Pretentii. Sentința nr. 1910/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1910/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 1784/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1910/2014
Ședința publică de la 26 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier O. E. C.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. C. O. și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat F. C. în substituire avocat S. F. pentru reclamant, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale de a judeca pricina și constată că este competentă cu soluționarea prezentei cauze în temeiul art. 95 pct.1 Cod procedură civilă rap. la art. 10 alin.1 teza I și art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente asupra excepției prescripției dreptului la acțiune și asupra excepției autorității de lucru judecat și pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepțiilor invocate și pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtelor la plata dobânzii pentru suma de 7513 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, dobândă calculată de la data plății și până la momentul restituirii efective a taxei.
De asemenea aceasta solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanței la data de 13.03.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul M. C. O. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 6648 lei, reprezentând dobânda legala pentru suma de 7513 lei începând cu data de 05.09.2008 – data plății taxei de poluare, pana la data de 20.01.2012 - data la care suma de 7513 lei i s-a restituit in baza Sentinței nr. 898/07.09.2011, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă prin respingerea recursului și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul marca Opel Vectra achitând taxa de poluare in suma de 7513 lei potrivit actului administrativ, talon pentru încasarea de impozite si taxe . nr._/ 05.09.2008, întrucât funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.
Această sumă i-a fost restituită în baza Sent.nr. 898/07.09.2011, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._ .
Prin Sent. nr. 898/07.09.2011 pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă prin respingerea recursului, Tribunalul M. stabilește că această taxă de primă înmatriculare pe care am achitat-o este nelegală, fiind o taxă care încalcă normele europene.
A invocat faptul că atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă, pe principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept, în condiții care trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
A arătat că deși, potrivit disp.art. 124 din C.pr.fîscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 C. pr. fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea Europeana a decis însă, ca legea este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de cand a încasat efectiv banii.
În acest sens, s-a pronunțat la data de 18.03.2013 Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-565/11 - I. M. împotriva AFP Sibiu și A.F.Mediu, care, răspunzând la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Sibiu cu privire la acordarea și calculul dobânzii legale în cazul sumelor încasate nelegal în baza OUG nr. 50/2008.
Curtea a constatat că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții).
Astfel, un regim care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Curtea a concluzionat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o si instanțele care ar judeca cauza în căile de atac si în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe.
Astfel, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile 194 C.pr.civ, art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, disp. C.pr.fiscală.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: carte de identitate reclamant, procedura prealabilă, adeverință, Sentința nr. 898/07.09.2011 a Tribunalului M..
La data de 09.04.2014 Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. în nume propriu și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.
Pe cale de excepție, față de data introducerii cererii de chemare în judecată, a invocat prescripția dreptului la acțiune.
Astfel, potrivit art. 135 Cod procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, "dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.", reclamantul a plătit taxa în anul 2008 și s-a adresat cu cerere de restituire la instanța de judecată în anul 2014, astfel că, de la data nașterii dreptului la restituire al reclamantului și până la data la care a introdus cererea, au trecut 5 ani.
A apreciat că prescripția dreptului la acțiune s-a împlinit la data de 01.01.2014, dată la care s-a împlinit și termenul de 5 ani prevăzut pentru recuperarea creanțelor fiscale, potrivit art.135 Cod procedură fiscală.
Tot pe cale de excepție a invocat autoritatea de lucru judecat având în vedere că reclamantul a mai solicitat, pe calea acțiunii in justiție, pe lângă restituirea taxei de poluare si dobânda la suma achitata iar, prin sentința nr. 898/07.09.2011, rămasă irevocabilă, Tribunalul M. s-a pronunțat în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale.
A apreciat că acordarea sumei pretinse de reclamant s-ar putea realiza doar cu nesocotirea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, lucru care contrazice regulile de drept care stau la baza soluționării unei cauze civile.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, de excepție procesuală și de prezumție. Prezumția asigură nevoia de ordine și stabilitate juridică și are un caracter absolut, stabilind că nu se poate introduce o nouă acțiune având aceeași cauză, același obiect și de către aceeași parte în care să se pretindă contrariul a ceea ce s-a statuat anterior printr-o hotărâre judecătorească.
Pe fondul cauzei a arătat că suma de referință se calculează și se plătește potrivit normelor prevăzute în art. 124 Cod procedură fiscală.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) si (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
În conformitate cu dispozițiile art. 70 Cod procedură fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
A arătat că art. 124 Cod procedură fiscală are două teze: prima se referă la termenul de 45 de zile la expirarea căruia începe să curgă dobânda și a doua teză prevede obligația contribuabilului de a cere restituirea dobânzii la organul fiscal.
CJUE, prin decizia preliminară dată în cauza C-565/11 - M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu - s-a pronunțat numai asupra primei teze a art. 124 și a statuat că revine ordinei juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi.
În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului la acțiune și asupra excepției autorității de lucru judecat.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune instanța reține că în cauză sunt aplicabile prevederile care reglementau prescripția extinctivă anterior Noului Cod Civil, și anume Decretul cu numărul 167/1958, întrucât legea nouă – intrată în vigoare în octombrie 2011 nu poate retroactiva pentru calculul prescripției ce începe să curgă din anul 2009.
Ori în temeiul articolului 7 din acest text legal, prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Aplicând aceste dispoziții legale în cauza de față, se poate constata că dreptul la acțiune a început a curge din data de 18 aprilie 2013 când s-a pronunțat hotărârea CJUE I. în Cauza C-565/11. Susținem acest fapt deoarece până la acea cauză partea nu avea dreptul de a solicita plata dobânzii pentru perioada anterioară celor 45 de zile anterioare formulării cererii de restituire. Mai mult, în cauza de față instanțele române au făcut aplicarea dispozițiilor de drept intern anterioare acestei cauze, și au respins cererea de acordare a dobânzii, însă în temeiul noului izvor de drept reprezentat de cauza I. se deschide calea acțiunii în justiție pentru o nouă cerere, termenul de prescripție urmând a fi calculat de la această dată.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat instanța apreciază că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, reclamantul a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 7513 lei reprezentând taxa specială de poluare pentru autoturismul second-hand achiziționat.
Prin sentința nr. 898/07.09.2011 a Tribunalului M. a fost admisă acțiunea și au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului 7513 lei, bani pe care i-a plătit la 05.09.2008 cu titlul de taxă de poluare ș ia respins capătul de cerere privind plata dobânzii legale.
Din considerentele hotărârii se reține că reclamantul, prin cererea înaintată către pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, nu a solicitat și plata dobânzii cuvenite pentru suma achitată cu titlu de taxă pe poluare.
Potrivit art.430 alin.1 Cod procedură civilă, „hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”.
Prin urmare, se apreciază că aceasta nu are autoritate de lucru judecat referitor la acest aspect și în consecință, excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată și reține următoarele:
În temeiul dispoziției articolului 248 din NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și apoi a celor de fond care ar face inutilă administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța are a verifica îndeplinirea tuturor cerințelor articolului 431 NCPC, respectiv cele ale articolului 1201 cod civil 1864. În analizarea elementelor necesare identificării efectului negativ al autorității de lucru judecat, adică acelui efect care impune ca a doua cerere având o triplă identitate cu prima să nu mai poată fi primită de instanțe, se vor avea în vedere toate izvoarele de drept care pot constitui cauza juridică a acțiunii, inclusiv cele de dată recentă, și ne referim la cauza I. C-565/11 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în data de 18.04.2013.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.), în temeiul art. 267 (ex-art. 234) lit. b) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), are ca atribuție și interpretarea dreptului Uniunii Europene. În scopul evitării apariției în diferite state membre a unor jurisprudențe divergente sau contrare dreptului Uniunii Europene, judecătorul național – indiferent de gradul de jurisdicție – sesizează C.J.U.E. ori de câte ori în soluționarea unui litigiu apare o problemă de interpretare a dreptului Uniunii Europene. Sesizarea C.J.U.E. se face prin intermediul procedurii hotărârii preliminare, care are sensul de acțiune în interpretare. Hotărârea C.J.U.E. este obligatorie pentru instanțe, deci și pentru instanțele române. Jurisprudența C.J.U.E. este izvor de drept. (G. B., C.A. A., C. de drept civil. Partea generală – conform noului Cod civil, Ed. Hamangiu, București, 2011, p. 8).
Pornind de la premisele legale de mai sus – jurisprudența CJUE este izvor de drept, și având în vedere că ulterior pronunțării primei instanțe asupra taxei speciale a fost soluționată cauza I. C-565/11 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în data de 18.04.2013, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, deoarece pentru existența autorității de lucru judecat trebuie îndeplinite cele trei condiții, iar în cazul despre care vorbim nu se îndeplinește condiția de a exista aceeași cauză juridică. În noile cereri de restituire a dobânzii taxelor speciale, cauza juridică este reprezentată de restituirea/dreptul la restituire în condițiile legislației fiscale interpretate prin considerentele cauzei I./jurisprudența dreptului comunitar, pe când în vechile cereri de restituire cauza juridică era reprezentată de restituirea/dreptul la restituire statuate numai de dreptul intern. Faptul că ulterior s-a constatat neconformitatea dreptului intern cu articolul 110 TFUE, așa cum reține cauza I., nu poate rămâne fără consecințe juridice.
Ori consecința juridică imediată este că instanțele nu vor mai aplica dispozițiile dreptului intern, și anume articolul 124 Cod procedură fiscală care nu permitea acordarea dobânzii din data plății, ci izvorul de drept reprezentat de jurisprudența CJUE I., care statuează dreptul la dobânzi încă din ziua achitării creanței fiscale nedatorate, fiind evident faptul că motivele în drept ale celor două cereri sunt diferite, astfel încât în cea de-a doua cerere avem o altă cauză juridică, motiv pentru care nu sunt întrunite elementele de existență ale excepției autorității de lucru judecat, și aceasta în oricare dintre următoarele împrejurări de fapt:
a). nu a fost solicitată dobânda prin cererea anterioară cauzei I.;
b). a fost solicitată dobânda anterior cauzei I., iar instanțele naționale au respins cererea de restituire deoarece nu fusese formulată și o cerere în fața organului fiscal;
c). a fost solicitată dobânda atât în fața instanțelor cât și în fața organului fiscal, dar instanțele au respins cererea.
Prin urmare, va fi respinsă excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată.
Pârâta a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pentru început va trebuie să facem o precizare premergătoare în ceea ce privește pronunțarea unui recurs în interesul legii de dată recentă.
Astfel, prin Decizia nr. 1/2014, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C., statuând că: “În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”.
Prin urmare, în cazul în care datoriile de natură fiscală la care ne referim – taxele speciale pentru înmatriculare, au fost achitate înaintea datei de 01.10.2011, atunci în materia prescripției se aplică Decretul lege cu numărul 167/1958, iar nu NCC, ceea ce înseamnă că instanța poate invoca din oficiu prescripția extinctivă și cu atât mai mult partea adversă va putea invoca excepția prescripției dreptului dedus judecății, așa cum s-a întâmplat în litigiul de față.
În ceea ce privește data de la care se poate acorda dobânda prin raportare la termenul de prescripție, acționează două dispoziții legale care sunt nu neapărat contrare, ci incompatibile. Pe de o parte curge un termen de prescripție pentru fiecare restituire în parte, în cazul unor prestații succesive, atât în temeiul NCC – articolul 2526, cât și ale Decretului 167/1958 – articolul 12: „În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.”, iar pe de altă parte dispozițiile articolului 131 din Codul de procedură fiscală mai sus citate, care statuează că termenul de prescripție se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Conform regulilor din materie fiscală, termenul de început al calcului prescripției este 01.01._ – data de 1 ianuarie a următorului an, motiv pentru care cererea în restituirea dobânzii nu apare ca fiind prescrisă pentru perioada ulterioară acestei date. În situația în care o parte a debitului solicitat este în afara termenului de prescripție, cum este situația de față, adică debitul aferent perioadei 05.09.2008 – 31.12.2008, acțiunea nu se poate respinge ca prescrisă în totalitate. Textele de mai sus trebuie coroborate astfel încât ambele să producă efecte – adică atât în ceea ce privește calculul pentru fiecare lună a prestațiilor succesive, și în același timp art. 131 C. pr. fiscală să nu fie înlăturat. În situația în care se apreciază că acțiunea este prescrisă în totalitate, sau că este prescrisă pentru ultimii 5 ani calculați lună de lună, fără a se ține seama de data de 1 ianuarie a anului următor nașterii dreptului, atunci în fapt se refuză aplicarea acestui text de lege – articolul 131.
Cu alte cuvinte, instanțele vor trebui să dea eficiență juridică ambelor texte legale, adică atât aceluia care statuează că în cazul prestațiilor efective va opera o prescripție deosebită pentru fiecare dintre acestea - articolul 2526 NCC și articolul 12 al Decretului 167/1958, cât și textului special care impune calculul prescripției extinctive începând cu data de 01 ianuarie a anului următor plății debitului – articolul 131, iar acest lucru se poate face numai socotind care este anul a cărui dată de 01 ianuarie se poate include în termenul de prescripție de 5 ani anteriori introducerii acțiunii.
Astfel, pornind de la realitatea că de la data achitării taxei speciale și până la cererea sa de restituire au trecut mai mult de 5 ani, se va face un nou calcul al acestui termen de prescripție de 5 ani, verificându-se care este anul a cărui dată de 01 ianuarie este inclusă în termenul de 5 ani de prescripție anteriori datei introducerii cererii, iar această dată de 01 ianuarie a anului respectiv este socotită termenul de start al perioadei pentru care se poate acorda dobândă.
Asupra fondului cauzei, reclamantul prin cererea înregistrată sub nr._, a solicitat restituirea sumei de 7513 lei achitată cu chitanța . nr._/ 05.09.2008, reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul second – hand achiziționat, cerere ce a fost admisă prin sentința nr. 898/07.09.2011, fiind obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului 7513 lei.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice M. și Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin la Curtea de Apel C., care, a respins ca nefondat recursul.
Cu dispoziție de plată, pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin a dispus restituirea către reclamant a sumei de 7513 lei.
Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 6648 lei ce reprezintă dobânda legală aferente sumei de 7513 lei, achitată cu chitanța . nr._/ 05.09.2008 reprezentând taxă pe poluare.
Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Prin urmare, se apreciază că, reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale în materie fiscală calculată de la data de 01.01.2009 și până în momentul plății efective - 20.01.2012, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de către organul fiscal.
De asemenea, în considerentele deciziei CJUE de mai sus se arată că această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia. În acest fel, se menționează că paguba produsă este cuantificată ca fiind aceea echivalentă cu suma ce produce dobândă între data plății nedatorate și data restituirii.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 7513 lei calculată conform Codului de procedură fiscală, achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța . nr._/ 05.09.2008, calculată de la data de 01.01.2009 și până la 20.01.2012 - momentul restituirii taxei de poluare.
În baza art.453 alin.1 C.pr.civ. va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.
Admite în parte excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 05.09.2008 – 31.12.2008.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. C. O., CNP_, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, .. 11, ., apartament 1, județul M., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în localitatea Drobeta Turnu Severin, Piața R. N., nr. 1, județul M., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul C., .. 2, județul D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sectorul 6.
Obligă pârâții să restituie reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 7513 lei calculată conform Codului de procedură fiscală, achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța . nr._/05.09.2008, calculată de la data de 01.01.2009 și până la 20.01.2012 - momentul restituirii taxei de poluare.
Obligă pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică azi 26.05.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
D. Z. O. E. C.
Red. D.Z./Tehnored. O.E.C.
6 ex./ 7 pagini
12.06.2014
cod operator 2626
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Pretentii. Sentința nr. 2158/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
