Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 67/2014. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 67/2014 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 2939/311/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
C. administrativ și fiscal
DECIZIE Nr. 67/2014
Ședința publică de la 06 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător I. S. O.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul petent C. I. B., domiciliat în comuna Valea M., . O., împotriva sentinței civile nr._/28.10.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O., cu sediul în Slatina, .. 19, județul O., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție NCPC.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 12.03.2013 sub nr._, petentul C. I.-B. a solicitat anularea procesului verbal . nr._/25.02.2013 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O., exonerarea de plata amenzii și revocarea măsurii complementare de reținere a permisului de conducere. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În fapt, petentul a arătat că la data de 25.02.2013 conducea auto Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ pe .. Slatina și a fost oprit de echipajul poliției rutiere pe motiv că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni pe sensul său de mers, fiind astfel sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei și măsura complementară de reținere a permisului de conducere.
A învederat că procesul verbal contestat este nelegal și netemeinic, deoarece agentul constatator nu a menționat toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei; nu a indicat numele și adresa pietonului; a reținut eronat fapta; nu se consideră vinovat; potrivit garanțiilor CEDO, beneficiază de dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertismentului, potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001.
În drept, plângerea s-a întemeiat pe dispozițiile OG 2/2001, OUG 195/2002.
În dovedirea plângerii, petentul a arătat că înțelege să se folosească de proba cu acte și proba testimonială. A atașat la dosar procesul verbal contestat, copie dovadă de circulație, copie act de identitate.
La data de 27.03.2013 petentul a depus la dosar lista cu numele și adresa martorului .
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O. legal citat, a depus întâmpinare la data de 25.04.2013, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată motivat de faptul că actul de sancționare este temeinic și legal întocmit, iar acest act face dovada deplină a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.
Procesul verbal de contravenție respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de O.G. 2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
Actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozitiile și convențiile ce constată.
Prin urmare, procesul verbal de constatare și sanctionare a contraventiilor reprezintă un act autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la proba contrară ce revine celui care contestă actul respectiv.
In conformitate cu dispoz. art. 411 alin. 1 pct. 2 C.p.civ. intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului institutiei. A anexat în copie planșe foto radar, buletin de verificare metrologică, atestat operator radar, fișa de evidență auto.
Prin sentința nr._/28.10.2013 s-a respins plangerea ,ca neintemeiata.
Instanța de fond a reținut că prin procesul verbal . nr._/25.02.2013 încheiat de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean O., petentul C. I.-B. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei și reținerea permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 Rep., pentru că a condus auto Opel Corsa cu nr._ pe . a acordat prioritate de trecere pietonilor care traversau . pietoni semnalizată corespunzător, aflată pe sensul său de deplasare.
În ce priveste legalitatea procesului-verbal, instanta a constatat ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de art. 17 din acest act normativ, mentiuni a caror lipsa atrage sanctiunea nulitatii actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de catre instanta.
Motivul de nelegalitate invocat de petent in plangerea fomrulata, respectiv incalcarea dispoz. art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, este neintemeiat, deoarece agentul constatator nu este obligat sa mentioneze in cuprinsul actului numele si adresa persoanei aflate in traversarea strazii, iar imprejurarile de fapt retinute in actul contestat sunt suficiente pentru verificarea legalitatii si temeiniciei acestuia.
In ceea ce priveste temeinicia actului sanctionator, instanta a retinut ca, desi actul de constatare si sanctionare a contraventiei se bucura de o prezumtie de temeinicie relativitatea acesteia permite rasturnarea sa prin administrarea unor probe concludente.
Astfel, dovezile administrate de petent in argumentarea temeiniciei plangerii pot releva o situatie de fapt contrara celei retinute prin actul atacat.
In cauza, petentul nu a facut dovada unei alte situatii de fapt, de altfel nici nu s-a prezentat in instanta pentru a propune probe in sustinerea motivelor invocate in plangerea contraventionala.
In raport de acestea, instanta a constatat ca petentul nu a facut dovada unei alte situatii de fapt decat cea retinuta de agentul constatator.
Simpla invocare a jurisprudentei CEDO, fara a produce si probe in sensul afirmatiilor facute in plangere, nu poate conduce la anularea de plano a inscrisului intocmit de un reprezentant al statului, intrucat ipoteza avuta in vedere de CEDO in cauza A. vs Romania a fost cu totul alta decat cea supusa judecatii in acest dosar, iar sarcina probei in procedura solutionarii plangerii contraventionale revine, in primul rand, contravenientului, si nu agentului constatator, avand in vedere ca prin exercitarea plangerii contraventionale cel dintai supune instantei legalitatea si temeinicia actului constatator al contraventiei, motivele de nelegalitate (de la art. 17 din OG nr. 2/2001) putand fi analizate si din oficiu de catre instanta.
De asemenea, petentul a avut posibilitatea sa administreze probe sub aspectul netemeiniciei actului sanctionator (al situatiei de fapt expuse), intrucat mentiunile inserate sub acest aspect au valoarea unei dovezi pana la proba contrara, prin prisma autoritatii cu care agentul constatator a fost investit de catre stat.
Acest aspect nu a fost facut de catre petentul din prezenta speta, desi a avut aceasta posibilitate.
Imprejurarea ca sarcina probei revine petentului sanctionat nu incalca dreptul la un proces echitabil si nici prezumtia de nevinovatie, asimilabila dreptului penal, din perspectiva conventionala, intrucat plangerea contraventionala presupune o judecata contradictorie cu toate garantiile procesuale care decurg din aceasta, iar prin aplicarea de iure a celor sustinute de petent in plangere s-ar ajunge la situatii inadmisibile, in sensul imposibilitatii constatarii si sanctionarii unor fapte antisociale din punct de vedere rutier de catre organele statului a unor fapte apreciate de catre legiuitor ca fiind de un grad de pericol social redus.
Prin urmare, se impunea ca si petentul sa faca dovada celor afirmate in plangere, respectiv a faptului ca cele mentionate de agentul constatator au fost eronate si fara baza reala, lucru care nu s-a realizat, desi instanta a acordat aceasta posibilitate.
Instanta nu a administrat proba testimoniala, solicitata de petent, intrucat aceasta nu putea aduce alte elemente in afara celor care razbat din cuprinsul procesului verbal contestat, precum si din plansele foto depuse la dosar, odata cu intampinarea, cu atat mai mult cu cat petentul prin proba testimoniala a incercat sa combata starea de fapt, care reiese in mod indubitabil din chiar plansele foto depuse la dosar, care retin contraventia savarsita de petent.
In ceea ce priveste sanctiunea aplicata, fata de prev. art. 5 si art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, instanta a constatat ca aceasta a dozata corespunzator, respectandu-se astfel proportionalitatea cu gradul de pericol social concret al faptei.
Împotriva sentinței a declarat recurs petentul C. I. B., considerând-o nelegală și netemeinică cu invocarea dispozițiilor art. 304 pct.8 și 9 rap.la art. 304/1 cod pr civilă.
Instanța a calificat cererea ca fiind apel având în vedere art. 3 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă și care se aplică proceselor începute după data intrării în vigoare a acestuia, 15 februarie 2013, plângerea fiind înregistrată la instanța de fond la data de 12 martie 2013.
In motivarea cererii se arată că la instanța de fond petentul a susținut că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, deoarece nu a împiedicat niciun pieton în traversarea străzii și nicio persoană nu era angajată în această trecere.
Apreciază că instanța de fond a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză, mai ales că martorul propus a fi audiat nu s-a putut prezenta la termenul de judecată, fiind bolnav.
Din planșele foto depuse de către intimată la dosar, nu rezultă că petentul a împiedicat pietonii să traverseze . afla deja pe trecerea de pietoni.
Intimatul IPJ O. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, deoarece hotărârea instanței de fond corespunde exigențelor prevăzute de art.425 cod pr civilă.
Analizând apelul declarat, față de dispoz.art. 476 noul cod pr civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat.
Din proba cu înscrisuri și planșele foto administrate de către intimată rezultă cu certitudine că apelantul petent s-a angajat în traversarea străzii marcată pentru trecere pietoni deși, două persoane se aflau deja pe această trecere, pe sensul de circulație al autoturismului condus de către petent.
În mod legal apelantul petent a fost decăzut din proba testimonială, deoarece martorul solicitant a fost citat la două termene de judecată și nu s-a prezentat și nici nu s-au invocat motive obiective privind lipsa acestuia, respectiv starea de sănătate, așa cum se susține în apel, nedepunându-se înscrisuri doveditoare.
Față de aceste considerente, se constată că au fost analizate pe larg apărările și susținerile apelantului petent prin sentința pronunțată, cu respectarea principiilor privind dreptul la apărare și proces echitabil prevăzute de art. 6 din CEDO, sens în care au fost acordate mai multe termene de judecată, astfel că, în temeiul art. 480 noul cod pr civilă, se va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelantul petent C. I. B., domiciliat în comuna Valea M., . O., împotriva sentinței civile nr._/28.10.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN O., cu sediul în Slatina, .. 19, județul O., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Martie 2014 la Tribunalul O..
Președinte, G. I. | Judecător, I. S. O. | |
Grefier, M. B. |
Red. GI
Tehnored.CM
Jf: LC M.
Ex.2/1.04.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 25/2014. Tribunalul OLT | Pretentii. Sentința nr. 264/2014. Tribunalul OLT → |
|---|








