Pretentii. Sentința nr. 2453/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2453/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 2958/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
SENTINȚA Nr. 2453/2014
Ședința publică de la 10 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier A. N. I.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. D. și pe pârâții S. F. ORĂȘENESC STREHAIA, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și A. F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții dobânda legală in cuantum de 3460 lei aferentă sumei de 3765 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. C. C. în substituire avocat G. C., cu delegație de substituire depusă astăzi, în ședință publică, pentru reclamant, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, din oficiu, văzând dispozițiile art. 131 Noul Cod de procedură civilă, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, verificând competența generală, materială și teritorială a Tribunalului M., constată si stabilește că Tribunalul M.-Secția a II a Civilă, de C. Administrativ si F. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta pricină, în raport de disp. 95 pct.1 C. pr. civ. rap. la art. 10 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 554/2004, litigiul fiind de competența instanțelor judecătorești române, a cărui soluționare în primă instanță revine tribunalului administrativ-fiscal de la domiciliul reclamantului, potrivit alegerii de competență făcută conform art. 10 alin.3 din Legea nr. 554/200, domiciliu ce se află în Strehaia, județul M., localitate aflată în circumscripția Tribunalului M..
În temeiul art. 238 alin. 1 Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.
Apărătorul reclamantului având cuvântul arată că nu se impune estimarea duratei cercetării procesului, având în vedere că în cauză nu se mai impune administrarea altui probatoriu în afara probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Având în vedere că nu este necesară administrarea altui probatoriu în cauză, instanța apreciază că nu se mai impune estimarea duratei necesare cercetării procesului în temeiul art. 238 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.
În raport de aceste aspecte, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Apărătorul reclamantului având cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Față de probele solicitate de părți, apreciind ca fiind legale (nu sunt oprite de legea materiala sau procesuala), verosimile (nu contravin legilor naturii, nu tind la dovedirea unor fapte imposibile),pertinente (au legătura cu obiectul procesului), utile (folosesc soluționării cauzei) și concludente (poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să duca la soluționarea cauzei), în temeiul disp. art. 255 coroborat cu disp. art. 258 NCPC, va încuviința pentru reclamant, proba cu înscrisuri.
Constată că față de obiectul pricinii depunerea întâmpinării este obligatorie conform art. 208 alin.1 C. proc. civila, că pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, deși legal citate la data de 07.05.2014 și respectiv 09.05.2014, persoana împuternicită să primească actele de procedură semnând personal dovada de înmânare a actului de procedura și aplicând ștampila (fila 26 și 30 dosar), nu au depus întâmpinare în termenul prevăzut de disp. art.201 alin.1 C. proc. civilă, astfel încât potrivit disp. art. 208 alin. 2 C. proc. civilă sunt decăzute din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Instanța din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Apărătorul reclamantului având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții. Totodată arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau alte incidente de soluționat, instanța, în raport de dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul parților.
Av. I. C., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor la plata sumei de 3460 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 3765 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, cu cheltuieli de judecată. Depune chitanța reprezentând onorariu de avocat.
Având în vedere disp. art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față,
Prin cererea adresată la data de 17.04.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâții Serviciul F. Orășenesc Strehaia, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 3460 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 3765 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, de la data achitării taxei, 12.12.2008, până la data de 08.11.2012, data restituirii acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că a achiziționat un autoturism marca Opel Astra, achitând la data de 12.12.2008, taxa de poluare în cuantum de 3765 lei cu chitanța . nr._, întrucât fără această taxă, funcționarii din cadrul Serviciului înmatriculări Auto au refuzat înmatricularea mașinii.
S-a adresat instanței de judecată și prin sentința nr. 1260/06.03.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul M. i-a admis acțiunea si a obligat pârâtele la restituirea în integralitate a sumei de 3765 lei reprezentând taxa de poluare.
A precizat că a solicitat restituirea dobânzii legale aferente sumei de 3765 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, de la data achitării taxei nelegale 12.12.2008 până la data de 08.11.2012, însă cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.
Ca urmare a numeroaselor acțiuni judiciare și a unei practici judecătorești constante, autoritățile române au recunoscut nelegalitatea taxei de primă înmatriculare stabilită inițial prin codul fiscal - art. 214 (1-3), au abrogat respectivele articole prin OUG nr 50/2008, care la rândul ei a fost abrogată de Legea nr.9/2012, însă și această taxă rămâne în fapt aceeași, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxa de mediu în taxă pentru emisiile poluante.
În ceea ce privește acordarea dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare până la data restituirii efective a acesteia, prin Hotărârea Littlewoods Retail, Curtea a reținut ca principiul echivalenței implică obligația statelor de a plati dobânzi pentru indisponibilizarea sumei.
Prin Hotărârea Francovich, Curtea a statuat că statele membre sunt obligate să repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii, în speța de față, prin încălcarea art. l10 TFUE.
Prin Hotărârea Metallgesellschaft, referindu-se la impozitele/taxele percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, Curtea a stabilit că particularul are dreptul și la restituirea sumelor plătite statului sau reținute de stat în legătură cu acel impozit/ taxă și Curtea a precizat că particularul are dreptul la repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin indisponibilizarea sumelor de bani (a impozitului/ taxei).
Având în vedere dispozițiile art. 120 alin. 1 si 7 C. pr. fiscala, în speța de față nivelul dobânzii datorate de pârâte este cea prevăzută de acest articol și, având în vedere precedentele judiciare soluționate de Curte, aceste dobânzi reparatorii curg de la data achitării taxei nelegale până la data restituirii efective a acesteia.
A mai susținut că indisponibilizarea sumei este continua, și începe din ziua perceperii/plății taxei și se finalizează în ziua rambursării acesteia către contribuabil.
Aceasta înseamnă ca particularul a suferit un prejudiciu în fiecare zi din acest interval, în care a fost lipsit de folosința sumei.
Mai departe, aceasta înseamnă că trebuie reparat prejudiciul suferit în fiecare din aceste zile, adică faptul că dobânzile trebuie acordate pentru fiecare zi de indisponibilizare a sumei, adică pentru întreg intervalul data plății-data restituirii sumei de către stat.
Desigur, în concret, această reparare se poate face în mai multe modalități, fie prin plata unei dobânzi mai mici calculate zilnic pe tot intervalul, fie prin acordarea de exemplu a unor dobânzi foarte mari calculate după trecerea unui anumit interval de la data plații, fie de exemplu printr-o suma globală etc.
Important însă este ca suma ce va fi acordată în final să reprezinte o reparație adecvata pentru indisponibilizarea sumei, ceea ce ar presupune în mod obligatoriu, să acopere cel puțin devalorizarea în timp a sumei respective, daca nu chiar să acopere de exemplu și folosul ce s-ar fi putut obține în cazul depunerii sumei la o unitate bancara. Ca atare, optând pentru acest sistem de calcul al dobânzii, inclusiv în materie fiscală, rezultă ca el trebuie aplicat încă de la data reținerii sumei, deoarece încă din acest moment încep sa curgă zilele de privare de suma și deci, începe să se producă prejudiciul.
Dreptul la dobânzi pentru sumele reținute de stat cu încălcarea dreptului Uniunii, daca sistemul intern de drept a optat pentru un calcul zilnic al acestora, se naște încă de la data reținerii impozitului/taxei.
Din aceasta perspectivă, rezultă ca prima condiție impusa de reglementările interne (dreptul la dobânzi se naște începând cu a 45-a zi) nu respectă principiul efectivității, ea urmând a fi înlăturată.
În urma dezbaterilor orale ce au avut loc la data de 17.10.2012 în fața camerei a III-a a Curții de la Luxembourg (D-na I. fiind reprezentată de avocatul D. Târșia din cadrul SCA F. & Târșia - Baroul Sibiu), CJUE a pronunțat la data de 18.04.2013 o decizie preliminară prin care a statuat că: Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 clin Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia dată desființează cu efect ex tune prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Calculul dobânzii s-a făcut respectând modificările suferite de art. 120 alin. 1 și 7 C. pr. fiscală și anume:
- suma de 2127 lei pentru perioada 12.12._10 (0,1%/zi de întârziere pentru 565 zile; 565x0,l%x3765=2127) conform dispozițiilor O.G. 92/2003 republicată,
- suma de 173 lei pentru perioada 01.07._10 (0,05%/zi de întârziere pentru 92 zile; 92 x 0,05% x 3765=173 lei) conform dispozițiilor O.G.39/2010,
- suma de 770 lei pentru perioada 01.10._12 (0,04%/zi de întârziere pentru 770 zile; 770x 0,04% x 3765 = 1160) conform dispozițiilor O.U.G. 88/2010, deci în total suma de 3460 lei.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr 554/2004, Constituției României,Tratatului Comunității Europene și practica CJUE.
A anexat în copie, următoarele înscrisuri: chitanța ., nr._/12.12.2008, dispoziție de plata nr. 1 din data de 08.11.2012; sentința nr. 1260/06.03.2012.
Pârâtul Serviciul F. Orășenesc Strehaia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea solicitării reclamantului privind acordarea dobânzii de la data plății taxei pe poluare.
Solicitarea reclamantului privind acordarea dobânzii legale de la data achitării taxei, până la data restituirii efective a acesteia, este neîntemeiată, întrucât potrivit legii, dobânda se datorează de la data întârzierii plații, întârzierii în remiterea datoriei, în concluzie, de la data solicitării, debitorul fiind pus în întârziere.
Potrivit art. 124 Cod procedură fiscală „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.(2) și (2A1) sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.,,
Pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea dedusă judecății reclamantul M. D. solicită obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.460 lei reprezentând dobânda legală aferentă cuantumului taxei de poluare de 3.765 lei, dobândă calculată de la data plății, 12.12.2008 și până la data restituirii, 08.11.2012, data restituirii.
Reclamantul a cumpărat un autoturism marca Opel Astra dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar la înmatricularea acestuia în România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, taxa pe poluare în cuantum de 3.765 lei cu chitanța . nr._/12.12.2008.
Prin sentința nr.1260/06.03.2012 pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel C., au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Strehaia și Administrația F. pentru Mediu să dispună restituirea sumei de 3.765 lei reprezentând taxa pe poluare achitată cu chitanța . nr._/12.12.2008.
Suma de 3.765 lei achitata cu titlu de taxa pe poluare a fost restituita reclamantului la data de 08.11.2012, așa cum reiese din dispoziția de plată nr.1 din 08.11.2012 (fila 5 dosar).
Se reține că reclamantul a solicitat organului fiscal plata dobânzii la suma achitată cu titlu de taxă pe poluare prin cererea înregistrată sub nr. MH_/16.04.2014(fila 19 dosar), cerere soluționată nefavorabil, așa cum reiese din adresa nr.MH-_/17.04.2014(fila 20 dosar).
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., se apreciază că este întemeiată, urmând să fie admisă, în sensul respingerii acțiunii introductive față de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform art.117 alin.1 lit.d din OG nr.92/2003 se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1899 din 22 decembrie 2004 a fost aprobată procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Conform art.2 din Ordinul Ministrului Finanțelor nr.1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art.33 din OG nr.92/2003 republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.
Potrivit art. 33 alin.1 din OG nr.92/2003 pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
Potrivit art. 23 alin.5 din HG nr.520/2013 administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în administrații județene ale finanțelor publice.
Pe de altă parte, disp.art.23 alin.1 din HG nr.520/2013 prevăd că direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului, respectiv a municipiului București în care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competență stabilită potrivit anexei nr. 2, care își pierd personalitatea juridică.
C. procesual în fața instanței de fond trebuie să respecte rigorile constând în necesitatea justificării capacității părților și a calității procesuale pasive, având în vedere faptul că atât excepția lipsei capacității procesuale, cât și calitatea procesuală cu incidența transmisiunii calității procesuale având ca izvor „ lato sensu” legea, constituie aspecte ce pun în discuție respectarea principiului contradictorialității și garanțiile dreptului la apărare, ca principii fundamentale ale procesului civil.
Condiția generală a capacității procesuale de folosință și de exercițiu, la care se referă codul de procedură civilă trebuie interpretată în sens larg, respectiv capacitatea de a fi subiect de drept, în primul rând de drept administrativ, și nu în sens restrâns, iar în dreptul administrativ esențială este capacitatea de drept administrativ.
Prin urmare, autoritatea fiscală competentă care are calitate procesuală pasivă, respectiv calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, este cea care a calculat cuantumul taxei pe poluare prin decizia de calcul, care a încasat suma, căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei și care a refuzat restituirea sumei, respectiv pot avea calitate procesuală pasivă administrațiile județene a finanțelor publice sau serviciile fiscale municipale sau orășenești.
Organul fiscal în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului este Serviciul F. Orășenesc Strehaia.
În speță, autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâtul Serviciul F. Orășenesc Strehaia, care are calitate procesuală pasivă, având calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind autoritate ce a calculat cuantumul taxei pe poluare prin decizia de calcul, a încasat suma și căreia reclamantul i s-a adresat cu cerere de restituire a taxei, refuzând restituirea sumei, context în care D.G.R.F.P. C. nu are calitate procesuală pasivă.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. 7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Art. 70 alin.1 din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene, fiind sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11), prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Prin urmare, se apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă taxei pe poluare achitată, dreptul la plata acestei dobânzi începând cu data plății și până la data restituirii efective.
Cu privire la modul de calcul, tribunalul apreciază că dobânda a fost calculată conform disp.art.120 alin.7 C.proc.fiscală potrivit cărora pentru perioada de până la 30.06.2010 nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, disp.art.II pct.10 din OUG 39/2010 potrivit cărora în perioada 01.07._10 nivelul majorării de întârziere este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere precum și disp.art.I pct.2 din OUG 88/2010 potrivit cărora în perioada de după 01.10.2010 nivelul majorării de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
Având în vedere considerentele anterior expuse, se apreciază întemeiată acțiunea, astfel încât va fi admisă și vor fi obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 3.460 lei reprezentând dobândă legală în materie fiscală aferentă sumei de 3.765 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._/12.12.2008 începând cu 12.12.2008, data plății, până la data de 08.11.2012, data restituirii.
În raport de soluția adoptată, constatând culpa procesuală a pârâtelor, în sensul că acestea au refuzat în procedura administrativă prealabilă să soluționeze favorabil cererea reclamantului, vazând și disp.art.453 alin.1 C.proc.civilă, vor fi obligate să plătească reclamantului suma de 650 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 300 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței . nr._/28.04.2014(fila 18 dosar) și 350 lei onorariu avocat conform chitanței nr.23/29.07.2014(fila 48 dosar).
Vazând și disp.art.20 alin.1 din Legea 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., invocată din oficiu.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, județul D., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. D., CNP_, cu domiciliul în Strehaia, ., județul M. în contradictoriu cu pârâții Serviciul F. Orășenesc Strehaia, cu sediul în Strehaia, ., județul M. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, Corp A, sector 6.
Obligă pârâtele la plata către reclamant a dobânzii legale în materie fiscală în cuantum de 3.460 lei aferentă sumei de 3765 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._/12.12.2008 începând cu 12.12.2008, data plății și până la data de 08.11.2012, data restituirii.
Obligă pârâtele la plata către reclamant a sumei de 650 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
A. C. A. N. I.
Red. A.C./Tehno. A.N.I./16.09.2014
6 ex./ 16.09.2014
Cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 3045/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretentii. Sentința nr. 2464/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








