Pretentii. Sentința nr. 341/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 341/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 1012/101/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 341/2015
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A. F.
Grefier G. M.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant G. L. și pe pârât D. C.- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINAȚELOR PUBLICE M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. R. pentru reclamant, lipsă pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-a formulat cerere de abținere de judecătorul desemnat al cauzei care a fost admisă prin încheierea nr. 32 din 18.03.2015, după care, conform considerentelor deciziei de casare nr. 7474/27.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, s-a acordat cuvântul.
Avocat B. R. pentru reclamant a pus concluzii de admiterea acțiunii, cu plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 12.02.2014, reclamanta G. L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților Direcția Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Administrația Fondului pentru Mediu, la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 5031 lei, achitată cu chitanța . nr._/12.02.2008 și a dobânzii încasată necuvenit, până la data restituirii; cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii arată că a cumpărat un autoturism second - hand, iar pentru a-1 înmatricula în România a fost obligat să plătească taxă de primă înmatriculare, plata acestei taxe fiind o obligație legală, derivată din reglementările Codului Fiscal, capitolul „taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, reglementare în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene. Astfel, art.90 din acest Tratat prevede că " nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne sau de orice altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor similare naționale." Față de aceste prevederi, art.90 paragraf I limitează libertatea statelor membre, în materia fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, în acest sens pronunțându-se și Curtea de Justiție Europeană care în cauzele reunite C 290/05 și C- 333/05 a reiterat jurisprudența în privința art.90 CE, astfel că statele membre rămân libere să își organizeze sistemele fiscale însă nu trebuie să genereze discriminarea produselor provenite din alte state membre.
In drept își întemeiază cererea pe prevederile art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, pe dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, art.8 din Legea nr.554/2004.
În soluționarea cererii anexează, în copie: cartea de identitate ,chitanța TS3A, nr._/12.02.2018, cerere de restituire, răspuns la cererea de restituire, actele de proprietate pentru autoturism, copie carte identitate.
Pârâtul Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare prin care în raport de art. 135 C. pr. fisc., a invocat excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere faptul că reclamanta a plătit taxa în 2008 și s-a adresat cu cerere de restituire la instanță în 2014 peste termenul de 5 ani prevăzut le lege.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii susținând că printr-o jurisprudență constantă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat că prevederile art. 110 alin. 1 TFUE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de produsele care se află pe piața internă iar în cauză dreptul intern este în concordanță cu dreptul comunitar care permite instituirea de legislație națională a unei astfel de taxe.
Art. 124 c. pr. fiscală are două teze: prima se referă la termenul de 45 zile de la expirarea căruia începe să curgă dobânda și a doua teză prevede obligația contribuabilului de a cere restituirea dobânzii la organul fiscal.
CJUE în cauza I. s-a pronunțat numai asupra primei teze a art. 124 și a statuat că revine ordinii juridice a fiecărui stat atribuția a de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestora.
Conform art. 248(1) NCPC instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Conform art. 6 al.(4 ) NCPC. " Prescripțiile, ... începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."
Conform art. 131 (1) din Codul de procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Prin sentința nr.1612/08.05.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamant cu motivarea ca dreptul sau ar fi prescris.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta G. L..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 15.09.2014, sub nr._ .
Prin Decizia nr. 7474/27.11.2014 Curtea de Apel C., a admis recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței nr.1612 din 08.05.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, a casat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare la instanța de fond.
Totodata Curtea de Apel a considerat ca termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data pronuntarii Hotararii CEJ cu privire la contrarietatea legislatiei nationale cu art.110 din TFUE, prin urmare, actiunea reclamantei nefiind prescrisa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M., Secția a II –a Civilă de C. Administrativ și Fiscal la data de 20.02.2015, sub nr._ .
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele :
Reclamanta a cumpărat un autoturism dintr-o țară membră a Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat taxa specială în sumă de 5031 lei la Administrația Finanțelor Publice M., taxă ce a fost calculată prin decizia de calcul a taxei de poluare, în temeiul OUG nr.50/2008.
Prin acțiunea formulată, reclamanta solicită restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare motivat de faptul că nu este conformă cu art.110 din TCE.
Instanța reține că în speță se pune problema aplicării și interpretării taxei pe poluare din perspectiva compatibilității acesteia cu normele de drept comunitar, respectiv art.110 din TCE.
În primul rând, instanța constată că începând cu 01.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona care a modificat Tratatul de instituire a Comunității Europene, acesta fiind redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art.90 din Tratat a fost renumerotat devenind art.110 din TFUE, cu același conținut.
Prin urmare, instanța va face referire la art.110 din noul Tratat privind funcționarea Uniunii Europene.
Astfel, este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din Tratat (actual art.110) produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab initio,, trebuie însa enunțată starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței trebuie decelate normele de drept intern incidente și compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar.
La data de 12.02.2008, reclamanta a achitat cu chitanța . nr._ emisă de Trezoreria Mun. Drobeta Turnu Severin suma de 5031 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru înmatricularea autoturismului achiziționat dintr-o țară membră a Uniunii Europene, autoturism care anterior fusese înmatriculat în respectiva țară.
Instanța constată că taxa pe poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, act normativ care a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2008.
Urmărind modificările succesive ale O.U.G. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, instanța constată faptul că taxa pe poluare a fost achitată de către reclamantă în perioada în care erau în vigoare dispozițiile OUG nr.50/2008 așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr.218/2008, OUG nr.7/2009 și OUG nr.117/2009, taxa pe poluare fiind calculată conform anexelor 1,2 și 3 ale OUG nr.7/2009.
În consecință, compatibilitatea O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Astfel, potrivit art.1 alin. 1 din OUG nr.50/2008, prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
Conform art.4 din același act normativ, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9.
Modalitatea de calcul al taxei pe poluare pentru un anumit vehicul este indicată la art.6 din OUG nr.50/2008.
Instanța reține totodată că potrivit art.III. din OUG nr.218/2008 au fost introduse scutiri de la plata taxei pe poluare. Astfel, conform acestor dispoziții legale, „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 și 2."
Această exceptare de la plata taxei pe poluare a fost extinsă prin OUG nr.117/2009, conform articolului unic al acestui act normativ, autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cm^3, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Conform art.110 paragraful 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art.90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, art.110 din TFUE nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în jurisprudența sa constantă, a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński C-313/05 și Krawczyński C 426/07).
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, articolul 90 CE (actualul art.110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06). În plus, un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński).
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, instanța constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre ale U.E. nu se percepe taxa pe poluare la o nouă înmatriculare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar că se percepe această taxă la autoturismul produs în alt stat membru al Uniunii Europene dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare are ca efect favorizarea vânzării vehiculelor puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie și descurajarea importului de vehicule de ocazie similare. Se creează astfel o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art.110 fiind aplicabil, iar norma fiscală națională contrară trebuie înlăturată de la aplicare.
Constatând, deci că dispozițiile OUG nr.50/2008 au o consecință negativă directă asupra dreptului reclamantului, contrară dreptului comunitar, instanța consideră că este indispensabil ca aceasta să fie înlăturată de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene și de principiul priorității dreptului comunitar.
Se apreciază astfel că reclamanta are dreptul la restituirea taxei pe poluare încasată cu încălcarea dispozițiilor comunitare.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamantă se reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene ,fiind sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11), prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare, astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Prin urmare, se apreciază că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale aferente taxei pe poluare achitată, dreptul la plata acestei dobânzi începând cu data plății și până la data restituirii efective.
Având în vedere considerentele anterior prezentate instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele să dispună restituirea către reclamantă a taxei pe poluare, precum și la plata dobânzii legale începând cu data plății până la data restituirii efective.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, cererea este întemeiată, conform art.453 C.p.civ., urmând a fi obligate pârâtele la cheltuieli de judecată către reclamantă în cuantum de 1200 lei, compusă din taxa de timbru de 700 lei și onorariu de avocat de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta G. L., CNP_ cu domiciliul în Drobeta-T.-S., .. 100-108, ., ., împotriva pârâților Direcția Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Drobeta-T.-S., piața R. N. nr. 1, județul M. și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.
Obligă pârâtele să restituie taxa de poluare în sumă de 5031 lei, achitată cu chitanța . nr._/12.02.2008.
Obligă pârâtele să restituie reclamantei dobânda fiscală aferentă sumei de 5031 lei achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule prin chitanța . nr._/12.02.2008,începând cu data de 12.02.2008, până la data restituirii efective a taxei de poluare.
Obligă pârâtele să plătească suma de 1200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, compusă din taxa de timbru de 700 lei și onorariu de avocat de 500 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere de recurs ce se va depune la Tribunalul M..
Judecător, Grefier,
C. A. F. G. M.
Red. FCA/GM
5 ex./6 pag./09.04.2015
Operator date 2626
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 436/2015.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
