Pretentii. Sentința nr. 1901/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1901/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 1566/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 1901/2014

Ședința publică de la 26 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier R. S.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. J.-M. și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții plata sumei de 534 lei, reprezentând dobânda pentru suma de 1742 lei

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Ș. M. pentru reclamant, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, conform dispozițiilor art. 131 N. C. pr. civ. procedează la verificarea competenței și constatând că este competentă material, teritorial și general potrivit art. 95 pct. 4 N. C. pr. civ., art. 10 alin. 1 teza I și art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, pune în discuție cadrul procesual din punct de vedere al pârâților.

Apărătorul reclamantului precizează că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu.

Instanța acordă cuvântul asupra administrării probelor.

Apărătorul reclamantului solicită proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și considerând suficiente probele administrate în cauză, constată că nu se mai impune estimarea duratei procesului, declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pentru dezbaterea fondului.

Avocat Ș. M., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente taxei de poluare în sumă de 1742 lei, achitată la data de 21.04.2011, precum și la cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față;

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ reclamantul B. J.-M., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 534 lei, reprezentând dobândă pentru suma de 1742 lei achitată la data de 21.04.2011 cu chitanța . nr._, cu titlu de taxă pe poluare, calculată de la data achitării taxei până la data restituirii acesteia, respectiv 27.05.2013.

De asemenea a solicitat plata cheltuielilor de judecata pe care le va face cu acest proces. În motivarea acțiunii a arătat că în anul 2011 a cumpărat un autoturism marca FORD TRANSIT din Italia, țară membră a Uniunii Europene. Din eroare și forțat de imperativul înmatriculării în România, pentru a fi pus în circulație, a fost obligat să plătească taxa de poluare în cuantum de 1742 lei pe care a achitat-o, cu chitanța . nr._, la data de 21.04.2011.

Aceasta taxa a fost declarată de instanțele naționale si europene ca fiind încasată cu încălcarea legislației comunitare.

Având in vedere aceste constatări, in baza Sentinței nr. 5978 din 14.12.2012, pronunțata de Tribunalul M. in dosarul nr._/101/2012, rămasa definitiva si irevocabila am solicitat restituirea sumei plătite.

La data de 27.05.2013 i-a fost restituita suma de 1742 lei conform documentului anexat.

Pe timpul judecării cauzei nu a solicitat si plata dobânzii fiscale prevăzuta de art.70 si 124 CP. fiscala, ci am solicitat-o ulterior paratei, care a refuzat soluționarea favorabila.

Acordarea dobânzii in condițiile precizate,este conforma cu legislația comunitara, astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea pronunțata de CJUE la data de 18 Aprilie 2013 in cauza C-565/11.

Conform acesteia, „Dreptul Uniunii se opune reglementarii interne conținute in art.124 din Codul de procedura fiscala (OG nr.92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe".

Hotărârea pronunțata de CJUE desființează cu efect ex tune prevederea interna si statuează ca in cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, in speța art. 110 TFTJE, acest stat este obligat sa restituie atât cuantumul acestei taxe cat si sa plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plații sale de către contribuabil.

Efectul practic al acestei decizii este deosebit de important având in vedere majoritatea covârșitoare a jurisprudenței naționale de până în prezent, care a admis acțiunile in restituirea taxei auto si a acordat dobânzile aferente doar cu începere de la momentul cererii de restituire si nu de la momentul perceperii acestei taxe.

Aceste hotărâri aveau la bază prevederile Codului de procedura fiscala, conform cărora: Articolul 70 din OG nr.92/2003, intitulat „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor", prevede:

„(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal in terme de 45 de zile de la înregistrare.

(2) In situațiile in care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsa intre data solicitării si data primirii informațiilor solicitate."

(6) Articolul 124 din OG nr.92/2003, intitulat „Dobânzi in cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget", prevede la alineatul(l):

„Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la [. . .] articolul 70, [. . .] pana la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prev. art.70 si 124 C.proc.fisc. si Hotărârea pronunțata de CJUE la data de 18 Aprilie 2013 in cauza C-565/11.

A depus la dosar în copie: sentința nr.5978/2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._/101/2012, fișa cu calculul dobânzii, adeverință emisă de AJFP M. cu privire la suma restituită și data restituirii, adresa nr.MH-_/07.01.2014 emisă de AJFP M., cererea de plată a dobânzii adresată organului fiscal, acte de proveniență a autoturismului, cartea de identitate a autoturismului, certificatul de înmatriculare al autoturismului, chitanța de plată a taxei, decizie și referat de calcul al taxei, adresa nr._/14.11.2012 emisă de AFP Drobeta Turnu Severin, cererea de restituire a taxei.

Pârâtele nu au depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamantul a cumpărat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar la înmatricularea acestuia în România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, taxa pe poluare în cuantum de 1742 lei conform chitanței . nr._ din 21.04.2011.

Prin sentința nr.5978/2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._/101/2012, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu au fost obligate să dispună restituirea sumei de 1742 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 21.04.2011.

Suma de 1742 lei reprezentând taxă pe poluare a fost restituită reclamantului la data de 27.05.2013.

Reclamantul a solicitat organului fiscal plata dobânzii la suma achitată cu titlu de taxă pe poluare, cerere soluționată nefavorabil, conform adresei nr. MH_/07.01.2014 emisă de AJFP M..

Prin cererea dedusă judecății în acest dosar reclamantul solicită obligarea pârâtelor la plata dobânzii pentru suma de 1742 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 21.04.2011,de la data de 21.04.2011- dată la care a achitat această taxă, până la data de 27.05.2013- dată la care i s-a restituit această sumă.

Potrivit art.124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.

Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene ,fiind sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11), prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

Prin urmare, se apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă taxei pentru emisii poluante achitată, dreptul la plata acestei dobânzi începând cu data plății și până la data restituirii efective. Având în vedere considerentele anterior prezentate acțiunea va fi admisă și vor fi obligate pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă sumei de 1742 lei începând cu data plății (21.04.2011) până la data restituirii efective (27.05.2013). În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, cererea este întemeiată, conform art.453 N.C.pr.civ., urmând a fi obligate pârâtele la cheltuieli de judecată către reclamant în cuantum de 54 lei taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul B. J.-M., CNP_, domiciliat in Drobeta Turnu Severin, ., Județul M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Ș. M., cu sediul in Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DROBETA T. S., cu sediul în Dr. Tr. S., Piața R. N., nr.1, jud. M., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, cu sediul in București. Splaiul Independentei, nr.294, corp A. sector 6.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 21.04.2011 – 27.05.2013 pentru suma de 1742 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 21.04.2011.

Obligă pârâtele la 54 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2014.

Președinte,

A. B.

Grefier,

R. S.

Red. A.B./tehnored R.S.

26 Iunie 2014

5 ex./4 pag.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1901/2014. Tribunalul MEHEDINŢI