Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 1029/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1029/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 8049/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1029/2014
Ședința publică de la 24 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier R. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul R. L. și pe pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. I. pentru pârât, lipsă fiind reclamantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamantul a depus la dosar chitanța nr._/1/26.02.2014 privind plata diferenței onorariului de expert în cuantum de 450 lei, după care, instanța, declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pentru dezbaterea fondului.
Consilier juridic C. I., pentru pârât, solicită respingerea acțiunii, pentru motivele invocate în întâmpinare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 26.07.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul R. L. a chemat în judecată pe pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea la plata de despăgubiri, constând în sporul de 100% la salariul de bază pentru timpul de lucru desfășurat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, aferent perioadei 26.07._10 și sporul de 25% la salariul de bază pentru timpul de lucru desfășurat pe timpul de noapte pentru cele două ore de noapte desfășurate în schimbul 2, între orele 22.00 - 24.00, în zilele planificate, pentru perioada 25.07._10, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că din anul 1995 și până în prezent a fost angajat la Inspectoratul de Poliție Județean M. ca agent de poliție, având calitatea de funcționar public cu statut special. In perioada precizată, 25.07._10, a desfășurat activitatea la Poliția mun. Dr. Tr. S., Biroul Ordine Publică, C. Siguranță și Patrulare, unde prin natura serviciului se lucra în trei ture.
Documentul care stă la baza planificării serviciului și executării acestuia este Buletinul Posturilor ce se întocmește la nivelul biroului.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.16, alin.3 din O.G.nr.38/2003, art.28 alin. l, lit. a din Legea nr.360/2002, art.33, alin.2 din Legea nr. 188/1999, art.132, alin.2,3, art.134, alin. 1,2 din Codul Muncii, art.27 alin.4, lit. b din Acordul privind raporturile de serviciu încheiat între Ministerul de Interne și Reformei Administrative și Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din acest minister, înregistrat sub nr. 1650/11.07.2008.
A depus la dosar copie xerox a Sentinței nr.2957 din 20.03.2013 a Tribunalului M., Secția a II-a civilă de C. Administrativ și Fiscal.
În apărare, pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M., în temeiul art. 205 și următoarele din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la primul capăt de cerere respectiv, plata sporului de 100% din salariul de bază, pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal și în cele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, învederează următoarele:
În fapt, reclamantul este funcționar public cu statut special, respectiv polițist, în cadrul I.P.J. M. iar referitor la programul de lucru al polițiștilor, zilele de repaus, orele suplimentare și modalitatea compensării acestora, consideră că se impun următoarele precizări:
Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, prevede la art.44 că: " (1) Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu.
(2)Polițistul este obligat sa se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afară acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii."
De asemenea, prevederile art.39 alin. l și 2 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, statuează că: "Durata programului de lucru al polițistului este de 8 ore pe zi și 5 zile săptămână"".
În aplicarea acestor dispoziții legale, programul de lucru, formele de organizare ale acestuia și acordarea repausului săptămânal, s-au stabilit prin Ordinul M.A.I. nr.577/ 08.08.2008, publicat în M.O. nr.618 din 22.08.2008, astfel:
Art. 2
„(1) Durata programului de lucru al polițistului este, de regulă, 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta și duminica.
(2) Acordarea zilelor de odihnă săptămânală ce se cuvin polițistului, în zile consecutive, poate fi amânată, în mod excepțional, numai dacă interesele serviciului o impun, cel mult de două ori într-o lună fără a depăși 30 de zile de la data la care persoana a fost la program.
(3) Durata maximă legală a programului de lucru nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepție, durata programului de lucru poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pentru o perioadă de referință de 3 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.
Art. 14
(1) Caracterul permanent și obligatoriu al serviciului polițienesc obligă polițistul ca pentru
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afara
acestuia, în situații temeinic justificate.
(2) Programul de lucru este stabilit astfel încât să se asigure continuitatea serviciului polițienesc și refacerea capacității de muncă, în condițiile prevăzute de lege.
(3) Intre două zile de muncă, timpul de repaus acordat polițistului nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.
Art. 15
Pentru polițiștii care desfășoară activitatea în schimburi, precum și pentru cei care desfășoară activități operative se asigură în cursul unei luni cel puțin un repaus săptămânal, sâmbăta și duminica, în zile consecutive.
Art.16
Orele efectuate în scopul asigurării serviciului de permanență se compensează prin acordarea de timp liber corespunzător, în zilele imediat următoare, iar când nu este posibil, șeful unității, pe baza unei planificări, acordă zilele de recuperare în următoarele 60 de zile lucrătoare. "
Referitor la perioada pentru care solicită aceste drepturi reclamantul, salarizarea polițiștilor a fost reglementată de Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art.20 din Legea nr.330/2009, "Munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vizoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. munca astfel prestată și plătită nu se compensează cu timp liber corespunzător. "
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin.7 din același act normativ: „Prevederile art.19 alin.2, art.20 și art.24 nu se aplică în anul 2010."
După cum se poate observa, plata muncii prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, cu un spor de 100%, în perioada respectivă, a fost interzisă prin lege, și ca atare nu s-a plătit.
Cu privire la capătul 2 de cerere, respectiv plata sporului de 25% la salariul de bază pentru cele 2 ore de noapte desfășurate în schimbul 2 între orele 22.00-24.00, supune atenției următoarele aspecte:
Pentru perioada 01.01.-31.12.2010, acest spor a fost prevăzut de Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art. 18 din legea susmenționată: "Personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea în timpul nopții, între orele 22,00 și 6,00, beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru."
Ori, in condițiile in care cu cele doua ore lucrate pe timpul nopții reclamantul nu s-a încadrat in prevederile legale de acordare a sporului, acesta nu avea cum sa-i fie acordat.
În drept, a invocat prevederile Legii 360/2002, Legii nr.330/2009 și O.M.A.I. nr. 577/2008.
În cauză s-a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate, expertiză încuviințată de instanță și întocmită de către expert B. G., la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul este funcționar public cu statut special – polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului M., iar prin cererea dedusă judecății în acest dosar solicită contravaloarea orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru perioada 26.07._10 și sporul de 25% la salariul de bază pentru timpul de lucru desfășurat pe timpul de noapte pentru cele două ore de noapte desfășurate în schimbul 2, între orele 22.00 - 24.00, în zilele planificate, pentru perioada 25.07._10.
Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză în perioada 26.07._10 reclamantul a prestat, în cadrul programului normal de lucru, 216 ore în zilele de repaus săptămânal și 8 ore în zilele declarate sărbători legale pentru care i s-a acordat timp liber corespunzător în luna prestării lor, dar nu i s-a plătit sporul de 100% din salariul de bază al funcției deținute.
Pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, salarizarea polițiștilor a fost reglementată de Legea - cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege prin care a fost abrogată OG 38/2003.
Potrivit art. 20 din Legea - cadru nr. 330/2009 „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător”.
Art.30 al. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 prevede că „art. 19 alin. (2), art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010”.
Având în vedere aceste prevederi legale instanța reține că, reclamantului nu i se poate acorda sporul pentru munca prestată ,în cursul anului 2010, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Tot din raportul de expertiză efectuat în cauză se reține că reclamantul a prestat un număr de 416 ore de noapte în perioada 26.07._10 care au fost plătite de pârât.
În ceea ce privește sporul de noapte se reține că potrivit art. 18 din Legea nr.330/2009 „Personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea în timpul nopții, între orele 22,00 și 6,00, beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru."
Ori, așa cum arată și reclamantul în cererea de chemare în judecată, acesta a lucrat în timpul nopții numai 2 ore, între orele 22.00 – 24.00, iar nu 3 ore și prin urmare nu a îndeplinit condițiile prevăzute de art.18 din Legea nr.330/2009 pentru acordarea sporului de 25% din salariul de bază pentru munca prestată în timpul nopții și prin urmare nu este îndreptățit la plata acestui spor.
Având în vedere considerentele expuse acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul R. L., CNP_, domiciliat în Drobeta Tr. S., .. 138, ., apt.30, jud. M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2014.
Președinte, A. B. | ||
Grefier, R. S. |
Red.A.B./tehnored.R.S.
25 Aprilie 2014
4 ex./4 pag.
Cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 131/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 254/2014.... → |
|---|








