Despăgubire. Sentința nr. 950/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 950/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 2762/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI F.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 950/2014
Ședința publică de la 25 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte A. M. A.
Grefier E. S. I.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. F. V., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B.- S. F. MUNICIPAL REGHIN și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect despăgubiri.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 10 februarie 2014 când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de astăzi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22 aprilie 2013 sub nr._ reclamantul C. F. V. a chemat în judecată pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice M. – AFP Tg. M., solicitând:
- obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru emisii poluante achitată, în cuantum de 3.306 lei, actualizată cu rata dobânzii legale, începând cu data plății, până la restituire.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței, în esență, că a achitat taxa arătată în vederea înmatriculării autoturismului achiziționat în anul 2010, nou.
Reclamantul a susținut că taxa de poluare reglementată prin OUG 50/2008 este discriminatorie și încalcă normele dreptului comunitar, fiind contrară prevederilor art. 90 din Tratatul CE, invocând și dispozițiile art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României. A susținut că această taxă instituie un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele noi, în timp ce pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se percepe.
Reclamantul a mai arătat că a depus o cerere de restituire a taxei către pârâtă dar aceasta a refuzat restituirea.
Reclamantul a depus în probațiune: dovada achitării taxei, acte privind autovehiculul, cererea de restituire și răspunsul primit, decizia de calcul.
Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice M. prin Administrația Finanțelor Publice Reghin a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a invocat prevederile O.U.G. nr. 50/2008 și a arătat că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
A susținut că taxa nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sa și de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
A mai arătat că prin instituirea taxei nu sunt încălcate prevederile art. 90 din tratatul de instituire a Comunităților Europene și că aceasta a fost rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate susține că ar contraveni legislației comunitare.
Pârâta a formulat de asemenea o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, invocând art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu.
Instanța a analizat la termenul de judecată din 08.11.2013 admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție formulată, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. 2 coroborate cu art. 64 și art. 65 Cod procedură civilă și a dispus admiterea în principiu a cererii.
După admiterea în principiu a cererii, s-a acordat un termen pentru ca chemata în garanție să depună întâmpinare, însă nu a uzat de acest drept.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarea situație de fapt:
Conform chitanței nr._ din 30.04.2010 reclamantul a achitat suma de 3.306 lei reprezentând taxa pe poluare, stabilită prin decizia de calcul pentru înmatricularea unui autoturism marca Dacia L., fabricat în anul 2010.
Din actele depuse la dosar rezultă că autoturismul în cauză a fost cumpărat nou, fiind fabricat în anul 2010 și nu a fost înmatriculat anterior.
Reclamantul a solicitat instanței restituirea acestei taxe, invocând faptul că taxa instituită prin OUG nr. 50/2008 încalcă prevederile Tratatului instituind Comunitatea Europeană întrucât constituie o taxă cu efect echivalent taxelor vamale, având caracter discriminatoriu.
În acest sens, instanța reține că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fost art. 90 din Tratatul C.E.) interzice impunerea asupra produselor din alte state membre a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Astfel, ceea ce determină constatarea neconcordanței între norma internă și prevederile comunitare este crearea unei discriminări între situația autoturismelor de ocazie cumpărate din spațiul Uniunii Europene, care fuseseră înmatriculate în statul de origine și pentru înmatricularea cărora urmează să fie achitată taxa și autoturismele cumpărate din România și deja înmatriculate, pentru care nu se achită această taxă cu ocazia schimbării proprietarului. Prin aceasta se poate ajunge la stimularea cumpărării de autoturisme de ocazie aflate pe piață în România, în detrimentul celor din alte state. În acest sens au fost pronunțate și hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele T., nr. C-402/2009 și N., nr. C-263/2010.
Aceste discriminare nu este însă incidentă în cazul reclamantului, în cauza de față, având în vedere că autoturismul pentru a cărui înmatriculare a fost achitată taxa nu fusese înmatriculat anterior într-un alt stat din Uniunea Europeană, ci este nou. Ca urmare, acesta se află în aceeași situație cu celelalte autoturisme noi și care se înmatriculează pentru prima dată în România, indiferent de statul în care au fost fabricate sau din care au fost achiziționate.
Mai mult, prevederile Tratatului nu sunt incidente în cauză, având în vedere faptul că autoturismul a fost produs și achiziționat în România, astfel că nu se pune problema liberei circulații a bunului între statele membre ale Uniunii Europene.
Pentru motivele expuse și având în vedere temeiul invocat în susținerea cererii, instanța reține că nu se justifică restituirea taxei achitate și ca urmare va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția pronunțată asupra cererii principale, pârâta nefiind căzută în pretenții, față de dispozițiile art. 72 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. F. V. cu CNP_, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. având Cod de identificare fiscală_, cont RO02TREZ47623540_ deschis la Trezoreria Tg. M., cu sediul procesual ales în Tg. M., .. 1-3, jud. M., – S. F. Municipal Reghin cu sediul în Reghin, .. 33, jud. M., în calitate de succesoare a pârâtei inițiale.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2014.
Președinte, A. M. A. | ||
Grefier, E. S. I. |
Redactat: A.M.A
Thred: 10.06.2014/H.L
6 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 348/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 437/2014.... → |
|---|








