Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 134/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 15133/320/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ (Număr în format vechi_/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.134
Ședința publică din 04 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. R.
JUDECĂTOR: I. O.
JUDECĂTOR: A.-M. A.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta . SRL, împotriva sentinței civile nr.7185 din data de 12.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 25 februarie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr. 7185 din 12 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr._ instanța a admis excepția tardivității plângerii contravenționale invocată din oficiu și a respins ca tardiv formulată plângerea contravențională depusă de petenta S.C. I. ..L. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că petenta nu a depus la dosar plicul cu care i-a fost comunicat procesul-verbal de contravenție, deși, potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei în dovedirea promovării în termen a plângerii contravenționale îi revine acesteia.
De asemenea, instanța a reținut că petentei i s-a comunicat procesul-verbal contestat la data de 19.10.2011, așa cum rezultă din borderoul depus la dosar de către intimat (f. 38), iar petenta a formulat prezenta plângere la data de 05.12.2011, conform datei imprimată la înregistrarea acesteia pe rolul instanței (f. 1), deci după expirarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs în termen legal recurenta petentă . SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, constatarea nulității procesului-verbal și exonerarea sa de la plata sancțiunilor aplicate, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea recursului petentul a arătat, în esență, că este greșită soluția de admitere a excepției tardivității, invocând faptul că procesul-verbal atacat a fost comunicat unei persoane străine de societate, care nu avea calitatea de angajat ori de colaborator și care locuia la o adresă învecinată cu sediul societății.
A arătat că nu a fost respectată procedura de comunicare a procesului-verbal prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, arătând că nu a fost comunicat procesul-verbal prin poștă cu aviz de primire și că nu s-a făcut nici dovada afișării, procedură de comunicare subsidiară comunicării prin poștă.
Recurenta a arătat de asemenea că nu au fost respectate nici prevederile art. 89-92 din Codul de procedură privind comunicarea actelor de procedură.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea hotărârii primei instanțe prin raportare atât la motivele de recurs invocate cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul formulat este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Petenta . SRL a fost sancționată prin procesul-verbal . nr._ din 15.09.2011, întocmit de I. M..
Prin plângerea formulată, petenta a invocat neregularitatea comunicării procesului-verbal, arătând că acesta a fost comunicat unui alt destinatar, la adresa respectivă existând două corpuri de clădire în care locuiesc încă alte 7 persoane, fizice și juridice.
În fața instanței de fond, pentru a face dovada comunicării procesului-verbal, intimatul I. M. a depus o copie a borderoului nr. 70/18.10.2011, prin care a susținut că a fost expediat procesul-verbal petentei. Cu privire la confirmarea de primire, s-a arătat că aceasta a aceasta a fost trimisă în original Primăriei Tg. M., în vederea executării amenzii (f.37, 38).
În recurs, instanța a efectuat demersuri pentru depunerea la dosar a confirmării de primire a procesului-verbal, Municipiul Târgu M. comunicând prin adresa din 03.02.2014 că nu poate da curs cererii întrucât societatea recurentă nu figurează în evidențe ca având înregistrate amenzi contravenționale.
Conform prevederilor art. 27 din OG nr. 2/2001, „comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.
Tribunalul apreciază că nu poate fi luată în considerare, ca dată a comunicării, data expedierii procesului-verbal conform borderoului depus, prin aplicarea prin analogie a prevederilor art. 104 Cod procedură civilă, având în vedere că OG nr. 2/2001 cuprinde dispoziții speciale referitoare la comunicarea procesului-verbal, iar codul de procedură civilă se aplică doar în completare. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin decizia nr. 10/2013, pronunțată într-un recurs în interesul legii, că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea, dacă persoana sancționată nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea actului, căci simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din OG nr. 2/2001.
Întrucât obligația comunicării procesului-verbal revine agentului constatator, intimatului îi revenea sarcina probei cu privire la îndeplinirea acestei obligații conform dispozițiilor legale, cu atât mai mult cu cât petenta a invocat chiar prin plângere neregularitatea comunicării actului.
Față de cele expuse, nefăcându-se dovada comunicării procesului-verbal cu respectarea dispozițiilor legale și neputându-se stabili astfel data la care actul atacat a ajuns la cunoștința petentei, plângerea contravențională trebuie considerată ca fiind formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001. Tribunalul apreciază așadar că excepția tardivității a fost în mod greșit admisă.
În consecință, având în vedere și faptul că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 312 alin. 1, 2, 3 și 5 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Târgu M., în vederea soluționării plângerii contravenționale formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta . SRL (cu sediul în Tg Mrueș, ., jud. M.), împotriva sentinței civile nr.7185 din data de 12.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Casează integral sentința de mai sus și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Tg M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 04 martie 2014.
Președinte, M. R. Fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele Tribunalului Judecător I. D. L. | Judecător, I. O. Fiind în concediu de odihnă, semnează Președintele Tribunalului Judecător I. D. L. | Judecător, A.-M. A. |
Grefier, S. C.-Grun Fiind în concediu de odihnă, semnează P.-grefier C. S. |
Red.-A.M.A.
Tehnored.-S.E.I.-28 iulie 2014 /2 exemplare
| ← Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Încheierea nr.... | Despăgubire. Sentința nr. 1753/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








