Pretentii. Sentința nr. 1041/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1041/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 306/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.

Sentința Nr. 1041/2014

Ședința publică de la 24 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. Z.

Grefier O. E. C.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. L. D. și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANAȚELOR PUBLICE C., S. F. ORĂȘENESC ORȘOVA și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. C. pentru reclamant, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale de a judeca pricina și constată că este competentă cu soluționarea prezentei cauze în temeiul art. 95 pct.1 Cod procedură civilă rap. la art. 10 alin.1 teza I și art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtelor la plata sumei de 5695,96 lei reprezentând dobândă pentru suma de 7961 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, dobândă calculată de la data plății și până la momentul restituirii efective a taxei.

De asemenea aceasta solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarea situație de fapt:

Prin cererea adresată acestei instanței la data de 17.01.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul T. L. D. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., S. F. Orășenesc Orșova și Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 5695,96 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 7961 lei, achitată la Administrația Finanțelor Publice Orșova, prin chitanța . nr._/02.02.2009, dobândă calculată de la data plății nedatorate (02.02.2009) și până la momentul restituirii efective a taxei (19.01.2012), cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în anul 2011 a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtelor la plata sumei de 7961 lei, reprezentând taxă de poluare iar prin sentința civilă nr. 491/26.05.2011 pronunțată de Tribunalul M. cât și prin decizia nr. 3701/21.11.2011, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._, i s-a restituit taxa auto în cuantum de 7961 lei, fără a beneficia însă de dobânda aferentă acestei sume.

Având în vedere acest aspect, la data de 10.12.2013 reclamantul s-a adresat Serviciului F. Orășenesc Orșova, solicitându-le dobânda aferenta sumei de 7961 lei, însă prin adresa nr._/24.12.2013, aceștia i-au comunicat că în lipsa unui temei legal nu se aprobă restituirea dobânzilor solicitate.

A invocat dispozițiile hotărârii Curții de Justiție Europene din 18.04.2013, dată în cauza C-565/11, hotărâre care arată că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Astfel, se încalcă principiul efectivității întrucât persoana care a plătit o taxă contrară dreptului Uniunii este privată de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită, prin plata nedatorată a taxei.

Astfel prin hotărârea CEJ amintită anterior se statuează faptul că instanțele judecătorești din România au încălcat principiul efectivității, principiu ce impune într-o situație de restituire a unei taxe percepută de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile, de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită, prin plata nedatorată a taxei.

Cum în speța de față instanțele judecătorești, Tribunalul M., Curtea de Apel C., nu au dispus obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale, deoarece acestea au invocat în mod eronat art.124 Cod procedură fiscală, consider că în lumina celor arătate prin hotărârea CEJ în cauza C-565/11, acțiunea mea trebuie admisă cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul nu și-a întemeiat cererea.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: sentință nr. 491/26.05.2011 a Tribunalului M., decizie nr. 3701/21.11.2011 a Curții de Apel C., chitanță . nr._/02.02.2009, carte de identitate reclamant și procedură prealabilă.

La data de 07.02.2014 Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., în nume propriu, în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și pentru S. F. Orășenesc Orșova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.

A invocat excepția autorității de lucru judecat având în vedere că reclamantul a mai solicitat, pe cale acțiunii în justiție, pe lână restituirea taxei de poluare și dobânda la suma achitată, iar prin sentința nr. 491/26.05.2011, rămasă irevocabilă, Tribunalul M. s-a pronunțat în sensul admiterii acțiunii.

A invocat faptul că Hotărârea Curții de Justiție Europene în cauza I. nu este de natură a combate efectele principiului puterii de lucru judecat.

A invocat faptul că suma de referință se calculează și se plătește potrivit normelor prevăzute în art. 124 Cod procedură fiscală care are două teze: prima se referă la un termen de 45 de zile, la expirarea căruia începe să curgă dobânda și a doua teză prevede obligația contribuabilului de a cere restituirea dobânzii la organul fiscal.

Pârâta Administrația F. pentru Mediu București, deși legal citată, nu au formulat întâmpinare.

În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei procedurii prealabile și excepția autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat instanța apreciază că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, reclamantul T. L. D. a chemat în judecată pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice M., Administrația Finanțelor Publice Orșova și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 7961 lei reprezentând taxa specială de poluare pentru autoturismul second-hand achiziționat.

Prin sentința nr. 491/26.05.2011 a Tribunalului M. a fost admisă acțiunea și au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Orșova și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului 7961 lei, cu dobânda legală calculată până la data plății efective.

Împotriva aceste sentințe au declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice M. în numele propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu București.

Prin decizia nr. 3701/21.11.2011 Curtea de Apel C. a respins recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice M. în numele propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și a admis recursul declarat de Administrația F. pentru Mediu București a modificat în parte sentința în sensul că a înlăturat obligația la plata dobânzii.

Din considerentele deciziei de casare se reține că pârâtele nu au fost obligate la plata dobânzii cuvenite pentru suma achitată cu titlu de taxă pe poluare.

Potrivit art.430 alin.1 Cod procedură civilă, „hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”.

Prin urmare, se apreciază că aceasta nu are autoritate de lucru judecat referitor la acest aspect și în consecință, excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.

Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată și reține următoarele:

Reclamantul prin cererea înregistrată sub nr._, a solicitat restituirea sumei de 7961 lei achitată cu chitanța . nr._/02.02.2009, reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul second – hand achiziționat, cerere ce a fost admisă prin sentința nr. 491/26.05.2011, fiind obligate pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice M. - Administrația Finanțelor Publice Orșova și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului 7961 lei, precum și să plătească dobânda legală, calculată până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice M. în numele propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu București.

Prin decizia nr. 3701/21.11.2011 Curtea de Apel C. a respins recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice M. în numele propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și a admis recursul declarat de Administrația F. pentru Mediu București a modificat în parte sentința în sensul că a înlăturat obligația la plata dobânzii.

Cu dispoziție de plată, pârâta Administrația Finanțelor Publice Orșova a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 7961 lei.

Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 5695,96 lei ce reprezintă dobânda legală aferente sumei de 7961 lei, achitată cu chitanța . nr._/02.02.2009 reprezentând taxă pe poluare.

Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

Prin urmare, se apreciază că, reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale în materie fiscală începând cu data plății (02.02.2009) și până la data restituirii efective 19.01.2012, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de către organul fiscal.

De asemenea, în considerentele deciziei CJUE de mai sus se arată că această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia. În acest fel, se menționează că paguba produsă este cuantificată ca fiind aceea echivalentă cu suma ce produce dobândă între data plății nedatorate și data restituirii.

Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală începând cu data de 02.02.2009până la data restituirii efective 19.01.2012, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de către organul fiscal .

În baza art.453 alin.1 C.pr.civ. va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat către reclamant, din care 300 lei taxă timbru și 300 lei onorariu avocat, făcând aplicarea dispozițiilor articolului 451 alineatul 2 din NCPC în sensul reducerii onorariului de avocat de la suma de 400 lei la suma de 300 lei, ținând cont de complexitatea redusă a cauzei generată de existența unei practici unitare în materia taxelor speciale de înmatriculare și a dobânzilor aferente și a pronunțării unor cauze CJUE în această materie, apărătorul reclamantei având doar atribuția de a prelua principiile practicii interne și comunitare și a le prezenta instanței..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția autorității de lucru judecat invocat de către pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..

Admite acțiunea formulată de reclamantul T. L. D., CNP_, cu domiciliul în Orșova, ., nr. 1, scara B, apartament 13, județul M., în contradictoriu cu pârâții S. F. Orășenesc Orșova, cu sediul în localitatea Orșova, ., nr. 16B, județul M., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul C., .. 2, județul D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sectorul 6.

Obligă pârâții să restituie reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 7961 lei calculată conform Codului de procedură fiscală, achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța . nr._/02.02.2009, calculată de la data de 02.02.2009 și până la 19.01.2012 – data restituirii efective a taxei.

Obligă pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică azi 24.03.2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte, Grefier,

D. Z. O. E. C.

Red. D. Z.

Tehn. O.E.C.

6 ex./ 5 pagini

03.04.2014

Cod operare date 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1041/2014. Tribunalul MEHEDINŢI