Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 380/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Tribunalul MEHEDINŢI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2016

Sentința nr. 380/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 380/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:016._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 380/2016

Ședința publică de la 25 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D. B.

Grefier R. D.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții I. C. M. prin reprezentant T. I., N. M. C. prin reprezentant T. I., D. R. Ș. prin reprezentant T. I., T. I., Z. C. D. prin reprezentant T. I., P. A. prin reprezentant T. I., P. D. prin reprezentant T. I., M. G. C. prin reprezentant T. I., D. M. T. prin reprezentant T. I., P. V. D. prin reprezentant T. I., B. R. C. prin reprezentant T. I., N. I. prin reprezentant T. I., D. Nicolița M. prin reprezentant T. I., B. C. G. prin reprezentant T. I., P. M. E. prin reprezentant T. I., L. P. prin reprezentant T. I., P. L. E. prin reprezentant T. I., B. E. prin reprezentant T. I., G. J. prin reprezentant T. I. și pe pârâții M. JUSTIȚIEI, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, P. D. T. S., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) acordarea diferenței de salariu reprez. includerea premiului anual în salariu lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactuaizat, etc.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic P. V. Ș. pentru pârâtul P. Dr. Tr. S., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond ;

Consilier juridic P. V. a solicitat respingerea acțiunii .

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele ;

P. cererea înregistrată la această instanță la data de 05.10.2015, reclamanții I. C. M. prin reprezentant T. I., N. M. C. prin reprezentant T. I., D. R. Ș. prin reprezentant T. I., T. I., Z. C. D. prin reprezentant T. I., P. A. prin reprezentant T. I., P. D. prin reprezentant T. I., M. G. C. prin reprezentant T. I., D. M. T. prin reprezentant T. I., P. V. D. prin reprezentant T. I., B. R. C. prin reprezentant T. I., N. I. prin reprezentant T. I., D. Nicolița M. prin reprezentant T. I., B. C. G. prin reprezentant T. I., P. M. E. prin reprezentant T. I., L. P. prin reprezentant T. I., P. L. E. prin reprezentant T. I., B. E. prin reprezentant T. I., G. J. prin reprezentant T. I. au chemat în judecată pârâții M. JUSTIȚIEI, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, P. D. T. S., pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 si in continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011 privind dobânda legală.

În motivare cererii reclamanții au arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, in mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.

Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea. - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.

Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară. întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a fi îndreptățiți la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.

Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. I din Legea nr. 285/2010. nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

În acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce ne privește astfel:

(1). Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.

(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate.

(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.

(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată In Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010. ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).

De asemenea, prin art. 8 din Legea m. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

A apreciat că dreptul său de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art.l din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție principiul

neretroactivității legilor.

Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, in momentul intrării în vigoare a legii noi. erau deja concretizate în acte de voință sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă in momentul încheierii lor.

Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi

Ori, în cazul de față, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne au prioritate, reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.

Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."

Lipsirea noastră de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun in sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salarială iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Concluziile Comisiei Europene au fost că: Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.

Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. în acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

În drept: art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform Codului Muncii art. 272 - sarcina probei in conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de la înfățișare.

La data de 12.10.2015 P. D. T. S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii .

Față de acțiunea formulată de reclamanți, prin care solicită obligarea pârâtelor P. D. T. S.,Administrația Naționala a Penitenciarelor a Ministerului Justiției la acordarea de salariu reprezentând includerea premiului anual in salariu lunar,începând cu 01.01 2011 si în continuare, până la includerea acestuia în salariu reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plații efective. Se solicită acest lucru în temeiul art 25 din Legea nr 330/2009.

Pe cale de excepție a invocat excepția prescripției extinctive prevăzuta de Legea 287/2009 -Codul Civil.

Potrivit art.2517 din Codul Civil :"termenul prescripției este de 3 ani ,daca legea nu prevede un alt termen ."

Având în vedere data introducerii cererii de chemare in judecata si obiectul acesteia prezenta acțiune formulata de către reclamanți prin reprezentant T. I. este prescrisa, peste termenul de 3 ani așa cum este stipulat în Codul Civil ,în consecință solicită respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr, 1849/2004 modificata si completata, P. D. T. S. are calitatea de ordonator terțiar de credite,

(1)Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor se exercită de către directorul general.

(2)Directorul general conduce întreaga activitate a Administratei Naționale a Penitenciarelor si o reprezintă în raporturile cu M. Justiției si cu alte organe de specialitate ale administratei publice centrale si locale, cu alte autorități, instituții publice si organizații centrale si locale, precum si cu persoane juridice si fizice din tară si din străinătate, în limita competentelor stabilite de ministrul justiției.

(3)Directorul general are calitatea de ordonator secundar de credite.

A arătat că acțiunea așa cum a fost formulată are ca temei legal acte normative abrogate în prezent Astfel, art.39 din Legea nr 284/2010 a abrogat prevederile Legii-cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice O U G nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar a fost respinsă prin Legea nr.30/2012, iar OG. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, a fost abrogată prin Legea nr.330/2009.

Așadar, cererea formulată nu are niciun temei legal și din acest motiv solicită respingerea ca inadmisibilă.

Instanțele judecătorești au constatat prin Sentința nr 1031/2014 din Dosar nr._/101/2013 al Tribunalului M. secția A II -A Civila de C. Administrativ Si Fiscal că s-a pronunțata si Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr.23/2013, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și, în consecință: "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Premiul anual pe anul 2010 se putea acorda începând cu luna ianuarie 2011, așa după cum prevedea art.25 alin 4 din Legea nr.330/2009 „Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul." Așadar, punerea în plată premiului anual era posibilă abia începând cu luna ianuarie 2011. Însă, potrivit art.39 lit.w din Legea nr.284/2010, Legea nr.330/2009 a fost abrogată, începând cu luna ianuarie 2011.

În consecință, nu a mai existat nici un temei legal pentru acordarea acestui premiu. P. urmare, în lipsa unui cadru legal, nu s-au mai alocat sume cu această destinație și nicio instituție publică din România nu a mai acordat acest premiu anual.

Mai mult, cum dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul, lor nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi prin ele nu s-a încălcat principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, de altfel pe acest aspect Curtea Constituțională s-a pronunțat constant stabilind că prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 sunt constituționale

Suplimentar precizează că, în raport cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și față de jurisprudența Curții Constituționale, atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, atât în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate .

În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 115/2012, decizie obligatorie, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul prin art 8 din Legea nr 285/2010 a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pe 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibila constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.

Mai mult instanțele de judecată au reținut prin motivări că prin decizia nr.1655/28.12.2010, Curtea Constituțională a soluționat obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice,in ansamblul sau, precum si, in special, ale art. 1 din lege, constatând ca dispozițiile sunt constituționale .

A constatat astfel ca, Curtea Constituțională a analizat printr-o decizie definitiva si general obligatorie constituționalitatea Legii nr.285/2010 situație in care nu pot fi reținute criticile reclamanților referitoare la încălcarea Constituției si în consecința nici cele privind încălcarea art. 1 Cod Civil.

Constatarea anterioara a constituționalității Legii nr.285/2010 nu împiedică însă judecătorul național să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 1 Protocol 1 al CEDO .. Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții . sau a amenzilor".

Instanțele judecătorești au reținut ca, in jurisprudența sa (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțata in Cauza Kechko împotriva Ucrainei)Curtea Europeana a Drepturilor Omului a arătat ca tine de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților sai. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând in acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însa, in cazul in care o dispoziție legala in vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite autoritățile statului nu pot refuza in mod deliberat plata acestora pe perioada cat prevederile legale sunt in vigoare.

De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu ,,începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice.

Totodată, Curtea Constituțională a mai reținut că, potrivit prevederilor O U.G nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr 37/2008. creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovada că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

P. urmare solicitarea reclamantului are ca temei legal acte normative abrogate in prezent, întrucât art.39 lit.w din Legea nr.284/2010 a abrogat prevederile Legii cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice.

De asemenea, conform articolului 1 alineatul 5 din Legea cu numărul 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, in salariul de baza, indemnizația lunara de încadrare, respectiv în solda funcției de baza/salariul funcției de baza aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice,cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de baza . din indemnizația de încadrare bruta lunara,respectiv din solda/salariul funcției de baza, precum si sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reîncadrare in funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea -cadru nr.330/2009, cu modificările ulterioare, si care au fost acordate in anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz,ca sporuri la data reîncadram se introduc în salariul de baza, indemnizația de încadrare bruta lunara, respectiv in solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor sa conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

De asemenea, în susținerea întâmpinării invocă si prevederile Legii nr.283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar in care se stipulează la art.7 :"

(1)În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum si munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale si în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

(2)În anul 2012, autoritățile si instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii si prime de vacantă ".

Invocă în susținerea întâmpinării si prevederile OUG nr 84/2012 :" art. 2

Prevederile alin (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012 si ale art. 1 alin. (4) si (5) art.2,3 art.4 alin. (1) si (2), art. 6, 7, 9,11 art.12 alin. (2) si art.13 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător si în anul 2013.

De asemenea, invocă în susținerea întâmpinării si prevederile ORDONANȚEI DE URGENTA Nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum si alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice" ART. 9

(1)În anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum si munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale si în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

(2)În anul 2014. autoritățile si instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii si prime de vacantă.

(3)P. excepție de la prevederile alin. (2), în anul 2014. se pot acorda premii pentru sportivii si colectivele tehnice care au obținut performante deosebite la acțiunile sportive internaționale, pentru elevii care au obținut distincții la olimpiadele si concursurile internaționale pe obiecte de învățământ si pentru profesorii care i-au pregătit pe aceștia.

Invocă in susținerea întâmpinării si prevederile Ordonanței de Urgenta Nr 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum si alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice :" ART. 8

(1)În anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum si munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale si în celelalte zile în care. în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător

(2)În anul 2015, autoritățile si instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii si prime de vacantă.

Față de cele arătate mai sus, solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata de daune interese ca fiind nefondat, neîntemeiat si nelegal.

De asemenea, solicită respingerea capătului de cerere privind discriminarea ca nefondat, nelegal si neîntemeiat, întrucât în cauză nu există discriminare cât timp salarizarea sa efectuat conform Legii nr.285/2010 si ulterior conform Legii nr.63/2011, astfel că personalului bugetar i s-au aplicat aceleași acte normative referitoare la calculul drepturilor salariale.

Invocă si Decizia Înaltei Curți de Casație nr.1927/2014 pronunțata în dosar nr._ în care se motivează că potrivit regulilor probațiunii -art.1169 cod civil sarcina probei incuba celui ce afirma ceva ,iar nu celui care neagă.

Pe cale de consecință, solicită admiterea excepțiilor invocate, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată, netemeinică și nelegală .

În drept, își întemeiază prezenta pe dispozițiile legale invocate mai sus și pe ale, art.205 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Legea nr.285/2010, Legea nr.283/2011, O.U.G. nr.84/2012, OU G. 103/2013 modificata si completata, O.U.G. nr 83/2014, art.1169 Cod Civil.

La data de 15.10.2015 M. Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii .

A arătat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală.

Având în vedere calitatea reclamanților de angajați ai Penitenciarului Dr.Tr.S., înțelege să invoce excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției.

Astfel, pentru a avea calitatea de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Potrivit art. 20 alin. 4 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, „Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz".

Conform art. 2 alin.(4) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor " Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică și sediul în municipiul București", iar la art. 7 din HG nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, se precizează:

„(1) Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor se exercită de către directorul general...(3) Directorul general are calitatea de ordonator secundar de credite".De asemenea, potrivit prevederilor art. 10 alin.3 din același act normativ, „Unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se înființează prin hotărâre a Guvernului și au personalitate juridică. Directorii acestora sunt ordonatori terțiari de credite".

În calitatea sa de ordonator secundar de credite, Administrația Națională a Penitenciarelor elaborează și fundamentează proiectul de buget în funcție de solicitările penitenciarelor din subordine, care sunt ordonatori terțiari de credite.

Rolul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite este acela de a centraliza proiectele de buget transmise de instituțiile aflate în subordinea sa, printre care și Administrația Națională a Penitenciarelor și le înaintează Ministerului Finanțelor Publice.

După ce creditele bugetare au fost aprobate de către Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției repartizează creditele pentru bugetele instituțiilor publice din subordinea sa, acestea stabilindu-și prioritățile în utilizarea acestor fonduri.

În susținerea acestei idei invocă și prevederile art. 21 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite în care se precizează:

" (1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii...

(4) Ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele bugetare, după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, cu excepția cheltuielilor de personal și a celor care decurg din obligații internaționale, care vor fi repartizate integral..."

Așadar, M. Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, repartizează creditele bugetare aprobate pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, iar potrivit art. 21 alin. 2 din Legea 500/2002, această instituție, ca ordonator secundar de credite, repartizează creditele „pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii".

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Astfel, arată că, reclamanții susțin, în esență, că dreptul privind acordarea premiului anual a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic 2010, precum și de art. 25 din Legea nr. 330/2009, respectiv art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În raport de aceste susțineri, învederează că, potrivit art. 25 alin. 1 și 4 din Legea nr. 330/2009 „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (...). Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Dispozițiile legale menționate au fost în vigoare în anul 2010, în ceea ce privește premiul aferent acestui an, până la . Legii nr. 284/2010.

Astfel, prin art. 39 pct. w) au fost abrogate expres dispozițiile Legii nr. 330/_, inclusiv cele privitoare la plata premiului anual pentru personalul plătit din fondurile bugetare.

În ce privește premiul anual aferent anului 2010, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2011 „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

Legiuitorul a stabilit așadar expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011, măsura făcând parte dintr-o . astfel de măsuri propuse de legiuitor, măsuri care să asigure încadrarea în țintele stabilite prin Strategie fiscal-bugetară.

Această situație s-a menținut și în anii următori 2012,2013,2014 fiind valabilă și în prezent . Ca atare, sumele de bani destinate plății premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub altă formă, anume cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații, în cuantum de 15%.

În acest sens este expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, potrivit căreia începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.

Dispozițiile Legii nr. 285/2010 au fost analizate și de Curtea Constituțională, care prin Decizia nr. 1655/2010 a reținut referitor la măsurile prevăzute de acest normativ următoarele:

„Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare (...). " De asemenea, se arată în decizia menționată, „pe perioada cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă", iar o situație de criză economică astfel cum este justificată în chiar expunerea de motive a legii reprezintă un temei suficient de grav pentru a determina astfel de măsuri, printre care și neplata premiului anual aferent anului 2010, aplicate nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice.

Tot Curtea Constituțională prin decizia nr. 115/9 februarie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din data de 5 aprilie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, a constatat următoarele:

„ I. Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indica însuși titlul sau, salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitata doar la anul 2011. În legătura cu problematica examinării unor texte de lege ce nu mai sunt in vigoare, Curtea Constituționala, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat ca "sunt supuse controlului de constituționalitate si legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continua sa se producă si după ieșirea lor din vigoare."

Așadar, deși dispozițiile de lege supuse examinării nu se mai încadrează in fondul activ al legislației, Curtea urmează sa se pronunțe asupra constituționalității acestora, având in vedere ca raportul juridic născut intre angajat si angajator nu s-a stins in privința acordării premiului anual pe 2010, odată cu plata lunara a salariului in cursul anului 2011, tocmai datorita faptului ca angajatul contesta, potrivit legii, o eventuala neexecutare de către angajator a obligației sale privind premiul anual pe 2010, ceea ce califică situația in care se afla autorii excepției ca fiind o facta pendentia (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 1.615

din 20 decembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).

II. Pe fond, Curtea retine ca autorii excepției de neconstituționalitate considera ca sistarea acordării premiului anual corespunzător anului 2010 încalcă principiul neretroactivității legii, dreptul la munca si la masuri de protecție sociala, dreptul de proprietate, precum si statutul specific funcției ocupate de aceștia si care deriva din prevederile constituționale referitoare la înfăptuirea justiției si statutul judecătorilor.

Articolul 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 in sensul ca, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de alta parte prevede ca aceste sume vor fi incluse in creșterile salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, in acord cu dispozițiile legii."

În aceeași ordine de idei, în ceea ce privește Legea nr. 284/2010 Curtea Constituțională reține că „statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. - a se vedea, în acest sens, și Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010."

În contextul jurisprudențial al Curții Constituționale este relevantă și Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, în cuprinsul căreia, Curtea, în mod judicios a reținut că, „legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula."

În ceea ce privește momentul intrării în vigoare a prevederilor legale criticate -Legea 285/2010, se constată că acestea au intrat în vigoare la data de 01.01.2011 și se aplică întregului personal bugetar beneficiar al premiului anual conform reglementărilor legale anterioare.

În consecință, a solicitat respingerea acțiunii, susținerile reclamanților fiind neîntemeiate.

La data de 4.11.2015 pârâtul Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii .

Pe cale de excepție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor .

Având în vedere că reclamanții solicită acordarea unor drepturi pe care consideră că instituția nu le-a acordat, Administrația Națională a Penitenciarelor nu are calitate procesuală pasivă în acest litigiu, sens în care solicită admiterea excepției invocate și scoaterea subscrisei din prezenta cauză.

Drepturile salariale solicitate de către reclamanți, nu ar fi putut fi acordate decât de P. D. T. S., unitate cu personalitate juridică a cărui director este ordonator terțiar de credite și ai cărei salariați sunt reclamanții în prezenta cauză, motiv pentru care, apreciază că, în situația admiterii cererii introductive, obligația achitării drepturilor bănești aparține unității sus-menționate.

Potrivit art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, unitățile subordonate ANP (inclusiv P. D. T. S. au personalitate juridică).

Faptul că Administrația Națională a Penitenciarelor este ordonator secundar de credite și, potrivit legii, repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, nu conferă instituției calitatea procesuală pasivă.

În consecință, pentru ca pârâta să aibă calitatea de parte în cauza dedusă judecății, ar trebui să fie îndeplinită cerința esențială a existenței calității sale procesuale (legitimatio ad causam), ceea ce nu se întâmplă în cauza de față.

În consecință, solicită respingerea acțiunii ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

De asemenea ,invocă excepția prescripției extinctive a acțiunii pentru perioada 01.01._12.

În esență a arătat că, reclamanții au formulat o acțiune în pretenții având ca temei legal art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, în prezent abrogată. Acțiunea formulată în instanță de reclamanți, vizează plata diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar (plată numită generic al 13-lea salariu).

Potrivit dispozițiilor art. 2500 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, „dreptul material la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, sens în care prescripția reprezintă o sancțiune a titularului dreptului care în mod culpabil nu și-a exercitat dreptul în termen.

Potrivit art. 2517 din Codul Civil: „termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen." Or, legiuitorul nu a intervenit cu o derogare de la termenul general de prescripție pentru drepturile salariale neacordate salariaților, motiv pentru care perioada anterioară datei de 05.10.2012 este prescrisă pentru toate capetele de cerere formulate de către reclamant, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 05.10.2015.

Având în vedere că reclamanții solicită ca această plată să fie făcută prin includerea ei în salariul lunar, devenind astfel o plată efectuată lunar și succesiv, pentru fiecare din acestea curge un termen de prescripție.

Susținerea reclamanților potrivit căreia termenul de prescripție este întrerupt pentru că a intervenit o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale reținute, nu este valabilă în condițiile în care niciunul dintre pârâți nu a dispus din proprie inițiativă nici reducerea salariilor și nici reîntregirea acestora, acestea fiind făcute numai în baza actelor normative emise de către puterea legislativă. Mai mult, toate reținerile salariale efectuate au fost dispuse ca măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar și, ca urmare a controlului de constituționalitate s-a constatat că acestea respectă întocmai prevederile Constituției și ale dispozițiilor din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

A precizat că la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Noul Cod Civil, iar potrivit art. 6 alin. (4) "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."

P. urmare pentru perioada anterioară acestei date, prescripția este supusă prevederilor Decretului nr. 167/1958, iar ulterior prevederilor Noului Cod Civil.

În ambele cazuri, termenul de prescripție este de 3 ani, care nu a fost întrerupt ori suspendat, astfel că pentru drepturile ce au început să curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, operează prescripția.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2523 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, pentru perioada 01.01._12, solicită respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

Totodată invocă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare „(1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

De asemenea, art. 11 alin. (1) din același act normativ prevede că „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a)data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b)data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c)data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d)data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e)data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

Subliniază că pentru punerea în aplicare a măsurii impuse prin Legea nr. 118/2010, ce viza reducerea cu 25% a salariilor din instituțiile bugetare, directorul Penitenciarului D. T. S. a emis decizia de stabilire a drepturilor salariale, act administrativ a cărui revocare nu a fost solicitată de reclamanți înainte de introducerea acțiunii în contencios administrativ.

Mai arată că, procedura prealabilă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

P. urmare, dacă această obligație imperativă nu este îndeplinită, acțiunea reclamanților se sancționează cu inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând următoarele:

Acțiunea așa cum a fost formulată are ca temei legal un act normativ abrogat în prezent, sens în care, subliniază că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 au fost abrogate prin art. 39 lit. w) din Legea 284 din 28.12.2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare de la 1 ianuarie 2011.

Premiul anual pe anul 2010 se putea acorda începând cu luna ianuarie 2011, potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr.330/2009, în temeiul căruia „Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul." Așadar, punerea în plată a premiului anual era posibilă abia începând cu luna ianuarie 2011, însă prin abrogarea Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice acordarea acestui premiu este lipsită de temei legal.

P. urmare, în lipsa unui cadru legal, nu s-au mai alocat sume cu această destinație și nicio instituție publică din România nu a mai acordat premiul anual.

P. Legea nr. 285/2010 s-a reglementat salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, lege intrată în vigoare la data de 01.01.2011, iar în baza art.1 alin. (1) și (2) s-a prevăzut că „începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fondurile publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Mai mult, potrivit art. 8 din același act normativ „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 reglementează situația sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, prevede încetarea acordării lor începând cu data de 01.01.2011, iar pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. P. urmare, se observă că beneficiul premiului anual pe anul 2010 este recunoscut, modificându-se numai modalitatea de acordare, în sensul că se acordă eșalonat și succesiv.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 1 alin.(1) și art. 8 din actul normativ sus menționat, se poate constata că începând cu luna ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum erau acordate personalului bugetar în luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale acordate în anul 2011.

Se mai susține că, prin această reglementare nu se încalcă principiul neretroactivității legii civile, după cum sugerează reclamanții, deoarece dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, cu atât mai mult cu cât prin această prevedere nu s-a negat beneficiul dreptului, ci s-a schimbat doar modalitatea de acordarea acestuia: eșalonat, succesiv.

In consecință, apreciază neîntemeiată susținerea reclamanților, cu atât mai mult cu cât pe acest aspect Curtea Constituțională s-a pronunțat constant stabilind că prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 sunt constituționale .

P. Decizia nr. 115/2012, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pe 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.

De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu „începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice.

Totodată, Curtea Constituțională a mai reținut că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008, creșterea salariată din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovada că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

Astfel, pe fondul cauzei face precizarea că, prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări."

Așa fiind, s-a concluzionat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, modificându-se numai forma de executare a obligației de plată a acestui premiu care a fost inclus în majorarea salarială din anul 2011, conform art. 8 din Legea 285/2010.

În lumina celor expuse mai sus, consideră că reclamanții sunt într-o eroare când afirmă că pentru perioada de referință nu s-a acordat premiul anual si nici majorarea salarială.

Cu privire la susținerile reclamanților potrivit cărora dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era un drept câștigat, iar instanța trebuie să dea prioritate reglementărilor internaționale atunci când acestea sunt mai favorabile în materia drepturilor omului, arătăm că prin Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 08 noiembrie 2005, Curtea a statuat că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare.

De altfel practica constantă a CEDO în privința aplicării art.1 din Protocolul adițional lasă la latitudinea statului să aprecieze cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat, putând introduce suspenda sau înceta plata unor drepturi prin adoptarea unor măsuri legislative adecvate.

La nivel național, prin Decizia Curții Constituționale nr. 414/14.07.2005 s-a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau anulate.

De asemenea, prin Decizia nr. 74/02.02.2006, Curtea Constituțională a reținut că drepturile salariale ale personalului autorităților și instituțiilor publice, inclusiv drepturile suplimentare, sunt stabilite prin lege. În virtutea acestei atribuții, legiuitorul poate ca, în funcție de modificarea resurselor bugetare, să intervină asupra criteriilor de acordare și cuantumurilor valorice ale unor drepturi, să anuleze ori să suspende vremelnic acordarea unora dintre drepturile prevăzute.

Mai mult, prin Decizia nr. 108/14.02.2006, Curtea Constituțională a conchis că atât încadrarea prin lege a diferiților funcționari publici în anumite categorii, clase și grade profesionale, cât și salarizarea acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale care nu s-ar putea modifica pentru viitor tot prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent, oh să-l înlocuiască cu cel nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp.

Ori, prin decizia 1615/20.12.2011, Curtea Constituțională a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare iar nu drepturi fundamentale, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, să le modifice, să le suspende sau să le anuleze.

Că legile de salarizare anuale, respectiv Legea nr. 283/2011, OUG nr.19/2012, OUG nr.103/2013, OUG nr.83/2014 au prevăzut că nu se acordă premii angajaților instituțiilor publice, drept pentru care nu puteau fi acordate sume reprezentând premiul anual funcționarilor publici cu statut special.

Cu privire la susținerea potrivit căreia prin eliminarea premiului anual s-ar fi încălcat art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, se reține că, pentru a exista o încălcare a dreptului la proprietate al reclamanților trebuie stabilită în prealabil condiția necesară a existenței unui bun în patrimoniul acestuia, analiza îndeplinirii acestei condiții urmând a se face prin raportare la jurisprudența CEDO.

Astfel, în cauza L. și alții contra României, Curtea a definit noțiunea de „bunuri" prin referire la jurisprudența sa constantă în materie, subliniind că aceasta poate include atât bunuri actuale, cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora reclamanții pot pretinde că au cel puțin o „speranță legitimă" de a obține folosirea efectivă a unui drept de proprietate (Kopecky împotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, 28 septembrie 2004).

În prezent acordarea dreptului pretins nu are o bază legală reprezentată de o lege în vigoare, dimpotrivă, lipsirea de acest drept s-a făcut tocmai printr-o lege internă. De asemenea, nici o instanță internă sau autoritate administrativă nu a recunoscut în mod definitiv dreptul la restituirea premiului solicitate, astfel încât reclamanții nu au nici un „bun actual", în sensul jurisprudenței CEDO.

Rămâne de analizat dacă reclamanții au cel puțin o „speranță legitimă" de a li se recunoaște un drept de proprietate asupra acestor bunuri. în această problemă, Curtea a statuat deja că o creanță nu poate fi considerată ca o „valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmată printr-o jurisprudența bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei).

Or, o astfel de condiție nu este îndeplinită în cauză, neexistând o jurisprudența clară și concordantă a instanțelor în sensul temeiniciei drepturilor pretinse.

P. urmare, neexistând un bun în sensul Convenției, nu se poate reține încălcarea dreptului la proprietate protejat de art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.

De asemenea, jurisprudența CEDO statuează că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situației în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. Marja mare de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie, este cu atât mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică le produce asupra deficitului bugetar.

Consideră că în cauză nu se poate reține nici susținerea reclamanților referitoare la existența unei discriminări invocându-se în acest sens art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE din 29.06.2000 cu privire la implementarea principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE din 27.11.2000 privind crearea a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

De asemenea, solicită a se observa că, diferența de tratament devine discriminatorie când există diferențe între situații analoage și compatibile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, însă în cauză nu a existat o discriminare cât timp salarizarea s-a efectuat conform Legii nr. 285/2010 și întregului personal bugetar i s-au aplicat aceleași acte normative referitoare la calculul drepturilor salariale.

În ceea ce privește plata daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale, începând cu 01.01.2011 până în momentul plății, subliniază că având în vedere că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, acordarea unor despăgubiri bănești ce reprezintă echivalentul presupusului prejudiciu cauzat reclamanților prin întârzierea executării obligației de plată, este lipsită de obiect.

Pe cale de consecință, solicită admiterea excepțiilor invocate, iar, în subsidiar solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

În drept își întemeiază prezenta pe dispozițiile legale invocate mai sus și pe cele ale Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Instanța a solicitat relații de la pârâtul P. Dr. Tr. S..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2011 – 05.10.2012 instanța, reținând incidența în speță atât a prevederilor art. 3 din Decretul 167/1958, dar și a dispozițiilor art. 2517 N. C. Civ., începând cu 1 octombrie 2011, odată cu . acestuia, dispoziții legale al căror conținut este de altfel identic și care stipulează că termenul general al prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, constată că față de data formulării cererii pendinte – 05.10.2015, dreptul material la acțiune pentru perioada 01.01.2011 – 05.10.2012, este prescris.

P. urmare, instanța urmează să admită excepția prescripției invocate și să respingă acțiunea pentru perioada 01.01.2011 – 05.10.2012, constatând prescris dreptul material la acțiune.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor, se reține că este întemeiată și va fi admisă.

Conform art. 36 NCPC calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Subiectele raportului juridic litigios nu sunt reclamanții și pârâții M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor pentru că raporturile de serviciu din care izvorăsc pretinsele drepturi afirmate în acțiune există între reclamanți și pârâtul P. D.-T.-S., pârâții MJ și ANP fiind terți față de raporturile menționate.

Calitatea de ordonator de credite a Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor nu atrage calitatea procesuală pasivă a acestor pârâți pentru că legal, nu se poate afirma un drept al reclamanților în raport cu acești ordonatori de credit care realizează în condițiile art. 21 si urm. din legea nr.500/5002 privind finanțele publice, doar creditarea pârâtului P. D.-T.-S..

Ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, în raport de disp. art. 248 alin. 1 NCPC se apreciază că nu mai este necesară și analiza motivelor de fond privind respingerea acțiunii invocată de aceștia prin întâmpinare.

În consecință, instanța va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu M. Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanții sunt funcționari publici cu statut special în cadrul Penitenciarului D. T. S., astfel cum rezultă din adresele nr. R/_/09.02.2016 și că prin acțiunea pendinte se solicită plata premiului anual, drept ce urmează a fi analizat dacă se cuvine acordat începând cu data de 05.10.2012, având în vedere că pentru perioada 01.01.2011 – 05.10.2012, dreptul material la acțiune s-a constatat, astfel cum s-a dezvoltat mai sus, prescris.

Potrivit art. 25 din L. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul plătit din fonduri publice beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, realizate în anul pentru care se face premierea.

Ulterior, prin L. 285/2010, ce prevede salarizarea personalului bugetar pentru anul 2011, acest articol a fost modificat, în sensul că s-a introdus art. 8 din lege care are următorul conținut: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.

Cu privire la efectul modificărilor legislative asupra subzistenței sau nu a dreptului de a pretinde acordarea premiului anual s-au pronunțat atât Curtea Constituțională în numeroase decizii, de exemplu Decizia nr. 115/9 februarie 2012, Decizia 658/11.11.2014 sau Decizia 170/19 martie 2015, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/18 noiembrie 2013 pronunțată în recurs în interesul legii.

Astfel, în mod constant în cuprinsul deciziilor pronunțate, Curtea Constituțională a reținut că, prin adoptarea normelor legale succesive, legiuitorul nu a eliminat începând cu anul 2010 dreptul la premiul anual ci acesta „reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întrutotul această obligație financiară, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe (Decizia Curții Constituționale 170/2015).

O aceeași interpretare a fost dată și de Instanța Supremă în decizia pronunțată în recurs în interesul legii, statuând faptul că „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din L. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret, numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizația de bază”.

P. aceeași decizie s-a mai arătat că odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009 s-a stins doar dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, însă a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută prin lege, prin executare succesivă.

Raportând la speța de față cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională, având în vedere că în aceeași perioadă de modificări legislative cu privire la premiul anual, prin L. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a prevăzut și reducerea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/ soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, s-au solicitat relații de la angajator pentru a preciza dacă exceptând majorările salariale acordate în conformitate cu L. 285/2010, respectiv O.U.G. nr. 19/16 mai 2012 pentru revenirea la salariile brute lunare avute anterior intrării în vigoare a L. 118/2010, le-a fost acordate reclamanților, suplimentar, lunar sau în vreo altă modalitate vreun procent sau sumă corespunzătoare premiului anual.

Din adresele nr. R/_/09.02.2016, ce cuprind veniturile salariale brute și nete ale reclamanților, rezultă că în afara majorării salariale de 25% acordată pentru revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010, aceștia nu au primit nicio altă sumă suplimentară sau vreun procent corespunzător premiului anual, venitul net obținut ulterior O.U.G. nr. 19/2012, fiind identic cu cel obținut anterior intrării în vigoare a L.118/2010.

Apreciind că reclamanții sunt astfel îndreptățiți la acordarea premiului anual, cuantumul și întinderea acestuia nefiind afectate prin modificarea cuprinsă de art. 8 din L. 285/2010, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, constatând că aceștia au fost lipsiți, în mod nejustificat de plata acestei creanțe, instanța urmează să admită acțiunea în parte și să oblige pârâții să includă în salariu și să plătească reclamanților premiul anual, precum și să achite diferența de salariu reprezentând premiul anual calculat începând cu 05.10.2012 și până la momentul includerii în salariu.

Va fi admis totodată și petitul privind acordarea dobânzii legale, respectiv actualizarea debitului cu inflația, având în vedere că daunele interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, finalitățile acestora fiind distincte respectiv: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, iar pe de altă parte câștigul pe care reclamanții – creditori l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului ce guvernează răspunderea civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, cu sediul în București, ., sector 5 și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sediul în București, .. 47, sector 2 și, în consecință, respinge acțiunea față de acestea ca neavând calitate procesual pasivă.

Admite acțiunea în parte formulată de reclamanții I. C. M. CNP_ domiciliat in D. T. S., . județul M., N. M. C. CNP:_ domiciliat in D. T. S., . județul M., D. R. Ș. CNP:_ domiciliat in D. T. S., . județul M., T. I. CNP:_ domiciliat in . de Cimp, județul M., Z. C. D., CNP:_, domiciliata in D. T. S., .. 15. ., ., P. A. CNP:_ domiciliat in Timișoara, ., ., PORCARIN D. CNP:_ domiciliat in D. T. S., ., ., ., M. G. C. CNP:_, domiciliat in D. T. S., ., ., D. M. T. CNP:_, domiciliat in D. T. S., Bld. T. V. nr.134, .,., PASARELU V. D. CNP:_, domiciliat in D. T. S.. .. .. B. R. C.. CNP:_. domiciliata in D. T. S., ., .,. județul M., N. I. CNP:_, domiciliata in D. T. S., ..3, ., D. NICOLITA M. CNP:_, domiciliata in D. T. S., . 38, județul M., B. C. G., CNP:_, domiciliat in D. T. S., ., ., P. M. E. CNP:_, domiciliat in D. T. S., ..3, .,., județul M., LAPUSTE P., CNP:_, domiciliata in D. T. S., Ale. Magnoliei nr.8, ., P. L. E., CNP:_, domiciliata in ., județul M., BACARA E. CNP:_, domiciliat in D. T. S., Ale. Danubius nr 5 B1.XF10, ., GONTA J., CNP:_, domiciliat in D. T. S., . nr 91A reprezentați de T. I. CNP, cu domiciliul procesual ales în Dr. Tr. S., ..5 jud. M., în contradictoriu cu pârâtul P. Dr. Tr. S., cu sediul în Dr. Tr. S., .. 5, jud. M..

Obligă pârâții să includă în salariu și să plătească reclamantului premiul anual, precum și să achite diferența de salariu reprezentând premiul anual calculat începând cu 05.10.2012 și până la momentul includerii în salariu, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală până la momentul stingerii debitului, pentru restul perioadei acțiunea fiind prescrisă.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică, azi 25.02.2016, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. D. B.

Grefier,

R. D.

Red. CDB

Tehnored.DR,ex.4.

Data 02.03.2016

Cod operator 2626

← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 245/2016....		Pretentii. Sentința nr. 22/2016. Tribunalul MEHEDINŢI →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 380/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 380/2016. Tribunalul MEHEDINŢI