Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 101/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 101/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 3752/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.101
Ședința publică din 14 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. I. T.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta I. C. O., împotriva sentinței civile nr.8936 din data de 04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg M., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 07 februarie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
- OBIECTUL RECURSULUI.
Prin sentința civilă nr.8936 pronunțată de Judecătoria Tg M., s-a admis în parte plângerea formulată de petenta I. C. O., s-a modificat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit în data de 24.03.2012 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M., în sensul că s-a înlocuit amenda în cuantum de 280 lei, cu avertismentul.
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Analizând procesul-verbal din punct de vedere al legalității acestuia, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând nici un motiv de nulitate absolută dintre cele necesar a fi analizate din oficiu de către instanță, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța apreciază că sancțiunea de 280 lei, aplicată petentei pentru fapta săvârșită, nu se justifică față de gradul de pericol social relativ redus al faptei și atingerea minimă adusă relațiilor sociale protejate de norma juridică, motiv pentru care în baza art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, va admite în parte plângerea formulată și va dispune înlocuirea acestei sancțiuni a amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, cu consecința exonerării petentei de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei, apreciind că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a fi realizat scopul preventiv și educativ al sancțiunii.
- CEREREA DE RECURS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul I. C. O..
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece lipsește locul încheierii procesului verbal și locul săvârșirii faptei.
Recurentul a mai precizat că nu se poate stabili cu certitudine că autoturismul fotografiat aparține petentului, deoarece numărul de înmatriculare este ilizibil.
Recurentul a mai solicitat înlăturarea sancțiunii complementare, deoarece manevra nu a pus în pericol siguranța circulației.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate și nici nu există motive de ordine publica ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs potrivit art. 306 alin. 2.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei. Totodată, în mod corect instanța a înlocuit sancțiunea principală, dar a menținut sancțiunea complementară.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 24.03.2012 de agenții constatatori ai intimatului, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 280 lei și s-a aplicat măsura complementară a reținerii permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h) și i) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 24.03.2012, ora 15:40, petenta a condus autoturismul marca Citroen pe DN13 E60, în localitatea Corunca și a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unui autovehicul, pe raza de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator, susținută de fotografiile depuse în sprijinul procesului verbal, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Apărarea petentului cu privire la ilizibilitatea numărului de înmatriculare este neîntemeiată, deoarece fapta a fost constatată personal de agentul constatator iar petentul a fost oprit imediat în trafic. Fotografiile depuse vin să susțină constatările personale ale organului de poliție și se coroborează cu aceste constatări.
Declarația martorei audiate este contrazisă de fotografiile depuse de agentul constatator, în care se observă că vehiculul condus de petent se afla în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă.
2. Analiza motivelor de nelegalitate invocate.
Sunt neîntemeiate apărările cu privire la lipsa locului încheierii procesului verbal și a săvârșirii faptei. Din analiza procesului verbal, rezultă că agentul constatator a individualizat atât locul săvârșirii faptei cât și locul întocmirii procesului verbal.
3. Individualizarea sancțiunii.
În mod corect judecătoria a procedat la reindividualizarea sancțiunii principale. În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, tribunalul reține că aceasta este prevăzută de art. 100 al. 3 lit. e din OUG 195/2002 și este obligatoriu a fi aplicată în cazul contravenției săvârșite de petent. De asemenea, în cauză nu se justifică înlăturarea acestei sancțiuni, deoarece aceasta are rolul de a atrage atenția asupra pericolului faptei săvârșite, mai ales în condițiile exonerării de la sancțiunea pecuniară.
Față de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de I. C. O. (domiciliată în com.Livezeni, . L/10, jud.M.), împotriva sentinței civile nr.8936/ 04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg M., în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R.-I. T. D. C. C. P.
GREFIER,
S. C.- G.
Red.R-I.T
Tehnored.S.C.G./24.04.2012 ex.
Jud.fond: G.-G.C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 342/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 2787/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
