Anulare act administrativ. Sentința nr. 2530/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 2530/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 5666/102/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ (Număr în format vechi 7194/2012)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

SENTINȚA nr. 2530/2014

Ședința publică din data de 10 octombrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte C. D. A.

Grefier C. R. L.

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta A.. N.. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORULUI - CRPC/CJPC M., având ca obiect anulare act administrativ.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 26 septembrie 2014, apoi pentru data de 3 octombrie 2014,iar apoi pentru data de 10 octombrie 2014, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA:

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.07.2012, reclamanta S.C. R. & R. S.A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – CRPC REGIUNEA CENTRU – CJPC M., anularea răspunsului nr. 1263/18.06.2012 prin care s-a soluționat plângerea prealabilă, precum și anularea măsurii dispuse la punctul k) din procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 14.05.2012, privind anularea facturilor emise de reclamantă în perioada martie – iunie 2011 către numitul U. C..

În motivarea cererii, se arată că în urma controlului efectuat de comisarii din cadrul pârâtului, reclamanta a fost sancționată în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. 7 din OG 21/1992, pentru încălcarea prevederilor art. 51 alin. 7 din OG 21/1992, cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 14.05.2012.

Reclamanta mai arată că la capitolul “ măsuri propuse/dispuse în conformitate cu prevederile legale“, agenții constatatori au dispus anularea facturilor emise către numitul U. C., în perioada martie – iunie 2011, în vederea încheierii contractului de racordare la cablu TV R. & R..

Se arată că această măsură este netemeinică și nelegală, având în vedere că prin contractul de vânzare cumpărare care a avut ca obiect vânzarea și transferarea dreptului de proprietate de către .. către S.C. R. & R. S.A., asupra fondului de comerț afectat activității de servicii CATV din zona în care se află și domiciliul numitului U. C., s-a stabilit că începând cu data de 01.02.2011 serviciile de CATV vor fi furnizate de către societatea reclamantă, astfel că plata serviciilor care au fost furnizate s-a efectuat începând cu data de 01.02.2011 către aceasta.

În acest context, reclamanta arată că a furnizat servicii de CATV și drept urmare a emis numitului U. C. facturile aferente serviciilor furnizate în lunile martie – iunie 2011, facturi care nu au fost achitate, astfel că a fost întreruptă furnizarea serviciilor către acest client.

Reclamanta arată că acest client s-a adresat pârâtei, care au demarat controlul de pe urma căruia au încheiat procesul verbal de contravenție mai sus indicat.

Totodată, reclamanta mai precizează că măsura contestată este nelegală, având în vedere că societatea deși i-a comunicat numitului U. C. că se poate prezenta în orice casierie a societății în vederea încheierii unui contract de furnizare de servicii, acesta nu s-a prezentat nici până în prezent.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004.

În întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii și menținerea măsurii dispuse prin procesul verbal de contravenție precum și a adresei privind răspunsul la plângerea prealabilă.

În motivarea întâmpinării, pârâta arată că măsura dispusă este legală și temeinică, contrar celor susținute de reclamantă, reclamația fiind concluzionată ca întemeiată în condițiile în care nu exista încheiat contract între consumator și societatea reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta contestă măsura dispusă de pârâtă prin procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._/14.05.2012, respectiv aceea privind anularea facturilor emise către U. C. în perioada martie – iunie 2011, și încheierea contractului începând cu data de 10.03.2012, pe considerentul că se cerea nejustificat plata unor servicii aferente acestei perioade.

Reclamanta a formulat plângere prealabilă, soluționată de pârâtă prin adresa răspuns nr. 1263/18.06.2012, prin care a pârâta a menținut măsura dispusă.

Instanța reține că măsura dispusă este legală și temeinică în condițiile în care reclamanta pretinde numitului U. C., persoana a cărei reclamație a fost găsită fondată de către pârâtă, să plătească contravaloarea facturilor aferente perioadei martie – iunie 2011, în ciuda faptului că între părți nu a fost încheiat un contract de prestări servicii, semnat de cele două părți, neputând fi vorba despre o cesiune a contractului de prestări servicii odată cu vânzarea cumpărarea perfectată între reclamantă și .., având în vedere că potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat între aceste două societăți, s-a transferat doar dreptul de proprietate de la vânzător la cumpărător asupra activelor și fondului de comerț iar fondul de comerț include printre altele și clientela. Însă, potrivit art. 2 alin. 2 din contract, părțile au convenit, în ceea ce privește determinarea prețului final, că în conformitate cu litera g, cuantificarea numărului total de abonați care vor fi luați în calcul pentru determinarea prețului final se va face exclusiv pentru fiecare dintre abonații care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: (…) ii) „abonatul a încheiat un contract valabil cu societatea cumpărătoare și este conectat la rețelele cumpărătorului”.

Așadar, instanța apreciază că nu este în discuție o cesiune a contractului, fiind necesară perfectarea unui alt contract, semnat de ambele părți contractante.

Prin materialul probatoriu administrat în cauză, reclamanta nu a făcut dovada unei stări de fapt contrarii, motiv pentru care, instanța apreciază că înscrisurile anterior amintite sunt de natură a întări prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal contestat, în ceea ce privește măsura contestată, care a fost întocmit cu respectarea întocmai a prevederilor legale incidente.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul textelor de lege la care a făcut referire, instanța apreciind temeinică și legală măsura dispusă de organul de control, va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A., cu sediul procesual ales în Tg. M., ., nr. 71, jud. M., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – CRPC REGIUNEA CENTRU – CJPC M., cu sediul în Tg. M., ., jud. M..

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.10.2014.

Președinte, Grefier,

D. A. C. R. L. C.

red./thred.. D.A.C.

02.03.2015 – 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 2530/2014. Tribunalul MUREŞ