Pretentii. Sentința nr. 827/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 827/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 4182/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 827/2015

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. F.

Grefier A. B.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta G. M. G. și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLCIE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții - plata sumei de 292 lei, reprezentând dobânda legală pentru suma de 1137 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează care învederează că prin încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2014 judecarea cauzei a fost suspendată potrivit art.242 c.pr.civ. și că s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;

Instanța din oficiu invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la 13.06.2014 pe rolul Tribunalului M. - Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamanta G. M. G. a chemat în judecată Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. Pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la plata sumei de 292 lei, reprezentând dobânda legală pentru suma de 1137 lei (ce a reprezentat taxa de poluare achitata cu chitanța, . 8, nr_ ). de la data de 20.12.2012 - ziua următoare zilei la care a achitat aceasta taxa pana la data de 12.09.2013, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii arată că a achiziționat autoturismul marca Opel, achitând taxa de poluare in suma de 1137 lei potrivit actului administrativ, iar modalitatea de calcul este următoarea: - Până la data de 30 iunie 2010 în procent de 0,1% /zi întârziere conform codului de procedură fiscală.

-în perioada 01 iulie 2010-30 septembrie 2010 în procent de 0,01 întârziere conform Codului de procedură fiscală modificat prin O.G.nr.39/2010, intrată în vigoare la data de 01 iulie 2010.

-în perioada 1 octombrie 2010-2012 în procent de 0,04%/zi întârziere, conform Codului de procedură fiscală modificat prin O.G.nr.88/2010, intrată în vigoare la data de 01 octombrie 2010. Total dobânda aferenta sumei 879 pentru perioada 23,12,2012 la 23,09,2013 este de 228 lei.

Mai arată că prin Adresa nr.MH_ din 03.03.2014 a solicitat pârâtei Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. prin Administrația județeană a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, aceasta respingându-i solicitarea.

De asemenea, susține că prin Sent, nr. 1806/2013 definitivă prin respingerea recursului, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul M. stabilește că această taxă de poluare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României publicată în Monitorul Oficial nr.288/2013, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

Deși, susține reclamanta, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea Europeana a decis însă, că legea este incorectă, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.

În drept, și-a întemeiat cererea pe disp.art.194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală.

În dovedirea cererii reclamanta a depus următoarele înscrisuri, în copie: copie CI, procedura prealabila DGRFPC, răspuns procedura prealabila, Sentința nr. 1806/2013 pronunțată de către Tribunalul M..

Prin încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2014 cauza a fost suspendată în temeiul art.242 C.pr.civ. întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile date prin încheierea de ședință din 22.10.2014, respectiv nu a depus la dosarul cauzei dovada restituirii taxei pentru emisiile poluante în cuantum de 1137 lei, deși a fost legal citată cu această mențiune.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 19 noiembrie 2014 când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 NCPC.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 416 N. C.P.Civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art.420 N. C. Pr. Civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților, nemaiândeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art. 416 N c.p.civ. și 420 NCPC, urmează a constata perimată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta G. M. G., cu domiciliul in Dr. Tr. S.,.,.. 9, ., CNP_, împotriva paraților DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în municipiul C., ..2, județul D., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., nr.1, județul M. și ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.

Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10.06.2015, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. A. F.

Grefier,

A. B.

Red.jud.FCA

Tehnored.AAB

6 ex./3 pag./22.06.2015

Cod operare date 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 827/2015. Tribunalul MEHEDINŢI