Despăgubire. Sentința nr. 1866/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1866/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 4747/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 1866/2014
Ședința publică de la 09 Mai 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Grefier T. R.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul O. S., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. -ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect despăgubire.
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 aprilie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 09 mai 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11 septembrie 2013 sub nr._, reclamantul O. S. a chemat în judecată pârâta DGFP M. ( succesor legal DGRFP B.- AJFP M.), solicitând obligarea pârâtei la restituirea taxei de 7812 lei plătită prin chitanța nr._ din 27.02.2008, cu dobânda legală aferentă până la data restituirii efective.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței că pentru înmatricularea autoturismului marca Ford Tranzit, norme poluare E3, nr. identificare WF0LXXTTFL1D06728, an fabricație 2001, . auto G_, cumpărat din spațiul comunitar, a fost nevoită să achite o taxă de p irmă înmatriculare în sumă de 10.383 lei. Reclamantul arată că prin decizia nr._ din 15.09.2008 emisă de AFP Tg.M. i s-a restituit suma de 2571 lei, astfel că solicită obligarea pârâtei la restituirea și a diferenței în sumă de 7812 lei. Reclamantul susține în esență că taxa specială contravine prevederilor Tratatului întrucât nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state membre ale UE și reînmatriculate în România.
Reclamantul a anexat: cererea de restituire, dovada achitării taxei, decizia de stabilire a taxei în baza art.214 ind.1 din OG 92/2003, acte privind autovehiculul, decizia nr._/2008 de restituire a sumei de 2571 lei, răspunsul nr.1813/13.02.2012 primit de la pârâtă la cererea de restituire a taxei.
Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare (fila 28), prin care prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
Față de prevederile comunitare invocate în susținerea acțiunii, pârâta a arătat că în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005, legea cadru europeană este obligatorie pentru statul membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele. Art. 90 din Tratat interzice aplicarea unor impozite interne produselor altor state membre, mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, or, taxa pe poluare pentru un autoturism fabricat în România și neînmatriculat este aceeași cu cea datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu aceleași specificații tehnice și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește”. Totodată pârâta a menționat că instituirea taxei de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană și nu se poate susține că ar fi contrară legislației comunitare.
Pârâta a mai arătat că prin Legea 9/2012 a fost abrogată OUG 50/2008 și s-a instituit obligativitatea plății taxei pe emisii poluante pentru transferul proprietății autoturismelor în situațiile în care anterior nu s-a achitat taxa de primă înmatriculare sau taxa pe poluare, fiind astfel eliminată pretinsa discriminare invocată în acțiune. Totodată s-a arătat că potrivit normelor de aplicare a Legii 9/2012, sumele se restituie din conturile Administrației F. pentru Mediu.
Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a acestei instituții, iar prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 17 martie 2014 instanța a admis în principiul cererea de chemare în garanție pentru motivele expuse în acea încheiere (fila 55 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În speță, prin cererea de chemare în judecată se invocă un refuz nejustificat al pârâtei de a admite cererea de restituire a diferenței nerestituită, achitată cu titlu taxă de primă înmatriculare achitată prin chitanța menționată de reclamant în cererea de chemare în judecată.
Instanța apreciază că . OUG 50/2008 nu atrage după sine o inadmisibilitate a cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare motivat de existența unei obligații de plată a unei taxe de poluare. La data la care reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme instituită de Codul fiscal, această ordonanță nu era în vigoare, ca atare taxa instituită prin aceasta nu era datorată de reclamant și, nefiind datorată, acesta nu poate fi obligată să o plătească. De asemenea, caracterul legal sau nelegal al obligației de plată stabilite în sarcina reclamantului nu poate fi apreciat decât prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data nașterii acestei obligații.
Pe fondul cauzei instanța reține că prin chitanța nr._ din 27.02.2008 (fila 7), reclamantul a achitat suma de 10.383 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare.
Taxa a fost achitată pentru înmatricularea autoturismului marca Ford Tranzit, nr. identificare WF0LXXTTFL1D06728, an fabricație 2001, . auto G_, cumpărat din Ungaria, stat membru al Uniunii Europene și fusese înmatriculat în acest stat la data de 04.01.2002 ( fila 14), iar până la înmatricularea pe numele reclamantului nu fusese înmatriculat în România. Suma a fost încasată de Trezoreria municipiului Târgu M..
Ulterior, în temeiul prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008, conform deciziei de restituire nr._/15.09.2008 reclamantului i s-a restituit o parte din suma achitată și anume diferența între suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul stabilit din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare, în cuantum de 2571 lei (fila 8).
Reclamantul a solicitat pârâtei restituirea diferenței rămase, iar pârâta i-a răspuns prin adresa nr71337/31.07.2013 că potrivit prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 se restituie doar taxa rezultată ca diferență între suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare, iar reclamantul a beneficiat de restituirea acestei diferențe, astfel că nu poate da curs cererii (fila 9).
Instanța apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 343/2006, cu modificările ulterioare, a fost introdus în Codul fiscal, la Titlul VII, capitolul 21 (art. 2141 – 2143), intitulat „Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule”, stabilind o taxă specială, cu aplicabilitate de la data de 01.01.2007. Din cuprinsul art. 2142 alin. 2 se constată că această taxă specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor în România, rezultând deci că aceasta nu se aplică și pentru acele autoturisme care sunt deja înmatriculate în România.
În aceste condiții, este de examinat dacă taxa creează o discriminare între vehiculele aflate pe piața națională și vehiculele similare importate. Pentru realizarea obiectivelor Uniunii Europene, care constituie o singură zonă economică, o piață comună în cadrul căreia comerțul se poate dezvolta liber, Tratatul pentru instituirea Comunității Europene a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate.
În acest sens, art. 90 din Tratatul C.E. (în prezent art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) interzice impunerea asupra produselor din alte state membre a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
În soluționarea cauzei este relevantă distincția făcută de legiuitor între autoturismele de ocazie deja înmatriculate în România și supuse unei noi vânzări și cele care provin din străinătate și care se înmatriculează pentru prima dată în România. În acest sens, se constată că taxa se aplică numai autoturismelor care sunt cumpărate din străinătate și se înmatriculează în România, indiferent dacă au fost sau nu înmatriculate în statul de proveniență. Astfel se creează un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele de ocazie, „second-hand”, cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind mai atractivă fiscal pentru cumpărători achiziționarea autovehiculelor de ocazie înmatriculate deja în România. Această reglementare este așadar de natură să descurajeze introducerea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și astfel contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. 110 TFUE) în ceea ce privește autovehiculele second-hand.
Din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că pot fi stabilite taxe pentru satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public, cum ar fi protejarea sănătății publice, protecția mediului, elemente legitime de politică economică și socială sau altele. Taxa de primă înmatriculare nu întrunește însă exigențele acestor cerințe, neputând fi privită ca o taxă de mediu, întrucât, așa cum s-a arătat, nu se aplică și autoturismelor înmatriculate în România, cu ocazia reînmatriculării, indiferent de nivelul de poluare sau de vechimea acestora.
Ca urmare, instanța apreciază că taxa specială de primă înmatriculare reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Uniunii, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Instanța are în vedere de asemenea că Tratatul C.E. a creat „o nouă ordine juridică” în dreptul internațional (denumită astfel de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cazul V. Gend en Loos, nr. 26/62), caracterizată prin faptul că are efect direct și se bucură de supremație (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate și de art. 148 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, fiind ca atare nefondate susținerile pârâtei în sensul că dispozițiile tratatului își găsesc aplicabilitatea doar în limitele în care sunt transpuse în legislația națională.
În ceea ce privește dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pe poluare intrată în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, care prevăd restituirea diferenței între taxa specială pentru autovehicule și taxa pe poluare și în conformitate cu care a fost restituită reclamantei parțial taxa achitată, dispoziții invocate de pârâtă pentru a justifica respingerea cererii de restituire, instanța apreciază că acestea nu sunt aplicabile în cauză.
Instanța are în vedere faptul că la data la care reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme instituită de Codul fiscal această ordonanță nu era în vigoare, ca atare taxa instituită prin aceasta nu era datorată de reclamantă și, nefiind datorată, aceasta nu poate fi obligată să o plătească. De asemenea, caracterul legal sau nelegal al obligației de plată stabilite în sarcina reclamantei nu poate fi apreciat decât prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data nașterii acestei obligații.
Față de cele arătate, rezultă că reclamantul a plătit o taxă către bugetul de stat care, în lumina celor reținute, nu era datorată și în consecință se impune restituirea în întregime a acesteia.
Ca urmare, având în vedere că pârâta a restituit reclamantului parțial taxa achitată, instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata diferenței dintre taxa specială de primă înmatriculare și taxa pe poluare, în sumă de 7821 lei.
De asemenea, pentru repararea integrală a prejudiciului, care cuprinde și folosul nerealizat, conform cererii formulate de reclamant, suma arătată va fi actualizată cu aplicarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Cu toate că dispozițiile art. 124 din OG nr. 92/2003 stabilesc un anumit moment de la care poate fi acordată dobânda fiscală (respectiv ziua următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii), instanța are în vedere jurisprudența CJUE care, conform art. 20 din Constituția României, prevalează față de legislația internă contrară. În hotărârea CJUE în cauza C-565/11, M. I. c/a Administrația Finanțelor Sibiu, s-a statuat că „dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituirii a acestei taxe”.
Ca urmare, pentru a da curs principiului efectivității, dobânda va fi acordată începând de la data plății taxei, conform cererii reclamantului, cuantumul dobânzii fiscale urmând a fi calculat conform art. 120 alin. 7 din OG nr. 92/2003.
Cererea de chemare în garanție urmează a fi respinsă întrucât suntem în prezența unei taxe de primă înmatriculare ce era reglementată de Codul fiscal, nefiind o sumă ce se constituie venit la fondul pentru mediu.
În conformitate cu prevederile art. 453-455 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 700.reprezentând cheltuieli de judecată. Cheltuielile de judecată se compun din taxa judiciară de timbru( 300 lei) și onorariul avocațial redus de instanță raportat la complexitatea cauzei și munca efectivă a avocatului, la suma de 400 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O. Szbolcs (având CNP_, domiciliul în Tg. M., ., jud. M. și domiciliul procesual ales la avocat Niea G., ..37, Tg. M., jud. M.), în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice M. - Administrația Finanțelor Publice Tg.M. (cu sediul în Mun. Tg.-M., ..1-3, jud. M.).
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 7821 lei, reprezentând diferența de taxă specială de primă înmatriculare achitată prin chitanța TS4A nr._ din 27 februarie 2008 și nerestituită, precum și dobânda aferentă acestei sume, dobândă calculată potrivit prevederilor art. 124 Cod procedură fiscală.
Respinge cererea formulată de pârâtă, de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 700 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 mai 2014.
Președinte,
I. O.
Grefier,
T. R.
Redactat: I.O
Thred: 11.06.2014/I.O.
5 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 2126/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 944/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
