Pretentii. Sentința nr. 2667/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2667/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 3535/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 2667/2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A. F.
Grefier A. B.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. R. G. și pe pârâții DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLCIE M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții - plata sumei de 1154,00 lei reprezentând dobânda legală pentru suma de 1412,00 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Gogîltan R., pentru reclamantă, în substituirea avocat D. D., din Baroul M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentanții pârâtelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței și acordă cuvântul apărătorului reclamantului
Avocat Gogîltan R., pentru reclamant, apreciază că este competentă instanța cu soluționarea cauzei.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul dispozițiilor art.95 pct.1 C. pr. civ. rap. la art. 10 alin. 1 teza 1 și alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
Avocat Gogâltan R., pentru reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în baza art.255 c.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat, se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fond.
Avocat Gogîltan R., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, restituirea dobânzii legale aferentă taxei de poluare, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.05.2014 pe rolul Tribunalului M. – Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._ reclamantul B. R. G., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. Pentru Mediu, a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunțat să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1154,00 lei, reprezentând dobânda aferentă sumei de 1412,00 lei reprezentând taxă pe poluare, achitată conform chitanței . nr._/16.03.2009, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că a achiziționat autoturismul Opel tip Astra, achitând taxa de poluare potrivit actului intitulat chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._/16.03.2009 (în valoare de 1412,00 lei), întrucât fara aceasta taxa, funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat inmatricularea mașinii.
Suma plătită cu titlu de taxa de poluare, i-a fost restituita in data de 19.10.2012, în baza sentinței nr.1931 pronunțata in data de 07.12.2011 de către Tribunalul M., in dosarul_, rămasa definitivă prin respingerea recursului.
S-a adresat AJFP M. din cadrul DGRFP C. cu cerere pentru restituirea dobânzii aferente taxei de poluare, aceasta respingandu-i solicitarea prin adresa nr.MH43488, motiv pentru care a inteles sa promoveze prezenta acțiune.
In ceea ce privește data de la care se va calcula dobânda fi scala, instanța, in temeiul principiului priorității dreptului comunitar consacrat de Constituția României, trebuie sa inlature aplicarea dispozițiilor art. 124, art. 120 si 70 din Codul de procedura fiscala in ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscală.
Există în acest sens autoritate de lucru judecat întrucât la data de 18.04.2013 Curtea Europeana de Justiție prin hotărârea pronunțata in afacerea C-565/11, M. I., s-a pronunțat in sensul ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim național, precum cel in discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restiturii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. (s.n - A.P.)
Întrucât a fost perceputa de către un stat membru o taxa incompatibila cu dreptul Uniunii Europene, acest stat este obligat sa restituie cuantumul acestei taxe si sa plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plații sale de către contribuabil..
Prejudiciul suferit de reclamant a constatat atat in plata unui impozit nedatorat (taxa pe poluare de 1082,00 lei), cat si in imposibilitatea de a folosi aceasta suma pe perioada indisponibilizarii ei de către autoritățile fiscale, pana la data restituirii.
Curtea a reținut ca fiecare stat membru este liber sa stabilieasca condițiile de restituire a dobânzilor, in special rata si modul de calcul, dar sa respecte doua principii:
1.Principiul echivalentei = sa nu se impună condiții mai grele decât cele impuse pentru solicitări similare întemeiate insa pe încălcări ale dreptului intern.
2.Principiul efectivitatii = sa nu faca imposibila exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificila.
Acest ultim principiu implica de asemenea,, ca normele interne reparatorii, (privind dobânzile in cazul de fata) sa nu aiba ca efect privarea persoanei de o despăgubire adecvata pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului.
Solicită ca instanța sa verifice daca reglementările interne privind restituirea dobânzilor fiscale respecta principiile de mai sus.
Reglementările interne relevante in aceasta privința sunt art. 124, art. 70 si art. 120 alin. 1 si 7 si art. 135 C. pr. fiscala care prevăd:
- dreptul la dobânzi se naște cu începere din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la depunerea cererii de restituire a debitului principal
-dobânzile au un cuantum diferit de cel al dobânzii legale practicate in dreptul comun, respectiv de ().04%/zi de întârziere
-depunerea unei cereri de solicitare a dobânzilor adresate organului fiscal.
Această condiție nu este specifică numai raporturilor fiscale, ci în general, tuturor raporturilor de drept administrativ, fiind consacrata de art. I. art. 8 clin Legea nr. 554/2004 fiind o condiție prealabilă pentru sesizarea instanțelor de contencios administrativ care cenzurează aceste raporturi. Ca atare, cererea nu reprezintă o excepție in ordinea de drept interna - acordarea efectiva a dobânzilor de mai sus se poate face in termenul general de prescripție de 5 ani, cu condiția depunerii unei cereri scrise dupa cum s-a arătat la primul punct.
- În privința principiul echivalenței:
Dacă se aplica reglementările de mai sus si in privința cererilor de acordare a dobânzilor derivate din incalcari ale dreptului Uniunii, principiul este respectat.
2. În privința principiul efectivității.
a. Normele interne privitoare Ia momentul nașterii dreptului Ia dobânzi Dupa cum s-a arătat mai sus. prin 1 lotararea Littlevvoods Retail. Curtea a reținut ca principiul de mai sus implica obligația statelor de a plați dobânzi pentru indisponibilizarea sumei.
Reține ca indisponibilizarea sumei este continua, si incepe din ziua perceperii/platii impozitului si se finalizează in ziua rambursării acestuia către contribuabil.
Aceasta înseamnă că particularul a suferit un prejudiciu in fiecare zi din acest interval, in care a fost lipsit de folosința sumei, aceasta inscamnand ca trebuie reparat prejudiciul suferit in fiecare din aceste zile, adică faptul ca dobânzile trebuie acordate pentru fiecare zi de indisponibilizare a sumei, adică pentru intreg intervalul data platii-data restituirii sumei de către stat.
Desigur, in concret, aceasta reparare se poate face în mai multe modalități, fie prin plata unei dobânzi mai mici calculate zilnic pe tot intervalul, fie prin acordarea de exemplu a unor dobânzi foarte mari calculate dupa trecerea unui anumit interval de la data plații, fie de exemplu printr-o suma globala etc.
Important însă este că suma ce va fi acordată în final să reprezinte o reparație adecvată pentru indisponibilizarea sumei, ceea ce ar presupune în mod obligatoriu, să acopere cel puțin devalorizarea în timp a sumei respective, dacă nu chiar să acopere de exemplu și folosul ce s-ar fi putut obține în cazul depunerii sumei la o unitate bancară.
In dreptul romanesc, in mod tradițional calculul dobânzilor- fie de drept comun, fie fiscale, s-a făcut pe fiecare zi, urmarindu-se in principiu acoperirea inflației si eventual o mica suma suplimentară care sa acopere si posibilul beneficiu nerealizat, legiuitorul apreciind ca prejudiciul trebuie reparat pe măsura ce se produce, succesiv si continuu, adică pe măsura scugerii flecarei zile in care suma este reținuta si nu global Ia sfârșitul perioadei.
Ca atare, optând pentru acest sistem de calcul al dobânzii, inclusiv in materie fiscala, rezulta ca el trebuie aplicat inca de la data reținerii sumei, deoarece inca din acest moment, incep sa curgă zilele de privare de suma si deci, incepe sa se producă prejudiciul.
Față de cele de mai sus, concluzionează că dreptul la dobânzi pentru sumele reținute de stat cu încălcarea drepului Uniunii, dacă sistemul intern de drept a optat pentru un calcul zilnic al acestora, se naște încă de la data reținerii impozitului/taxei.
Din această perspectivă, rezultă ca prima condiție impusa de reglementările interne (dreptul la dobânzi se naște incepand cu a 45-a zi) nu respecta principiul efectivitatii, ea urmând a fi înlăturata.
b. Normele interne referitoare la tipul si rata dobânzii
Prin Hotărârea Litlewoods Retail, Curtea a stabilit ca principiul echivalentei nu implica obligația statelor sa extindă regimul sau intern cel mai favorabil la toate acțiunile introduse într-un anumit domeniu de drept.Singura condiție vizează aplicarea pentru acțiunile intemeiate pe încălcări ale dreptului comunitar a unui regim identic sau mai favorabil cu cel al acțiunilor similare intemeiate pe încălcări ale dreptului intern .
Impunând condiția similarității acțiunilor. Curtea admite implicit ca pentru un anumit tip de incalcari ale dreptului comunitar, acțiunile interne reparatorii pot avea condiții mai puțin favorabile decât in alte acțiuni care vizează un alt domeniu de drept, daca aceste condiții sunt insa identice sau mai favorabile decât cele ale acțiunilor interne similare.
Cu alte cuvinte, aplicând cele de mai sus la speța, se admite ca dobânzile acordate pentru taxele percepute prin încălcarea dreptului comunitar (care sunt in cazul de fata identice cu cele acordate pentru taxele perceputa prin incalcarea dreptului intern) sa fie mai mici decât cele acordate in dreptul comun.
Astfel fiind, statul nu poate fi obligat sa acorde mai mult decât dobânda fiscala, chiar daca in alte domenii se aplica dobânda legal ce poate fi mai mare. Desigur, de la aceasta concluzie se poate deroga in situația in care dobânda fiscala ar avea un cuantum atat de redus incat ar echivala practic fie cu lipsa ei, fie cu o dobânda neserioasa, astfel incat norma interna nu ar mai conduce la o reparație adecvata si ar avea ca efect incalcarea principiului efectivitatii.
c. Normele interne care stabilesc condițiile procedurale de acordare a dobânzilor.
Dupa cum s-a arătat mai sus, acestea sunt lăsate la latitudinea fiecărui stat membru. In speța, condiția depunerii unei cereri administrative de acordare a dobânzilor adresate organului fiscal, anterior sesizării instanței, respecta principiul efectivitatii, depunerea unei cereri reprezentând o simpla formalitate administrativa, neimplicand costuri deosebite, fiind des folosita in relațiile cu autoritățile publice si fiind, dupa cum s-a arătat mai sus, extinsa si impusa ca si condiție de sesizare a instanței, la toate raporturile de drept administrativ legate intre cetățeni si autorități le/institut ii le publice.
O astfel de condiție nu poate fi considerata excesiva, ca ingreunand obținerea dobânzii, cu atat mai mult cu cat legiuitorul disociază momentul nașterii dreptului la dobânzi, de momentul depunerii cererii de valorificare a acestui drept, astfel incat desi dreptul sa naște la momentul "X". cererea administrativa poate fi depusa oricând ulterior, in interiorul termenului de prescripție fiscala, de 5 ani.
Ca atare, nu poate fi considerata excesiva solicitarea ca anterior sesizării instanței, reclamantul sa depună o cerere administrativa de acordare a dobânzilor, oricând in perioada scursa de la data plații impozitului. Si aceasta cu atat mai mult, cu cat reclamantul a si depus o cerere administrativa de restituire a impozitului, astfel incat cunoștea aceasta obligație legala si avea posibilitatea ca in cuprinsul acestei cereri sa solicite si acordarea dobânzilor in cazul in care cererea privind debitul principal nu era soluționata in termen sau cel puțin sa avertizeze autoritatea asupra intenției sau posibilității de a le solicita in viitor.
Concluzionând, reține că procedura internă de restituire a dobânzilor fiscale este parțial neconforma cu dreptul Uniunii, incalcand principiul efectivitatii in privința momentului de la care se naște dreptul la dobânzi, dar este conforma in privința normelor care impun condiția depunerii unei cereri administrative prealabile si a celor care limitează nivelul dobânzii la dobânda fiscala.
Ca atare, deși particularul are dreptul la dobânzile fiscale si nu la cele legale, cu incepere de la data plații taxei pe poluare si nu de la data expirării termenului de 45 de zile, el trebuie sa îndeplinească condiția depunerii unei cereri scrise adresate autorităților fiscale anterior introducerii acțiunii.
În ceea ce privește consecințele nedepunerii unei astfel de cereri, lipsa ei are ca efect nelegarea unui raport juridic de drept fiscal in sens procedural intre particular si organul fiscal în privința dobânzilor ( în sens material, el exista, născându-se în momentul plății taxei).
În lipsa unui astfel de raport, nu poate exista niciun un act administrativ de refuz, nici un refuz nejustificat de soluționare a cererii si nici o nesolutionare in termenul legal, lipsind astfel obiectul care se poate deduce judecății.
Lipsa unei cereri administrative de valorificare a dreptului nu echivalează cu lipsa dreptului, reclamantul putând iniția ulterior procedura administrativa de realizare a dreptului sau si putând sesiza instanțele de judecata, in cazul ncsolutionarii favorabile a cererii sale, fara a i se putea opune autoritatea de lucru judecat unei hotărâri de respingere, anterioare, pe acest motiv.
Separat de analiza conformității cu dreptul comunitar, problema momentului de la care sunt datorate dobânzile poate 11 analizata si din perspectiva echității. Astfel, daca in cazul încălcării unei norme fiscale interne, acordarea dobânzilor dupa expirarea termenului de 45 de zile de la depunerea cererii de restituire a debitului principal ar putea fi justificata pe unele argumente destul de pertinente (dar nu de necombatut), in schimb in cazul încălcării dreptului comunitar o atare soluție nu se mai justifica.
Trebuie precizat ca soluția legislativa interna in materie fiscala conține doua amânări succesive ale momentului curgerii dobânzilor, justificate pe rațiune diferite
O prima amânare vizează perioada data încasării nelegale a impozitului-data depunerii cererii de restituire a impozitului si ea se bazează pe ideea ca daca nu a solicitat restituirea impozitului, contribuabilul nu se considera afectat de lipsa de folosința a banilor.
O a doua amânare vizează perioada data depunerii cererii de restituire a impozitului-expirarea celor 45 de zile de la aceasta data si se bazează pe necesitatea acordării autorității fiscal a unui termen rezonabil de procesare si rezolvare a cererii de restituire, impunandu-se urmarea unor proceduri interne, fiind practic in prezenta unui termen de gratie.
In cazul încălcării unei norme de drept fiscal intern, aceste amânări s-ar putea justifica pentru ca legislația interna pune la dispoziția celui interesat mijloace procedurale reale si efective de reparare a prejudiciului, art. 1 17 C.pr.fiscala enumerând cazurile in care contribuabilul poate solicita rambursarea sumelor plătite sau reținute nelegal.
De asemenea, legislația internă este presupus a fi cunoscuta de toti detinatarii ei. astfel incat neurmarea acestor proceduri sau urmarea lor cu intarziere ar putea fi considerata o lipsa de diligenta a contribuabilului.
În cazul încălcării normei comunitare, cel puțin in privința taxei pe poluare, trebuie remarcat ca legislația interna nu prevede (sau cel puțin multa vreme nu a prevăzut) un mijloc procedural expres prin care cel interesat sa invoce neconformitatea legii interne cu dreptul comunitar.
OUG nr.50/2008 si Legea nr.9/2012 nu prevăd printre motivele de contestare a deciziei de stabilire a taxei si neconformitatea legii interne cu dreptul comunitar, cazurile de contestare concentrandu-se pe erorile de calcul al taxei provenite din omiterea sau preluarea greșita a unor specificații ale mașinii.
De asemenea, nici art. 117 C.pr.fiscală nu prevedea o astfel de posibilitatea, prin "aplicarea eronata a prevederilor legale" prevăzuta de alin. 1, lit. d a acestui articol, intelegandu-se mult mai lesne ca este vorba de legea interna propriu-zisa si nu de prevederi din tratate sau convenții internațional ratificate de România.
Lacunelor legislative, le trebuie adăugată si practica administrativa constata si la nivelul întregii tari, in sensul respingerii cererilor de restituire ca neîntemeiate, practica menținută inexplicabil si in prezent.
De asemenea, nici practica judiciara nu a fost la început unitara, existând soluții diverse atat cu privire la insusi dreptul de restituire, cat si, dar mai ales, cu privire la mijloacele de urmat si admisibilitatea acestora.
O practica judiciara cvasiunitara s-a instituit dupa pronunțarea Curții de Justiție in cauzele N. si T. si dupa pronunțarea deciziei in interesul legii nr. 24/2011 a înaltei Curți de Casație si Justiție. Ca atare, nu se poate susține ca normele interne prevedeau un remediu adecvat si efectiv pentru incalcarea dreptului Uniunii, ci dimpotrivă.
In aceste condiții, contestarea deciziei de stabilire a taxei pe poluare, sau depunerea unei cereri de restituire, fie si urinate de introducerea unei acțiuni in instanța, reprezentau demersuri cu o finalitate daca nu previzibila in sensul respingerii cererii, cel puțin incerta. Or, in aceste condiții nu se vede care ar fi culpa contribuabilului in neurmarea unor proceduri incerte si de ce ar trebui sa suporte el si nu autoritatea consecințele, negative ale adoptării si aplicării de către stat a unei norme contrare dreptului Uniunii, fiind evident ca niciuna din cele doua amânări de mai sus ale momentului nașterii dreptului la dobânzi nu se mai poate justifica.
În ordinea juridică românească, la momentul faptelor aflate la originea litigiului principal, taxa pe poluare pentru autovehicule era reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, denumită în continuare „OUG nr. 50/2008").
Procedura fiscală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 92 din 24 decembrie 2003 privind Codul de procedură fiscală (Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 941 din 29 decembrie 2003), cu modificările ulterioare (denumită în continuare „OG nr. 92/2003").
Articolul 70 din OG nr. 92/2003, intitulat „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor", prevede: „(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) In situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate."
Articolul 124 din OG nr. 92/2003, intitulat „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget", prevede la alineatul (I): „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la [...] articolul 70. [...] până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."
Contenciosul administrativ este reglementat în dreptul român de Legea contenciosului administrativ nr. 554 din 2 decembrie 2004 (Monitorul Oficial al Romanici. Partea 1. nr. I 154 din 7 decembrie 2004). cu modificările ulterioare (denumită în continuare ..Legea nr. 554/2004").
Articolul 1 din Legea nr. 554/2004, intitulat ..Subiectele de sesizare a instanței", prevede la alineatul (I): „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. [...]"
Articolul 8 din Legea nr. 554/2004. intitulat ..Obiectul acțiunii judiciare", prevede la alineatul (1): „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primii niciun răspuns în termen [...], poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și. eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri (...]"
Cauza principală și întrebarea preliminară
In anul 2007. doamna I. a cumpărat un autovehicul înmatriculat în Germania. Pentru a-l înmatricula în România, aceasta a achitat. în conformitate cu decizia din 4 iulie 2008 a Administrației Finanțelor Publice Sibiu, taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008. în cuantum de 6 707 RON.
La 31 august 2009. doamna I. a inițiat o procedură la Tribunalul Sibiu pentru a obține obligarea Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației F. pentru Mediu, pe de o parte, la restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare și. pe de altă parte, la plata dobânzilor aferente sumei respective de la dala plății acesteia.
Instanța de trimitere constată că latura litigiului care privește cererea de restituire a sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare nu ridică probleme majore, ținând seama de Hotărârea Curții din 7 aprilie 2011, T. (C-402/09. Rep.. p. 1-271 1). precum și de jurisprudența ulterioară care confirmă această hotărâre.
In ceea ce privește. în schimb, cererea de plată a unor dobânzi aferente cuantumului taxei pe poluare, calculate începând de la dala plății acesteia, instanța de trimitere subliniază că nu o poate admite din cauza dispozițiilor coroborate ale articolelor 70 și 124 din OG nr. 92/2003. Astfel, după cum precizează instanța menționată în răspunsul la cererea de lămuriri a Curții, din jurisprudența națională, constantă și neechivocă, reiese că, potrivit articolelor menționate, dobânzile aferente sumelor care trebuie restituite de la bugetul de stat nu sunt acordate decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire.
Instanța de trimitere are însă îndoieli cu privire la conformitatea unei astfel de norme cu dreptul Uniunii. în special cu principiile echivalenței, efectivitatii și proporționalității, precum și cu dreptul de proprietate, consacrat la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 6 TUE.
în aceste condiții. Tribunalul Sibiu a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Principiile echivalenței, efectivitatii și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții |...|. coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TIJE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându-se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat?" Cu privire la întrebarea preliminară
Din decizia de trimitere reiese că prin întrebarea adresată se urmărește, în esență, să se stabilească dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Doamna I. și Comisia Europeană consideră că se impune oferirea unui răspuns afirmativ la această întrebare, în timp ce guvernele român, spaniol și portughez arată că dreptul Uniunii nu se opune unui regim precum cel în discuție în litigiul principal.
Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Curtea a avut deja ocazia să constate că dreptul Uniunii se opune unei taxe precum cea instituită de OUG nr. 50/2008 în versiunea aplicabilă faptelor în discuție în litigiul principal, care are ca efect descurajarea importului și a punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Hotărârea T.. citată anterior, punctele 58 și 61).
Trebuie arătat, asemenea avocatului general la punctul 19 din concluzii, că nu este tic competența Curții să califice din punct de vedere juridic acțiunea formulată de reclamantul din litigiul principal. în speță, îi revine acesteia obligația de a preciza natura și temeiul acțiunii sale, sub controlul instanței de trimitere (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 martie 2007, Iest Claimants in the Thin Cap Group Litigation, C-524/04, Rep., p. 1-2107, punctul 109 și jurisprudența citată).
Dintr-o jurisprudența constantă reiese că dreptul de a obține rambursarea unor laxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Stalul membru este, așadar, obligat. în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și alții, C-398/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 17. precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlevvoods Retail și alții, C-591/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 24).
În plus, trebuie amintit că. atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute Iară temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001. MetalIgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, R., p. I-1727. punctele 87-89. Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R., p. 1-1 1753, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jiilich și alții. C-l 13/10, C-147/10 și C-234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).
În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26. precum și Hotărârea Zuckcrfabrik Jiilicli și alții, punctul 66).
În această privință, Curtea a statuat deja că. în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi. în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității. ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28. precum și jurisprudența citată).
In ceea ce privește principiul echivalenței, trebuie arătat că Curtea nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal.
Astfel, din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează dalei formulării cererii de restituire a taxei percepute (ară temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere.
In ceea ce privește principiul efectivității acesta impune într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ea normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea I lotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29).
In speță, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute tară temei, nu îndeplinește această cerință.
Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite tară temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel. în principiu. în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Având în vedere cele de mai sus. trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei laxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, a invocat dispozițiile dispozițiile ari. 194 Cod Procedură Civilă, art. 1528 Cod Civil, Legea 554/2004, Constituția României, Tratatul Comunității Europene, Codul de Procedura Fiscală.
În dovedirea cererii reclamantul a depus, în copie, următoarele înscrisuri: adresa nr.MH19270/10.04.2014, cererea nr.MH43488 din 06.05.2014, cererea de restituire nr.MH19272/10.04.2014, sentința nr.1931/07.12.2011 a Tribunalului M..
Pârâtele nu au depus la dosar întâmpinare conform art.205 c.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 1412 lei, achitată cu chitanța . nr._/16.03.2009, reprezentând taxă pe poluare.
Prin cererea înregistrată la AJFP M. sub nr.MH_/06.05.2014, reclamantul a solicitat plata dobânzii aferente sumei de 1412 lei de la data plății și până la data la care i s-a restituit suma, iar prin adresa cu același număr i s-a comunicat faptul că cererea este neîntemeiată întrucât nu a prezentat un titlu executoriu.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 1412 lei achitată cu chitanța . nr._/16.03.2009 reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul second – hand achiziționat, iar prin sentința nr.1931/07.12.2011, irevocabilă prin respingerea recursului, i s-a admis cererea și s-a dispus restituirea acestei sume reclamantului.
Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat?”.
Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Prin urmare, se apreciază că, reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale începând cu data de 16.03.2009, data plății pana la data de 19.10.2012, data restituirii efective.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală începând cu data de 16.03.2009, data plății pana la data de 19.10.2012, data restituirii efective.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, se apreciază că cererea este întemeiată.
Prin urmare, instanța va obliga pârâtele și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 116 lei reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit dispozițiilor art.453 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. R. G., CNP_, cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ..55, ., . și domiciliul procesual ales în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în municipiul C., ..2, județul M., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., nr.1, județul M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
Obliga paratele sa restituie reclamantului dobânda fiscala aferentă sumei de 1412 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule prin chitanța . nr._/16.03.2009, începând cu data de 16.03.2009, data plății pana la data de 19.10.2012, data restituirii efective.
Obligă pârâtele să plătească suma de 116 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere de recurs ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 01.10.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. A. F. | ||
Grefier, A. B. |
Red.jud.FCA
Tehnored.AAB
6 ex./10 P../30.10.2014
Cod operare date 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 1030/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3773/2014.... → |
|---|
