Anulare act administrativ. Sentința nr. 3189/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 3189/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 3918/102/2010

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ (Număr în format vechi 7294/2010)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 3189/2014

Ședința publică de la 19 Decembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte A. M. A.

Grefier E. S. I.

Pe rol fiind constatarea din oficiu a perimării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. I. E., în contradictoriu cu pârâtul P. COMUNEI NEAUA, având ca obiect anulare act administrativ + suspendare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Se constată că prezenta cauză a fost repusă pe rol pentru a se verifica dacă sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă privind sancțiunea perimării.

De asemenea, se constată listat din programul Ecris fișa dosarului nr._ * al Tribunalului M..

Instanța din oficiu invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 octombrie 2010 sub nr ._ reclamanta C. I. E. a chemat în judecată pârâtul P. COMUNEI NEAUA, solicitând:

- suspendarea dispoziției atacate, până la soluționarea pe fond a prezentei cauze;

- admiterea contestației, anularea dispoziției atacate și obligarea pârâtului să-i restituie sumele reținute din salariul de bază lunar, în baza dispoziției atacate.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 28 septembrie 2011 (fila 114) instanța a dispus suspendarea judecării prezentei cauze, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea irevocabilă a cauzei care face obiectul dosarului nr._ * al Tribunalului M..

Din înscrisurile depuse rezultă că dosarul nr._ * al Tribunalului M. a fost soluționat irevocabil la data de 22 octombrie 2013, prin sentința nr. 2287/2013, rămasă irevocabilă prin neapelare.

Conform art. 250 alin. 1 Cod procedură civilă, cursul perimării a fost suspendat până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate în cauza care a determinat suspendarea (dosarul nr._ * al Tribunalului M.) și deci a început să curgă după această dată, când părțile aveau posibilitatea de a solicita repunerea pe rol a cauzei. Se constată că de la această dată a trecut mai mult de un an, timp în care cauza a rămas în nelucrare.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an din vina părții, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se constată și din oficiu.

Față de cele arătate, instanța constata perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. I. E. în contradictoriu cu pârâtul P. COMUNEI NEAUA.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. I. E. cu domiciliul în ., județul M., în contradictoriu cu pârâtul P. COMUNEI NEAUA cu sediul în Neaua, Principală, nr. 15, județul M. .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, azi 19 decembrie 2014.

Președinte,

A. M. A.

Grefier,

E. S. I.

Red.A.M.A.

Tehnored.-S.E.I.-4 exemplare/05.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 3189/2014. Tribunalul MUREŞ