Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 55/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 55/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 1600/289/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ (Număr în format vechi_/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 55/2014
Ședința publică de la 04 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte D. C.
Judecător R. - M. S.
Judecător R. I. T.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta F. C., cu domiciliul în R., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1301 din 18.10.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14 ianuarie 2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 21 ianuarie 2014, 28 ianuarie 2014, iar ulterior pentru data de azi, 04 februarie 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
- OBIECTUL RECURSULUI.
Prin sentința civilă nr.1301 pronunțată de Judecătoria R., s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta F. C., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 04.05.2012 de intimatul P. R. – Poliția locală.
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
In consecință, procedând la verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal contravențional potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 și constatând că acesta este legal și temeinic întocmit, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentă și va menține proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor atacat ca fiind legal și temeinic întocmit.
- CEREREA DE RECURS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul F. C..
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
Cererea de recurs este ilizibilă, totuși la data de 13.01.2013 s-au depus concluzii scrise prin care a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece procesul verbal este încheiat în mod abuziv, pe baza unor declarații date de ceilalți coproprietari.
Recurentul a mai precizat că terenul este în indiviziune, nu s-a făcut partajul și merge foarte rar la R.. Totodată recurentul a arătat că gunoiul nu se afla pe domeniul public ci pe cel privat, situație în care impunea ca toți proprietarii să contribuie la deratizarea spațiului.
În subsidiar, recurentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, motivat de faptul că sancțiunea pecuniară este prea mare față de gradul de pericol social al faptei.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate și nici nu există motive de ordine publica ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs potrivit art. 306 alin. 2.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul verbal de contravenție atacat, petentul a fost sancționată contravențional deoarece în data de 04 mai 2012 nu a curățat partea de gradină a imobilului pe care îl deține pe ., R., provocând indignarea și supărarea vecinilor și dăunând salubrității și esteticii orașului.
Fapta comisă de petentă reprezintă contravenție potrivit dispozițiilor art. 1 din HCL 15/1992 iar petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Hotărârea Consiliului Local R. locuitorii municipiului au obligația de a asigura curățenia și buna gospodărire a imobilelor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea, a zonelor aferente acestora, precum și a gardurilor, porților și fațadelor clădirilor pe care le folosesc cu orice titlu (proprietari, administratori, chiriași, etc). (3) Curțile și terenurile virane din localitate trebuie menținute în stare permanentă de curățenie, fiind interzisă depozitarea sau aruncarea oricăror materiale, deșeuri, reziduuri sau gunoaie, care, prin prezența lor ar dăuna salubrității și esteticii municipiului R..
In ceea ce privește apărările bazate pe faptul că recurentul nu locuiește în R. de trei ani și faptul că terenul este în indiviziune, instanța reține că potrivit textului de lege enunțat mai sus, obligația aparține locuitorilor municipiului și nu numai proprietarilor, astfel că pentru existența contravenției este irelevant faptul că recurentul nu este proprietar exclusiv al imobilului.
În ceea ce privește locuința efectivă a recurentului, tribunalul reține că petentul personal a indicat ca reședință imobilul situat în . din R., același imobil care face obiectul contravenției.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont că petentul nu a contestat situația de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
De asemenea, fapta mai este dovedită prin raportul întocmit de poliția locală la 4.05.2012, de declarația martorului audiat și de plângerile vecinilor
2. Analiza motivelor de nelegalitate invocate.
În recurs nu s-au invocat motive de nelegalitate.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Clemența instanței nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Față de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta F. C. (cu domiciliul în R., ., jud. M.), împotriva sentinței civile nr. 1301/ 18.10.2012 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 04 februarie 2014
Președinte, D. C. | Judecător, R. - M. S. | Judecător, R. I. T. |
Grefier, L. H. |
Red.R-I.T
Tehnored.S.C.G./24.04.2014/2 ex.
Jud.fond: I. D.T.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1375/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 815/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
