisia de disciplină nu a luat în considerare împrejurarea că reclamantul a susținut evaluarea psihologică obligatorie în data de 14.12.2010,evaluare în urma căreia nu au fost afișate rezultatele,nu a fost emis și înmânat un aviz psihologic ,reevaluarea nu a avut la bază motive reale ,comisia încălcând prevederile art. 17,art. 26 lit. e ,art. 30 din OMJ nr. 2856/29.10.2004 .
La solicitarea instanței au fost comunicate relații de la reclamant privind adresa nr._/DCEAN/04.01.2012 ce i-a fost comunicată personal și de la pârât privind întreaga documentație întocmită pentru sancționarea disciplinară a reclamantului, care a stat la baza emiterii deciziei nr.77/01.11.2011. (f. 90-100, 104-139)
Prin concluziile scrise depuse la dosar de către reclamant în ședința publică din data de 14.12.2012, acesta a avut aceleași susțineri ca și în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată.
Prin sentința nr. 6002/21.12.2012 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul G. M., în contradictoriu cu pârâtul P. Drobeta Turnu Severin.
Împotriva sentinței nr. 6002/21.12.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ a declarat recurs reclamantul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 07.05.2013, sub nr._ .
Prin Decizia nr._/05.12.2013 Curtea de Apel C., a admis recursul formulat de reclamant, a casat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare la instanța de fond.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M., Secția a II –a Civilă de C. Administrativ și Fiscal la data de 16.12.2013, sub nr._ .
La data de 24.12.2013 pârâtul P. Drobeta Turnu Severin a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant ca fiind netemeinica, nefondată si nelegală și menținerea Deciziei de sancționare nr.77 din 01.11.2011, emisă de directorul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin și a adrese: nr.R/_/DCEAN/04.01.2012 de menținere a sancțiunii aplicată ca fiind temeinică fondată și legală.
A mai solicitat respingerea contestației ca fiind netemeinică, nefondată și nelegală nedovedită, tardiv formulată în raport de prevederile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată .
A arătat că prin referatul comisiei de disciplină nr.9119/26.10.2011 privind propunerea de sancționare a domnului G. M. s-au reținut următoarele motive de fapt și de drept, în actul de sesizare comisar șef G. M. impută A.S.P G. M. că, în data de 01.08.2011, fiind reprogramat la P. București –Rahova, Serviciul Psihologia Personalului pentru susținerea reevaluării psihologice conform adresei de înaintare A.N.P nr._/SPSP/12.07 201 I-R/_/12.07.2011,dl.G. M. deși a primit extras DZU nr.146 din 28.07.2011, nu a îndeplinit această misiune .
A invocat că faptele domnului G. M. constituie abatere disciplinară prevăzută de art.69,lit.b din Legea nr.293/2004 cu modificările și completările ulterioare .respective „neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legal’.-sau a celor primite de la șefii ierarhici ori de la autorități anume abilitate de lege,precum și încălcarea îndatorii prevăzută de art.48 lit.d din Legea nr 293/2004 republicata
A arătat că la data de 22.08.2011 comisia de disciplină a analizat sesizarea, a constat ca îndeplinește condițiile prevăzute în art.22 din O.M.J nr.2856/C din 29 octombrie 2004 modificat și completat și a stabilit termen de audiere a domnului comisar șef Gheorgen M. și A.S.P G. M. în data de 05.09.2011, în conformitate cu art.27 din O.M.J nr.2856/C din 29 octombrie 2004 modificat și completat întocmindu-se procesul verbal nr.9/6 din 09.01.2011, comisia de disciplină luând decizia să-l audieze pe comisar șef G. M. care și-a menținut sesizarea și a relatat comisiei că în data de 01.08.2011 dl.G. M. nu s-a prezentat la Serviciul Psihologia Personalului pentru susținerea reevaluării psihologice, deși avea ordin de servicii.
A arătat că, la aceeași dată fiind citat legal, A.S.P G. M. a fost audiat.
Pentru rezolvarea cazului comisia a considerat necesară înaintarea unei adrese prin care a solicitat domnului G. M. urmare consemnărilor pe care le-a făcut în Procesul verbal nr.9/6 din 09.09.2011, să depună până în data de 16 09.201 1, o notă de informare în care să precizeze toate aspectele despre care reclamă că nu au fost reținute în scris cu ocazia audierii sale.
Termenul stabilit i-a fost adus la cunoștință și A.S.P G. M. prin înștiințarea scrisă nr.9/7 din 12.09.2011.
A arătat că s-a solicitat relații prin adresa nr.9/10 din 27.09.2011 de la directorul penitenciarului Dr.Tr.S. referitor la comunicarea privind reevaluarea psihologică periodica efectuară în luna decembrie 2010 de către Serviciul Psihologia Personalului din cadrul A.N.P., dacă a fost stabilit ca dl. G. M. să fie reevaluat după o perioadă de 6 luni, adresă care fost repartizată Șef Birou resurse Umane.
Urmare declarațiilor și activității de cercetare, probelor administrate respectiv înscrisuri doveditoare, comisia de disciplină a stabilit, în unanimitate, că A.S.P G. M. se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.69 ,lit.b din Legea n: 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, în sensul că nu a respectat obligațiile prevăzute la ari. 48 lit. d), având ordin de serviciu emis de conducătorul unității,Decizie Zilnică pe Unitate pentru prezentare la P. București –Rahova, Serviciul Psihologia Personalului pentru susținerea reevaluării psihologice, nu s-a prezenta la data stabilită în adresa A.N P încălcând astfel ordinele primite, mai mult domnul G. M. nu face dovada. Afirmațiilor în sensul ilegalităților comise deși a avut posibilitatea de la data sesizării și până la finalizarea cercetării dovedirii acestora cu mijloacele de probă admise de lege, în acest sens comisia a solicitat să facă dovada celor afirmate.
Împotriva referatului cu nr.9/13 din 13.10.2011 privind concluziile activități, de cercetare, agent șef principal de penitenciare G. M. a depus în data de 20.10.2011 obiecțiuni înregistrate sub nr.9/17 .
Prin urmare comisia de disciplină, reunită în ședința din data de 24.10.2011, hotărât în unanimitate, după citirea și analiza obiecțiilor depuse de dl.G. Mannica respingerea acestora în totalitate, în sensul că actele întocmite și cercetarea s-a făcut cu respectarea și îndeplinirea cerințelor art.17 din Ordinul nr. 2856/C/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate modificat și completat, ale art.30 și 31, referatul întocmit a fost motivat cu toate datele și cerințele din Ordinul nr. 2856/C/2004, prin urmare în temeiul prevederilor legale comisia formulează propunerea pe baza referatului prevăzut la art.28 din Ordinul nr. 2856/C/2004 Motivarea propunerii
A arătat că în aceeași ședință din data de 24.10.2011, comisia în unanimitate a hotărât că, A.S.P G. M. se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.69 .lit.b din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, în sensul că nu a respectat obligațiile prevăzute la art. 48, lit d), a manifestat neglijență și superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a propus sancționarea acestuia cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5% pe o perioadă de o lună conform art.70 lit.b din Legea nr 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată .
A mai arătat că reclamantul a fost încunoștințat ca nu mai trebuie sa se prezinte la P. de pe langa Curtea de Apel C. in data de 01.08.2011, in vederea audierii, in aceste condiții neexistând nici un impediment care sa justifice lipsa sa de la reevaluarea psihologica.
În drept, pârâtul P. Drobeta Turnu Severin și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura Civilă, Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca modificările și completările ulterioare, Ordinului M.J nr. . 2856/C/2004 pentru aprobarea regulamentului privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității comisiilor e disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, cu modificările și completările ulterioare.
Prin încheierea de ședință din data de 10.02.2014 s-a dispus conceptarea și citarea în cauză în calitate de pârâtă a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
La data de 26.03.2014 pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor în litigiul dedus judecății, deoarece aceasta nu are calitatea de titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic.
A arătat că în conformitate cu art. 10 alin.1, 3 și 4 din H.G. nr. 1849/2004: „pentru îndeplinirea atribuțiilor, în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor se înființează, se organizează și funcționează penitenciare, penitenciare-spital, penitenciare pentru minori și tineri, penitenciare pentru femei, centre de reeducare, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, Centrul de Formare și Specializare a Ofițerilor din Administrația Penitenciară, Baza de Aprovizionare, Gospodărire și Reparații și Subunitatea de Pază și Escortare Deținuți Transferați; unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se înființează prin hotărâre a Guvernului și au personalitate juridică. Directorii acestora sunt ordonatori terțiari de credite; unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”
A apreciat că din consultarea anexei la H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, reiese faptul că P. Drobeta Turnu Severin are personalitate juridică .
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.
A arătat că prin referatul comisiei de disciplină nr.9119/26.10.2011 privind propunerea de sancționare a domnului G. M. s-a reținut că agent șef principal G. M., în data de 01.08.2011, fiind reprogramat la P. București –Rahova, Serviciul Psihologia Personalului pentru susținerea reevaluării psihologice, nu s-a prezentat.
A invocat că fapta domnului agent șef de penitenciare G. M. constituie abatere disciplinară prevăzută de art.69, lit.b din Legea nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, respectiv „neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legale sau a celor primite de la șefii ierarhici ori de la autorități anume abilitate de lege, precum și încălcarea îndatoririi prevăzută de art.48 lit.d din același act normativ .
La data de 22.08.2011 comisia de disciplină a analizat sesizarea, a constatat că îndeplinește condițiile prevăzute în art.22 din O.M.J nr.2856/C/2004 și a stabilit termen de audiere a domnului comisar șef Gheorgeh M. și agentului șef principal G. M. în data de 05.09.2011, care și-a menținut sesizarea și a relatat comisiei că în data de 01.08.2011 dl.G. M. nu s-a prezentat la Serviciul Psihologia Personalului pentru susținerea reevaluării psihologice, deși avea ordin de serviciu pentru deplasare, document cu ..F nr._ din 28.07.2011, care i-a fost înmânat domnului G. M..
La aceeași dată fiind citat legal, domnul G. M. a fost audiat.
Pentru rezolvarea cazului, comisia a considerat necesară înaintarea unei adrese prin care solicita domnului G. M., urmare consemnărilor pe care le-a făcut în Procesul verbal nr.9/6 din 09.09.2011, să depună până în data de 16.09.2011, o notă de informare în care să precizeze toate aspectele despre care reclamă că nu au fost reținute în scris, cu ocazia audierii sale, termenul stabilit fiindu-i adus la cunoștință și lui G. M. prin înștiințarea scrisă nr.9/7 din 12.09.2011, în aceeași dată, depunându-se la secretarul comisie de disciplină documentația semnată de dl.G. M. sub nr.9/8 din 12.09.2011 .
A arătat că urmare declarațiilor și activității de cercetare, a probelor administrate, comisia de disciplină a stabilit, în unanimitate, că domnul G. M. se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.69, lit.b din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, în sensul că nu a respectat obligațiile prevăzute la art. 48, lit. d), având ordin de serviciu emis de conducătorul unității, Decizie Zilnică pe Unitate pentru prezentare la P. București –Rahova, Serviciul Psihologia Personalului pentru susținerea reevaluării psihologice, nu s-a prezentat la data stabilită în adresa A.N.P, încălcând astfel ordinele primite.
În temeiul art. 28 din Ordinul nr. 2856/C/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, cu modificările și completările ulterioare, referatul nr. 9/13 din 13.10.2011 privind concluziile activității de cercetare referitoare la sesizarea îndreptată împotriva domnului agent șef de penitenciare G. M. a fost adus la cunoștință domnului comisar șef G. M. și domnului agent șef de penitenciare G. M., în vederea formulării unor eventuale obiecțiuni.
Împotriva referatului cu nr.9/13 din 13.10.2011 privind concluziile activității de cercetare, agent șef principal de penitenciare G. M. a depus în data de 20.10.2011 obiecțiuni înregistrate sub nr.9/17 .
Comisia de disciplină, reunită în ședința din data de 24.10.2011, a hotărât în unanimitate că agent șef principal G. M. se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art.69, lit.b din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, în sensul că nu a respectat obligațiile prevăzute la art. 48, lit. d), a manifestat neglijență și superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și a propus sancționarea acestuia cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5% pe o perioadă de o lună, conform art.70 lit.b din Legea nr. 293/2004.
A apreciat că decizia de sancționare disciplinară contestată de reclamant a fost emisă cu respectarea procedurii reglementată de Ordinului M.J nr.2856/C/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește răspunsul la plângerea prealabilă înregistrată cu numărul_/DCEAN/04.01.2012, a apreciat că acesta a fost emis în termenul prevăzut de lege, respectiv 30 zile. Prin acest răspuns i s-a comunicat reclamantului că Decizia nr.77/01.11.2011 este legală, că nu există astfel motive de drept care să justifice revocarea actului administrativ individual în discuție .
În drept, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115 – 118 din Codul de procedură civilă, în conformitate cu art. 242 alin. 2 din C.p.c.
La data de 28.04.2014 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei a solicitat admiterea contestației, constatarea nulității absolute si anularea Deciziei nr.77 din 01.11.2011 emisa de către fostul director al Penitenciarului Dr.Tr.S. Cms.Sef M. G.,prin care a fost sancționat disciplinar in mod abuziv, vădit ilegal cu ‚’diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinita cu 5% pe o perioada de 1 (una) luna”, constatarea nulității absolute si anularea Adresei(răspuns la Plângerea prealabila) nr._/DCEAN/04.01.2012 prin care mi s-a comunicat ca se menține Decizia nr.77 din 01.11.2011 a directorului Penitenciarului Dr.Tr.S. și repararea pagubei cauzata de măsura dispusa in mod abuziv si vădit ilegal.
La data de 28.04.2014 reclamantul a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea contestației, constatarea nulității absolute si anularea Deciziei nr.77 din 01.11.2011 emisa de către fostul director al Penitenciarului Dr.Tr.S. Cms.Sef M. G., prin care a fost sancționat disciplinar in mod abuziv, vădit ilegal cu ‚’diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinita cu 5% pe o perioada de 1 (una) luna”, constatarea nulității absolute si anularea Adresei(răspuns la Plângerea prealabila) nr._/DCEAN/04.01.2012 prin care mi s-a comunicat ca se menține Decizia nr.77 din 01.11.2011 a directorului Penitenciarului Dr.Tr.S. și repararea pagubei cauzata de măsura dispusa in mod abuziv si vădit ilegal și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
A invocat faptul că Decizia nr.77 din 01.11.2011 emisa de către directorul Penitenciarului Dr.Tr.S. M. Gheoruhemrin prin care a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinita cu 5% pe o perioada de l(una) luna si Adresa nr._/DCEAN/ 04.01.2012(răspunsul la Plângerea prealabila) sunt netemeinice, nefondate, abuzive si nelegale, iar dispozitia comunicata prin Adresa nr._/SPsP/12.07.2011 adresata directorului Penitenciarului Dr.Tr.S.,este abuziva si vădit ilegala.
A arătat că dispoziția comunicata prin Adresa nr.3034607SPsP/12.07.2011, prin care, Serviciul Psihologia Personalului din A.N.P. a dispus sa se prezinte la o reevaluare psihologica(inventata din motive de razbunare),este abuziva,vădit ilegala întrucât, acest serviciu nu este abilitat legal sa emită dispoziții,singura persoana abilitata conform Art.20 din Legea nr.293/2004 sa emită decizii/dispoziții este directorul general al A.N.P.,in condițiile in care ar fi existat motive temeinice, reale si legale. Nu au existat nici condițiile si nici cadrul legal pentru a fi chemat la o reevaluare psihologica.
A arătat faptul că prin Raportul nr.R/1166 din 01.08.2011,a refuzat in scris si motivat, conform Art.4 alin.3 din Legea nr.293/2004,o dispoziție abuziva,vădit ilegala, respectând Legea privind statutul funcționarilor publici cu statut special din A.N.P., solicitând să se constate că nu constituie abatere disciplinara si nici nu poate fi încadrata la vreunul din articolele din Legea nr.293/2004 pentru a putea fi aplicata vreo sancțiune disciplinara împotriva celui ce in mod legal a uzat de prevederile Art.4 alin.3 din Legea nr.293/2004, fiind respectate obligațiile prevăzute la art. 48 lit. j din Legea nr. 293/2004.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
Conform prevederilor articolului 248 din NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și apoi a celor de fond care ar face inutilă administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei.
Astfel, în ceea ce privește calitatea procesual pasivă a Administrație Naționale a Penitenciarelor, cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unei adrese emisă de pârâta de mai sus, prin care este menținută, așa cum susține reclamantul, decizia de sancționare disciplinară a acestuia fila 1 a cererii de chemare în judecată și a dosarului cu numărul_ .
Prin urmare, în afara unor considerente care ar viza procedura prealabilă formulării acțiunii în contencios, instanța reține că pârâta este emitentul unui înscris pentru care reclamantul solicită concursul instanțelor în vederea anulării. Ca atare, pârâta este parte a unui raport juridic, în calitate de emitent al unui act invocat ca având natură administrativă, iar analiza cauzelor de anulare sau nulitate invocate de reclamant nu se poate efectua decât în contradictoriu cu emitentul acestui act, instanța urmând în consecință a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de mai sus.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că reclamantul a fost sancționat pentru neglijența și superficialitatea manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru refuzul său de a se prezenta în vederea susținerii reevaluării psihologice – decizia cu numărul 77/01.11.2011, aflată la fila 34 din dosar_ .
Această stare de fapt a neprezentării reclamantului pentru susținerea reevaluării este una certă, necontestată, întrucât însuși reclamantul arată în cuprinsul cererii sale de chemare în judecată – pagina 4 a acesteia, fila 2 a dosarului cu numărul_, că nu s-a deplasat în municipiul București pentru „a mă supune reevaluării psihologice ce fusese inventată împotriva mea”.
Prin urmare, în afara acestei stări de fapt indubitabile, a neprezentării în vederea efectuării unor evaluări dispuse prin ordin de serviciu de către conducătorul unității, se poate constata refuzul învederat al reclamantului de a urma atribuția de serviciu de mai sus.
În conținutul cererii de chemare în judecată cât și al procesului verbal de data de 20.07.2011 – fila 13 din dosarul de mai sus, reclamantul arată expres că nu va urma sarcina care îi revine în temeiul unui ordin de serviciu, ceea ce prin sine însăși poate fi constatată ca un refuz de îndeplinire a dispoziției șefilor ierarhici.
Astfel conform prevederilor articolului 69 alineatul 1 litera b) din Legea cu numărul 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor sunt abateri disciplinare neglijență și superficialitate manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legale sau a celor primite de la șefii ierarhici ori de la autoritățile anume abilitate de lege.
De asemenea, conform prevederilor articolului 48 litera d) din aceeași lege, o atribuție a funcționarului public cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor este aceea să execute, cu profesionalism și în termenul stabilit, toate atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, precum și dispozițiile date de conducătorii ierarhici.
De asemenea, pârâta a efectuat toate demersurile procedurale anterioare măsurii de programare la evaluare psihologică, inclusiv aceea de reprogramare a reclamantului – adresa cu numărul_/12.07.2011 și procesul verbal cu numărul R13214 din data de 20.07.2011, aflate la filele 12 și 13 din dosarul de mai sus.
Mai mult, reclamantul a fost încunoștințat că nu mai trebuie să se prezinte la o unitate de parchet la care era citat în data de 01.08.2011, iar în acest fel nu se poate invoca nici un impediment de fapt în sprijinul imposibilității prezentării.
În fine, susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată – pagina 5 a acesteia și fila 3 a dosarului_, conform cărora pentru a putea fi supus unei măsuri a evaluării psihologice trebuiau parcurse anumite etape premergătoare de către pârâtă, fără a preciza care sunt acestea, iar măsura dispusă prin ordin de serviciu trebuia motivată, sunt unele neîntemeiate.
În acest sens, nu se poate susține că un ordin de serviciu sau o dispoziție a organelor de conducere ale unității unde reclamantul își desfășoară activitatea ca funcționar trebuie în anume fel motivată, pentru ca destinatarul acestei măsuri să constate oportunitatea sau legalitatea sa și să o respecte, prin aducerea la îndeplinire a acestor măsuri sunt unele neîntemeiate.
În cazul în care o anumită măsură sau dispoziție ar fi una nelegală, se poate contesta aceasta fie pe cale internă ierarhică, fie chiar în fața instanței de judecată. În cazul în care dispoziția se încadrează în categoria actelor de comandament militar aceasta nici nu poate fi supusă unui control judecătoresc, ci numai o eventuală măsură disciplinară sau care să privească raporturile de serviciu dispusă în urma unui examen psihologic se poate contesta în instanță.
În concluzie, fie că dispoziția de a se prezenta în vederea efectuării reevaluării psihologice este una cu caracter de comandament militar și ca atare nu poate fi contestată juridic, fie aceasta nu are un asemenea caracter dar în fapt ea nu a fost contestată, în ambele aceste situații reclamantul avea obligația de a se prezenta în vederea efectuării evaluării dispuse, iar nerespectarea acestei măsuri reprezintă o abatere disciplinară, sancțiunea disciplinară dispusă în contra sa fiind una legală și întemeiată, motive pentru care cererea de chemare în judecată se va respinge ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul G. M., cu domiciliul în mun. Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M. în contradictoriu cu pârâtele P. Drobeta Turnu Severin, cu sediul în mun. Drobeta Turnu Severin, ..5, județul M. și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sediul în București, ..47, sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.04.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
D. Z. O. E. C.
Red. D.Z./Tehnored. O.E.C.
5 ex./ 9 pagini
22 Mai 2014
cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 339/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretentii. Sentința nr. 134/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








