Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 425/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 425/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 12173/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 425/2014
Ședința publică de la 17 Octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte R. I. T.
Judecător A. M. A.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelantul F. Z. L., cu domiciliul în comuna G. D., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 325 din 28.01.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul care se legitimează cu CI ., nr._ emisă de SCLEP Tg. M., lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apelantul depune dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei, așa cum i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru primul termen de judecată.
În baza art. 482 din Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art.131 Cod de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina conform dispozițiilor art. 34 alin 2 din O.G. nr. 2/2001.
Față de data comunicării hotărârii, data înregistrării cererii de apel și având în vedere termenul de apel reglementat prin dispozițiile art. 468 alin. 1 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, Tribunalul constată că apelul este declarat și motivat în termen. De asemenea, instanța constată că apelul este legal timbrat.
Având cuvântul în probațiune, apelantul arată că prin cererea de apel a solicitat administrarea probei testimoniale cu numitul Vanya Marton, întrucât nu i s-a încuviințat această probă la instanța de fond, însă între timp acest martor a decedat.
La interpelarea instanței, apelantul arată că nu mai are alte cereri de formulat, sau probe de propus.
Nemaifiind alte cereri în probațiune de formulat sau probe de administrat, în baza art. 392 din Noul Cod de procedură civilă instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea cererii de apel.
Apelantul solicită admiterea apelului, în sensul anulării procesului – verbal atacat și exonerarea lui de plata amenzii.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor, în temeiul art.394 alin.1 din Codul de procedură civilă, și reține cauza în pronunțare pe cererea de apel.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
- OBIECTUL APELULUI.
Prin sentința civilă nr.325/28.01.2014 pronunțată de Judecătoria Tg M., s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul F. Z. L., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 30.09.2013 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M..
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Din proba video depusă la dosar de organul constatator reiese fără niciun dubiu că petentul, în localitate fiind, a efectuat o manevră de depășire, pe o porțiune de drum cu marcaj continuu și mai mult, în zona unei treceri pentru pietoni semnalizată cu indicator rutier și marcată corespunzător.
Procesul-verbal atacat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia dintre cele ce este necesar a fi analizate din oficiu de către instanță respectiv cele prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001.
Faptele contravenționale reținute in sarcina petentului sunt probate de înscrisurile depuse de intimata si aflate la filele 14-21 dosar și cu proba video (fila 17ds)
- CEREREA DE APEL.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul F. ZSOBOR L..
Acesta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea apelului acesta a arătat că sentința apelată este nelegală și netemeinică deoarece nu a efectuat o depășire pe trecerea de pietoni și nici pe linie continuă.
Apelantul a mai precizat că din proba video depusă la dosar nu se vede nici o linie continuă și nici o trecere de pietoni.
Petentul a solicitat audierea martorului V. Marton, probă respinsă de către instanță.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În apel nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE APEL.
Analizând cererea de apel, potrivit art. 476 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul verbal de contravenție procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 30.09.2013 de către agenții constatatori din cadrul I. M., petentul a fost sancționat deoarece a efectuat o depășire pe trecerea de pietoni.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont de înregistrarea video depusă la dosar, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Din înregistrarea video depusă la dosar se observă cum vehiculul condus de petent a efectuat o depășire în localitatea Cristești, pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător. De asemenea, fapta a fost constatată prin propriile simțuri de agentul constatator.
Față de această împrejurare, potențiala declarație a martorului nu ar fi schimbat realitatea situației de fapt deoarece, chiar dacă martorul ar fi declarat că petentul nu a efectuat depășirea reținută, acest lucru este contrazis de mijloacele de probă administrate în cauză.
De altfel, parțial, petentul recunoaște că a efectuat o depășire dar contestă faptul că aceasta s-a efectuat pe trecerea de pietoni, însă apărarea acestuia este contrazisă de împrejurările menționate mai sus.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța reține că aceasta constituie contravenție. Astfel, potrivit prevederilor art. 120 al. 1 lit. e din HG nr. 1391/2006, se interzice depășirea vehiculelor pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje.
2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.
Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Aceasta nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei săvârșite.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Față de aceste considerente, in temeiul 480 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de F. Z. L., cu domiciliul în comuna G. D., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 325 din 28.01.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 17.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR,
R. I. T. A.-M. A.
GREFIER,
L. H.
Red.R-I.T
Tehnored.S.C.G./12.01.2015/4ex.
Jud.fond: B.-I.C.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 562/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 3096/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
