Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 576/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 576/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 1244/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 576/2015
Ședința publică de la 11 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier R. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. M. și pe pârâții M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ TIMIȘOARA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 04.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată la data de 16.10.2014 și înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ reclamantul G. M., în contradictoriu cu pârâții M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ ROMÂNE (IGPFR) și I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ TIMIȘOARA (ITPF) a solicitat obligarea pârâtelor la plata ajutoarelor calculate în baza Legii nr.284/2010, în cuantum de 42.980 lei, actualizate.
A motivat că a fost trecut în rezervă prin Ordinul M.A.I. începând cu data de 31.03.2012, cu drept de pensie de serviciu, însă, deși a solicitat plata despăgubirilor bănești prevăzute de Legea nr.284/2010, recunoscute ca datorate de pârâtă prin adresa din 16.10.2012, acestea nu i-au fost achitate, motivându-se lipsa alocațiilor bugetare.
A menționat că are vechime în muncă, ca polițist de frontieră, de 21 ani, 7 luni și 25 zile stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, în condiții deosebite de muncă – 3 luni și 26 zile, iar stagiul complet de cotizare este de 40 ani, 2 luni și 12 zile, vechimea efectivă în structuri militare și de poliție este de 27 ani, 2 luni, 11 zile, stagiul de cotizare în specialitate de 27 ani, 2 luni și 11 zile.
În anul 2012, după încetarea raporturilor de serviciu cu pârâta IPTF T., a solicitat în scris să i se comunice cuantumul ajutoarelor de care poate beneficia, ca urmare a încetării raporturilor de muncă, prin adresa nr. CR_ din 16.10.2012, aceasta răspunzând și detaliind în anexă, baza de calcul a drepturilor bănești. A considerat că justifică interes în a promova această cerere, determinat de faptul că a fost încadrat în serviciul pârâtei ITPF T., până la încetarea raporturilor de muncă (pensionare), iar aceste ajutoare de care trebuia să beneficieze, reprezintă un drept ope legis.
Astfel pentru activitatea desfășurată, polițistul beneficiază de solda lunară - compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații, precum și prime, sporuri și alte drepturi bănești.
A susținut că sunt aplicabile și prevederile art.1 –Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în care se arată expres: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
De asemenea, la art. 20 alin 2 din Constituția României se statuează că „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României prevede imperativ „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Potrivit Declarației Universale a drepturilor omului, la art.17 se statuează imperativ că: „1.Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții; 2.Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.”
Iar, prin Tratatul privind Constituirea Comunității europene, la art.10 TCE se dispune că: „ Statele membre iau toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care decurg din prezentul tratat sau care rezultă din actele instituțiilor comunității. Statele membre facilitează Comunității îndeplinirea misiunii sale. Statele membre se abțin să ia măsuri care ar pune în pericol realizarea scopului prezentului tratat.
În dovedirea cererii, a solicitat proba cu înscrisuri, precum și orice altă probă admisibilă în materie.
La dosar a depus în copie: Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2564/22.03.2012, adresa nr. CR_ din 16.10.2012 emisă de I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și sentința civilă nr. 658/08.03.2011 pronunțată de Tribunalul A..
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.194 NCPC, Legea nr. 554/2004, Legea cadru nr.284/2010 și celelalte norme legale în materie.
Pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
A invocat excepția necompetentei materiale, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră Timișoara, instituție cu care reclamantul a avut raporturi de serviciu, la plata sumei de 42.980 lei, ajutoare calculate în baza Legii nr.284/2010, actualizate.
Raportându-se și la prevederile art.10 alin.1 și art. 10 alin.3 din Legea 554/2004, a considerat că instanța competentă a soluționa prezenta cauză este Tribunalul M. – Secția contencios administrativ și fiscal și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
De asemenea, a invocat excepția tardivității acțiunii, întrucât potrivit dispozițiilor art. 11 alin. l lit. a din Legea 554/2004, acțiunile prin care se solicită recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, termen care reprezintă regula în materie și, fiind calificat ca un termen de prescripție, este supus suspendării și întreruperii, iar legiuitorul a precizat expres natura juridică a acestui termen ca fiind de decădere din dreptul de a introduce acțiunea la instanța de contencios administrativ.
Astfel, în cauza de față, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu în data de 22.03.2012, iar prezenta acțiune a fost introdusă în data de 16.10.2014, fiind depășit cu mult termenul de 6 luni.
Pe fond a motivat că reclamantul s-a pensionat începând cu data de 22.03.2012, iar drepturile cuvenite reclamantului la pensionare sunt cele prevăzute de legislația în vigoare la data încetării raporturilor de serviciu.
Astfel, potrivit art.20 alin.1 din Anexa VII a Legii nr.284/2010( act normativ în vigoare de la data de 01.01.2011) și actualizată la data de 31.03.2012.
Începând cu anul 2010, s-au succedat mai multe acte normative în materia acordării dreptului privind ajutoarele pentru polițiști la încetarea raporturilor de serviciu, astfel:
Potrivit dispozițiilor art.9 din Legea nr.118/2010 ( în vigoare începând cu data de 03.07.2010): „ Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă ”, iar art.16 din aceeași lege prevede că dispozițiile art.9 se aplică până la 31 decembrie 2010.
În anul 2011, drepturile prevăzute de art.20 alin.1 din Legea nr.284/2010 au fost înlăturate de prevederile art.13 alin.1 și 2 din Legea nr.285/2010 ( intrată în vigoare la 01 ianuarie 2011) care dispun: „ În anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.”
În anul 2012( anul încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului) potrivit prevederilor art.II.9 din OUG nr.80/2010 pentru completarea art.11 din OUG nr.37/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.283/2011: „În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.”
În anul 2013, problema acordării ajutoarelor la pensie este reglementată de dispozițiile art.2 din OUG nr.84/2012: „Prevederile art.7 alin.1 din OUG nr.19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012 și ale art.1 alin.4 și 5, art.2, 3, art.4 alin.1 și 2, art.6,7,9, 11, art.12 alin.(2) și ale art.13 ale art.II din OUG nr.80/2010 pentru completarea art.11 din OUG nr.37/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.283/2011 se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.”
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile normative sus-menționate și faptul că reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu la data de 31.03.2012, acestuia nu i-au putut fi acordate ajutoarele reglementate de art.20 alin.1 din Anexa nr.7 a Legii nr.284/2010.
Mai mult decât atât, această măsură de neacordare a ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă se menține și pentru anul 2014, conform art.10 din OUG nr.103/2013.
Normele legale în materie sunt clare și nu lasă loc de interpretare astfel încât instanța nu poate acorda ceea ce nu își are izvorul în norma legală.
Biroul Financiar al ITPF Timișoara pentru a răspunde solicitării reclamantului cu nr._/16.10.2012 a înaintat reclamantului adresa din 16.10.2012 în care este subliniat faptul că: „Drepturile bănești reprezentând ajutor la încetarea raporturilor de serviciu calculate în temeiul Legii nr.284/2010 nu pot fi acordate, fapt reglementat de art.9 din Legea nr.283/2011 și art.2 din OUG nr.84/2012.”
Este important de reținut faptul că exercitarea unor drepturi în justiție se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie aceste drepturi și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
Această măsură de neacordare a ajutoarelor prevăzute de art.20 alin.1 din Anexa nr.7 a Legii-Cadru nr.284/2010 este justificată de contextul economic actual, fiind însă o măsură cu caracter temporar, tocmai pentru a nu afecta substanța dreptului, restrângerea urmând a dura atâta timp cât se menține situația în considerarea căreia a fost luată măsura edictată.
Aceste indemnizații reprezintă beneficii acordate unor categorii socio-profesionale în virtutea statutului pe care acestea îl au, și nu drepturi fundamentale, iar acordarea și diminuarea acestora într-o perioadă de timp, modificarea sau încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de aceste indemnizații, precum și alte condiții și criterii de acordare sunt de competența exclusivă a legiuitorului.
A apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, susținându-și apărările în drept și pe prevederile deciziilor Curții Constituționale nr.22/18.11.2013, nr.1576/2011, nr.291/2013.
În apărare, pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
A invocat excepția necompetentei materiale și funcționale în cauză, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea instituției pârâte la plata drepturilor cuvenite în temeiul art. 20 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 284/2010, Capitolul II sumele cuvenite au natura juridică a unui ajutor social de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, iar nu a unor drepturi salariale cuvenite unor funcționari publici în activitate, pentru a fi incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999.
Așa fiind, competența de soluționare a acestui litigiu aparține secției tribunalului specializată în litigii de muncă și asigurări sociale, fiind aplicabile prevederile art. 153 lit. f și art. 154 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, a solicitat transpunerea prezentei cauze la Secția Civilă a Tribunalului T..
A mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră, reclamantul fiind încadrat la I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, instituție cu personalitate juridică distinctă și conform prevederilor art. 12 alin. 4 din OUG nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, "la frontiera cu fiecare stat vecin, exceptând județele Tulcea și C., se organizează și funcționează inspectorate teritoriale cu personalitate juridică. în județele care au ca limită frontiera de stat, se organizează servicii teritoriale ale poliției de frontieră".
Astfel, raportat la obiectul dosarului, având în vedere calitatea instituției de ordonator secundar de credite potrivit Anexei nr. 1 din Ordinul ministrului Administrației și Internelor nr. S/205 din 21.09.2011, privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile Ministerului Administrației și Internelor și calitatea I.T.P.F. Timișoara de ordonator terțiar de credite potrivit Anexei nr. 6 din actul normativ menționat anterior, precum și faptul că reclamantul nu și-a desfășurat niciodată activitatea la I. G. al Poliției de Frontieră, acesta având raporturi de muncă cu I.T.P.F. Timișoara și luând în considerare principiul disponibilității, instituția nu deține calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecății.
Anexa nr. 15 din același act normativ stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din M. Administrației și Internelor. Astfel, potrivit pct. 2 lit. a ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Prin urmare, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist în parte, din cadrul Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră Timișoara, sunt în competența exclusivă a șefului acestei instituții, care este ordonator terțiar de credite.
Pe fond, a motivat, în esență, că reclamantul s-a pensionat începând cu data de 22.03.2012, dată la care erau aplicabile dispozițiile imperative ale art.II.9 din OUG nr.80/2010, potrivit cărora în anul 2012 nu se acordă ajutoare sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecere în rezervă.
M. Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat a respingerea acțiunii.
A invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel C. având în vedere natura pretențiilor izvorâte din raporturi de serviciu ale unor funcționari publici cu statut special și potrivit prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe ".
De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, raportat la temeiul de fapt al cererii de chemare în judecată și în considerarea obiectului acțiunii, respectiv plata sumelor care i se cuvin reclamantului cu titlu de ajutor, conform art.20 din Anexa VII a Legii nr.284/2010, iar calitatea sa de ordonator principal de credite nu constituie un temei suficient pentru atragerea în litigiu, reclamantul desfășurându-și activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului M., raporturile lui de serviciu derulându-se cu această unitate până la încetarea raporturilor de serviciu, unitate cu personalitate juridică.
Art. 12 alin. 5 din O.U.G. nr. 30/2007 prevede că ministrul afacerilor interne stabilește, prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonatori de credite.
Astfel, potrivit Tabelului cuprinzând unitățile din subordinea Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră ai căror șefi au calitatea de ordonatori terțiari de credite din Anexa nr. 9 la Ordinul M.A.I. nr. 1 privind împuternicirea ordonatorilor de credite din unitățile M.A.I. șeful Inspectoratului de Poliție al M. arc calitatea de ordonator terțiar de credite.
Anexa nr. 12 la același ordin stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de n M.A.I. Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța în limita alocațiilor bugetare aprobate, eu condiția ea respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod r-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef. Aceleași prevederi se regăseau și în cuprinsul actelor normative cu caracter intern 3 ordinului amintit, respectiv Ordinul M.A.I. nr. S/182/2013. Ordinul M.A.I. nr. S/79/31.05.2013, M.A.I. nr. S/173/2012, Ordinul M.A.I. nr. S/205/201 1. Ordinul M.A.I. nr. 192/2010 și Ordinul M.A.I. nr. 07.
De asemenea, conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele ministrul afacerilor interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhie inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Raportat la obiectul cauzei, stabilirea și acordarea diferitelor bănești, aferente unui raport de serviciu, constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, subiect raportului obligațional dedus judecății, care are obligația verificării condițiilor de acordare și de a drepturilor bănești solicitate.
Așadar, stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare lucrător în parte, din cadrul inspectoratelor de poliție județene sunt în competența exclusivă a șefului inspectoratului, care este ordonator terțiar de credite.
În litigiul având cu obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditelor bugetare aprobate, nu constituie un teme suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile ". (decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Prevederile art. 222 din Codul civil, potrivit cărora „persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".
Pe fond a arătat că reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu la data de 22.03.2012 și că beneficiază de pensie de serviciu și conform art.13 din Legea nr. 285/2010 (în vigoare începând cu data de 01.01.2011) începând cu data intrării în vigoare a acestei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere sau trecere în rezervă.
A susținut că ne aflăm în prezența unei abrogări tacite și nu a unei suspendări, prevederile art.9 fiind incompatibile cu cele anterioare din Legea nr.330/2009 pct.2 din anexa nr. IV/2, reglementând total diferit problematica ajutoarelor sau altor forme de sprijin care se acordau cu ocazia pensionării.
Dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Anexa VII a Legii nr.284/2010 privind «zarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. „La trecerea in rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statul special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de țintea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază, de un mor stabilit în raport cu solda lunară netă, respectiv salariu! de bază de încadrare net avut în luna schimbării poziției de activitate ".
La alin. 2 este prevăzut faptul că, „Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici ci, special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau. în situația în care pot desfășura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menținute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu două salarii ale funcției de bază. ".
Aceleași dispoziții legale se regăseau anterior, la pct. 2 din Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 privind prizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, fiind preluate din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Potrivit prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ..In anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori trecerea în rezervă, nu se aplică". A.. (2) „ În anul 2011, prevederile alin. (1) nu se aplică în situația imposibilității menținerii în activitate a persoanelor. masate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate", însă situația reclamantului, căruia i-au încetat raporturile de serviciu cu drept la pensie pentru limită de vârstă în anul 2013. iu se circumscrie prevederilor anterior amintite.
În aceste condiții, întrucât, în speță, actul normativ în discuție a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2011 se aplică tuturor situațiilor juridice apărute ulterior acestei date (tempus regit actum).
Mai mult, prevederile legale referitoare la ajutorul acordat polițiștilor la încetarea raporturilor de Serviciu, nu se acordă nici în anul 2012, așa cum se stipulează la art. 9 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată eu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, dar nici în anul 2013, astfel cum prevede art. 2 lin O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare.
Astfel, potrivit textului legal anterior-menționat „În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă", prevederi care se aplică în mod corespunzător și în anul 2013 astfel cum statuează art. 2 din O.U.G. fir. 84/2012.
Totodată, conform alin. 1 art. 10 din Cap. 1 clin O.U.G. nr. 103 din 14 noiembrie 2013,.publicată în Monitorul Oficial nr. 703 din 15 noiembrie 2013, în anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.
Este important de reținut faptul că exercitarea unor drepturi in justiție se referă la modul de aplicare a nor dispoziții legale care instituie aceste drepturi și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor, este evident că normele legale în materie sunt clare și nu lasă loc de interpretare astfel încât instanța nu poate acorda ceea ce nu își are izvorul în norma legală.
Așadar, reglementarea legală a drepturilor salariale reprezintă una din dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public. în cazul funcționarilor publici, drepturile salariale sunt stabilite de către legiuitor. Soluția legislativă cuprinsă în actele normative invocate a fost determinată de apărarea securității naționale. Este evident că securitatea națională arc și o componentă socială și economică. Astfel aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului, pot constitui o amenințare la adresa stabilității economice. În atare situații Guvernul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste măsuri este reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, in sistarea plății ajutoarelor la ieșirea la pensie.
În concluzie, faptul că prin Legea nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost sistată plata acestor ajutoare la trecerea în rezervă, soluție menținută și pentru anii 2012. 2013 și 2014, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative n materia drepturilor salariale, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului și al Parlamentului și nu al instanțelor judecătorești, al căror atribut este doar de a aplica legea nu de a face lege.
Statul se bucura de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
Atâta timp cât vocația reclamantului la primirea ajutoarelor la încetarea raporturilor de serviciu nu a fost materializată într-un nou act normativ și nici nu s-a obținut desființarea sau modificarea actelor normative prin care au fost stabilite aceste drepturi, nu există temei de drept pentru a se dispune obligarea instituției noastre la plata vreunei sume cu titlu de ajutoare la încetarea raporturilor de serviciu.
A considerat că admiterea pretențiilor reclamantului ar determina o îmbogățire fără justă cauză, precum și, corelativ, prejudicierea bugetului Ministerului Afacerilor Interne, prin instituirea obligației la plata lucrului nedatorat în Sarcina instituției noastre.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră se reține că sunt întemeiate.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul a fost funcționar public cu statut special – polițist în cadrul ITPF Timișoara, iar obiectul acțiunii îl reprezintă plata unor drepturi bănești la încetarea raporturile de serviciu.
Întrucât reclamantul a avut raporturi de serviciu cu ITPF Timișoara se apreciază că obligația achitării drepturilor bănești aparține numai acestei instituții. Faptul că MAI și IGPF sunt ordonatori de credite, iar potrivit art.21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii de credite repartizează creditele bugetare aprobate și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, nu conferă acestor pârâți calitate procesuală pasivă în situația în care nu sunt titulari de obligații în raportul juridic dedus judecății. Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I. și I.G.P.F., urmând să respingă acțiunea formulată împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii se reține că nu poate fi primită, având în vedere că reclamantul solicită acordarea unor drepturi bănești pe care nu le-a primit și se consideră îndreptățit să le primească, în temeiul Legii nr.284 /2010 și nu anularea, în tot sau în parte, a unui act administrativ, obligarea autorității publice să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă în baza Legii nr.554/2004, pentru a fi aplicabile dispozițiile art.11 din Legea nr.554/2004 care reglementează termenul de introducere a cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate.
Pe fond se reține că reclamantul a fost funcționar public cu statut special, polițist de frontieră în cadrul Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră Timișoara, iar prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. II/2564 din 22.03.2012, cu data de 31.03.2012, i-au încetat raporturile de serviciu cu drept de pensie, având o vechime efectivă în structuri militare și de poliție de 27 ani, 2 luni și 11 zile.
Art.20 alin.(1) din Anexa VII la Legea nr.284/2010 prevede că: „La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel:
Vechime efectivă:
- până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 5 - 10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 10 - 15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 15 - 20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 20 - 25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 25 - 30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază.
Prin dispozițiile art. II art.9 din OUG nr.80/2010 aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011 s-a prevăzut că în anul 2012 nu se acordă ajutoare sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecere în rezervă.
Aceste dispoziții au fost aplicate și în anul 2013, conform art.2 din OUG nr.84/2012.
Măsura de neacordare a ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă a fost menținută și pentru anul 2014, conform art.10 din OUG nr.103/2013, precum și pentru anul 2015, conform art.9 din OUG nr.83/2014.
Prin Decizia nr. 291 din 23 mai 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011 Curtea Constituțională a reținut că indemnizațiile acordate cu prilejul ieșirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socio-profesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional. Așa fiind, Curtea a constatat că drepturile afectate de textul de lege criticat nu sunt consacrate la nivel constituțional, neavând în consecință un caracter fundamental și că prevederile de lege criticate nu creează discriminări între persoane aflate într-o situație identică.
Mai mult, instanța reține că prin decizia nr. 1576 din 7 decembrie 2011, Curtea Constituțională a soluționat obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea OUG nr. 80/2010, constatând că dispozițiile sunt constituționale.
Se constată astfel că, Curtea Constituțională a analizat printr-o decizie definitivă și general obligatorie constituționalitatea Legii nr.283/2011 privind aprobarea OUG nr. 80/2010 situație în care nu pot fi reținute criticile referitoare la încălcarea Constituției.
Constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.283/2011 privind aprobarea OUG nr. 80/2010 nu împiedică însă judecătorul național să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 1 Protocol 1 al CEDO „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Instanța reține că, în jurisprudența sa (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
În cauză, se constată că legiuitorul, prin art. II art.9 din OUG nr.80/2010 a prevăzut că în anul 2012 nu se acordă ajutoare sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecere în rezervă.
Măsura a fost luată în baza unei act normativ, scopul de interes general fiind acela al realizării stabilității economice a țării și implicit al securității naționale, prin reducerea cheltuielilor bugetare.
În consecință, nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art.1 Protocol 1 al CEDO, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei și marja de apreciere de care se bucură statele în domeniu.
Așadar, drepturile cuvenite reclamantului la pensionare sunt cele prevăzute de legislația în vigoare la data încetării raporturilor de serviciu, iar la data de 31.03.2012 (data încetării raporturilor de serviciu) aceasta prevedea că nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori trecere în rezervă.
Prin urmare, reclamantul nu era îndreptățit să beneficieze la data pensionării, 31.03.2012, de un ajutor stabilit în raport de solda lunară netă și de vechimea efectivă, iar cererea reclamantului de plată a sumei cuvenite cu titlu de ajutoare la pensionare este neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de acordare atât a actualizării cu indicele de inflație a sumei de bani pretinse cu titlu de ajutoare bănești la încetarea raporturilor de serviciu se reține, de asemenea, că este neîntemeiată, deoarece această cerere este accesorie cererii principale privind plata ajutoarelor și urmează soarta acesteia.
Așa fiind, ținând seama de data încetării raporturilor de serviciu, 31.03.2012, și de dispozițiile legale care reglementau plata ajutoarelor la pensionare, în vigoare la data încetării raporturilor de serviciu, art. II art.9 din OUG nr.80/2010, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră și a Ministerului Afacerilor Interne.
Respinge acțiunea față de pârâții M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr. 1A, Sector 1, I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în București, . C, Sector 6.
Respinge excepția tardivității introducerii acțiunii.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. M., CNP_, domiciliat în Mun. Drobeta Turnu Severin, ., ., . și cu domiciliul procesual ales la D. P. Cabinet Avocat, situat în Drobeta Turnu Severin ., nr. l, județul M., în contradictoriu cu pârâtul I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ TIMIȘOARA, cu sediul în .. 49, Timișoara, Jud. T..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2015.
Președinte, A. B. | ||
Grefier, R. S. |
Red. A. B./tehnored. R.S.
10 Iunie 2015
6 ex./9 pag.
cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 577/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr.... → |
|---|
