Despăgubire. Sentința nr. 1857/2014. Tribunalul MUREŞ

Sentința nr. 1857/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 4700/102/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI F.

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 1857/2014

Ședința publică de la 08 Mai 2014

Completul constituit din:

Președinte A. M. A.

Grefier E. S. I.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M.-AJFP M. și S. F. MUNICIPAL SIGHISOARA și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect despăgubiri.

Fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2014 când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5 septembrie 2013 sub nr._ reclamanta M. M. a chemat în judecată pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. – S. F. Sighișoara, solicitând:

- obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare achitată, în cuantum de 831 lei, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanței, în esență, că a achitat taxa arătată în vederea înmatriculării autoturismului achiziționat din spațiul Uniunii Europene.

Reclamanta a susținut că taxa de poluare reglementată prin OUG 50/2008 este discriminatorie și încalcă normele dreptului comunitar, fiind contrară prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, invocând și dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României. În acest sens, a arătat că taxa este percepută numai pentru autoturismele aflate la prima înmatriculare în România, nu și pentru cele deja înmatriculate.

Reclamanta a mai arătat că a depus o cerere de restituire a taxei către pârâtă dar aceasta a refuzat restituirea.

Reclamanta a depus în probațiune: dovada achitării taxei, acte privind autovehiculul, cererea de restituire și răspunsul primit, decizia de calcul.

Pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a invocat prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și a arătat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.

Pârâta a arătat că nu se poate reține caracterul discriminatoriu al taxei, întrucât aceasta este percepută tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sa sau de vechimea acestuia.

În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, respectiv cererea nu a fost adresată organului fiscal, ci direct instanței de judecată, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlul de creanță.

Pârâta a învederat instanței că începând cu data de 15.03.2013 a intrat în vigoare OUG nr. 9/2013 privind timbrul pentru mediu pentru autovehicule, care prevede obligativitatea plății taxei pentru transferul proprietății autoturismelor în situația în care pentru acestea nu a fost achitată taxa de primă înmatriculare, taxa pe poluare sau de emisii poluante, motiv pentru care a apreciat că nu se impune restituirea acesteia, deoarece într-o atare situație s-ar impune ca ulterior să fie calculat un nou timbru datorat potrivit legii pentru autovehiculul în cauză.

Pârâta a formulat de asemenea o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.

Instanța a analizat la termenul de judecată din 17 martie 2014 admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție formulată, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. 2 coroborate cu art. 64 și art. 65 Cod procedură civilă și a dispus admiterea în principiu a cererii.

După admiterea în principiu a cererii, s-a acordat un termen chematei în garanție pentru a depune întâmpinare, însă aceasta nu a uzat de acest drept.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarea situație de fapt:

Conform chitanței . nr._ din 3.12.2008 reclamanta a achitat suma de 831 lei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, stabilită prin decizia de calcul emisă de Administrația Finanțelor Publice Sighișoara în urma cererii nr._/2.12.2008 (f. 6-7). Taxa a fost achitată pentru înmatricularea unui autoturism de ocazie, care fusese cumpărat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fusese înmatriculat în acest stat și până la data achiziționării de către reclamantă nu fusese înmatriculat în România.

Reclamanta a solicitat Administrației Finanțelor Publice Sighișoara restituirea acestei taxe prin cererea înregistrată sub nr._/09.07.2013, iar prin adresa din 09.08.2013 pârâta a refuzat restituirea pe motiv că prevederile OUG nr. 50/2008 nu au fost abrogate sau modificate și că nu a fost contestată decizia de calcul.

Instanța apreciază că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea taxei este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Taxa pe poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008, ulterior modificată, iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a). Textul nu face distincția între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele uzate, astfel încât nu se creează o discriminare directă între autovehiculele supuse taxei.

În aceste condiții, este de examinat dacă taxa pe poluare creează în mod indirect o discriminare între vehiculele aflate pe piața națională și vehiculele similare importate. Articolul 110 din TFUE (fostul art. 90 din Tratatul CE) interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare, textul vizând să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.

Din cuprinsul dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu toate modificările ulterioare, se constată că taxa pe poluare se aplică, cu ocazia înmatriculării în România, autoturismelor cumpărate din alte state, indiferent dacă au fost sau nu înmatriculate în statul de proveniență, însă nu se percepe cu ocazia înmatriculării pe numele noului proprietar pentru autoturismele care fuseseră deja înmatriculate în România.

Astfel se creează un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele de ocazie, „second-hand”, cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind mai atractivă fiscal pentru cumpărători achiziționarea autovehiculelor de ocazie înmatriculate deja în România. Această reglementare este așadar de natură să descurajeze introducerea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

În acest sens, răspunzând unei întrebări preliminare adresate de instanțele române, CJUE a arătat în cauza T., nr. C-402/2009, că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

De asemenea, în cauza N., nr. C-263/2010, Curtea a reținut că aceleași considerații se impun și în privința regimului de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, toate versiunile de modificare menținând același regim de impozitare.

Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008 prin prisma acestei interpretări, este evident că prin modalitatea de reglementare taxa pe poluare contravine dispozițiilor art. 110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand. Această taxă nu poate fi privită ca o taxă de mediu întrucât nu se aplică și autovehiculelor deja înmatriculate în România, indiferent de nivelul de poluare al acestora și nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.

Instanța este obligată să dea întâietate normelor de drept comunitar, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația comunitară, principiu statuat de CJUE în hotărârea dată în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal, nr. 106/77.

Instanța are de asemenea în vedere faptul că Tratatul C.E. a creat „o nouă ordine juridică” în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea dată în cauza V. Gend en Loos, nr. 26/62), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar conform alin. 4 autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2.

Rezultă așadar că reclamanta a plătit o taxă care, în lumina celor reținute, nu era datorată și în consecință, având în vedere și dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța va obliga pârâta să-i restituie taxa pe poluare pentru autovehicule achitată.

De asemenea, pentru repararea integrală a prejudiciului, suma arătată va fi actualizată cu aplicarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În privința datei de la care se datorează dobânda, urmează a fi avută în vedere cererea părții reclamante și interpretarea dată în hotărârea CJUE în cauza C-565/11, M. I. c/a Administrația Finanțelor Publice Sibiu, prin care s-a statuat că „dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituirii a acestei taxe”. Ca urmare, pentru a da curs principiului efectivității, dobânda va fi acordată începând de la data plății taxei, conform cererii părții reclamante și nu de la data prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală.

În ceea ce privește OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, invocată de pârâtă, instanța apreciază că dispozițiile acesteia nu sunt aplicabile în cauză. Instanța are în vedere faptul că natura legală sau nelegală a obligației de plată stabilite în sarcina reclamantei nu poate fi apreciată decât prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data nașterii acestei obligații, aspect analizat de instanță mai sus. De asemenea, faptul că la un moment dat în viitor reclamantei i s-ar putea pretinde plata taxei prevăzute de OUG nr. 9/2013 nu justifică respingerea cererii de restituire a taxei achitate în baza OUG nr. 50/2008.

În conformitate cu prevederile art. 453 coroborat cu art. 451 și 452 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 83,10 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru.

Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă, instanța apreciază că aceasta este întemeiată. Instanța are în vedere aspectele reținute cu ocazia admiterii în principiu a cererii și anume dispozițiile art. 1 din OUG nr. 50/2008, conform cărora taxaconstituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu. Astfel, beneficiarul taxei este bugetul F. pentru mediu, iar chemata în garanție este autoritatea care o gestionează.

În consecință, față de prevederile legale menționate, de art. 13 din Legea nr. 9/2012 și de cele ale art. 72 și 74 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța va admite și pe fond cererea de chemare în garanție și va obliga Administrația F. pentru Mediu să vireze pârâtei suma reprezentând taxa pe poluare, dobânda stabilită în sarcina pârâtei și cheltuielile de judecată la care aceasta a fost obligată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. M. cu domiciliul în Sighișoara, ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. - S. F. Municipal Sighișoara cu sediul în Sighișoara, ., nr. 37-39, județul M..

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 831 lei reprezentând taxa pe poluare precum și dobânda aferentă, prevăzută de art. 124 alin. 2 coroborat cu art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, calculată de la data plății până la data restituirii efective.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 83,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6.

Obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 831 lei reprezentând taxa pe poluare, dobânda stabilită în sarcina pârâtei și suma de 83,10 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2014.

Președinte,

A. M. A.

Grefier,

E. S. I.

Red.-A.M.A.

Tehnored.-S.E.I. 18 iulie 2014/5 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 1857/2014. Tribunalul MUREŞ