Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 578/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 578/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 3073/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 578/2014
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Judecător R. I. T.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelantul Inspectoratul Teritorial de Muncă M., cu sediul în municipiul Tg. M., .. 2, jud. M., cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 444/03.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantului domnul consilier juridic Klosz P. Alexander și reprezentanta legală a intimatei – doamna R. L. F., care se identifică cu CI . nr_ eliberată de SCLEP Tg. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul legal al apelantului depune la dosar Împuternicirea nr. 55/CLCA/22.11.2014.
Instanța dispune rectificarea citativului, sens în care intimată va fi Adolistrans SRL, prin reprezentant legal R. L. F..
În baza art. 482 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 131 Cod de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina conform dispozițiilor art. 34 alin 2 din O.G. nr. 2/2001.
Față de data comunicării hotărârii, data înregistrării cererii de apel și având în vedere termenul de apel reglementat prin dispozițiile art. 468 alin. 1 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, Tribunalul constată că apelul este declarat și motivat în termen.
De asemenea, instanța constată că apelul formulat în cauză este scutit de plata taxei de timbru, potrivit art. 30 din OUG nr. 80/2013.
La interpelarea instanței, reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat, sau probe de propus.
Nemaifiind alte cereri în probațiune de formulat sau probe de administrat, în baza art. 392 din Noul Cod de procedură civilă instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea cererii de apel.
Reprezentantul legal al apelantului solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate, astfel încât să fie respinsă în întregime plângerea contravențională formulată de intimata reclamantă și menținerea procesului - verbal de contravenție și a amenzii contravenționale aplicată prin acesta.
Reprezentantul legal al apelantului învederează faptul că societatea intimată a primit la muncă o persoană R. A. A., fără să încheie cu acesta contract individual de muncă în formă scrisă așa cum prevede art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.
Acesta mai învederează faptul că nicăieri din cuprinsul fișei de identificare pe care a completat-o și semnat-o R. A. A. nu a menționat în nici un fel că prestează activitate numai 30 de minute, până când administratorul societății ridică un colet. Astfel, potrivit fișei de identificare, acesta venise pentru a presta activitate câteva ore, nu doar 30 de minute până la ridicarea unui colet de către mama sa.
Reprezentantul legal al apelantului consideră că în mod lipsit de fundament prima instanță a reținut că R. A. A. a susținut în fața agenților constatatori faptul că a rămas în locul mamei sale în magazin, până când aceasta s-a dus să ridice un colet. Chiar dacă acesta a prestat activitate pentru o perioadă scurtă de timp (așa cum a reținut prima instanță), această situație nu poate justifica înlocuirea amenzii contravenționale minime, cu sancțiunea avertisment.
Pentru aceste motive și pentru cele reiterate pe larg în motivele de apel, reprezentantul legal al apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Reprezentanta legală a intimatei solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, astfel cum a arătat și întâmpinarea depusă la apel.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor, în temeiul art.394 alin.1 din Codul de procedură civilă, și reține cauza în pronunțare pe cererea de apel.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 444 din 3 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr._ , instanța a admis plângerea formulată de petenta .., prin administrator R. L. F., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă M.; a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată petentei prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/15.02.2013 întocmit de intimat, cu sancțiunea avertismentului și a atras atenția petentei ca în viitor să nu mai săvârșească fapte contravenționale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar contestatoarea nu a făcut referire prin plângere la vreun motiv de nulitate.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că petenta nu a negat temeinicia procesului verbal de contravenție și situația de fapt menționată în cuprinsul său, în sensul că R. A. a înlocuit vânzătorul, fiind lăsat singur în magazin și nu i s-a încheiat contract individual de muncă. Petenta, prin plângere, a criticat procesul verbal doar sub aspectul sancțiunii aplicate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța a reținut că sancțiunea contravențională aplicată este disproporționată în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului: fapta de a ajuta mama, pentru două ore, într-o singură zi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă M., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, astfel încât să fie respinsă plângerea contravențională și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/15.02.2013 și a amenzii contravenționale aplicate prin acesta.
În motivarea apelului a arătat că soluția înlocuirii amenzii cu avertisment este lipsită de temei. A subliniat că în fișa de identificare R. A. Adin a indicat faptul că prestează activitate la . și că nu a semnat contract de muncă, fără a menționa că prestează activitate numai 30 de minute.
Apelantul a reliefat că legiuitorul nu permite primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă, nici măcar pentru perioade scurte de timp. De asemenea, că nu există nici o prevedere legală care să dea dreptul unui angajator de a primi la muncă persoane fără încheierea unor contracte individuale de muncă, sub pretextul unor relații familiale existente.
Apelantul a prezentat consecințele negative ale primirii la muncă a lucrătorilor fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă. De asemenea, a reiterat nocivitatea deosebită a muncii fără forme legale de angajare, care a determinat legiuitorul să majoreze succesiv amenda pentru astfel de fapte.
Petenta ADOLISTRANS SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
Apelantul I. M. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat motivele invocate prin cererea de apel.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel, tribunalul constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Tribunalul reține mai întâi că în calea de atac a apelului, instanța de apel exercită un control al hotărârii instanței de fond în limitele prevăzute de art. 477 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Față de aceste limite, constată că apelanta a criticat hotărârea doar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii principale.
Individualizarea sancțiunii se realizează în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 5, conform cărora „sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite” și ale art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, care stabilește criteriile pentru individualizare și anume „ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Deși săvârșirea faptei contravenționale sancționate prin procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 15.02.2013, la fel ca și consecințele negative ale muncii fără forme legale de angajare nu pot fi contestate, tribunalul apreciază că sancțiunea a fost corect individualizată de instanța de fond. Tribunalul are în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta și care sunt de natură a atenua pericolul social al acesteia precum și poziția de recunoaștere a petentei față de fapta imputată.
În acest sens, tribunalul consideră relevantă sub aspectul alegerii sancțiunii aplicabile împrejurarea că primirea la muncă fără încheierea contractului de muncă a fost săvârșită cu privire la o singură persoană (fiul administratorului societății) și pentru o perioadă de câteva ore într-o singură zi, că petenta nu a mai fost sancționată pentru fapte similare și că, ulterior controlului, conform susținerilor petentei, contractul a fost încheiat.
Ținând seama de cele expuse, tribunalul apreciază că scopul preventiv și educativ al sancțiunii poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertismentului, instanța de fond făcând o justă aplicare a dispozițiilor legale amintite mai sus. P. reindividualizarea sancțiunii instanța nu a negat caracterul contravențional al faptei, ci a apreciat doar că o sancțiune mai ușoară este mai adecvată în cauză.
Ca urmare, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de Inspectoratul Teritorial de Muncă M., cu sediul în municipiul Tg. M., .. 2, jud. M., cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr. 444/03.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.11.2014.
Președinte, A. M. A. | Judecător, R. I. T. | |
Grefier, L. H. |
Redactat: A.M.A
Thred: 19.05.2015/H.L
4 ex. jud. fond: C. S. A. R.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 421/2014. Tribunalul MUREŞ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 591/2014.... → |
|---|








