Despăgubire. Sentința nr. 1051/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1051/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 4044/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA n.1051/2014
Ședința publică de la 04 martie 2014
Completul constituit din:
Președinte C. P.
Grefier Ț. D.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta . SRL (cu sediul procesual ales în Tg M., ., nr. 27, .) în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a finanțelor Publice Tg M. (cu sediul în Tg M., .. 1-3, jud. M.), având ca obiect acordarea de despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, domnul avocat F. E., lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În temeiul art.131 C.pr.civ., tribunalul constată că este competent general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, potrivit art. 8 și art.10 din Legea 554/2004.
La întrebarea instanței, reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei și depune chitanța nr.1019/21.02.2014 privind achitarea onorariului avocațial, în valoare de 500 lei și factura fiscală1418/21.02.2014.
În temeiul art.258 C.pr.civ, instanța încuviințează reclamantului proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față.
Instanța invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune în temeiul art.135 Codul de procedură fiscală și pune în discuție excepția invocată.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe art.135 Cod de proc. fiscală, întrucât cererea de restituire a fost formulată în baza art.117 Cod procedură fiscală, care prevede un termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor existenței debitului, iar pentru taxa specială pentru autoturisme achitată de reclamant termenul a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2008, cererea de restituire fiind înregistrată la data de 28.12.2012, adică în termenul de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală. De la această dată organul fiscal avea termen de 45 de zile pentru a răspunde, răspunsul privind refuzul de restituire a taxei speciale pentru autoturisme fiind emis la data de 20 ianuarie 2013, astfel că acțiunea a fost formulată în termenul de 6 luni, prevăzut de art.11 din Legea nr. 554/2004, adică la data de 15 iulie 2013. Raportat la art.203 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a codului civil, prevederile în materia întreruperii cursului prescripției, adică art.2532 pct.7 C civil sunt aplicabile prin raportare la norma de completare a codului de procedură fiscală, aplicabile pentru termene începute și neîmplinite, pct.6 și 7 care prevăd că reclamația administrativă suspendă de drept cursul prescripție, astfel încât termenul de 5 ani fost suspendat de cele 45 de zile necesare pentru formularea răspunsului de către organul fiscal și de cele 6 luni prevăzute de Legea nr. 554/2004. Acțiunea estre fundamentată pe Legea nr. 554/2004 și nu pe prevederile Codului de procedură fiscală, în opinia sa dreptul material la acțiune nu este prescris.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 15.07.2013, reclamanta E. L. Cons SRL a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului Târgu M. la restituirea sumei de_,01 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată pe numele său, cu dobânda legală aferentă, prevăzută de art.124 C.proc.fiscală de la data plății și cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând jurisprudență națională și europeană relevantă.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: certificat de înmatriculare a autoturismului, chitanța de plată a taxei, corespondență purtată cu AFP, alte înscrisuri relevante.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că este tardivă, inadmisibilă și neîntemeiată.
În ce privește dobânda legală, pârâta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.124 din Codul de procedură fiscală.
De asemenea, a solicitat respingerea petitului referitor la cheltuielile de judecată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.453 Cod procedură civilă.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca BMW, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul Codului fiscal, o taxă de poluare în cuantum de_,01 lei la AFP Târgu M., în data de 28 iunie 2007.
La data de 28.12.2012, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât nu se poate restitui decât diferența dintre suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și cuantumul care rezultă din calculul efectuat conform Legii 9/2012.
Reclamantul a solicitat instanței restituirea taxei prin prezenta cerere înregistrată pe rolul instanței la data de 15.07.2013.
Indiferent că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile Legii 554/2004 sau cele ale Codului de procedură fiscală, taxa a cărei restituire s-a solicitat este o taxă de natură fiscală și este supusă termenului de prescripție reglementat de legea specială (art.135 din OG 92/2003 – dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire).
Reclamanta a invocat faptul că a formulat, în termenul de prescripție de 5 ani, cererea de restituire adresată organului fiscal, acesta având la dispoziție, potrivit art.70 alin.1 C.proc.fiscală, 45 de zile pentru a soluționa cererea, iar, raportat la data soluționării cererii, reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art.11 din Legea 554/2004. Astfel, reclamanta a apreciat că este incident cazul de suspendare a curgerii prescripției prevăzut de art.2532 pct.7 C.civ., aplicabil potrivit art.203 din Legea 71/2011 – dispozițiile art.2532 pct. 6 și 7 din Codul civil privitoare la suspendarea cursului prescripției se aplică și în cazul prescripțiilor începute înainte de . Codului civil, dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după aceasta din urmă dată.
Instanța nu va reține această apărare, pentru argumentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art.2532 pct.7 C.civ, aplicabil în materie fiscală, prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanșarea procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen.
Prin urmare, aplicând acest text legal în speță, instanța observă că solicitarea de restituire a taxei de primă înmatriculare adresată organului fiscal ar fi putut suspenda termenul de prescripție de 5 ani doar dacă reclamanta nu ar fi cunoscut și nici nu ar fi trebuit să cunoască rezultatul acestei proceduri.
Or, raportat la obiectul solicitării, respectiv restituirea taxei speciale achitate, în temeiul Codului fiscal, pentru prima înmatriculare a unui autovehicul în România, instanța apreciază că reclamanta trebuia să cunoască rezultatul acestei proceduri, fiind de notorietate practica uniformă și constantă începând cu anul 2007 și până în prezent a organelor fiscale naționale de refuz de restituire a tuturor tipurilor de taxe achitate pentru înmatricularea autovehiculelor.
Mai mult, introducerea cererii de restituire la organul fiscal în termenul de 5 ani nu întrerupe și nici nu suspendă curgerea acestuia, nefiind incident niciunul din cazurile prevăzute de art.2532 și 2537 C.civ.
Prin urmare, tribunalul constată că, la data solicitării de restituire a taxei adresată instanței, dreptul reclamantei la acțiune era prescris.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, instanța va admite excepția prescripției și va respinge cererea de chemare în judecată, constatând prescris dreptul la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E. L. Cons SRL, cu sediul procesual ales în Târgu M., ., nr.27, ., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Târgu M., cu sediul în Târgu M., ..1-3, jud. M., constatând prescris dreptul la acțiune.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul M. – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședința publică de la 04.03.2014.
JUDECĂTOR GREFIER
C. P. D. Ț.
Red./Tehnored.CP
24.03.2014
4 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 185/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 1031/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
