Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3132/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3132/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 1324/102/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 3132/2014
Ședința publică de la 15 Decembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Grefier T. R.
Pe rol fiind judecarea cauzei în C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul G. P. cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de .Avocat V.-A. M. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, domnul avocat V.-A. M., lipsă fiind reprezentantul pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că pârâta a solicitat judecarea în lipsă, prin întâmpinarea depusă (fila 58).
La întrebarea instanței, reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat sau probe de administrat.
În baza art.244 alin.1 C.pr.civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța în baza art. 392 C.pr.civ. acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul desființării Deciziei nr. 4926/29.01.2014 și pe cale de consecință admiterea contestației formulată de reclamantul G. P. și anularea/desființarea Deciziei nr._/15 din 01.11.2010 privind angajarea răspunderii solidare a acestuia cu debitoarea declarată insolvabilă S.C. TCM BUILDINGS S.R.L.
Susține admiterea prezentei acțiuni și anularea deciziilor sus-menționate, întrucât ambele acte administrative sunt contrare legii și se impune a fi anulate în totalitate, pentru următoarele considerente:
Arată că Decizia nr. 4926/29.01.2014 prin care s-a respins contestația administrativă nu conține motivele de fapt și de drept, așa cum impun prevederile art. 211 alin.3 Cod pr. fiscală. Deși prin contestație, reclamantul a învederat mai multe aspecte, pârâta a ignorat aspecte vizând dovedirea relei credințe a reclamantului care în calitate de administrator al S.C. TCM BUILDINGS S.R.L. ar fi diminuat patrimoniul societății cu suma de 310.746 lei, inclusiv TVA și nu ar fi plătit la buget obligațiile fiscale restante.
Arată totodată că Decizia nr. 4926/29.01.2014 a fost dată fără a se ține cont de situația juridică a societății sus-menționate la data emiterii Deciziei nr._/15 din 01.11.2010, respectiv de faptul că împotriva societății fusese deschisă procedura generală a insolvenței, astfel încât măsura angajării răspunderii solidare putea fi dispusă numai de judecătorul sindic, iar nu de organele fiscale. Dispozițiile art.6 al.1, ale art.11 alin.1 lit.g și ale art.138 din Legea nr. 85/2006 au valoarea unor norme speciale în raport de dispozițiile cuprinse în art.27 din OUG nr. 92/2003, cu atât mai mult cu cât sunt norme care de procedură și prevalează acestora din urmă.
Sub acest aspect, reprezentantul reclamantului solicită instanței a avea în vedere că în cauză nu este pusă în discuție posibilitatea generală a organului fiscal de a obține satisfacerea creanțelor sale prin două modalități distincte (după cum greșit susține pârâta), ci posibilitatea concretă a acestuia de a uza în mod concomitent de aceste două proceduri.
În ceea ce privește prima condiție de atragere a răspunderii solidare, reglementată de art.27 al.2 lit.c) din OUG nr. 92/2003, reprezentantul reclamantului mai solicită a se observa că aceasta nu este îndeplinită în cazul reclamantului G. P., întrucât acesta nu mai avea calitate de administrator la data adoptării Deciziei nr._/15 din 01.11.2010. Chiar dacă ar fi avut relevanță în materia răspunderii întemeiată pe dispozițiile art.27 al.2 lit.c) din OUG nr. 92/2003, data notării mențiunii schimbării administratorului în evidențele oficiale ale Registrului Comerțului, răspunderea reclamantului în calitate de administrator tot nu ar fi putut fi angajată întrucât a îndeplinit toate demersurile legate de notarea corespunzătoare în Registrul Comerțului a modificărilor intervenite cu privire la persoanele împuternicite, anterior adoptării Deciziei nr._/15 din 01.11.2010. Mai arată sub acest aspect că deși dintr-o eroare a ORC de pe lângă Tribunalul M., prin Rezoluția nr. 3116/02.04.2010 a fost inițial respinsă cererea privind înregistrarea eliberării din funcția de administrator statutar a reclamantului, ulterior prin Sentința nr. 368C din data de 09 iulie 2010 a fost admisă plângerea promovată de S.C. TCM BUILDINGS S.R.L. și s-a dispus efectuarea mențiunii în Registrul Comerțului
În ceea ce privește cea de-a doua condiție de atragere a răspunderii solidare, reprezentantul reclamantului arată că ipoteza reglementată de art.27 din OUG nr. 92/2003 nu este aplicabilă reclamantului, întrucât nu s-a stabilit în prealabil în ce a constat reaua credință de a nu fi cerut instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării strii de insolvabilitate. Aspectele reținute în decizie, respectiv cunoașterea cuantumului sumelor datorate bugetului general consolidat și eventuale incapacitate de plată a S.C. TCM BUILDINGS S.R.L. nu au nici o legătură cu reaua-credință și astfel nu pot face dovada acestei atitudini subiective.
Reprezentantul reclamantului susține totodată că nici cea de-a treia condiție pentru atragerea răspunderii solidare nu este îndeplinită, întrucât nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi determinat neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale și nici a legăturii de cauzalitate între activitatea sa și starea de insolvență a societății. Aspectul reținut în decizie, respectiv înstrăinarea celor trei autoturisme nu are nicio legătură cu neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale; înstrăinarea lor s-a făcut cu mult înainte de data emiterii marii majorități a titlurilor executorii, respectiv încă din anul 2008, iar sumele obținute nu au fost folosite în interesul reclamantului, ci pentru achitarea salariilor și a altor datorii către furnizori și pentru achitarea ulterioară a datoriilor către buget. Chiar dacă s-ar admite prin absurd că prin înstrăinarea celor trei autoturisme și achitarea altor creanțe a fost împiedicată recuperarea creanțelor bugetare, această împiedicare a fost doar parțială, până la concurența valorii creanțelor bugetare scadente la data realizării vânzărilor sau cel mult până la concurența valorii totale a prețului obținut de pe urma autoturismelor înstrăinată. Prin urmare, răspunderea solidară putea fi instituită cel mult până la concurența sumei de 310.746 lei (valoarea autoturismelor înstrăinate), iar nu până la concurența întregii valori a datoriilor bugetare ale societății, cu atât mai mult cu cât pentru diferențe există constituite garanții.
Prin urmare, pentru aceste considerente dezvoltate pe larg în cuprinsul acțiunii introductive, solicită admiterea acțiunii, cu precizarea că va solicita obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Întrucât pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare, raportat la dispozițiile art. 223, alin.2 C.pr.civ.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 9 aprilie 2014 sub nr._, reclamantul G. P. solicită ca în contradictoriu cu pârâta DGRFP B.-AJFP M. să se dispună anularea deciziei nr.4926 din 29.01.2014 emisă de pârâtă în soluționarea contestației și, pe cale de consecință, anularea deciziei nr._/15 din 01.11.2010 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea declarată insolvabilă .. Se solicită și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul arată că pârâta a dispus angajarea răspunderii solidare în temeiul art.27 alin.2 lit.d din OG 92/2003 reținând reaua-credință de reclamantului, care în calitate de administrator al TCM Buildings SRL ar fi diminuat patrimoniul societății cu suma de 310.746 lei, inclusiv TVA și nu ar fi achitat la buget obligațiile fiscale restante. Reclamantul arată că s-a reținut și art.27 alin.2 lit.c din OG 92/2003 pârâta reținând că ar fi știut de cuantumul sumelor datorate de debitoare amintită la bugetul de stat și de incapacitatea de plată a acestei societăți și nu și-ar fi îndeplinit obligația legală de a solicita instanței competente deschiderea procedurii insolvenței.
Reclamantul arată că a formulat contestație administrativă împotriva acestui titlu de creanță, care a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr.4926/2014.
Susține că decizia atacată este nelegală întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției de respingere a tuturor argumentelor invocate de reclamantul – contestator, astfel cum impun prevederile art.211 alin.3 din OG 92/2003. Se susține că pârâta nu a ținut cont de situația juridică a societății debitoare, respectiv faptul că împotriva acestei societăți fusese deschisă procedura generală a insolvenței prevăzută de legea 85/2006, fiind desemnat un judecător sindic în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat M., astfel că măsura angajării răspunderii solidare putea fi dispusă numai de judecător, nu și de organele fiscale. Susține apoi că decizia nr. 4926/2014 și decizia de atragere a răspunderii solidare nr._/15 din 01.11.2010 au fost date în urma unei aplicări greșite a prevederilor art.27 alin.2 lit.c și d din OG 92/2003, arătând în acest sens că la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare nu mai era administratorul societății debitoare. Reclamantul susține că eliberarea sa din funcția de administrator al TCM Buildings SRL a intervenit încă din data de 23.02.2010, când s-a adoptat decizia asociatului unic nr.1, gestiunea societății și toate actele acesteia fiind predate noului administrator P. D.. Susține că este lipsită de relevanță data la care schimbarea din funcția de administrator a fost adusă la cunoștința Oficiului Registrului Comerțului, reclamantul arătând în acest sens că nu este vorba despre opozabilitatea capacității de reprezentare a reclamantului în relațiile cu terții, ci de calitatea special cerută de lege pentru atragerea unei răspunderi speciale. Arată că această calitate de administrator încetează prin decizia sau revocare/schimbare de la data întocmirii actului unilateral de voință, astfel că și calitatea sa de administrator al TCM Buildings SRL a încetat la data de 23.02.2010, când s-a adoptat decizia asociatului unic nr.1.
Susține apoi că nu este dovedită condiția relei-credință prevăzută de art.27 din OG 92/2003 și că nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art.27 alin.2 lit.d întrucât nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi determinat neachitarea la scadență a obligaților fiscale și nu s-a dovedit nici legătura de cauzalitate între activitatea sa și starea de insolvență a societății. Nu s-a dovedit nici reaua-credință a reclamantului în neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale. Susține că aspectul reținut în decizie, respectiv înstrăinarea autoturismelor Ford Tranzit, Mercedes Benz și Smart nu are nicio legătură cu reaua-credință în neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale și astfel nu poate face dovada acestei atitudini subiective. Înstrăinarea acelor autoturisme a avut loc înainte de emiterea marii majorități a titlurilor executării, respectiv încă din anul 2008, iar sumele obținute nu au fost folosite în interesul reclamantului, ci pentru achitarea salariilor și a altor datorii către furnizori, în încercarea de redresare a activității societății și pentru achitarea ulterioară a datoriilor la buget.
Reclamantul susține că deciziile atacate sunt greșit inclusiv în ce privește suma de 1.507.187 lei până la concurența căreia s-a adoptat și respectiv, s-a confirmat măsura de angajare a răspunderii solidare, arătând că răspunderea solidară putea fi instituită cel mult până la concurența sumei de 310.746 lei, reprezentând valoarea autoturismelor înstrăinate, iar nu până la concurența întregii valori de datoriilor bugetare ale societății.
Reclamantul a anexat la cerere deciziile atacate, contestația administrativă, hotărârile pronunțate în dosarul_ al Tribunalului Specializat M., contractul de cesiune nr.1/23.02.2010, procesul-verbal de predare-primire din data de 23 februarie 2010.
Pârâtul DGRFP B. prin AJFP M. a formulat întâmpinare (filele 56-58), prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant. Arată că prin decizia nr.4926/2014 s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de atragere a răspunderii solidare nr._/15 din 01.11.2010, reținându-se în fapt că societatea debitoare a înstrăinat trei mijloace de transport (amintite de reclamant în acțiune) diminuându-și astfel activul societății, fără ca din sumele realizate să fi achitat la bugetul de stat obligațiile fiscale restante. Valoarea însumată a creanțelor înregistrate, potrivit valorificărilor mai sus amintite este în sumă totală de 310.746 lei inclusiv TVA. S-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii solidare prevăzute de art27 alin.2 lit.c și d din OG 92/2003.
Raportat la susținerile reclamantului, pârâtul artă că dispozițiile legii 85/2006 nu exclud procedura atragerii răspunderii solidare reglementată de art.27 din OG 92/2003. Mai arată că starea de insolvabilitate a debitoarei TCM Buildings SRL nu a fost contestată de reclamant și se mai arată că reclamantul nu răspunde decât până la concurența creanței fiscale, fiind vorba de răspunderea pentru fapta (obligațiile) altuia. Referitor la susținerile reclamantului că la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare nu mai avea calitatea de administrator al societății debitoare, pârâtul arată că această modificare nu a fost menționată în Registrul Comerțului și, prin urmare, nu este opozabilă terților conform art.5 din legea 29/1990. Pârâtul mai arată că reclamantul nu a făcut dovada prin documente justificative a motivelor invocate, care să susțină contrariul celor prezentate în decizia de atragere a răspunderii solidare. Solicită respingerea și a cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei cu adresa nr._/04.11.2014, documentația care a stat la baza emiterii deciziei atacate (filele 74 și urm.).
Reclamantul a depus la data de 3 decembrie 2014 certificatul de furnizare informații privind societatea debitoare, eliberat de registrul Comerțului ( filele 126-127).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin decizia nr._/15 din 01.11.2010 (filele 98-102 dosar) s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitoarea declarată insolvabilă TCM Buildings SRL pentru obligații fiscale restante datorate la bugetul de stat în sumă totală de 107.420 lei, aferente mai multor titluri executorii emise în perioada 2008-2010. S-au reținut prevederile art.27 alin.2 lit.c și d din OG 92/2003.
Reclamantul contestat această decizie, contestația administrativă fiind respinsă de pârât prin decizia nr. 4926/29.01.2014 ( filele 76-80 dosar).
Instanța apreciază neîntemeiată critica de nelegalitate pentru nemotivarea deciziei emisă în soluționarea contestației. Contrar susținerilor reclamantului, decizia de soluționare a contestației redă argumentele de fapt și de drept care să sprijine soluția de respingere pronunțată.
De asemenea, nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei de atragere a răspunderii solidare pe motivul declanșării față de societatea debitoare, a procedurii prevăzută de legea 85/2006.
Faptul că față de societatea debitoare se demarase procedura de insolvență prevăzută de legea 85/2006 nu exclude aplicabilitatea prevederilor art.27 din OG 92/2003, întrucât procedura reglementată de Legea 85/2006 este o procedură colectivă în cadrul căreia orice persoană poate fi creditor, pe când cea reglementată de art.27 din OG 92/2003 vizează strict recuperarea creanțelor bugetare, pârâta putând alege această din urmă procedură.
Pentru toate aceste motive și având în vedere că în analiza legalității deciziei de atragere a răspunderii solidare se verifică îndeplinirea condițiilor legale la momentul emiterii acesteia, instanța apreciază că în speță este îndeplinită cerința prevăzută de art.27 alin.2 din OG 92/2003 – ca debitorul să fie declarat insolvabil.
Pentru aceasta, în baza considerentelor prezentate mai sus, prezintă relevanță faptul că anterior emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare atacate în prezenta cauză, pârâtul a emis procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a debitoarei, înregistrat sub nr.56 din 12.08.2010 ( filele 103 și urm. dosar).
Cu privire la condiția relei-credințe cerută de art.27 alin.2 din OG 92/2003 instanța apreciază că împrejurarea invocată în cuprinsul acțiunii în contencios administrativ referitoare la încetarea calității de administrator încă din data de 23.02.2010 nu poate fi reținută ca motiv de înlăturare a acestei condiții.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a anexat la cererea de chemare în judecată sentința 368/C din 9 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Specializat M. prin care s-a dispus efectuarea în Registrul Comerțului de cuvenitelor mențiune pentru eliberarea reclamantului din prezenta cauză, din funcția de administrator a societății debitoare.
Din cuprinsul procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr.56 din 12.08.2010 reiese că răspunderea materială a administratorului este atrasă pentru obligațiile fiscale restante ale debitoarei constând în: impozit pe veniturile din salarii, impozit pe profit, impozit pe dividende, și alte obligații datorate la bugetul de stat stabilite prin titluri executorii emise în perioada 2008-2010, perioadă în care potrivit mențiunilor din Registrul Comerțului, reclamantul a îndeplinit funcția de administrator al societății debitoare.
Asemănând obligațiile ce îi revin administratorului cu cele referitoare la mandat, instanța are în vedere că mandatarul este direct răspunzător pentru modul de îndeplinire a actelor de administrare, inclusiv în speță, de îndeplinirea îndatoririlor legale de plată a obligațiilor fiscale datorate de societatea debitoare bugetului de stat.
Prin urmare reaua-credință reiese tocmai din neîndeplinirea de către administratorul firmei, a obligațiilor legale ce îi reveneau.
Societatea debitoare a înstrăinat trei autoturisme în perioada iunie – septembrie 2008, obținând în urma acestor valorificări suma totală de 310.746 lei, inclusiv TVA.
Din compararea perioadei în care a intervenit valorificarea acelor bunuri ale debitoarei, cu perioada în care a început emiterea titlurilor executorii, instanța reține că reclamantul în calitate de administrator al firmei putea să cunoască situația de incapacitate de plată a firmei.
Chiar dacă am admite susținerea reclamantului, potrivit căreia cu suma astfel obținută (amintită a mai sus) s-a încercat plata altor obligații (salarii, obligații contractuale față de alte firme), în speță a trecut o perioadă de aproape 2 ani (până la emiterea de către pârât a procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate a debitoarei). De asemenea, procedura reglementată de legea 85/2006 a fost declanșată la sfârșitul anului 2010 (conform înscrisului anexat de reclamant la cerere – filele 27-28 dosar).
Ori această pasivitate dovedește reaua-credință prevăzută de art.27 alin.2 din OG 92/2003.
Astfel, cu privire la obligațiile prevăzute de art.27 alin.2 lit.c din OG 92/2003, instanța are în vedere că din întreaga documentație depusă de pârât și din susținerile redate de reclamant în motivele cererii de chemare în judecată reiese că pasivitatea administratorului firmei manifestată prin neîndeplinirea în perioada 2008-2010, a obligației de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, îndeplinește condițiile prevăzute de art.27 alin.2 lit.c din OG 92/2003 a condus la acumularea obligațiilor fiscale în cuantumul indicat în decizia de atragere a răspunderii solidare.
Față de multitudinea titlurilor executorii și pasivitatea administratorului care în perioada amintită mai sus (2008-2010) nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței societății debitoare, coroborat cu lipsă de documente justificative prin care reclamantul să facă dovada celor afirmate în cererea de chemare în judecată (încercarea de redresare a situației financiare a societății), instanța reține existența unui lanț cauzal care generat toate obligațiile fiscale bugetare restante cuprinse în decizia de atragere a răspunderii solidare. Reclamantul este așadar răspunzător pentru întreaga sumă cuprinsă în decizia amintită.
Instanța reține și aplicabilitatea prevederilor art.27 alin.2 lit.d din OG 92/2003 – „nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale”.
Acest text legal stabilește o răspundere materială a administratorului în calitatea sa de „plătitor” al obligației fiscale, conform art.25 alin.2 lit.f coroborat cu art.26 alin.1 din OG 92/2003.
Suntem așadar în prezența unei obligații corelative a „plătitorului” obligației fiscale, astfel că pârâta poate angaja răspunderea materială a administratorului pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului (și pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție de 5 ani calculat de la data scadenței - acesta fiind momentul la care se naște obligația „plătitorului” conform art.25 alin.2 din OG 92/2003). Ori aceste condiții sunt respectate.
Pentru toate aceste considerente, reținând legalitatea deciziei nr.4926/2014 emisă de pârât, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G. P. (Pașaport . nr._ cu domiciliul în Germania, Koditz, Brunnenthal Erbweg 1A, și domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat V. A. M., în București, ..27, Corp A, .) în contradictoriu cu pârâta DGRFP B. - AJFP M. (cu sediul procesual ales în Tîrgu M., ..1-3, J..M., CUI_, cont deschis la Trezoreria B. RO75TREZ__ );
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare;
Cererea de recurs se depune la Tribunalul M.;
Pronunțată în ședință publică azi, 15 Decembrie 2014.
Președinte,
I. O.
Fiind plecată din instanță,
Semnează Președintele
Tribunalului M.,
Judecător I. D. L.
Grefier,
T. R.
Red. I.O.
Thred.T.R./4 ex./ 08.01.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 531/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 444/2014.... → |
|---|
