Obligaţia de a face. Sentința nr. 377/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 377/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 8849/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 377/2015
Ședința publică de la 30 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S. D.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. N. și pe pârâta Instituția P. M. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere Înmatriculări Autovehicule, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av D. L. pentru reclamant, lipsă pârâta..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța, din oficiu, văzând dispozițiile art. 131 Noul Cod de procedură civilă, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, verificând competența generală, materială și teritorială a Tribunalului M., constată si stabilește că Tribunalul M. - Secția a II a Civilă, de C. Administrativ si Fiscal este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta pricină, în raport de disp. 95 pct.1 C. pr. civ. rap. la art. 10 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 554/2004, litigiul fiind de competența instanțelor judecătorești române, a cărui soluționare în primă instanță revine tribunalului administrativ-fiscal de la domiciliul reclamantului, potrivit alegerii de competență făcută conform art. 10 alin.3 din Legea nr. 554/200, domiciliu ce se află în comuna Corcova, . în circumscripția Tribunalului M..
Având în vedere că nu este necesară administrarea altui probatoriu în cauză, instanța apreciază că nu se mai impune estimarea duratei necesare cercetării procesului în temeiul art. 238 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.
Față de probele solicitate de părți, apreciind ca fiind legale (nu sunt oprite de legea materiala sau procesuala), verosimile (nu contravin legilor naturii, nu tind la dovedirea unor fapte imposibile),pertinente (au legătura cu obiectul procesului), utile (folosesc soluționării cauzei) și concludente (poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să duca la soluționarea cauzei), în temeiul disp. art. 255 coroborat cu disp. art. 258 NCPC, va încuviința pentru reclamant, proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau alte incidente de soluționat, instanța, în raport de dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul parților.
Avocat D. L., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Având în vedere disp. art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre deliberare
TRIBUNALUL,
La data de 11.12.2014, reclamantul G. N., a chemat în judecată instituția P. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere Înmatriculări Autovehicule, pentru ca prin sentința ce se vai pronunța să dispună obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului său proprietate personală fără plata taxei de înmatriculare, precum și la cheltuieli de judecată În motivare arată că a achiziționat un autoturism, iar pentru a-l înmatricula în România i s-a impus să plătească taxă de poluare . Precizează că, această taxă se plătește doar pentru reînmatricularea autoturismelor second-hand aduse din străinătate pe când pentru cele înmatriculate deja în România la o nouă înmatriculare nu se percepe această taxă de poluare. Tocmai din acest motiv rezultă caracterul nelegal și discriminatoriu a taxei, încălcându-se astfel prevederile Tratatului Uniunii Europene art. 110 (90) care limitează libertatea statelor membre în materie fiscală, combate restricționarea liberei circulații a mărfurilor prin interzicerea unor taxe discriminatorii și protecționiste. Conform prevederilor art. 148 din Constituția României, prevederile Tratatului Comunității Europene, au prioritate fața de legile comunității europene, față de legile interne care trebuie să fie în consecință cu acestea și nu contrare. În speța dedusă judecății este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne. Analizând modul de aplicare a acestei taxe, rezultă că ea se percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în străinătate, achiziționate și care se reînmatriculează în România în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la noua înmatriculare nu se percepe această taxă. Prevederile Tratatului limitează libertatea statelor care l-au rarificat în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Esențialul acestei taxe nelegale, este că perceperea ei se face datorită traversării graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitar în România. În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile C.p.civ,Lg. 554/2004 Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele: Reclamantul a cumpărat un autoturism marca Ford Focus, autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene și a solicitat pârâtului înmatricularea acestuia fără a plăti contravaloarea timbrului de mediu reglementat de O.U.G. nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, prin cererea formulată către Instituția P. Județului M. – Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule M., cerere soluționată nefavorabil de pârâtă. Timbrul de mediu este reglementat de O.U.G. nr.9/2013 care a intrat în vigoare la data de 15.03.2013, așa cum rezultă din art.17 din acest act normativ și a abrogat Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante. Potrivit art. 4 din aceste act normativ, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Reclamantul a invocat, în primul rând, faptul că prin stabilirea acestei taxe se încalcă dreptul de proprietate, apărat atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, autoturismul fiind scos din circuitul civil, în mod indirect, întrucât cuantumul foarte mare al acesteia îl determină pe acesta să nu poată vinde autoturismul achiziționat și să dispună de acesta potrivit atributelor conferite.
Așa cum s-a arătat anterior, se reține că art.4 din O.U.G. nr.9/2013 prevede obligația de plată a timbrului o singură dată cu ocazia dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, cât și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării sau pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata acestor taxe.
Astfel, este neîntemeiată susținerea reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate având în vedere că, după achitarea timbrului de mediu de către primul proprietar din România, așa cum este cazul în speță, la transferul ulterior al dreptului de proprietate nu se mai achită această taxă. Prin urmare, instituirea timbrului de mediu pentru dobândirea sau transcrierea dreptului de proprietate nu constituie o limitare a exercițiului dreptului de dispoziție asupra bunului în condițiile în care obligația de plată există numai la momentul dobândirii dreptului de proprietate.
Reclamantul a mai invocat faptul că prin instituirea obligației de plată a timbrului de mediu se încalcă și principiul liberei circulații a mărfurilor prevăzut de art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Potrivit art.34 din TFUE(ex-articolul 28 TCE) între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.
Întrucât timbrul de mediu pentru autovehicule, potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, este datorat pentru punerea în circulație a autovehiculului cu ocazia dobândirii sau transcrierii dreptului de proprietate și nu este perceput ca urmare a faptului că autoturismul traversează granița, se apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile art.34 -36 din TFUE. În acest sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care în Hotărârea din 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 T. a reținut că, întrucât domeniul de aplicare al articolului 34 TFUE nu include impozitele interne vizate la articolul 110 TFUE, o taxă plătită cu ocazia înmatriculării, precum cea în cauză în acțiunea principală, nu poate fi apreciată în raport cu normele privind restricțiile cantitative la import și măsurile cu efect echivalent unor astfel de restricții.
Conform art.110 paragraful 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art.90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, art.110 din TFUE nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în jurisprudența sa constantă, a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński C-313/05 și Krawczyński C‑426/07).
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, articolul 110 TUE (ex-articolul 90 TCE) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06). În plus, un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 110 TFUE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński).
Instanța apreciază însă că O.U.G.nr.9/2013 nu stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că timbrul de mediu este perceput atât pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, cât și pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Reglementat în acest mod, timbrul de mediu nu este destinat să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii nefiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 T. și prin Hotărârea din 7 iulie 2011 în Cauza C263/10 N. a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, O.U.G.nr.9/2013 nu este contrară art.110 TFUE, întrucât nu este destinată să descurajeze introducerea în România a autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE și să favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Așa fiind se constată că statul român nu a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă.
Fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand, indiferent dacă au fost înmatriculate anterior în România sau alt stat membru al Uniunii Europene, timbrul de mediu prevăzut de OUG nr.9/2013 nu contravine în situația concretă din speța de față dispozițiilor art. 110 TFUE, nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Susținerea reclamantului în sensul că tranzacțiile cu autovehicule interne sunt favorizate fața de importuri având în vedere ușurința cu care se realizează transferul „oficial” de proprietate astfel ca și taxa sa fie ocolită, nu poate fi reținută ca un argument cu privire la existența discriminării dintre autoturismele second-hand înmatriculate în România și cele importate atâta timp cât, așa cum s-a arătat anterior, obligația de plată a timbrului de mediu intervine cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat indiferent de proveniența acestuia.
Astfel, instanța reține că potrivit art.7 din Ordinul nr.1501/2006 emis de M.A.I., înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza mai multor documente printre care și dovada plății taxei de înmatriculare stabilită potrivit legii.
În consecință, cum reclamantul nu a prezentat dovada plății timbrului de mediu (taxă ce nu contravine legislației comunitare), refuzul de înmatriculare nu reprezintă un refuz nejustificat al autorității competente, respectiv Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Autovehiculelor, în sensul art.2 alin.1 lit. i din Legea nr. 554/2004, se apreciază acțiunea neîntemeiată, urmând sa fie respinsă.
Vazând și disp.art.20 alin.1 din Legea 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. N., cu domiciliul în Corcova,., CNP_, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. - Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., județul M..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 30 Martie 2015, la sediul Tribunalului M.
Președinte, N. S. D. | ||
Grefier, M. T. |
Red.NSD/tehnored.M.T.
Ex.4
Cod operator 2626
02 Aprilie 2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 373/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretentii. Sentința nr. 379/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
