Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 196/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 196/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 420/43/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.196
Ședința publică din 25 martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A.-M. A.
JUDECĂTOR: M. R.
JUDECĂTOR: I. O.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol judecarea cererii de revizuire a Deciziei nr.429/R din data de 08.06.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, formulată de revizuienta ..R.Lprin adminsitrator Vonya L. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Instanța, având în vedere faptul că revizuientul nu a răspuns solicitării instanței, respectiv nu a precizat ce hotărâre atacă pe cale revizuirii, invocă din oficiu excepția nulității recursului pentru lipsă obiect și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 12 ianuarie 2013 sub nr._, revizuentul Vonya L. E. solicită revizuirea dosarului nr._ .
Cererea este motivată pe faptul că a fost încheiat abuziv procesul verbal de contravenție că nu a fost semnat de petent, ci de tatăl acestuia, dar nu cuprinde motivele de revizuire și nici temeiul în drept a cererii.
Intimata Garda Financiară – secția M. nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 28.01.2014 instanța a dispus citarea revizuentului cu mențiunea să indice concret care hotărâre înțelege să o atace pe calea revizuirii
Instanța a invocat din oficiu excepția nulității cererii de revizuire.
Analizând actele și lucrările din dosar, se constată că prioritară în soluționare este excepția nulității determinată de lipsa obiectului, pentru ca are în vedere respectarea dispozițiilor imperative privitoare la conținutul cererii de revizuire.
Astfel, obiectul cererii de revizuire, ca și al oricărei alte cereri de sesizare a instanței de judecată reprezintă unul din elementele esențiale ale actului de investire, a cărui lipsă atrage sancțiunea nulității cererii, reținând că cererea de revizuire nu cuprinde obiectul, nu se indică nr. hotărârii judecătorești a cărei revizuiri se solicită.
Potrivit prevederilor art.326 alin.1 și 3 din Codul de procedură civilă, (1)„Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată”.
Regulile de procedură aplicabile în cazul revizuirii sunt completate cu normele comune de la judecarea cererii de chemare în judecată și devin aplicabile în cauză prevederile art. 133 alin.1 din codul de procedură civilă potrivit cărora „Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele …obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”.
Făcând aplicarea textelor de lege menționate, având în vedere și caracterul imperativ al dispozițiilor cuprinse în art.133 din Codul de procedură civilă, dar și incidența art. 161 alin. 1 și 2 din același cod, tribunalul va constata nulitatea cererii de revizuire pentru lipsa obiectului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea cererii de revizuire formulată de revizuientul Vonya L. E., administrator al ..R.L (cu sediul în Sovata, ., jud.M.), în contradictoriu cu intimații T. I., M. M. și C. I. (toți cu domiciliul ales în Tg M., ..1-.3, jud.M.).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. A. M. R. I. O.
GREFIER,
S. C.- G.
Red.M.R.
Tehnored.S.C.G./25.04.2014/2 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 159/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 638/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








