Anulare act administrativ. Sentința nr. 532/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 532/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 5604/102/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7091/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 532/2014
Ședința publică de la 04 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte M. R.
Grefier A. B.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant ., în contradictoriu cu pârât DGFP M., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 14.01.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea la data de 21.01.2014 și 28.01.2014 și 4.02.2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.07 2012 la nr._, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta DGFP M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- Admiterea acțiunii astfel cum aceasta este formulata prin prezentul script si pe cale de consecința,
- Anularea actelor administrativ fiscale, respectiv a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 60/31.08.2011, a Deciziei nr. 522/2011 / 31.01.2012 privind soluționarea contestației depuse de subscrisa împotriva deciziei de impunere menționată mai sus, a Deciziei de impunere nr F-MS 244 / 20.03.2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilita de inspecția fiscala, a Deciziei nr 247/31.05.2012 privind soluționarea contestației depuse de subscrisa, ca fiind netemeinice si nelegale;
- Exonerarea subscrisei de la plata obligațiilor fiscale in suma totala de 247.386 lei ca fiind obligații fiscale nedatorate, obligații fiscale suplimentare compuse din:
- 80.522 lei impozit pe profit;
- 96.068 lei dobânzi / majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;
- 12.078 lei penalități de întârziere aferente impozitului pe profit;
- 27.122 lei taxa pe valoarea adăugata;
- 27.527 lei dobânzi / majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată;
- 4.069 lei penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că în fapt, în baza Avizului de inspecție fiscala nr 1108/26.02.2010, a avut loc la sediul subscrisei o inspecție fiscala privind modul de calcul, evidențiere si declarare a impozitului pe profit si a taxei pe valoarea adăugată pentru perioada 01.01._10, finalizata prin emiterea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. 60/31.08.2011 prin care s-au stabilit in sarcina subscrisei obligații fiscale in valoare totala de 322.317 lei.
Prin Decizia nr 247/31.05.2012 emisa de Biroul Soluționare Contestații este soluționat si capătul din contestația inițiala suspendata datorita încetării motivului care a determinat suspendarea, respectiv încetarea urmăririi penale față de administratorul societății datorita lipsei elementelor constitutive privind săvârșirea unei infracțiuni, fiind respinsa ca neîntemeiata contestația pentru suma de 54.087 lei.
Referitor la aspectele de nelegalitate ale actelor administrative fiscal contestate, un prim aspect de nelegalitate care afectează eficacitatea juridica a actelor fiscale contestate rezida din faptul ca inspecția fiscala a fost efectuata fără respectarea prevederilor art. 104 alin 1 si alin 3 din OG 92/2003 privind Codul de Procedura fiscală.
Reclamanta nu înțelege de ce reluarea inspecției Fiscale s-a făcut la data de 04.08.2011 (după 1 an si 6 luni) având in vedere ca răspunsurile primite de la organele fiscale competente, așa cum reiese din Raportul de inspecție Fiscala nr 1775 / 30.08.2011 si ale căror constatări au stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr 60/31.08.2011. De la această dată și până la reluarea inspecției fiscale( 04.08.2011), respectiv 8 luni, organele fiscale nu au perseverat în a obține și alte date suplimentare prin contactarea partenerilor contractuali și a finalizării într-un termen rezonabil a tuturor acțiunilor de controale încrucișate în timp ce contribuabilul este obligat, datorită tărăgănării finalizării inspecției fiscale la plata unor obligații fiscal reprezentând dobânzi/majorări de întârziere și pentru această perioadă.
Un al doilea viciu de nelegalitate rezidă din faptul că inspecția fiscală a fost efectuată fără respectarea prevederilor art. 105 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Pe parcursul desfășurării inspecției fiscale, reclamanta le-a solicitat organelor fiscale respectarea dreptului de a le pune la dispoziție toate documentele necesare, inclusiv ordine de deplasare pentru a dovedi deductibilitatea unor cheltuieli.
Nelegalitatea actelor administrativ fiscale rezidă din greșita administrare și apreciere a mijloacelor de probă, cu consecința reținerii unei stări fiscale care nu corespunde realității faptice. Practic, acțiunea de control a fost finalizată fără a se realiza verificarea tuturor documentelor care ar fi justificat cuantumul veniturilor realizate, precum și deductibilitatea cheltuielilor.
Referitor la aspectele de netemeinicie a actelor administrativ fiscale, în constatările organelor de inspecție fiscala nu s-au luat in considerare documente care fac dovada achiziției unor obiecte de inventar concomitent cu achiziția unui imobil cu terenul aferent de la persoanele fizice M. I. și M. M..
“Principiul prevalentei economicului asupra juridicului”, prevede ca: “Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora”.
Facem mențiunea ca in cazul in care aceste documente sunt întocmite necorespunzător se putea aplica o sancțiune contravenționala conform art. 41 din L 82/ 1991 /R.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004 și OG nr. 92/2003, precum și actele normative invocate în text.
În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri: Decizia nr. 247/31.05.2012, Decizia nr. 522/2011/31.01.2012
În fapt, inspectorii au avut posibilitatea verificării faptice a bunurilor invocate in contractul de vânzare - cumpărare, contract menționat in Decizia de impunere, si potrivit art. 65 din Codul de procedura fiscala, aveau obligația de a motiva decizia de impunere cu probe sau constatări proprii, pe care nu le-au prezentat. A se vedea art. 65 din Codul de procedura fiscala, respectiv “Sarcina probei în dovedirea situației de fapt fiscale”. „(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii”.
Recunoaștem ca contractul la care am făcut referire nu detaliază in mod analitic bunurile achiziționate, deoarece aceasta achiziție s-a derulat printr-un credit bancar si am respectat cerințele impuse de banca in redactarea contractului, dar organele fiscale aveau la îndemână pârghiile si mijloacele reglementate de legislația fiscala in vedere pentru a clarifica aceste aspecte, dar au ales calea cea mai simpla, de a stabili in sarcina subscrisei obligații fiscale suplimentare nedatorate.
Referitor la constatările organului de control potrivit cărora in anul 2006 si anul 2007, in baza unor dispoziții de plata emise către diverse persoane fizice, . înregistrează suma de 270.054 lei in contul 628 “Cheltuieli cu serviciile prestate de terți” si ca in luna decembrie 2007, cu nota contabila nr.l2/31.12.2007 a fost stornata de pe cheltuieli suma de 202.338 lei, reprezentând o parte din sumele înregistrate anterior, respectiv in anul 2006 si anul 2007, societatea neputând prezenta documente din care sa rezulte prestarea efectiva a serviciilor, suma de 67.716 lei rămasă înregistrata pe cheltuielile de exploatare, reprezintă o cheltuiala nedeductibila din punct de vedere fiscal, facem următoarele precizări:
Serviciile înregistrate in contul cheltuielilor s-au realizat in baza unor contracte ce va rugam a le lua in considerare cu ocazia soluționării cauzei. Dovada prestării serviciilor se face cu procesele verbale sau state de plata semnate de persoanele prestatoare (a se vedea documentele in aceste sens).
Realitatea serviciilor prestate prevalează fata de forma juridica a documentelor justificative. Avem in vedere prevederile Ordinului Nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene conform pct.49 - „Principiul prevalentei economicului asupra juridicului”, prevede ca “Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sal al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora”.
Având în vedere cele prezentate mai sus, consideră nedatorat impozitul pe profit stabilit suplimentar în sumă de 10.835 lei, 22.458 lei, majorări de întârziere aferente și 1.625 lei penalități de întârziere.
Reparațiile de la Pensiunea “Central” s-au efectuat in baza unor contracte pentru reparații, încheiate cu terți, precum și a situațiilor de lucrări, existente la sediul societății. Așa cum rezulta din aceste documente, lucrările efectuate constau in reparații la imobilul amintit si nicidecum in modernizări, cum in mod eronat a apreciat organul de inspecție. In afirmațiile noastre ne bazam pe următoarele prevederi ale legislației fiscale si contabile:
Art. 19 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal care prevede ca: „Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare”. „(2) Metodele contabile, stabilite prin reglementări legale în vigoare, privind ieșirea din gestiune a stocurilor sunt recunoscute la calculul profitului impozabil, cu excepția cazului prevăzut la alin. 3. Metodele contabile de evaluare a stocurilor nu se modifică în cursul anului fiscal.”
Așa cum rezulta din Decizia de impunere, organul de inspecție fiscala nu motivează încadrarea sumei de 148.062 lei drept o investiție la imobilul Pensiune „Central".
Potrivit textelor de lege mai sus citate "Costul reparațiilor efectuate la imobilizările corporale, în scopul asigurării utilizării continue a acestora, trebuie recunoscut ca o cheltuială în perioada în care este efectuată", nicidecum prin scoaterea de pe conturile de cheltuieli, cum eronat a procedat organul de inspecție.
Prin decizia de impunere nr. 60/31.08.2011 au fost stabilite in sarcina subscrisei obligații fiscale reprezentând impozit pe profit in suma de 23.690 lei, 16.323 lei majorări de Întârziere si 3554 lei penalități de întârziere.
Prin Decizia nr. 522/2011/31.01.2012, Biroul de Soluționare a
Contestațiilor a desființat constatările organelor de control deoarece acestea, deși au considerat lucrările de reparații la imobilul Pensiunea Central ca fiind modernizări, nu au motivat in Decizia de impunere încadrarea sumei de 148.062 lei, drept o investiție.
A fost efectuata o reverificare finalizata cu emiterea Deciziei de impunere nr. F MS 244/20.03.2012 prin care s-au stabilit obligații fiscale reprezentând impozit pe profit in suma de 15.116 lei, majorări de întârziere in suma de 10.467 lei si penalități de întârziere in suma de 2267 lei.
Consideră reclamanta că organele de control, cu ocazia reverificării nu au motivat decizia de impunere in mod corect si au reținut o situație neconforma cu realitatea si documentele prezentate.
Având in vedere aceste aspecte consideram obligațiile fiscale suplimentare reprezentând 15.116 lei impozit pe profit, 10.467 lei majorări de întârziere si 2.267 lei penalități de întârziere ca nedatorate.
Consideră că societatea reclamantă a dat dovadă de buna credință în relațiile cu organul fiscal si prin documentele prezentate organelor de inspecție se justifica realitatea si legalitatea operațiunilor Înregistrate in evidenta contabila si fiscala.
Așa cum s-a menționat mai sus, "Costul reparațiilor efectuate Ia imobilizările corporale, în scopul asigurării utilizării continue a acestora, trebuie recunoscut ca o cheltuială în perioada în care este efectuată" – pct.94 din Ordinul Nr. 1752 din 17 noiembrie_2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. Totodată, potrivit prevederilor art. 19 din Codul Fiscal „Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile".
Consideram abuzivă interpretarea de către organele fiscale a prevederilor legale menționate mai sus, documentele prezentate justifica legalitatea si realitatea operațiunilor Înregistrate in evidenta contabila si fiscala, iar costul reparațiilor efectuate la imobilizările corporale trebuie recunoscute ca o cheltuiala deductibila in perioada când a fost efectuată.
Organele de control nu au acordat dreptul de deducere a acestor cheltuieli, întrucât nu ar fi fost justificată realitatea si necesitatea acestor cheltuieli cu prestările de servicii, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 21 alin (4) lit. m) din legea 571/2003 privind Codul fiscal si ale pct. 48 din HG 44/2004 privind normele Metodologice de aplicare a codului fiscal.
Între reclamantă și societatea . există încheiat contractul din data de 01.12.2008 in baza căruia au fost emise factura nr. 52/27.12.2008 in valoare de 4201,68 lei cu TVA aferenta de 798,32 lei si factura nr 53/14.01.2009 in valoare de 4201,68 lei, cu TVA aferentă de 798,32 lei, facturi emise de partenerul nostru.
În aceste condiții, relevanta este doar prestarea serviciului si emiterea facturii, pe de-o parte si plata facturii, pe de alta parte, ceea ce indica executarea întocmai a obligațiilor pârtilor contractuale.
În consecința nu se poate susține cu suficient temei ca deducerea cheltuielilor aferente acestor servicii de către subscrisa ar reprezenta o sustragere de la plata obligațiilor proprii, deoarece ceea ce reprezintă o cheltuiala deductibila la impozitul pe profit, respectiv TVA deductibil pentru subscrisa, reprezintă in același timp un venit supus impozitării, respectiv TVA colectat, pentru partenerul comercial.
Așa cum reiese din actele administrativ fiscale contestate, contravaloarea acestor servicii a fost înregistrată de reclamantă pe cheltuieli, în contul 628” Acte c cheltuieli cu serviciile executate de terți” și a fost considerată de societate ca și deductibilă la calculul profitului impozabil.
Consideră reclamanta că organele de control ar fi trebuit sa analizeze si sub acest aspect deductibilitatea acestor cheltuieli si nu sa se limiteze in a solicita „ ordine de deplasare" deoarece pe perioada concediului de odihnă nu se emit astfel de documente.
Referitor la constatările organelor de control, privind la lipsa din gestiune de mărfuri in valoare de 44.940, 42 lei, motiv pentru care organul de inspecție fiscala a stabilit in sarcina subscrisei o datorie a unității in contul taxei pe valoare adăugata in suma totala de 7.175 lei, face următoarele precizări:
Lipsa din gestiune in valoare de 44.940,42 lei a fost interpretata eronat de organele de inspecție fiscala, prin stabilirea TVA suplimentara colectata de 7.175 lei, deoarece diferențele de inventar au reprezentat bunuri de natura stocurilor degradate calitativ, precum si active casate, care nu mai puteau fi valorificate, existând in acest sens documente justificative.
În conformitate cu prevederile art.128 alin 8) lit. b) din Codul Fiscal: "(8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1): ...b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum și
activele corporale fixe casate, în condițiile stabilite prin norme".
Referitor la constatările organelor de control privind tranzacțiile desfășurate de către subscrisa cu furnizori din tara in valoare de 22.087 lei, plus TVA de 5515 lei apreciate de către organele de control ca fiind nedeductibile fiscal.
Prin Decizia nr. 522/2011/31.01.2012 organul de soluționare a contestațiilor suspenda soluționarea contestației, pentru acest capăt de cerere, datorita sesizării organelor de cercetare penala, iar ulterior a fost emisa Decizia 247/31.05.2012, a urmare a Încetării motivului care a determinat suspendarea, respectiv Încetarea urmăririi penale fata de D-1 G. D. G., administrator al ., dispunând respingerea contestației pentru suma totala de 17.020 lei
Având in vedere aceste constatări, organele de control au transmis solicitări de controale încrucișate la societăți care figurează furnizori ai . si asupra cărora s-au ridicat suspiciuni cu privire la realitatea tranzacțiilor desfășurate, dat fiind neconcordantele rezultate din datele cuprinse in Declarațiile 394.
Au fost verificați 6 parteneri contractuali, iar din cuprinsul Raportului de inspecție fiscala nr. 1775/30.08.2011 rezulta ca achizițiile efectuate de subscrisa nu au fost recunoscute parțial de către furnizori.
Reclamanta mai afirmă că poate justifica primirea bunurilor achiziționate, acestea au intrat in circuitul economic si precizează că a plătit impozit pe profit si TVA pentru aceste bunuri. În legătură cu susținerea nevinovăției pentru relația cu aceste firme la care s-au efectuat controale încrucișate, constând in nerecunoașterea furnizării de bunuri, trebuie reținut faptul că, nu avea obligația de a cenzura sau nu procedura in care furnizorii si-au înregistrat documentele in evident contabila si/sau si-au Închis activitatea pe parcurs. Pentru noi relevant fiind faptul ca, operațiunile comerciale in sine au fost valabile la momentul perfectării documentelor financiar contabile.
Inspectorii fiscali au invocat prevederile art. 146 alin.(l) lit.a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare potrivit cărora: „pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie sa Îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorata sau achitata aferenta bunurilor care l-au fost ori urmează sa 11 fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează sa ii fie prestate in beneficiul sau de către o persoana impozabila, să dețină o factura emisa in conformitate cu prevederile art. 155."
Reținerile organului de control potrivit cărora: realitatea si legalitatea operațiunilor economice înscrise în facturile emise de către furnizori nu au fost confirmate si că reclamanta nu se regăsește in situația unor achiziții de bunuri destinate operațiunilor taxabile, care sa dea dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugata înscrisa în facturile respective sunt abuzive si neconforme cu realitatea.
Având in vedere prevederile legale invocate, consideră reclamanta ilegală și abuzivă înlăturarea dreptului de deducere a TVA in valoare de 5015 lei si stabilirea unui impozit pe profit suplimentar de 3534 lei, toate acestea majorate cu accesoriile aferente.
Mai arată că stornarea unor venituri în suma de 37.294,06 lei si TVA aferent în suma de 7.085,88 lei s-a efectuat în baza documentelor existente, care nu s-au solicitat administratorului in timpul inspecției fiscale.
Conform art. 65 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala .... " Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii”.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menținerea actelor contestate ca fiind temeinicie și legale.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că referitor la constatarea redata la Cap.III, A - Impozit pe profit pct. 5 lit. d) din raportul de inspecție fiscală la control s-a constatat ca în luna mai 2006 S.C. G. C. S.R.L. stornează de pe venituri suma totală de 37.294,06 lei și TVA colectată aferentă în cuantum de 7.085,88 lei, articolele contabile de storno figurând în registrul jurnal al lunii mai 2006, de la poziția 3044 până la poziția 3049 (anexa nr.l4 la Raportul de inspecție fiscala nr .1775/30.08.2011)fără să prezinte nici un fel de document sau alte înscrisuri care au stat la baza stornărilor respective.
Fapta descrisa încalcă prevederile art. 6 alin. (1) si (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările șl completările ulterioare coroborate cu prevederile art. 19, alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care organele de inspecție au considerat ca reclamanta a diminuat nejustificat baza impozabilă pentru impozitul pe profit, pentru trim. II 2006 cu suma de 37.294 lei stabilind un impozitul pe profit suplimentar în cuantum de 5.967 lei (37.294 lei x 16%) si accesoriile aferente în sumă totală de 10.537 lei, din care 9.642 lei majorări de întârziere/dobânzi si 895 lei penalități de întârziere, calculate în baza prevederilor art. 1 15-116, art. 119-120 și art. 120^1 alin. 2 lit. c) din OG nr. 92/2003.
Referitor la constatările redate la Cap. III A - Impozit pe profit pct. 5 lit.d) din raportul de inspecție fiscală la control s-a constatat ca in luna octombrie 2007, unitatea a achiziționat, în baza Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 954 din data de 25.10.2007 (anexa nr.l0 la Raportul de inspecție fiscala nr .1775/30.08.2011), încheiat între ., în calitate de cumpărător și persoanele fizice M. I. și M. M., în calitate de vânzători, un imobil, compus din teren în suprafață de 418 mp șl clădiri (restaurant, locuință de serviciu și anexe), situat în localitatea Reghin, .. 22/a, în valoare totală de 775.000 lei, acesta fiind înregistrat în evidența contabilă in mod eronat prin l înregistrarea în mod nejustificat a sumei de 200.000 lei, reprezentând o parte a contravalorii imobilului, în contul 303 "Obiecte de inventar".
Prin urmare, includerea pe cheltuieli de exploatare a costurilor-suplimentare de achiziție a mijloacelor fixe (contravaloarea taxă autentificare contract de vânzare cumpărare 9.418,85 lei, precum și Înregistrarea eronată a sumei de 200.000 lei în contul 303 și apoi pe conturile de cheltuieli, au condus la diminuarea nejustificată a profitului impozabil și implicit a impozitului pe profit al perioadei în care acestea au fost înregistrate, respectiv ale anului 2007.
Suma de 9.418,85 lei reprezentând contravaloarea taxei autentificare a contractului de vânzare-cumpărare a fost inclusa de unitatea in mod eronat direct pe cheltuieli de exploatare, unitatea nerespectând astfel prevederile pct.54, alin. l din O.M.F.P. nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene si nici prevederile art. 24 alin. l din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, motiv pentru care organul fiscal a stabilit un impozit pe profit suplimentar in cuantum de 1.437 Iei, accesorii aferente in cuantum de 1.771 lei din care majorări de întârziere in suma de 1.555 lei si penalități de întârziere in suma de 216 lei.
În luna decembrie 2007, cu nota contabila nr. 12/31.12.2007 a fost stornată de pe cheltuieli suma de 202.338 lei, reprezentând o parte din sumele înregistrate anterior, respectiv in anul 2006 si 2007.
Întrucât reclamanta nu a prezentat cu ocazia controlului contracte încheiate cu persoanele fizice beneficiare ale veniturilor achitate de S.C. G. C. S.R.L. si nici alte documente din care să rezulte prestarea efectivă a serviciilor, având in vedere prevederile art. 21, alin. 4, lit. m) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct.48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, suma de 67.716 lei(270.054 lei – 202.338 lei) rămasă înregistrată pe cheltuielile de exploatare a fost considerată de organele de inspecție o cheltuială nedeductibilă din punct de vedere fiscal.
Prin urmare în timpul controlului organelor abilitate au stabilit in mod corect un impozit pe profit suplimentar in cuantum de 10.835 lei (67.716 lei x 150/0) pentru care aufost calculate accesorii in cuantum total de 24.083 lei, din care: suma de 22.458 lei reprezintă majorări de întârziere si suma de 1.625 lei reprezintă penalități de întârziere, calculate în baza prevederilor art. 115-116, art. 119-120 și ale art. 120^1 alin. 2 lit. c) din OG nr. 92/2003.
Organele de inspecție au constatat ca unitatea în mod eronat a inclus în cheltuielile directe de exploatare, în contul 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți", suma de 37.541,40 lei.
Având in vedere prevederile art. 24 alin. 1, art. 24 alin. 3 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct. 55 alin. 1 din O.M.F.P. nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, organele de inspecție au concluzionat că, întrucât lucrările în cauză au ca efect modernizarea unor rețele de cabluri, societatea avea obligația considerării cheltuielilor cu acestea drept investiții, cu posibilitatea recuperării din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării, ca atare având în vedere că obiectivele pentru care a fost necesară modernizările nu au fost recepționate, acestea figurând ca și investiții în curs inclusiv în luna septembrie 2009( ultima lună supusă verificării).
Referitor la constatările redate la Cap.III A - Impozit pe profit pct.5 lit. l) și Cap.III B - Taxa pe valoarea adăugata pct.5 lit. f ) din raportul de inspecție
fiscală, se retine că în luna ianuarie 2009 societatea înregistrează pe
cheltuieli de exploatare, suma de 8.403,36 lei în contul 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți", în baza facturii nr. 52/27.12.2008 în valoare de 4.201,68 lei cu TVA aferentă de 798,32 lei emisă de S.C. Transilvania
Consultanță S.R.L și nr. 53/14.01.2009 în valoare de 4.201,68 lei, cu TVA
aferentă de 798,32 lei emisă de ..R.L.
Cheltuiala cu serviciile respective in sumă totală de 8.403 lei a fost considerata de reclamanta in mod eronat deductibila la calculul profitului impozabil deși aceasta nu a prezentat cu ocazia inspecției fiscale în afara contractului încheiat între S.C. G. C. S.R.L. și . alte documente din care să rezulte prestarea efectivă a serviciilor - nefiind Îndeplinite cumulativ condițiile pentru a deduce cheltuielile cu serviciile potrivit prevederilor pct. 48 al Titlului II „ Impozit pe profit" din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, - sumele Înregistrate pe cheltuieli, in cuantum de 8.403 lei, au fost considerate de organele de inspecție ca fiind nedeductibile la calculul profitului impozabil. Cu suma respectiva a fost majorata masa impozabila, in timpul controlului stabilindu-se un impozit pe profit suplimentar în sumă de 1.344 lei (8.403 lei x 16%)), si accesorii aferente în cuantum total de 1.024 lei, din care 822 lei majorări de Întârziere și 202 lei penalități de întârziere.
Întrucât pentru deplasările respective unitatea nu a prezentat cu ocazia controlului vreun ordin de deplasare, și nici nu a făcut dovada că aceste cheltuieli au fost făcute în interesul societății, în scopul realizării de venituri, organele de inspecție au concluzionat ca suma de 45.836 lei este o cheltuiala nedeductibila din punct de vedere fiscal, fiind stabilit un impozit pe profit suplimentar in suma de 7.334 lei, pentru care au fost calculate accesorii in cuantum total de 7.513 lei, din care: 6.413 lei majorări de întârziere/dobânzi si 1.100 lei penalități de întârziere.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, raportat la prevederile art.21 alin.(l) din același act normativ deductibilitatea cheltuielilor este condiționată de efectuarea acestora in scopul realizării de venituri.
Pentru justificarea înregistrărilor pe cheltuieli de exploatare, pentru un număr de două facturi emise de . Bistrița (factura nr._/30.06.2008 și factura nr. 1092/31.07.2008), unitatea a prezentat un număr de 2 înscrisuri întocmite de societate (facturile fiind cuprinse in anexa nr. 27 la raportul de inspecție fiscala), în care sunt nominalizate persoanele fizice, beneficiare ale serviciilor turistice și scopul deplasărilor.
In ceea ce privește taxa pe valoarea adăugata in suma de 6.249 lei (6.305 lei - 56 lei) in speța sunt aplicabile prevederile art. 145, alin. (2), lit. a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, unde se menționează că:„ Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: ... operațiuni taxabile".
Având în vedere faptul că societatea nici la control nici cu ocazia depunerii contestației nu a justificat cu documente ca serviciile respective ar fi destinate utilizării in folosul operațiunilor sale taxabile, apreciem că în mod legal,organele de inspecție fiscală nu au acordat societății drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 6.249 lei, majorările de întârziere aferente în sumă de 5.594 lei și pentru penalitățile de întârziere aferente în sumă de 938 lei.
Relativ la Decizia nr. 247/31.05.2012 emisă de D.G.F.P. M., ca urmarea Rezoluției din 01.11.2011, pronunțată de P. de pe lângă Tribunalul M., în dosarul nr. 729/P/2011, organul de soluționare a reluat procedura administrativă de soluționarea a contestației formulate de S.C. G. C. S.R.L. pentru suma de 54.087 lei, compusă din:9.501 lei reprezentând impozit pe profit;13.055 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 1.425 lei reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit; 12.101 lei reprezentând taxă pe valoarea adăugată; 16.190 lei reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată, 1.815 lei reprezentând penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.
Totodată, pentru neprezentarea la control a documentelor care să justifice stornările efectuate, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 137 alin. 1 lit. a) din același act normativ, în timpul controlului s-a stabilit i în sarcina reclamantei o taxă pe valoarea adăugată suplimentară de plată în cuantum de 7.086 lei, majorări de întârziere aferente în sumă de 11.662 lei si penalități de întârziere in suma de 1.063 lei.
Urmare controalelor Încrucișate efectuate la S.C. TEKADO G. S.R.L. având CUI RO_, cu sediul in loc. B., ., nr. 125C, județul B., la S.C. M. DISTRIBUTION S.R.L. având CUI RO_, cu sediul in loc. București, ., ., la . având CUI_, cu sediul in loc. București, .. 3, ., ., Sector 4 si la . având CUI RO_, cu sediul în loc. București, ., a rezultat că aceste societăți nu au derulat relații comerciale cu S.C. G. C. S.R.L. și nu au emis facturi fiscale către S.C. G. C. SRL.
Fiind vorba de documente (facturi) vizând operațiuni a căror realitate nu a putut fi dovedită, organele de inspecție au considerat ca societatea nu se regăsește în situația unor achiziții de bunuri destinate operațiunilor taxabile, care să dea dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată înscrisă în facturile respective, nefiind îndeplinite astfel condițiile legale stipulate în acest sens la art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, ca atare nu au acordat societății verificate drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugata aferenta achizițiilor in cauza, fapt ce a impus efectuarea corecțiilor aferente, rezultatele concretizându-se in stabilirea unei obligații bugetare suplimentare reprezentând TVA de plata in cuantum de 5.015 lei ( suma de 1.124,08 lei + 1.084,64 lei + 790,02 lei + 1046,35 lei + 808,95 lei + 161,13 lei) și majorări de întârziere aferente în sumă de 4.528 lei si penalități de întârziere in suma de 752 lei. Cuantumul ; acestor accesorii a fost comunicat de către organele de inspecție fiscala prin Referatul cu propunerile de soluționare a contestației nr. 7175/12.10.2011 înregistrat la D.G.F.P. M. sub nr. 46.486/12.10.2011.
Astfel, din analiza documentelor existente la dosarul contestației, se reține ca facturile in care apare ca furnizor . B., . SRL, ., ., . si . ^ CLOTHING SRL, București, si care au fost înregistrate in evidenta contabila a: S.C. G. C. S.R.L nu îndeplinesc calitatea de document justificativ.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.M.F.P. nr. 2.226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicata, coroborate cu prevederile art. 155, alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare apreciem că in mod corect organele de inspecție au considerat că nu sunt deductibile la determinarea profitului impozabil cheltuielile în sumă totală de 22.087 lei înregistrate în baza facturilor care nu pot dobândi calitatea de document justificativ întrucât: nu reflecta operațiuni reale nefiind emise de societățile nominalizate pe acestea la rubrica”Furnizor”, respectiv nu au fost completate cu toate elementele minimale obligatorii prevăzute de lege.
Relativ la taxa pe valoare adăugata arătam ca reclamanta nu a îndeplinit condițiile privind exercitarea dreptului de deducere prevăzute la art. 146, alin.(l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, raportat art. 155 alin. (5) din același act normativ, motiv pentru care solicitam " respingerea acțiunii si in ceea ce privește taxa pe valoarea adăugata stabilită suplimentar la control în sumă totală de 5.015 lei la care au fost calculate majorări de întârziere aferente în sumă de 4.528 lei si penalități de întârziere aferente în suma de 752 lei.
În acest sens este si practica Înaltei Curți de Casație și Justiție Secțiile Unite care prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, a statuat că „taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusa si nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația in care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA”.
A fost depusă la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziei de impunere și la adoptarea deciziei de soluționare a contestației.
În cauză a fost administrată proba cu expertiza în specialitatea consultanță fiscală.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 60/31.08.2011 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice M., în urma inspecției fiscale la societatea reclamantă, s-a stabilit în sarcina acesteia obligația suplimentară de plată a sumei totale de 322.317 lei: impozit pe profit în sumă de 106.274 lei, TVA în cuantum de 39.406 lei și s-au calculat accesorii majorări de întârziere și penalități la fiecare dintre aceste debite principale.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație administrativă, care a fost soluționată prin Decizia nr. 522/2011/31.01.2012, fiind desființată parțial decizia de impunere, pentru suma de 56.492 lei, pentru care s-a dispus reverificarea, a fost respinsă contestația pentru suma totală de 211.454 lei, s-a dispus admiterea acesteia pentru suma de 284 lei și suspendată pentru suma de 54.087 lei.
Ulterior, prin Decizia nr. 247/31.05.2012, Biroul de Soluționare a contestațiilor din cadrul DGFP M. a soluționat contestația și pentru suma de 54.087 lei, fiind respinsă.
În examinarea punctuală a susținerilor din acțiune, se constată mai întâi că sunt invocate vicii de nelegalitate a actelor fiscale, respectiv în ceea ce privește durata inspecției fiscale, că s-a încălcat art. 104 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003 fiind prelungită nejustificat perioada inspecției fiscale.
Referitor la această critică, instanța constată că atât timp cât suspendarea inspecției fiscale se datorează unor verificări încrucișate și obținerii unor date cu privire la partenerii contractuali ai reclamantei, nu a fost depășită perioada de efectuare a controlului fiscal.
Prin art. 104, la alin. 1 și 3 este prevăzut că perioada inspecției este stabilită de organele fiscale și că nu poate fi mai mare de 3 luni, astfel că aceste texte de lege nu au fost încălcate, pentru că perioada de suspendare a controlului nu intră în calculul celor 3 luni reglementate. Împrejurarea că nu s-a reluat inspecția la scurt timp după obținerea unor relații de la alte instituții nu se circumscrie unei sancțiuni prevăzute de acest text de lege, astfel că aceste argumente nu sunt fondate și nu pot duce la admiterea acțiunii și anularea actelor contestate.
Cu privire la nerespectarea art. 105 din Codul de procedură fiscală, instanța constată că reclamanta tinde să acrediteze ideea că nu s-ar fi luat în considerare dreptul său de a le pune la dispoziție toate documentele pentru dovedirea deductibilității unor cheltuieli.
O astfel de apărare trebuie analizată în contextul în care ar trebui dovedită îngrădirea dreptului, dar reclamanta nu probează că a pus la dispoziția inspectorilor fiscali documente care nu au fost luate în considerare sau că nu i s-ar fi permis să depună înscrisuri doveditoare. Fiind cunoscută acțiunea de inspecție, aceasta fiind suspendată pentru o perioadă, apare greu de crezut că reclamanta deținea astfel de acte contabile, că le avea înregistrate în contabilitate și nu i s-a îngăduit prezentarea.
De altfel, exercitarea acestui drept se poate face și în fața instanței, dar reclamanta nu a indicat concret ce acte poate să prezinte pentru a-și proba apărările, deci nici această apărare nu este întemeiată.
În consecință nici unul dintre viciile susținute și analizate nu se constituie în motiv de nelegalitate sau de nulitate a actelor contestate în instanță.
Referitor la fondul cauzei, se constată că reclamanta a invocat ca motiv de netemeinicie a deciziei de impunere faptul că nu au fost luate în considerare documentele de achiziție deținute și că nu s-a efectuat expertiza solicitată pentru operațiunea de înregistrare a imobilului dobândit în contul 303-obiecte de inventar.
Instanța constată că în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare nu sunt trecute distinct și obiectele de inventar, așa cum susține reclamanta, deși în convenția părților este detaliată compunerea imobilului, care este descris amănunțit, însă fără nici o trimitere la astfel de obiecte.
Astfel, nu se poate reține afirmația reclamantei că nu s-au luat în considerare actele de către inspectorii fiscali, fiind relevant conținutul contractului și în consecință este eronată înregistrarea sumei de 200.000 lei în alt cont, inițial în cel aferent materialelor de natura obiectelor de inventar și apoi pe contul de cheltuieli fiind deci nejustificată.
Toate susținerile reclamantei în acest sens sunt contrazise de consemnările din actul de dobândire al imobilului, în care nu sunt defalcate alte cheltuieli, așa cum susține reclamanta că a achiziționat un restaurant cu obiecte de inventar, o astfel de înregistrare în contabilitate putând fi corectă doar în situația în care reieșea din contract că au fost vândute și obiecte de inventar.
De altfel actul care stă la baza înregistrării în contabilitate a acestor obiecte este inventarul efectuat de reclamantă după achiziționarea imobilului, care însă nu ține loc de document de achiziție, așa cum corect s-a interpretat de inspectorii fiscali.
Este incorect din punct de vedere fiscal ca inventarierea bunurilor din imobilul dobândit să se facă prin act unilateral de reclamantă, care apoi să fie înregistrat în contabilitate, atât timp cât nu rezultă din voința părților exprimată prin contractul de vânzare cumpărare nr. 954/25.10.2007, că în prețul acestuia sunt incluse și obiecte de inventar.
Tot la acest punct, se constată că și cheltuielile privind onorariul notarial s-a înregistrat incorect în contul cheltuielilor de exploatare, iar pentru această înregistrare și imputare, contestația administrativă a fost respinsă ca nemotivată și soluția este legală.
De altfel, chiar dacă reclamanta ar fi achiziționat obiectele de inventar în prețul contractului de dobândire a imobilului, având în vedere valoarea acestora de peste 200.000 lei, nu putea fi dedusă ca și cheltuială, deoarece la valori de peste 1.800 lei, din punct de vedere fiscal operează procedura de amortizare
În ce privește punctul 2 din acțiune, reclamanta contestă faptul serviciile înregistrate în contul 628 - cheltuieli cu servicii prestate de terți au fost înlăturate de la cheltuieli deductibile, deși a făcut dovada prestării acestora.
Apărările reclamantei privind faptul că nu a fost în măsură să prezinte contractele încheiate cu persoanele fizice în baza cărora au fost prestate serviciile plătite inspectorilor fiscali, nu este favorabilă acesteia și nu este de natură a determina admiterea acțiunii. Reclamanta putea depune în instanță înscrisuri doveditoare, dar oricum nu se poate lua în considerare că plecarea contabilei a determinat imposibilitatea prezentării actelor, deoarece documentele contabile în mod obligatoriu rămân la societate.
Pentru ca aceste cheltuieli să fi fost admise este necesar ca serviciile să fi fost efectiv prestate și dovedită această împrejurare, dar și probată necesitatea efectuării cheltuielilor, așa cum este prevăzut de pct. 48 din HG nr. 44/2004, ori reclamanta nu a prezentat nici un document justificativ privind prestarea acestora, chiar administratorul societății recunoscând că societatea nu deține documente.
Din aceste considerente nu se poate reține nici principiul invocat de reclamantă, a prevalenței economicului asupra juridicului, pentru că atât inspectorii fiscali, cât și biroul de soluționare a contestațiilor au ținut cont de documentele contabile puse la dispoziție, fiind constatată în mod justificat nevalabilitatea înregistrărilor în lipsa documentelor legale, așa cum s-a reținut anterior.
Prin urmare s-a stabilit în mod legal impozitul suplimentar pe profit în sumele de 10.835 lei și_ lei, la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 1625 lei.
La punctul 3 din acțiune, în discuție și de analizat din punctul de vedere exprimat de reclamantă este corecta încadrare a lucrărilor efectuate de reclamantă la Pensiunea Central, având în vedere că aceasta susține că s-au făcut reparații, iar pârâta că sunt lucrări de modernizare, fiind vorba de modalitatea de înregistrare a cheltuielilor în contabilitate.
Se constată de instanță, că această constatare din decizia de impunere, mai precis legalitatea încadrării lucrărilor la modernizări a fost desființată prin Decizia nr. 522/2012 de biroul de soluționare a contestațiilor și s-a dispus o nouă reverificare, care s-a materializat prin emiterea Deciziei de impunere F MS nr. 244/2012, care nu rezultă că a fost contestată pe cale administrativă.
Instanța nu poate cenzura desființarea administrativă a deciziei de impunere, raportat la criticile aduse de reclamantă, iar în lipsa unei contestații administrative decizia de impunere anterior menționată are caracter definitiv în ce privește constatările fiscale și acțiunea pentru acest punct este neîntemeiată.
Prin urmare nu se poate reține nici un argument adus de reclamantă cu privire la impozitul pe profit stabilit suplimentar în sumă de 15.116 lei și majorările de întârziere și penalitățile calculate, cum sunt nemotivarea corectă a deciziei de impunere sau recunoașterea cheltuielilor, sumele menționate fiind corect impuse.
Referitor la lucrările de investiții la obiectivele stațiilor Filpișu M., B., Băița, Ibănești și Urisiu, înregistrate în contul 628- alte cheltuieli cu serviciile executate de terți, se constată că înregistrarea este eronată ca și cheltuială directă de exploatare, deoarece este vorba de modernizări, care trebuiau evidențiate la cheltuieli amortizabile și totodată că s-a reținut lipsa proceselor verbale de recepție a lucrărilor.
Astfel, în mod justificat au fost încadrate lucrările efectuate în categoria lucrărilor de investiții în derulare și nu sunt deductibile fiscal în mod integral, fiind stabilit corect impozitul pe profit în sumă de 6007 lei și accesoriile aferente de 10.814 lei.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere ca inspectorii fiscali au analizat toate facturile fiscale emise de . și devizele de lucrări, în care s-a menționat că s-a achitat contravaloarea pentru „ modernizare rețea existentă”, deci deducerea cheltuielii nu se face pentru toată suma, cum a procedat reclamanta, ci prin amortizarea investiției potrivit art. 24 alin. 1, alin. 3 lit d din Legea nr. 571/2003 și a pct. 55 alin. 1 din OMFP nr. 1752/2005. Sunt incidente dispozițiile legale care calificată investițiile la mijloacele fixe amortizabile redate în cuprinsul art. 24 alin. 3 lit. d din Codul Fiscal, deci contrar afirmațiilor reclamantei, acestea nu se încadrează la lucrări cu reparațiile, fiind vorba de lucrări pentru îmbunătățirea parametrilor de receptare și difuzare a programelor de televiziune prin fibră optică.
În consecință, nici pentru acest punct din acțiune nu sunt întemeiate susținerile reclamantei pentru că nu se discută legalitatea și realitatea operațiunilor înregistrate raportat la documentele prezentate, ci modul de înregistrare a acestora și de deducere a cheltuielilor din punct de vedere fiscal și este de respins acțiunea.
În ceea ce privește serviciile achitate către . și aprecierea că nu este deductibilă suma de 8403 lei, se impută reclamantei de organele fiscale realitatea și necesitatea acestei cheltuieli.
Reclamanta se prevalează pentru a beneficia de deducere, de contractul încheiat la data de 01.12.2008 și de facturile emise, susținând că acestea fac dovada raporturilor comerciale și a executării operațiunilor consemnate. Nici în această situație nu este dovedită îndeplinirea condiției ca prestarea serviciilor să fie necesară în scopul desfășurării activității proprii, dar nici pe cea a prestării efective a serviciilor, condiții impuse de art. 21 alin. 4 lit. m din Codul Fiscal.
Astfel, nici contractul încheiat nici facturile emise și achitate de reclamantă nu probează că . în urma prestării serviciilor a întocmit o documentație sau a prezentat concluziilor activității derulate pentru a fi justificată plata. Reclamanta nu a dovedit nici în instanță realitatea serviciilor de consultanță, mai precis că au fost identificați clienți pentru activitatea reclamantei pentru montarea sistemului de cablu fibră optică.
Deci, se constată că este corect imputată suma de 1344 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar și 1021 lei cu titlu de accesorii la această sumă, fiind justificat și refuzul deducerii TVA pentru această operațiune de incidența art. 145 alin. 2 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Prin punctul 6 din acțiune, reclamanta contestă prin prisma prevalenței economicului asupra juridicului și invocând respectarea art. 6 din Legea nr. 82/1991 a impunerilor privind impozitul pe profit suplimentar, TVA și accesoriilor la acestea pentru decontarea serviciilor de cazare.
Instanța constată că, deși se susține că acestea s-au efectuat atât în scop turistic cât și pentru realizarea unor venituri impozabile nu a prezentat inspectorilor fiscali și nici nu a depus la dosar ordine de deplasare lipsind și o probă privind efectuarea deplasării în interesul societății. De altfel, reclamanta doar afirmă că organul de control a interpretat eronat că nu sunt documente justificative, fără a arăta concret care sunt acestea și că au fost puse la dispoziția inspectorilor, dar nici nu au fost prezentate instanței.
Cu privire la pct. 7 din acțiune legat de lipsa din gestiune de mărfuri în valoare de 44.940,42 lei și impunerea sumei de 7.175 lei cu titlu de TVA, apărările reclamantei sunt nefondate deoarece stabilirea sumei are la bază compararea stocului faptic cu cel scriptic, operațiune realizată cu ocazia inspecției fiscale și față de aceste constatări nu se aduc argumente care să combată cu eficiență actul de impunere.
Citarea art. 128 alin. 8 lit. b din Codul fiscal și a altor texte de lege nu dovedește că marfă lipsă din gestiune este dată de bunuri degradate calitativ, nefiind administrată nici o probă în favoarea acestei susțineri.
De altfel, este de observat că și această constatare este desființată prin Decizia nr. 522/2012 de soluționare a contestației administrativă, că suma a fost stabilită ulterior prin decizia de impunere nr. 244/20.03.2012, iar reclamanta nu a dovedit contestarea acesteia la organul fiscal.
În ceea ce privește tranzacțiile cu furnizori din țară și impunerea sumei totale de 17.020 lei, cu titlu de impozit pe profit, TVA și accesorii la acestea, se constată că la baza impunerii a stat controlul încrucișat, fiind verificați 6 parteneri contractuali.
Astfel a rezultat că societățile verificate ., ., SC M. Distribution SRL și . nu au derulat relații comerciale cu reclamanta și nu au emis facturi fiscale către aceasta. Pentru că aceste nu sunt emise de societățile care sunt menționate în facturi, nu îndeplinesc calitatea de document justificativ și operațiunile consemnate nu pot fi avute în vedere la deducerea cheltuielilor sau a TVA.
Deși este contestată în întregime impunerea, nici în acțiune reclamanta nu aduce argumente convingătoare în legătură cu aceste operațiuni comerciale și pentru a dovedi valabilitatea lor, contrar constatărilor că aceste societăți nu au emis facturile analizate în mod detaliat de inspectorii fiscali și de biroul de soluționare a contestațiilor.
Raporturile comerciale cu . și . Clothing SRL au fost apreciate ca nereale, deoarece acestea nu au depus declarații și deconturi TVA( prima societate), iar cea de-a doua nu are sediu, fiind expirat, nu are nici un reprezentant și nu a depus situații financiare, fiind declarată inactivă, astfel că tranzacțiile nu se pot bucura de caracter real.
Toate argumentele aduse de reclamantă prin acțiune cu privire la aceste operațiuni, sunt contrazise de recunoașterea faptelor de către administratorul societății reclamante, recunoaștere făcută în dosarul de urmărire penală, așa cum s-a reținut prin rezoluția din dosarul nr. 729/P/2011 și s-a consemnat în Decizia nr. 247/2012 la fila 45 din dosar.
Este adevărat că s-ar putea reține o culpă a societăților respective, însă caracterul fictiv al tranzacțiilor se reflectă în obligațiile fiscale ale reclamantei cât timp nu se poate reține și dovedi realitatea operațiunilor consemnate în acte de societăți fără sediu, sau de societăți care nu este probat că au emis facturile respective.
În această situație, reclamanta este cea care trebuia să dovedească realitatea tranzacțiilor, dar pentru că nu a făcut o astfel de probă, documentele nu îi dau dreptul de deducere, fiind aplicabil art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003 este corectă întregirea impozitului pe profit cu suma de 22.086 și impunerea impozitului pe profit suplimentar, precum și calcularea accesoriilor.
În consecință nu este fondată acțiunea nici conform argumentelor de la pct. 8, instanța neavând motive pentru a reține realitatea operațiunilor menționate.
Constatările referitoare la stornarea nelegală a veniturilor în sumă de 37.294,06 lei și TVA aferent de 7085,88 lei, combătută la pct. 9 din acțiune susține reclamanta că s-a dispus prin decizia de impunere fără o motivare pe bază de probe sau constatări personale.
Se constată că sunt neîntemeiate aceste afirmații, pentru că atât în decizia de impunere nr. 60/2011, cât și prin decizia de soluționarea a contestației împotriva acesteia, nr. 247/2012 s-a reținut și consemnat că reclamanta nu a dovedit cu documente necesitatea operațiunii de stornare pentru diminuarea bazei impozabile pentru impozitul pe profit.
Orice înregistrare în contabilitate, în cazul dat stornare, presupune existența de documente justificative, potrivit art. 6 din Legea nr. 81/1991. Susținerile reclamantei sunt doar teoretice, pentru că deși afirmă că nu s-au luat în considerare acte, aceasta nu le-a prezentat nici în procedura de soluționare a contestației administrative, nici în instanță, astfel că și pentru acest punct acțiunea nu este întemeiată.
Instanța va înlătura concluziile din raportul de expertiză efectuat în cauză, deoarece deși expertul admite că o parte dintre obligațiile stabilite în sarcina reclamantei sunt nejustificate, la lucrare nu s-au atașat documente care să nu fi fost avute în vedere de inspectorii fiscali și nici nu s-a afirmat că ar fi fost avute în vedere alte acte, care oricum trebuiau prezentate la control.
Astfel, pentru răspunsul la obiectivul nr. 1, anterior instanța a avut în vedere că nu poate fi primit ca document justificativ inventarul întocmit unilateral de reclamantă pentru obiectele de inventar, acesta fiind singurul argument al expertului pentru înregistrarea acestora.
Chiar dacă răspunzând la obiectivul 4, se afirmă că a existat un contract încheiat de reclamantă cu . pentru abonamente având ca obiect televiziunea prin cablu, se constată că acesta nu a fost prezentat la inspecție și nici depus în instanță, deci nu este probată prestarea serviciilor și finalitatea contractului cu ..
Întrucât concluziile expertului sunt sumare și generale, fără argumente care să convingă instanța de temeinicia acțiunii, această probă nu prezintă concludentă și nu poate avea ca efect admiterea acțiunii.
Văzând criticile aduse actelor contestate și că sunt neîntemeiate, urmează ca în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 218 Cod procedură fiscală să se dispună pentru toate considerentele prezentate, respingerea acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . cu sediul în Reghin, ., județul M., înmatriculată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J_, reprezentată prin d-nul G. D.-G., în contradictoriu cu pârâta DGFP M. – succesoare fiind DGRFP B. cu sediul în B., .. 7, județul B., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04.02.2014.
Președinte, M. R. | ||
Grefier, A. B. Fiind plecată în concediu de odihnă semnează, P. grefier C. S. |
Red.-M.R.
Tehnored.-S.E.I.-4 exemplare/08.07.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3189/2014. Tribunalul... | Despăgubire. Sentința nr. 1545/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
