Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 137/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 137/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 1733/314/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 137/2014
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte M. R.
Grefier A. B.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant S.C. P. I. S.R.L. - PRIN ADM. T. D. D., în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA G. A FINANTELOR PUBLICE M., pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SUCEAVA, având ca obiect contestație act administrativ fiscal declinare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depuse la dosarul cauzei, prin registratura instanței, concluzii scrise formulate de reclamantă.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 10.01.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea la data de 17.12.2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 4 aprilie 2013 sub nr._ ca urmare a declinării cauzei de la Tribunalul Suceava, reclamanta . precizând acțiunea la data de 01.10.2013, a chemat în judecată pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice M. - Administrația Finanțelor Publice Tg - M. solicitând anularea „raportului de inspecție fiscală” întocmit de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Suceava și înregistrat sub nr.915/08.01.2008 ca netemeinic și nelegal.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 11-14 și 21.12.2007, la sediul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Suceava, s-a efectuat o inspecție fiscală generală a firmei S.C. „P. I.”SRL Suceava, și care a cuprins perioada 01.02._07.
Reclamanta mai arată că, chiar de la începutul inspecției s-a văzut o greșeală contabilă în ceea ce privea stocul de marfa. întrucât firma își desfășură activitatea doar la punctul de lucru din jud. Maramureș, A.F.P.M. Suceava a cerut Gărzii Financiare Târgu M. să efectueze un inventar al stocului de marfa de la acest punct de lucru, urmând ca valorificarea inventarului să se facă la Suceava, de către inspectorii A.F.P.M. La terminarea inventarului, inspectorii Gărzii Financiare Târgu M. au transmis la A.F.P.M. Suceava o „Notă Unilaterală” prin care s-au stabilit sume suplimentare de plată la buget, deși nu aveau la dispoziție nici un act al firmei pentru comparație, toate actele aflându-se la A.F.P.M. Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - secția de contencios administrativ și fiscal sub același număr de dosar, la data de 17.09.2011.
La data de 16.06.2011 pârâta D G F P Suceava a formulat și depus la dosarul cauzei - întâmpinare prin care a înțeles să invoce excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că:
Dispozițiile art.205-218 din OG nr. 92/2003 rep. din Codul de procedură fiscală care instituie o procedură administrativă obligatorie în ceea ce privește contestarea actelor administrative fiscale, în sensul că acestea nu pot fi atacate direct în fața instanței de contencios administrativ și fiscal decât după soluționarea recursului grațios. Decizia de impunere nr. 915/08.01.2008 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. 915/08.01.2008 întocmit de activitatea de inspecție fiscală a fost contestată pe calea procedurii administrative prealabile, prin decizia D G F P Suceava nr. 21/05.03.2008 dispunându-se suspendarea soluționării contestației administrative până la pronunțarea unei decizii definitive pe latura penală, urmând ca procedura administrativă să fie reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
În condițiile în care latura penală a fost soluționată în mod definitiv, procedura administrativă a fost reluată, urmând a fi emisă decizia prevăzută de art. 210 alin. 1 din OG nr. 92/2003 rep.
La data de 15.09.2011 cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 242 pct.2 cod procedură civilă.
La data de 28.09.2012 societatea reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol, fixându-se termen la data de 09.11.2012. S-au depus de societatea reclamantă mai multe înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din data de 09.11.2012 pârâta prin reprezentant a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale a instanței.
Tribunalul Suceava, analizând cu prioritate excepția invocată, reține:
Contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr.915/8.01.2008, iar prin decizia nr.21/5.03.2008 emisă de DGFP Suceava a dispus suspendarea soluționării cauzei până la pronunțarea unei soluții definitive și irevocabile pe latură penală. începând cu 1.10.2009, reclamanta și-s schimbat domiciliul fiscal în localitatea Emei, nr.588, jud. M., iar potrivit dispozițiilor art.209 din OG.92/2003, competența de soluționare a contestației a revenit DGFP M.. Astfel cu rezultă din notele de ședință formulate de contestatoare, a solicitat anularea deciziei nr.432/2011/26.04.2012 emisă de DGFP M. de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere nr.915/8.01.2008
Potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 10 din legea nr.554/2004 art.8 C.p.c. precum și dispozițiile OG 92/2003, societatea comercială are posibilitatea de a opta pentru instanța competentă teritorial, între tribunalul în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea publică emitentă a actului contestat și tribunalul în a cărei rază teritorială își are sediul societatea.
La termenul de judecată din 10.01.2014 s-a invocat din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția invocată se constată că este întemeiată pentru următoarele considerente :
Administratorul societății reclamante a învederat instanței că . a intrat în procedura insolvenței, astfel că instanța a dispus efectuarea de verificări la ORC cu privire la situația juridică a acesteia.
Prin listingul de la această instituție s-a relevat faptul că societatea este radiată, iar din Sentința nr. 3352/25.11.2010 rezultă că din această dată a fost desemnat lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență T. G. și a fost ridicat dreptul de administrare a reprezentanților legali statutari.
Văzând că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată inițial la data de 17.02.2011 la Judecătoria Suceava, dar prin administrator, se constată că acesta nu mai avea calitatea de a reprezenta societatea.
Fiind citată persoana desemnată de judecătorul sindic în calitate de lichidator, aceasta a arătat în mod expres că nu înțelege să își însușească acțiunea.
Potrivit art. 161 alin. 2 Cod procedură civilă, dacă nu se face dovada calității de reprezentant, cererea se va anula.
Ca urmare, întrucât în cauză exercitarea dreptului la acțiune în numele societății reclamante este făcută de o altă persoană decât lichidatorul cu drept de administrare și reprezentare, instanța va admite excepția lipsei calității de reprezentant, și, în consecință, va anula acțiunea . ca fiind introdusă de o persoană fără calitate de reprezentant al reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității de reprezentant.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . cu sediul în Suceava, .. 12, scara B, ., în contradictoriu cu pârâta DGRFP B. – AJFP M. cu sediul în procesual ales în Tg. M., . 1-3, jud. M., în calitate de succesoare a DGFP M., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2014.
Președinte, M. R. | ||
Grefier, A. B. |
Redactat: M.R
Thred: 28.04.2014/H.L
5 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 127/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 99/2014.... → |
|---|








