Anulare act administrativ. Sentința nr. 1933/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1933/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 7717/102/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ (Număr în format vechi 9962/2012)
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr.2991
SENTINȚA NR. 1933/2014
Ședința publică din data de 19 mai 2014
Instanța constituită din:
Președinte: C. D. A.
Grefier: C. R. L.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții M. TARGU M. și C. L. AL MUNICIPIULUI TARGU M., având ca obiect anulare act administrativ.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 aprilie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 5 mai 2014, apoi pentru data de 12 mai 2014, iar apoi pentru data de 19 mai 2014, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.10.2012 sub nr._, reclamanta .., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. TG. M., anularea Dispozitiei nr. 1308/27.04.2012, precum si anularea in parte a Deciziei de impunere nr. 3474/23.02.2012, in ceea ce priveste „taxa aviz” in cuantum de 3.000 lei, aplicata asupra jocurilor de noroc, emise de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
In susbsidiar, reclamanta a solicitat anularea in parte a actelor mai sus mentionate, in ceea ce priveste taxarea superioara cuantumului legal de 69 lei, prevazut de art. 268 din Codul fiscal, respectiv cu reducerea ei de la suma de 3.000 lei, la suma de 69 lei sau obligarea paratului sa emita o noua decizie de impunere pentru o taxa aviz aferenta anului 2012 de maxim 69 lei/locatie.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pentru un aviz de functionare a unui punct de lucru al societatii, in care desfasura activitate de jocuri de noroc – cod CAEN 9200, paratul a emis decizia de impunere pe anul 2012, stabilind in sarcina sa o suma de 3.000 lei, cu titlu de taxa aviz jocuri de noroc, invocand in drept Codul fiscal, Codul de procedura fiscala si o . hotarari ale Consiliului L. Tg. M., printre care si HCL nr. 385/2011.
Reclamanta a invocat exceptia de nelegalitate a Hotararii Consiliului L. al Municipiului Tg. M. nr. 385/30.11.2011, in ceea ce privește taxarea eliberării avizelor de funcționare si a autorizațiilor prevăzute in Anexa 1 punctul 2, care vizează jocurile de noroc, respectiv exploatarea mașinilor electronice cu câștiguri, susținând că în cazul reclamantei, această taxă, a fost introdusă prin HCLM Tg. M. nr. 230/2008, modificată prin HCLM nr. 102/2009, și perpetuată prin HCLM nr. 454/2009, nr. 409/2010 și nr. 385/2011, hotărâri prin care au fost instituite separat și taxele pentru activitățile de alimentație publică avute în vedere de art. 268 alin. 5 din OG nr. 92/2003, astfel încât o confuzie este exclusă.
În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanta mai arată că situațiile de taxare descrise, au în vedere autorizarea locală a activităților de jocuri de noroc, respectiv a exploatării mașinilor electronice/mecanice, cu câștiguri, care se încadrează din punctul de vedere al CAEN, în aceeași activitate de jocuri de noroc – 9200 ( sub forma “avizelor de funcționare pentru structurile de vânzare” care este un subterfugiu ).
Se mai arată că, analizând conținutul art. 268 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, indicat ca bază legală a HCLM Tg. M. nr. 409/2010, nu se sesizează nici un indiciu de legalitate a taxărilor în litigiu, nici din punct de vedere al competențelor consiliilor locale și nici din punct de vedere al cuantumului taxelor.
Reclamanta mai susține că potrivit prevederilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 21/1996, sunt interzise orice acțiuni ale administrației publice locale, având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, în special luarea unor decizii care limitează libertatea comerțului ce se exercită cu respectarea reglementărilor legale, precum și stabilirea unor condiții discriminatorii pentru activitatea agenților economici.
În concluzie, reclamanta arată că, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 5 din Codul fiscal, este posibilă taxarea pentru “eliberarea autorizațiilor pentru a desfășura o activitate economică”, dar nu pentru avizarea structurilor de vânzare.
Reclamanta a solicitat extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului L. al Municipiului Tg. M., ca emitent al hotărârii cu privire la care a fost invocată excepția de nelegalitate.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 554/2004 și cele ale Legii nr. 215/2001, OUG 77/2009, HG 870/2009, art. 268 și următoarele din Codul fiscal, OUG 99/2000, Legea nr. 21/1996, Legea nr. 31/1996.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca nefondată, arătând că împotriva hotărârii de consiliu local cu privire la care se invocă excepția de nelegalitate, s-a formulat de către reclamantă, împreună cu alți reclamanți, o cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea acesteia, fiind pronunțată Sentința nr. 182/21.01.2013 a Tribunalului M..
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei de impunere și a deciziei date în soluționarea contestației formulate împotriva acesteia, pârâtul arată că este de competența consiliului local stabilirea unor taxe de natura celei care a fost stabilită prin actele administrative a căror suspendare se solicită, respectiv taxa pentru eliberarea avizului de funcționare pentru desfășurarea activității de noroc, hotărârea consiliului local fiind un act administrativ de autoritate, a cărui executare este obligatorie.
Pârâtul mai arată că Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu prevederile OUG nr. 77/2009, emite licență pentru organizarea jocurilor de noroc, prin care autorizează activitatea economică reprezentată de jocurile de noroc, iar M. Tg. M. autorizează locul de desfășurare, structura de vânzare, însăși locația unde agentul economic desfășoară activitatea de jocuri de noroc.
Pârâtul a mai invocat, oral în fața instanței la termenul de judecată din data de 04.11.2013, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Tg. M., în motivarea căreia a arătat că autoritatea deliberativă este C. L. al Municipiului Tg. M..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar actele atacate precum și înscrisurile care au stat la baza emiterii acestora.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta .. împreună alte două societăți comerciale, înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, acestea au solicitat anularea Hotărârii Consiliului L. al Municipiului Tg. M., iar prin Sentința nr. 182/21.01.2013 a Tribunalului M., irevocabilă prin Decizia nr. 8956/R/19.12.2013 a Curții de Apel Tg. M., a fost anulat pct. 2 din HCLM nr. 385/30.11.2011, cu privire la care a fost invocată în prezenta cauză excepția de nelegalitate. Așadar, este inadmisibil a invoca excepția de nelegalitate cu privire la un act administrativ a cărei legalitate a fost cercetată ca urmare a unei acțiuni promovate pe cale directă de către aceeași parte.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Tg. M., pe considerentul că autoritatea deliberative este C. L. al Municipiului Tg. M., instanța o apreciază neîntemeiată, având în vedere că, în materia contenciosului administrativ, autoritatea publică are calitate procesuală pasivă în măsura în care deține capacitate de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a exercita prerogative de putere publică, prin emiterea de acte administrative, în procesul de organizare a legii și de executare în concret a legii, nefiind relevant dacă această autoritate este sau nu cea deliberativă.
În ceea ce privește fondul, analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată, pentru considerentele expuse în continuare:
Prin Decizia de impunere nr. 3474/23.02.2012 emisă de M. Tg. M., au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale datorate bugetului local, în cuantum de 3.000 lei, reprezentând taxă pentru eliberarea avizului de funcționare pentru structuri de vânzare în care se desfășoară exclusiv activitatea de jocuri de noroc, precum și viza anuală a acestora, stabilită prin pct. 2 din Anexa 1 la HCL Tg. M. nr. 385/30.11.2011.
Acest punct 2 din HCLM Tg. M. nr. 385/30.11.2011, a fost anulat prin Decizia nr. 8956/R/19.12.2013 a Curții de Apel Tg. M., irevocabilă, însă efectele erga omnes se produc doar pentru viitor, aspect ce rezultă fără putință de tăgadă din prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004.
Ca atare, “dispariția” efectelor juridice ale actului administrativ se localizează în timp, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care actul respectiv a fost anulat. Prin urmare, raporturile juridice și efectele juridice produse de actul administrativ în perioada executării acestuia, până la data anulării irevocabile, rămân în ființă și produc efecte juridice întocmai ca o dispoziție legală ce ulterior este abrogată de legiuitor.
În ceea ce privește cererea reclamantei privind anularea dispoziției nr. 1308/27.04.2012, emisă de pârâtul M. Tg. M. în soluționarea contestației administrative formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 3474/23.02.2012, în ceea ce privește „taxa aviz joc noroc proprietar – cumulat” în cuantum de 3.000 lei, instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta contestă decizia doar în ceea ce privește suma de 3.000 lei reprezentând „taxa aviz joc noroc proprietar – cumulat”, ce apare la poziția nr. 6 în decizia de impunere, unde se menționează că obligația fiscală stabilită pe anul 2012, datorată cu acest titlu, este de 3.065 lei.
Astfel, cu privire la această taxa, în cunatumul contestat de reclamantă, instant reține că, comparând anexa 1 la HCLM nr. 385/30.11.2011, cu sumele cuprinse în decizia de impunere contestată, rezultă că baza de impunere nu este clar determinată.
Mai precis, în decizia de impunere nu se indică pu8nctul din anexa la HCLM NR. 385/30.11.2011 care stă la baza stabilirii obligațiilor fiscale, neputându-se stabili și analiza dacă pentru punctele de lucru avute în vedere la stabilirea taxelor locale, sunt incidente sau nu prevederile art. 286 alin. 5 din Codul fiscal, cu atât mai mult cu cât din susținerile reclamantei, necontestate de către pârât, rezultă că societatea desfășoară activități secundare clasificate în codul CAEN la nr. 5630 – baruri și alte activități de servire a băuturilor.
Ca atare, lipsa acestor elemente, face imposibilă determinarea obiectului creanței fiscale, decizia de impunere fiind lovită astfel de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 46 coroborat cu art. 43 alin. 2 litera d din OG 92/2003.
Având în vedere considerentele excpuse, în temeiul textelor de lege la care a făcut referire, instanța, apreciind nelegală atât dispoziția cât și decizia de impunere atacată, urmează a dispune anularea Dispoziției nr. 1308/27.04.2012 emisă de pârâtul M. Tg. M., precum și anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 3474/23.02.2012, în ceea ce privește „taxa aviz joc noroc” în cuantum de 3.000 lei
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, pârâții vor fi obligați să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.
Cu toate că onorariul avocațial achitat de către reclamant este în cuantum de 1.000 lei, astfel cum rezultă din copia chitanței depuse la dosar, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța va micșora la suma de 500 lei onorariul avocatului reclamantei, apreciind că acesta este nepotrivit de mare față de complexitatea pricinii și față de valoarea pretențiilor.
Instanța reține că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid si exigibil.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a anexei 1 pct. 2 din Hotărârea Consiliului L. al Municipiului Tg. M. nr. 385/30.11.2011, și în consecință:
Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a anexei 1 pct. 2 din Hotărârea Consiliului L. al Municipiului Tg. M. nr. 385/30.11.2011
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Tg. M..
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta .., cu sediul ales în Tg. M., ., ., în contradictoriu cu pârâții M. TG. M. și C. L. AL MUNICIPIULUI TG. M., ambii cu sediul în Tg. M., Piața Victoriei, nr. 3, jud. M., și în consecință:
Anulează Dispoziția nr. 1308/27.04.2012 emisă de pârâtul M. Tg. M..
Anulează în parte Decizia de impunere nr. 3474/23.02.2012, în ceea ce privește „taxa aviz” în cuantum de 3.000 lei
Obligă pârâții să plătească în solidar reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19.05.2014.
Președinte, Grefier,
C. D. A. C. R. L.
Red. C.D.A./13.11.2014
Listat C.R.L./ 14.11.2014 /5 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1325/2014. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2069/2014. Tribunalul... → |
|---|
