Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1533/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1533/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 4220/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 1533/2014
Ședința publică de la 04 Aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Grefier T. R.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul H. S., prin moștenitorii H. M. C. și I. N.-K. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 martie 2014, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 04 aprilie 2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 22 iulie 2013 sub nr._, formulată de reclamant H. Ș., decedat în cursul procesului și continuată de moștenitorii H. M. C. și I. N.-K. prin mandatar H. M. Chirstian, se solicită ca în contradictoriu cu pârâtul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. (succesor legal al pârâtului inițial DGFP M. – AFP Tg.M.) să se dispună anularea deciziei nr.21 din 14 ianuarie 2013 emisă de DGFP M. și, pe cale de consecință anularea deciziei nr. 508/2012 de atragere a răspunderii solidare a reclamantului.
În motivarea cererii se arată că prin decizia nr. 508/2012 s-a dispus atragerea răspunderii solidare a lui H. Ș. pentru plata sumei de 8.991 lei reprezentând obligații fiscale datorate bugetului de stat de către Trans Vibra Mon SRL, costând în impozit de venitul microîntreprinderilor în sumă de 220 lei, majorări de întârziere și penalizări de întârziere aferente în sumă de 555 lei, TVA în sumă de 2315 lei și majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 5901 lei.
Se arată în motivare acțiunii că prin sentința nr.2505/C/18.10.2011 pronunțată de Tribunalul Specializat M. s-a dispus dizolvarea Trans Vibra Mon SRL și că somațiile emise de pârâtă vizează obligații fiscale prescrise. Reclamantul comunicase sentința amintită pârâtei la data de 3 august 2012, însă pârâta a continuat în mod eronat procedura de recuperare a obligațiilor fiscale restante prin emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare contestată. Se invocă așadar faptul că acea persoană juridică debitor nu mai are capacitate de folosință și, pe de altă parte, prescripția creanțelor fiscale. Se mai arată că pârâta avea posibilitatea de a se îndrepta împotriva debitoarei în procedura insolvenței.
La cerere este anexată în copie, decizia nr.21/2013 de soluționare a contestației administrative.
Pârâtul a formulat întâmpinare (fila 22), prin care solicită respingerea acțiunii în contencios administrativ, arătând că prin decizia nr.508/2012 s-a decis atragerea răspunderii solidare a administratorului, care avea cunoștință de situația în care se afla societatea sub aspectul obligațiilor bugetare restante și nu a întreprins nicio măsură pentru stingerea acestor obligații. Se arată că această conduită dovedește reaua-credință și mai mult, agentul economic nu a procedat la declararea stării de incapacitate de plată, fapt pentru care operează prevederile art.27 alin.2 lit.c din OG 92/2003 și pct.1.2.1 și 1.2.2 din ordinul nr.560/2005. Cu privire la prescripția invocată de reclamant, pârâta susține că actele de executare silită (somații) au fost emise la data la care obligațiile fiscale înscrise în aceste au devenit scadente și nu au fost achitate de debitoare, așadar anterior datei de 1 decembrie 2012. Se arată că organul fiscal a uzat de dreptul său de a cere executarea silită a creanțelor fiscale în termenul prevăzut de art.131 din OG 92/2003, iar potrivit art.142 alin.4 din același act normativ, nu intervine perimarea executării silite. Se mai arată că nu s-a făcut dovada pe bază de documente justificative, a contrariului celor reținute prin decizia contestată.
În cauză s-a formulat și răspuns la întâmpinare (fila 28), prin care se solicită în esență înlăturarea apărărilor pârâtului. Reclamantul arată că nu mai era administratorul firmei din anul 2008, că împrejurarea nedeclarării stării de incapacitate a firmei nu este de natură a conduce ea însăși la reținerea relei credințe, că pârâta a emis decizia contestată după 5 ani și că nu a dovedit vinovăția reclamantului.
Reclamantul a depus la data de 15 ianuarie 2014 note scrise în care arată că prin sentința nr.912/C/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul Specializat M., definitivă prin decizia nr.2/A/13.01.2014 a Curții de Apel Tg.M. s-a dispus radierea Trans Vibra Mon SRL (anexate la filele 69-70 și 80-82).
Pârâta a depus cu adresa nr.552/14.01.2014 actele care au stat la baza emiterii deciziilor contestate (filele 41 și urm.).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 508 din 8 noiembrie 2012 s-a dispus atragerea răspunderii solidare a administratorului H. Ș. pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului Trans Vibra Mon SRL declarat insolvabil, în sumă totală de 8.991 lei (filele 55-57).
Reclamantul H. Ș. a formulat contestație împotriva acestei decizii, respinsă prin decizia nr.21/2013 (filele 4-8 dosar).
În cursul procesului a intervenit decesul reclamantului (certificatul de deces fiind anexat la fila 75 dosar), motiv pentru care raportat și la prevederile art.29 din OG 92/2003 instanța a dispus citarea în cauză a moștenitorilor H. M. C. și I. N.-K., acțiunea în contencios administrativ fiind continuată de acești reclamanți.
Prima critică adusă legalității deciziilor contestate vizează momentul emiterii acestora și anume ulterior pronunțării unei hotărâri judecătorești de dizolvare, reclamanții precizând în cursul procesului că societatea debitoare este la acest moment radiată.
Prin sentința nr.2505/C/18.10.2011 pronunțată de Tribunalul Specializat M. în dosar nr._ s-a dispus dizolvarea societății Trans Vibra Mon SRL în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea 31/1990 rep.( filele 63-65).
În considerentele sentinței nr.912/C/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul Specializat M. (fila 69) s-a reținut că sentința de dizolvare a fost publicată în Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr.4390/08.12.2011 și a rămas irevocabilă la data de 08.01.2012. S-a mai reținut că termenul prevăzut de art.237 alin. 8 din Legea 31/1990 (termen în care orice persoană interesată putea solicita numirea unui lichidator), s-a epuizat la data de 8 iulie 2012.
Prin sentința nr.912/C/2013 s-a dispus radierea societății debitoare, această hotărâre fiind definitivă prin decizia nr.2/A din 13 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Tg.M. (filele 80-81 dosar).
Prin urmare radierea societății nu s-a dispus la data de 18 octombrie 2011, cum eronat susțin reclamanții.
Aceste elemente desprinse în hotărârile judecătorești amintite și reținută de instanță ca probe conform art.434 din Noul cod de procedură civilă, coroborate cu prevederile art.237 alin.6-8 și cu art.233 din Legea 31/1990, conduc la următoarele concluzii:
Debitorul Trans Vibra Mon SRL a intrat în dizolvare, ceea ce a condus la deschiderea procedurii lichidării.
Societatea debitoare își păstrează personalitatea juridică pe perioada lichidării, pentru operațiunile de lichidare.
Debitoarea pârâtei a continuat așadar să aibă personalitate juridică până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de radiere din registrul comerțului (13 ianuarie 2014).
Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr._/109 este încheiat la data de 19 iulie 2012 (fila 43 dosar) și decizia de atragere a răspunderii solidare este emisă la data de 8 noiembrie 2012, anterior radierii societății debitoare.
Faptul că față de societatea debitoare se demarase procedura de dizolvare în temeiul legii 31/1990 nu exclude aplicabilitatea prevederilor arat.27 din OG 92/2003, întrucât procedura reglementată de Legea 85/2006 este o procedură colectivă în cadrul căreia orice persoană poate fi creditor, pe când cea reglementată de art.27 din OG 92/2003 vizează strict recuperarea creanțelor bugetare, pârâta putând alege această din urmă procedură.
Pentru toate aceste motive și având în vedere că în analiza legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare se verifică îndeplinirea condițiilor legale la momentul emiterii acesteia, instanța apreciază că în speță este îndeplinită cerința prevăzută de art.27 alin.2 din OG 92/2003 – ca debitorul să fie declarat insolvabil.
Pentru aceasta, în baza considerentelor prezentate mai sus, prezintă relevanță faptul că procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate s-a emis în perioada în care societatea se afla în lichidare, anterior radierii.
Întrucât potrivit prevederilor art.28 alin.1 din OG 92/2003 „Drepturile și obligațiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condițiile dreptului comun”, instanța va analiza în continuare temeiul în drept reținut de pârâtă în atragerea răspunderii solidare a administratorului.
Prevederile art.27 alin.2 lit.b din OG 92/2003 nu pot fi reținute, instanța apreciind că pârâta nu dovedit acțiunea de „înstrăinare sau ascundere, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor societății”.
Pârâta nu aduce probe conform art.64 din OG 92/2003 care să susțină cazul de atragere a răspunderii solidare.
Nu este aplicabil nici cazul de atragere a răspunderii solidare prevăzut de art.27 alin.2 lit.c din OG 92/2003, întrucât la momentul emiterii procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate societatea debitoare se afla deja în procedura de lichidare prevăzută de art. 237 din legea 31/1990. Așa cum reiese din prevederile art.237 alin.3 din legea 31/1990, acea hotărâre de dizolvare s-a comunicat și pârâtei, care însă nua uzat de art.237 alin.7 și 8 din legea 31/1990 – de numire a unui lichidator cu atribuții privind inventarierea și constatarea situației exacte a activului și pasivului societății.
Instanța reține însă aplicabilitatea prevederilor art.27 alin.2 lit.d din OG 92/2003 – „nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale”.
Potrivit prevederilor art.72 din Legea 31/1990 (în numerotarea actuală) „Obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege”.
Ori mandatarul este direct răspunzător pentru modul de îndeplinire a actelor de administrare, inclusiv în speță, de îndeplinirea îndatoririlor legale de plată a obligațiilor fiscale datorate de societatea debitoare bugetului de stat.
Prin urmare reaua-credință reiese tocmai din neîndeplinirea de către administratorul firmei, a obligațiilor legale ce îi reveneau.
Împrejurarea invocată în cuprinsul acțiunii în contencios administrativ referitoare la încetarea calității de administrator a lui H. Ș. în anul_, nu reiese din nici un înscris de la dosar. Mai mult, în sentința de dizolvare nr.2505/C/2011 s-a consemnat în dispozitiv că societatea debitoare era reprezentată la acel moment de numitul H. Ș..
Reclamanții nu au depus conform art.65 din OG 92/2003 înscrisuri care să dovedească o altă situație.
Instanța apreciază nelegale deciziile atacate în ceea ce privește obiectul și natura obligațiilor pentru care s-a atras răspunderea solidară, ca element al deciziei prevăzut de art.28 alin.3 lit.c din OG 92/2003.
Reclamanții au invocat prescripția, referindu-se la prescripția executării silite, însă din motivele în fapt reiese că se invocă prescrierea obligațiilor fiscale ale societății debitoare la momentul atragerii răspunderii solidare a administratorului.
Aceste susțineri ale reclamanților urmează a fi analizate prin raportare la prescripția dreptului pârâtei de a stabili obligațiile fiscale în sarcina administratorului societății debitoare. Iar acest drept se naște la momentul la care creanța debitorului Trans Vibra Mon SRL a devenit scadentă.
Instanța are în vedere în acest sens că prevederile art.27 din OG 92/2003 stabilesc un raport de drept material fiscal.
Texul legal reținut în cauză ca fiind aplicabil – art.27 alin.2 lit.d din OG 92/2003 - stabilește o răspundere materială a administratorului în calitatea sa de „plătitor” al obligației fiscale, conform art.25 alin.2 lit.f coroborat cu art.26 alin.1 din OG 92/2003.
Suntem așadar în prezența unei obligații corelative a „plătitorului” obligației fiscale, motiv pentru care pârâta poate angaja răspunderea materială a administratorului doar pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului și pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție de 5 ani calculat de la data scadenței (acesta fiind momentul la care se naște obligația „plătitorului” conform art.25 alin.2 din OG 92/2003).
Din cuprinsul procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr._/109/19 iulie 2012 reiese că răspunderea materială a administratorului este atrasă pentru obligațiile fiscale restante ale debitoarei constând în: TVA pentru care s-a emis titlul executoriu 1446/29.11.2006; dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA pentru care s-au emis mai multe titluri executorii în perioada 2006-2010 și impozit pe venitul microîntreprinderilor pentru care s-au emis titluri executorii în perioada 2006-2010 (fila 45 dosar).
Aceste date conduc la concluzia cuprinderii în obiectul deciziei de atragere a răspunderii solidare și a obligațiilor fiscale pentru care termenul de prescripție de 5 ani era împlinit la momentul emiterii deciziei nr. 508/8 noiembrie 2012 - acest fapt este evident pentru obligațiile fiscale principale datorate până în anul 2006 inclusiv și bineînțeles pentru accesoriile aferente acestora.
Apărările pârâtei sunt nefondate. Nu prezintă relevanță faptul că stabilirea obligațiilor fiscale față de debitoare s-ar fi realizat în interiorul termenului de prescripție și nici faptul că prescripția executării silite nu se perimă, întrucât în prezenta procedură pârâta a ales să atragă un raport de drept fiscal față de o altă persoană, pentru care a emis un alt titlu de creanță conform art.28 din OG 92/2003.
Pentru toate aceste motive și având în vedere și prevederile art. 93 din OG 92/2003, instanța apreciază nelegală decizia nr.21/2013 emisă de pârâtă în soluționarea contestației administrative și decizia de atragere a răspunderii solidare, motiv pentru care în temeiul art.218 din OG 92/2003 coroborat cu art.8 și 10 din legea 554/2004 instanța va anula actele administrative contestate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant H. Ș. (decedat în cursul procesului) și continuată de moștenitorii H. M. C. (CNP_ și domiciliul în Tg.M., . . N.-K. (CNP_) prin mandatar H. M. Chirstian, cu domiciliul amintit mai sus, în contradictoriu cu pârâtul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul procesual ales în Tg.M., ..1-3, jud.M., CUI_, cont deschis la Trezoreria B. RO75TREZ__ ;
Anulează Decizia nr.21 din 14.01.2013 emisă de pârâtă în soluționarea contestației;
Anulează decizia nr.509/08.11.2012 privind atragerea răspunderii solidare cu debitoarea Trans Vibra Mon SRL;
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare;
Cererea de recurs se depune la Tribunalul M.;
Pronunțată în ședință publică azi, 04 aprilie 2014.
Președinte, I. O. | ||
Grefier, T. R. |
T.R. 08 Aprilie 2014
Red. I.O./ 5 ex./ 29.05.2014
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1031/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 1312/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
