Pretentii. Sentința nr. 81/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 81/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 7524/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
Sentința Nr. 81/2015
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T. B.
Grefier C. R.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul R. M.-C. în contradictoriu cu pârâții: Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., S. F. Orășenesc Strehaia și Administrația F. Pentru Mediu, având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care;
Instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGRFP C. și excepției lipsei calității procesuale pasive a Serviciului F. Orășenesc Strehaia, după care constându-se cauza în stare de judecată, s-a reținut spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la 16.10.2014 sub nr._, reclamantul R. M.-C. în contradictoriu cu pârâții: Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., S. F. Orășenesc Strehaia și Administrația F. Pentru Mediu, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratelor la restituirea sumei de 1431 lei, reprezentând taxa de poluare ce a fost achitată conform chitanței număr_ din data de 03.05.2011; cu dobânda legală cuvenită de la data achitării taxei și până la data efectiva a restituirii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că a achiziționat un autovehicul in regim second-hand marca Ford Fiesta și pentru a-1 înmatricula pentru prima data în Romania, a fost obligat sa achite cu titlu de "taxa de poluare" suma de 1431 lei.
Prin adresa nr. MH_/18.09.2014 a solicitat paratului S. F. Orășenesc Strehaia, restituirea sumei de 1431 lei, sumă pe care a achitat-o cu titlu de "taxa de poluare", precum si plata dobânzii legale de la data plații si pana la data restituirii efective, solicitarea fiindu-i respinsă potrivit adresei nr. MH_/22.09.2014.
A apreciat ca suma achitata cu titlu de "taxa de poluare" este discriminatorie si ilegala raportat la disp. art. 90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
A mai arătat că potrivit art. 148 din Constituție prevederile tratatelor constitutive ale U.E. au prioritate în raport cu dispozițiile contrare din legile interne . Art. 25 din Tratatul U.E. prevede faptul că între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și export sau taxele echivalente.
In speța de față este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produse interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la noua înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Prevederile Tratatului limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Esențialul acestei taxe interzise, este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară în România.discriminarea este realizată de către legiuitor care a legat plata taxei de poluare de înmatriculare deși din preambulul OUG 50/2008 reiese faptul că s-a urmărit asigurarea protecției mediului ceea ce implică o taxă pentru toate autoturismele aflate în trafic.
Având în vedere cele expuse mai sus a solicitat instanței să se constate că au fost încălcate dispozițiile Constituției cât și prevederile Tratatului CE.
În privința dobânzii, se reține faptul că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 124, alin. 1, Cod de Procedură Fiscală, unde se statuează că „ Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117, al in.2, sau de art 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
De asemenea, potrivit Hotărârii Curții Europene de Justiție în cauza C-565/11, a fost stabilit faptul că dobânzile trebuie acordate începând cu ziua plății, în caz contrar dispozițiile naționale contravin Dreptului Uniunii Europene.
Coroborând prevederile art. 124, alin.l, art. 70 din Codul de Procedură Fiscală și Hotărârea I. contra România, organul fiscal trebuie să achite la cererea contribuabilului dobândă din ziua plății, în speță data de 03.11.2011.
În drept, și-a întemeiat prezenta cererea pe dispozițiile art. 1530 Cod Civil, art. 194, 195, 197 Cod de Procedură Civilă, Legea 554/2004, Tratatul European, Codul F., Hotărârea C.J.U.E în cauza T. contra ROMÂNIA, Hotărârea C.J.U.E în cauza N. contra ROMÂNIA, Hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza C-565/11.
În temeiul art.223 din Codul de Procedură Civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedire reclamantul a anexat la dosar următoarele documente: cerere restituire, adresa nr. MH_/22.09.2014, chitanța nr._/03.05.2011, documente de proveniență autoturism.
La data de 13.11.2014 pârâtul S. F. Orășenesc Strehaia a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar la înmatricularea acestuia în România a achitat taxa de poluare în sumă de 1431 lei și a solicitat restituirea contravalorii acesteia prin cererea înregistrată la S. F. Orășenesc Strehaia, solicitarea fiind respinsă.
Potrivit pct.2 din Anexa 1- Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal - la Ordinul nr.1899/2004, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.
Față de dispozițiile legale invocate anterior, organul fiscal competent să dispună asupra restituirii taxei de poluare este S. F. Orășenesc Strehaia, aceasta fiind cea care a calculat taxa de poluare și a încasat suma cu acest titlu. Se apreciază astfel că DGRFP C., nefiind parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, calitate justificată în schimb de S. F. Orășenesc Strehaia.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. F. Orășenesc Strehaia, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGRFP C. și va respinge acțiunea împotriva acesteia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Potrivit dispozițiilor art.110 TFUE al cărui texte este identic cu cel al articolului 90 TCE nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Obiectivul acestei reglementări comunitare îl constituie asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (cauza Weigel – 2004) .
Rezultă, așadar, că scopul acestei reglementări este acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
Evaluarea conformității OUG nr.50/2008 trebuie efectuată prin raportare la art.90 din TCE, precum și la jurisprudența CJCE.
Potrivit art.1 alin.1, OUG nr.50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Obligația de plată a acestei taxe se naște, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Este evident astfel că, în raport de prevederile OUG nr.50/2008 numai autovehiculele de ocazie importate și caracterizate prin vechime și uzură sunt supuse taxei pe poluare, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. În aceste condiții OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Față de cele prezentate anterior se reține că taxa de poluare reglementată de OUG nr.50/2008 este contrară art.110 TFUE, deoarece în România nu se percepe taxă pe poluare la reînmatriculare pentru autoturismele second-hand deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele second-hand înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene și reînmatriculate în România.
Prin urmare se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută cu încălcarea acestuia, iar reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. Având în vedere considerentele anterior prezentate, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele S. F. Orășenesc Strehaia și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 1431 lei reprezentând taxă de poluare achitată la data de 3 mai 2011.
În ceea ce privește dobânda, având în vedere că în cauza C 565/11 CJUE a decis că „dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, instanța va obliga pârâtele să plătească reclamantului și dobânda începând cu data de 4 mai 2011 și până la data restituirii sumei de 1431 lei.
În acord cu jurisprudența Curții Europene de Justiție ( astfel cum a fost conturată în cauza I.) reclamantul este îndreptățită și la dobânda fiscală, dobândă aferentă sumei de 1431 lei și care se va achita începând cu 4 mai 2011. Prin plata dobânzii fiscale se asigură repararea integrală a prejudiciului pe care reclamantul l-a încercat în toată perioada în care suma de 1431 lei nu s-a aflat în patrimoniul său.
Potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată ale adversarului său, astfel încât urmează ca S. F. Orășenesc Strehaia și AFM București să plătească reclamantului 643 lei din care 143 lei reprezintă taxa de timbru, iar 500 lei onorariul avocatului angajat de R. M.-C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D. și respinge acțiunea față de acest pârât.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. F. Orășenesc Strehaia.
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. M.-C., CNP_, cu domiciliul de citare ales la Cabinet Avocat V. D., cu sediul în Tg J., .. 10 B, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtele S. F. Orășenesc Strehaia, cu sediul în Strehaia, ., jud. M., Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6.
Obligă S. F. Orășenesc Strehaia și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului 1431 lei, bani pe care i-a plătit la 3 mai 2011, cu titlul de taxă de poluare.
Obligă S. F. Orășenesc Strehaia și Administrația F. pentru Mediu să plătească reclamantului dobânda fiscală aferentă sumei de 1431 lei, dobândă care se va plăti începând cu 4 mai 2011.
Obligă S. F. Orășenesc Strehaia și Administrația F. pentru Mediu la plata sumei de 643 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare hotărârii, recurs care se va depune la sediul Tribunalului M..
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. T. B. | ||
Grefier, C. R. |
Red. B.C./R.C.
29.01.2015
cod operator 2626/2006-5ex
| Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








