Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 36/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 36/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 36/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:017._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 36/2016

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. T.

Judecător A. C.

Grefier M. N. V.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, împotriva sentinței nr. 2290/15.09.2015, pronunțată de Judecătoria Orșova, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul T. F. C. I. – Cabinet de avocat, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție - . nr._ din data de 19.05.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține apelul spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova, sub numărul de dosar nr._, petentul T. F. C. I. – Cabinet de avocat, în contradictoriu cu C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a contestat procesul verbal încheiat la data de 19.05.2015, solicitând anularea acestuia.

În motivare a arătat că autoturismul marca AUDI A6 cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN59 în zona localității Jebel, jud. T., fără a deține rovignetă, și întrucât acest autoturism figurează ca aparținând petentului, a fost sancționat cu o amendă în valoare de 250 lei.

A mai arătat că în anul 2013, mai exact, la data de 19.02.2013, a vândut autoturismul marca AUDI A6 cu nr. de înmatriculare_, numitei . SRL din Timișoara, ., jud. T. și, deși reprezentanții societății aveau obligația de a înmatricula mașina pe societatea lor, nu au făcut acest lucru, motiv pentru care autoturismul sus-menționat figurează ca aparținând petentului.

Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată, menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.

În motivare a arătat că la 21.11.2014, pe DN 59 Km 22+700m, pe raza localității Jebel, jud. T., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând T. F. C. I. – Cabinet de Avocat, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovigneta valabilă, sens în care, la data de 19.05.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art. l alin. (2) din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

A arătat că procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovignetei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare, precizează că nu îi este opozabil, iar certificatul de atestare fiscală face dovadă doar că petentul nu figurează în evidențe cu creanțe bugetare.

Întrucât din prevederile art. 7 și art.1 al.1 lit. b) din OG 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovignetei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare, răspunderea contravențională îi revine petentului, el apărând ca proprietar în baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

A mai arătat că orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent. Astfel, având în vedere că petentul nu a dovedit că, la data constatării contravenției, autoturismul sancționat ar fi fost radiat din evidențele poliției, de pe numele său, rezultă că petentul este subiectul activ al contravenției săvârșite.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea în baza dispozițiilor O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările si completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Prin sentința civilă nr. 2290/15.09.2015 pronunțată de Judecătoria Orșova, în dosarul nr._ a fost admisă plângerea formulată de petentul T. F.C. I. – Cabinet de Avocat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A., a fost anulat procesul verbal de contravenție . nr._/19.05.2015 încheiat de CNADNR SA – CESTRIN și a fost exonerat petentul de la plata amenzii în cuantum de 250 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ emis de un agent constatator al intimatei la 19.05.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, potrivit art.8 alin. (32) din OG nr. 15 /2002, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, s-a reținut că la 21.11.2014, pe DN 59 Km 22+700m, pe raza localității Jebel, jud. T., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând T. F.C. I. – Cabinet de Avocat, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovigneta valabilă, sens în care, la data de 19.05.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

Împotriva procesului-verbal menționat petentul a formulat plângere contravențională la data de 04.06.2015.

Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.(1) din OG 2/2001, instanța constată că acesta întrunește condițiile impuse de dispozițiile art. 16 si art. 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Astfel, procesul verbal cuprinde data și locul unde este încheiat, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, precum și descrierea faptei contravenționale, fiind indicate data, ora și locul în care a fost săvârșită și semnătura agentului constatator, constatarea abaterii contravenționale fiind realizată prin mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România.

În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției este un înscris oficial, care se bucură de prezumția relativă de legalitate si temeinicie, nefiind necesară nicio altă formalitate, aprobare sau confirmare, dacă este întocmit de către un agent public aflat în exercițiul funcțiunii, în calitate de reprezentant al statului, făcând dovada situației de fapt menționate in cuprinsul sau până la proba contrară, contestatorul având posibilitatea să răstoarne această prezumție prin administrarea de probe.

Instanța a constatat că sancțiunea este întemeiata pe dispozițiile art. 8 alin.(1) din OG 15/2002, care instituie obligația utilizatorilor rețelei de drumuri naționale de a achita tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale (rovigneta) și este aplicată în baza art.8 alin.32 din același act normativ.

Conform art.1 alin.(1) lit b) din OG nr.15/2002 termenul utilizatori definește persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Deși, în certificatul de înmatriculare înregistrat în sistemul pus la dispoziție de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, petentul figurează ca proprietar, din înscrisurile depuse de acesta, factura nr.1/19.02.2013 (fila 5) și chitanța nr.78/19.02.2013 (fila 6), rezultă că autoturismul marca AUDI A6 cu număr de înmatriculare_, a fost înstrăinat cumpărătoarei . SRL din Timișoara, ., jud. T., care avea potrivit dispozițiilor art.11alin.(4) din OUG nr.195/2002, obligația de a-l transcrie pe numele său.

Deși nu a procedat la transcrierea autoturismului pe numele său, de la data vânzării, potrivit art.1674 Cod civil, proprietatea s-a strămutat de drept cumpărătoarei . SRL din Timișoara, care a devenit utilizator al autoturismului, în baza unui drept legal - actul de vânzare/cumpărare - așa cum stipulează art.1 alin.(1) lit. b) din OG nr.15/2002.

Petentul a făcut dovada că la data de 21.11.2014, când autoturismul a fost surprins circulând pe DN 59, pe raza localității Jebel, jud. T., acesta nu mai era în proprietatea sa, fiind transferat dreptul de proprietate și implicit folosința (utilizarea) numitei . SRL, potrivit facturii și chitanței atașate la dosar (fila 4, respectiv fila 5).

Conform art.1674 Cod civil, proprietatea este de drept strămutată la cumpărător din momentul încheieri contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul încă nu a fost plătit, iar potrivit art.1516 alin.(1) C. civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

Pentru a fi aplicată o sancțiune contravențională, fapta trebuie săvârșită cu vinovăție sub aspectul laturii subiective ca element constitutiv al contravenției, conform art.1 din OG nr.2/2001.

Față de probele administrate, instanța constată faptul că petentul nu este în culpă, nesăvârșind contravenția, deoarece nu mai era proprietarul și utilizatorul autoturismului surprins de mijloacelor tehnice, parte a SIEGMCR pe DN 59 jud. T., proprietar fiind numita . SRL, care l-a cumpărat în data de 19.02.2013, având obligația, potrivit art.11 alin.(4) din OUG nr.195/2002, să îl transcrie pe numele său în 30 de zile, și să obțină un nou certificat de înmatriculare al autoturismului.

La art.11 alin.(4) din OUG nr.195/2002 se prevede că :,, În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”

Prin urmare, petentul a făcut proba contrară a celor menționate în procesul verbal, anume că nu a circulat cu respectivul autoturism pe care nu îl mai avea în proprietate, și deci nu el este utilizatorul care a săvârșit contravenția reținută în procesul verbal de contravenție încheiat de intimată, răsturnând astfel prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de contravenție.

Dovedind petentul contrariul celor reținute în procesul verbal de contravenție, instanța va admite plângerea, va anula procesul verbal de contravenție . nr._ din 19.05.2015, și îl va exonera de la plata amenzii de 250 lei.

Se ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare, a arătat că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/19.05.2015, îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G 15/2002 coroborat cu O.G 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovignetei SIEGMCR.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 4 din O.G nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovignetei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse in art. 1, alin.1, pct. B din O.G nr. 15 / 2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitării rovignetei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului. Problema transmiterii dreptului de proprietate este reglementată de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Ordinul 1.501 din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor. Aceste reglementări presupun obligații și în sarcina celui care transmite dreptul de proprietate asupra vehiculului, astfel:

Potrivit OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice art. 11 alin. (4) prevede: în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Art. 17 - (2) Radierea din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condițiile legii.

Potrivit Ordinului nr. 1.501 din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor Art. 2 - (1) prevede că: Proprietarii de vehicule sau mandatarii acestora sunt obligați să solicite înmatricularea ori înregistrarea, după caz, înainte de a le pune în circulație și să solicite radierea lor din evidență, în cazurile prevăzute de lege, potrivit prevederilor prezentului ordin.

De asemenea, potrivit art. 24 al actului normativ mai sus menționat se reține în sarcina vânzătorului obligația de a solicita radierea din circulație a vehiculului înstrăinat. Art. 24 (2) Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data:

a)când vehiculul a fost dezmembrat, casat sau predat unei unități specializate, în vederea dezmembrării;

b)scoaterii definitive din România a vehiculului;

c)declarării furtului vehiculului;

d)trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.

Înscrierea în cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul încheiat de părții opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Aceasta forma de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea sa se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic fata de terți, el producând efecte doar intre părțile contractante, nu si fata de terți.

Atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, si nici o altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. b) din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovignetei.

Astfel cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale (Deciziile nr. 217/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.1 alin. (1) lit. b), art. 8, alin.(1), art. 9 alin. (2) si (3) din O.G. nr. 15/2002 si nr. 623/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin. (1) lit. b) din O.G nr. 15/2002), certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act in baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, iar persoana înscrisă în certificat își asuma întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul sa fie folosit pe rețeaua de drumuri naționale, unde deținerea unei rovignete este obligatorie, așa încât vina de a nu deține rovigneta ii aparține.

Cu privire la același aspect, acceptarea unei soluții contrare nu ar conduce decât la perpetuarea si consolidarea unei situații juridice anormale, in sensul ca părțile nu vor efectua nici pe viitor demersurile necesare in vederea reglementarii situației juridice dintre ele, atitudinea de pasivitate având la baza si convingerea pârtilor contractului de vânzare - cumpărare ca orice sancțiune contravenționala aplicabila fostului proprietar după data predării autoturismului va fi anulata de instanța de judecată.

În legătura cu vehiculele înmatriculate în România, legiuitorul O.G nr.15/2002 a optat pentru sancționarea persoanei care folosește vehiculul in temeiul uni drept legal si care este înscrisă în certificatul de înmatriculare, iar nu sancționarea conducătorului vehiculului, pentru a evita oprirea în trafic și purtarea unei corespondente cu utilizatorul acestuia, în vederea identificării persoanei vinovate de a fi circulat fără a deține rovigneta valabilă, sancționării acesteia din urma si comunicării actului sancționator, toate în termen de doar 30 de zile de la momentul constatării contravenției. Un alt argument in sancționarea utilizatorului înscris in certificatul de înmatriculare l-a reprezentat faptul ca rezultatul imediat produs ca urmare a circulației unui vehicul pe un drum național consta în uzura acestuia și, pe cale de consecință, necesitatea alocării resurselor materiale si financiare necesare conservării și întreținerii acestuia, punerea în circulație a vehiculului efectuându-se evident fie efectiv de către titularul dreptului legal de folosință înscris în certificatul de înmatriculare, fie de către o altă persoană, dar cu consimțământul expres sau tacit a primului menționat.

În altă ordine de idei, în cazul vehiculelor înmatriculate în România, vinovăția utilizatorului menționat în certificatul de înmatriculare constă fie în fapta de a fi circulat pe drumurile naționale din România fără a deține rovigneta valabilă, fie pentru că și-a dat consimțământul expres sau tacit ca o alta persoană să circule pe drumurile naționale fără a fi achitat în prealabil tariful de utilizare a infrastructurii rutiere.

Astfel, singura persoană vinovată de a fi circulat fără a deține rovigneta valabilă este persoana fizică sau juridică, care are în proprietate sau poate folosi în baza unui drept legal vehiculul, menționată în certificatul de înmatriculare și care figurează în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, neavând nici o relevanță faptul că până la momentul constatării contravenției au intervenit contracte de înstrăinare a vehiculului sau de cedare a folosinței acestuia, chiar având data certă, dar care nu au fost înregistrate pentru opozabilitate la autoritățile competente, în conformitate cu art.11 din O.U.G. nr. 195/2002, raportat la dispozițiile Ordinului nr. 1501/2006 al Ministrului Administrației si Internelor.

Totuși, pentru situația în care utilizatorul român menționat în certificatul de înmatriculare a suferit un prejudiciu material ca urmare a aplicării unei amenzi contravenționale pentru fapta prevăzută și sancționată de art. 8. alin.1 si 2 din O.G, nr. 15/2002, acesta are evident posibilitatea de a recupera prejudiciul suferit de la persoana care a folosit vehiculul în momentul constatării contravenției, în temeiul răspunderii civile delictuale sau, după caz, în baza răspunderii civile contractuale.

In temeiul art. 411 C.P.C. a solicitat judecarea în lipsă.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 466 Cod Procedura Civilă, în baza dispozițiilor O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Intimatul petent nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476-479 N.C.pr.civ. instanța constată și reține următoarele :

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 19.05.2015, a fost sancționat petentul cu amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin 1 din OG nr.15/2002, reținându-se că în data de 21.11.2014 a circulat pe DN 59 KM 22+700 m Jebel, județul T. cu autoturismul cu număr de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă.

În ceea ce privește fapta descrisă în procesul verbal, se constată că potrivit art. 1 alin 1 lit. b din OG nr.15/2002, prin utilizator se înțeleg persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare care au proprietatea sau, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehiculele înmatriculate în România.

Art. 7 din OG nr.15/2002 prevede că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile revin în exclusivitate, utilizatorilor români.

Potrivit art. 24 alin 2 lit. d din Ordinul nr.1501/2006 emis de Ministrul Administrației și Internelor proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data când, autovehiculul înregistrat a trecut în proprietatea altei persoane.

Ca urmare, în situația în care autovehicul a fost înstrăinat, fostul proprietar avea obligația radierii autovehiculului din evidența Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, astfel că în situația în care nu a efectuat acest demers,în evidențele MAI- Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, autovehiculul continuă să figureze înmatriculat pe numele acestuia, astfel încât și responsabilitatea achitării tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale revine vechiului proprietar, caz în care petentul se face vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 8 alin 1 din OG nr.15/2002.

Individualizarea sancțiunii însă trebuie să respecte criteriile prevăzute la art. 21 alin 3 din OG nr.2/2001, constând în aplicarea unei sancțiuni în limitele prevăzute de actul normativ, să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Față de criteriile mai sus expuse precum și de circumstanțele concrete în care s-a săvârșit fapta, petentul înstrăinând autovehiculul cu număr de înmatriculare_ la data 19.02.2013, se apreciază de către instanță că, gradul de pericol social al faptei, în concret, este redus, iar amenda aplicată apare ca fiind disproporționată, considerente pentru care va fi înlocuită sancțiunii amenzii contravenționale în cu sancțiunea avertismentului, această din urmă sancțiune fiind suficientă pentru atingerea scopului educativ-preventiv al legii contravenționale.

Văzând și dispozițiile art. 480 alin 2 Cod de procedură civilă, se va admite apelul, se va schimba sentința în sensul admiterii în parte a plângerii și înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, împotriva sentinței nr. 2290/15.09.2015, pronunțată de Judecătoria Orșova, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul T. F. C. I. – Cabinet de avocat, cu sediul în mun. Orșova, ., nr. 1, ., jud. M..

Schimbă sentința nr. 2290/15.09.2015, pronunțată de Judecătoria Orșova, în dosarul nr._

Admite în parte plângerea formulată de petentul T. F. C. I. – Cabinet de avocat, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 19.05.2015 încheiat de CNADNR SA

Înlocuiește sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2016, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

E. T.

Judecător,

A. C.

Grefier,

M. N. V.

Red. TE

Tehnored. VB

Ex.4/12.02.2016

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 36/2016. Tribunalul MEHEDINŢI