Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 143/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 143/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 5115/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 143/2014
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte M. R.
Grefier A. B.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant P. SA, în contradictoriu cu pârât A. M., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, un înscris formulat de reclamantă prin reprezentant legal, având anexat ordinul de plată nr. 7/08.01.2014 privind consemnarea cauțiunii, dovada de înmânare a citației pentru acest termen de judecată, în două exemplare.
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către părți, în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 din Codul de procedură civilă..
În conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța se socotește lămurită, declară cercetarea procesului încheiată și nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea de suspendare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 octombrie 2013 sub nr._, reclamanta S.C. P. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-MS nr. 62/17.09.2013 și a raportului de inspecție fiscală, până la soluționarea contestației sau a acțiunii de anulare a acesteia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia menționată au fost stabilite în sarcina sa obligații fiscale reprezentând impozit pe profit și TVA.
S-a susținut detaliat pentru fiecare dintre constatările inspectorilor fiscali, punctual pentru impunerile din decizie, care sunt motivele de nelegalitate în aprecierea reclamantei.
Astfel, se susține că pentru înregistrarea în contabilitate a tranzacțiilor realizate cu ., au fost folosite facturile emise de furnizor, care îndeplinesc toate condițiile pentru evidențiere în contabilitate și care se pot dovedi cu actele enumerate.
S-a detaliat situația de fapt privind achizițiile verificate de organele fiscale și este criticată reținerea unei necorelări ale operațiunilor sale, fiind afirmat că este viciat raționamentul juridic al organului fiscal, pentru a se demonstra existența cazului bine justificat.
În ceea ce privește îndeplinirea condiției ca reclamanta să fie prejudiciată s-a afirmat că plata sumei impuse este de natură să perturbe grav activitatea economică desfășurată, să nu mai permită achizițiile de materii prime și de plată a salariilor, putând duce chiar la insolvență.
În drept s-au invocat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 194 din Noul Cod procedură civilă.
În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri în copie: contestația împotriva Deciziei de impunere nr. F-MS62 din 17.09.2013 și Raportului de inspecție fiscală nr. F-MS-48 din 17.09.2013 care a stat la baza emiterii titlului de creanță și dovada depunerii la A. M..
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare, motivând că, reclamanta nu face dovada îndeplinirii cerințelor impuse de lege, care au fost citate, așa cum sunt prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. S-a afirmat că un caz bine justificat implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de nelegalitate de care se bucură un act administrativ, dar și că îndeplinirea pagubei iminente trebuie indicată în concret, nu doar afirmate.
Se mai susține că reclamanta trebuie să facă dovada ca a consemnat cauțiunea în cuantum de 20% din suma contestată, așa cum este impusă de art. 215 alin. 2 din OG nr. 92/2003, iar prin astfel de măsuri s-ar favoriza tendințe de tergiversare a executării silite, deși practica s-a pronunțat în mod constant în sensul respingerii unor asemenea cereri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că cererea este întemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, cele două condiții trebuind îndeplinite cumulativ.
De asemenea, conform art. 215 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, suspendarea se poate dispune și în cazul actelor administrative fiscale, cu condiția depunerii unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Conform art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, expresia „cazuri bine justificate”, prevăzută de art. 14, semnifică împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În speță, pârâta a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. F-MS 48/17.09.2013 și în baza acestuia a emis decizia de impunere nr. 62/17.09.2013, prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 67.034 lei, constând în impozit pe profit, TVA și majorări de întârziere aferente acestora.
Reclamanta a formulat, în temeiul art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003, contestație împotriva acestei decizii, potrivit filelor 6-11 din dosar, care nu a fost încă soluționată.
Cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru suspendarea executării actului administrativ, fără a anticipa fondul, instanța constată că reclamanta a invocat motive de nelegalitate a emiterii actului administrativ fiscale vizând elemente de fapt, contrare celor reținute de organele de inspecție fiscală, aducând argumente de fapt și invocând reținerea incorectă a principiului prevalenței economicului asupra juridicului. În contestația administrativă au fost criticate constatările organelor de control atât cu privire la interpretarea stării de fapt, cât și la aplicarea legii la aceasta, s-a susținut înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor derulate
În contestație s-au detaliat toate argumentele faptice și juridice, ceea ce pot determina o îndoială asupra legalității deciziei de impunere.
Este adevărat că, aceste susțineri urmează a fi clarificate în urma judecării fondului cauzei, însă față de aceste susțineri instanța apreciază că ne aflăm în prezența unui caz bine justificat.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța are în vedere că obligațiile au fost stabilite ca urmare a neacceptării unor documente și pentru că tranzacțiile efectuate au fost calificate ca fiind nereale.
Prin urmare, aparent au fost înlăturate documente a căror verificare nu se poate face în procedura soluționării cererii de suspendare și apoi, se constată că pârâta a prezumat nerealitatea operațiilor economice, deci constatările sunt bazate pe o prezumție.
În privința pagubei iminente, prevăzută de asemenea drept condiție de admisibilitate de art. 14, instanța consideră că și aceasta este îndeplinită. Instanța are în vedere că reclamanta are de onorat o . obligații, drepturile salariale angajaților, care în situația începerii executării nu vor putea fi plătite, ceea ce va avea consecințe asupra întregii activități desfășurată de reclamantă, chiar prin disponibilizarea acestora. Aceste aspecte rezultă din înscrisurile depuse la filele 52 și următoarele din dosar și nu este de neglijat să se constate că, reclamanta si-a îndeplinit obligația de a achita cauțiunea dispusă de instanță, în cuantum de 5.000 lei care reprezintă o garanție a bunei sale credințe, fiind prin toate considerentele expuse contrazise apărările pârâtei, ca fiind nefondate.
Pentru motivele arătate, instanța va admite cererea și va dispune suspendarea executării deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală atacate,însă numai până la soluționarea în fond a cauzei.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, se constată că cererea nu este întemeiată și nu sunt îndeplinită condițiile prevăzute de art. 451 din noul Cod de procedură civilă, pentru că din înscrisul de fila 236 din dosar nu reiese că suma plătită de societatea reclamantă avocatului este aferentă acestui litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta . cu sediul ales în A. I., ., jud. A., în contradictoriu cu pârâta DGRFP B. - A. M. cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M. – în calitate de succesoare a DGFP M. – AFP Tg-M..
Dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F MS 62/17.09.2013 și a raportului de inspecție fiscală nr. 48/2013 până la soluționarea pe fond a acțiunii având ca obiect anularea acestora.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2014.
Președinte, M. R. | ||
Grefier, A. B. |
Redactat: M.R
Thred: 25.04.2014/H.L
4 ex.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
Din 21.01.2014
Către,
P. - GREFIERUL TRIBUNALULUI M.
Vă înaintăm alăturat ordinul de plată nr. 7/08.01.2014, privind achitarea cauțiunii în cuantum de 5.000 lei de către reclamanta S.C. P. S.A ,cu sediul în Tg. M., ./A, județ M., în dosarul nr. _ al Tribunalului M..
Președinte, M. R. | ||
Grefier, A. B. |
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1008/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 3076/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
