Despăgubire. Sentința nr. 1226/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 1226/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 525/102/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ (Număr în format vechi 677/2012)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 1226/2014

Ședința publică de la 17 Martie 2014

Completul constituit din:

Președinte A. M. A.

Grefier E. S. I.

Pe rol fiind constatarea din oficiu a perimării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B. A., în contradictoriu cu pârâta D. M. și A. T., și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

Se constată că prezenta cauză a fost repusă pe rol pentru a se verifica dacă sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă privind sancțiunea perimării.

Instanța din oficiu invocă excepția perimării și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 ianuarie 2012 sub nr._ reclamantul B. A. a chemat în judecată pârâta D. M. - Administrația Finanțelor Publice Târnăveni, solicitând instanței să dispună restituirea taxei pe poluare cu dobânda legală aferentă până la data restituirii.

Pârâta D. M. – A. Târnăveni a formulat întâmpinare și o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, aceasta fiind introdusă în cauză și citată.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 29 octombrie 2012 (fila 33) instanța a dispus în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă suspendarea judecării cauzei, constatând neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor stabilite de instanță și enumerate în încheiere.

De la momentul pronunțării încheierii de suspendare a judecății și până la redeschiderea judecății din oficiu (cu fixarea termenului de judecată pentru data de 17 martie 2014), reclamantul nu a îndeplinit nici un act de procedură.

Cauza a rămas așadar în nelucrare, din culpa reclamantului, mai mult de un an.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an.

Față de cele arătate, în temeiul art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va constata perimarea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul B. A. cu domiciliul în ., nr. 226, jud. M., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. cu sediul în Tg. M., .. 1-3, jud. M. și Serviciul Fiscal Municipal Târnăveni cu sediul în Târnăveni, ., jud. M., în calitate de succesoare ale pârâtelor inițiale și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2014.

Președinte,

A. M. A.

Grefier,

E. S. I.

Redactat: A.M. A

Thred: 11.06.2014/H.L

6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 1226/2014. Tribunalul MUREŞ